Câţiva mari gânditori politici: Louis Althusser, Simone de Beauvior, Ernst Bloch (I)


Louis Althusser

Louis Althusser

Această postare face parte din categoria Biografii. Apasă AICI pentru a citi mai multe texte din această categorie.
De asemenea, vizitează şi categoria AUTORI sau mergi ACASĂ ca să vezi ultimele texte postate.
______

Louis Althusser (1918-1990)

Nu este nici o exagerare să se spună că ideile lui Althusser şi ale asociaţilor săi stabilesc agenda intelectualilor marxişti occidentali, ba chiar si a multor nemarxişti radicali, de la mijlocul anilor ’60 până spre sfârşitul anilor ’70. De asemenea, după cum se poate demonstra, mult din literatura „postmodernistă” şi „poststructuralistă” din decada ulterioară este moştenirea perseverenei deconstrucţii si reînnoiri a filosofiei marxiste de către Arthusser. Acest autor a fost creditat cu ridicarea filosofiei marxiste la un nou nivel de sofisticare şi cu o „destalinizare” efectivă prin aducerea ei într-o angajare creativă cu teoriile nemarxiste şi cu alte tradiţii ale gândirii moderne, în special psihanaliza, structuralismul şi lingvistica. Dar el a şi fost denunţat cu vehemenţă de detractorii săi pentru sterilitatea „teoreticismului” său, deoarece a golit interpretarea marxistă a istoriei de noţiunea de acţiune umană, şă pentru criptostalinismul politicii sale. Există semne recente ale unei reevaluări noi şi pozitive, dar spiritul partizan care a înconjurat opera lui Althusser a fost atât de intens, încât cu greu se poate ajunge la o aserţiune echilibrată.

Althusser s-a născut în Algeria. Cea mai mare parte a celui de Al Doilea Razboi Mondial şi-a petrecut-o într-un lagăr de prizonieri de război, iar după aceasta a plecat să-şi completeze studiile la Ecole Normale Superieure din Paris, unde istoricul şi filosoful ştiinţei Gaston Bachelard i-a fost îndrumător. El a devenit un distins profesor de filosofie la aceeasi Ecole, şi a fost membru al Partidului Comunist Francez din 1948.

Mai multe detalii AICI

Lucrări: Pour Marx (pentru Marx), Lire „La Capital” (citind Capitalul), Lenin şi filosofia şi alte esee, Filosofia si filosofia spontana a oamenilor de ştiinţă şi alte esee.

Simone de Beauvior (1908-1986)

De Beauvior a constituit cea mai importantă influenţă asupra feminismului modern şi o figura majoră a existenţialismului francez postbelic. În timpul studiilor sale de filosofie la Sorbona (1926-1929), ea a venit în contact cu Maurice Merleau-Pontz si Jean-Paul Sartre, cărora li s-a alăturat mai târziu pentru a fonda Les Temps Modernes (1945), principalul organ al stîngii noncomuniste din Franţa. CU Sartre a avut cea mai trainică şi crucială relaţie din viaţa ei.

Împărtăşind „convertirea” lui Sartre faţă de angajamentul politic ca rezultat al experienţei de război, ea a publicat în 1955 Sângele celorlalţi, un roman centrat pe dilemele morale provocate de sprijinirea unei mişcări de rezistenţă la ale cărei acte de sabotaj s-a răspuns sistematic cu represalii germane împotriva civililor nevinovaţi. Interesul deosebit din primele ei romane pentru formularea unei poziţii etice care este atît responsabilă faţă de condiţia celorlalţi, cât şi integră în ceea ce priveşte libertatea individului, este urmărit în continuare in eseul său filosofic Pour une morale de l’ambiguite (1947). Bazându-se pe presupunerea unei capacităţi umane inerente pentru libertate şi pe respectul pentru păstrarea sa, Pour une morale de l’ambiguite este mai mult afirmarea unui credo existenţialist decât un argument pentru individul neconvertit. Este marcată, cu toate acestea, de aceeasi atenţie fată de tensiunile create în existenţialismul lui Sartre de existenţa unor constrângeri materiale şi sociale asupra libertăţii individului, care inspira argumentul din Al doilea sex )1949). Exprimând tulburarea autoarei în faţa dificultăţilor argumentării că femeile sunt libere, transcendente, subiecţi umani, dar in acelaşi timp le este impusă condiţia de ŢalteritateŢ în virtutea culturii patriarhale, Al doilea sex rămâne astăzi cel mai important tratat filosofic asupra feminităţii.

Alte detalii in Română sau in Engleză

Lucrări: Sângele celorlalţi, Etica ambiguităţii, America zi de zi, Marşul cel lung, Djamila Boupacha, Amintirile unei fete cuminţi, Al doilea sex.

Ernst Bloch (1885-1977)

Ernst Bloch a fost principalul teoretician modern al utopiei. Născut la Ludwigshafen, a ajuns la maturitate intelectuală în mijlocul unei mişcări de înflorire a „anticapitalismului romantic” impregnat de modernism cultural, o anumită viziune apocaliptică, aspiraţii vag socialiste si un spirit filosofic nou care accentua momentul experienţei subiective. Chiar tânăr fiind, Bloch a cunoscut gânditori precum Wilhelm Winderlband şi Eduard von Hartmann. Captivat de mişcarea de avangardă, al cărei centru era în Munchen, Bloch s-a mutat în acest oraş, unde a studiat filosofia, fizica şi muzica. După ce şi-a susţinut doctoratul în 1909, cu o disertaţie asupra epistemologiei filosofului neokantian Heinrich Rickert, a plecat la Berlin să lucreze cu Georg Simmel, faimosul sociolog si exponent al „filosofiei vieţii”. Apoi s-a mutat la Heidelberg, unde a stabilit o prietenie apropiată cu esteticianul deja proeminent şi viitorul filosof marxist Georg Lukacs, care l-a introdus în strălucitorul cerc de intelectuali din jurul lui Maw Weber.

Primul Război Mondial a creat condiţiile pentru interpretarea escatologică unică a lui Marx, pe care Bloch a combinat-o apoi cu elemente de neokantianism, „filosofie a vieţii” şi un „impuls expresionist autentic” pentru a crea prima sa mare opera, Geist der Utopie (1918). Această carte stabileşte cadrul pentru încercările de mai târziu ale lui Bloch de a fundamenta conceptul de utopie în caracterul neterminat al realităţii ca atare şi de a avansa o viziune dinamică asupra naturii ca set de potenţialităţi nerealizate care ar putea căpăta un scop precis dacă umanitatea s-ar decide în acest sens. Ân cele din urmă, Bloch va crea o ontologie şn care Fiinţa este văzută nu ca o entitate statică sau finită, ci mai degrabă ca păstrând în mod inerent un orizont neexplorat ce proiectează constant un novum utopic. Astfel, în mod conştient sau inconştient, existenţa umană este înţeleasă ca manifestând în mod necesar calităţi „anticipatorii” care conduc către o utopie ce nu există „încă”, dar care, fără îndoialî, poate fi realizată.

Alte detalii în limba Engleză

Lucrări: Religion im Erbe, Filosofia viitorului, Despre Karl Marx, Ateism in crestinism, Legea naturala si demnitatea umana, Functia utopica a artei si literaturii.

_________________

Pasaje extrase din: Dictionarul Marilor Ganditori Politici, coordonatori: Robert Benewick si Philip Green, ed. Artemis

2 gânduri despre &8222;Câţiva mari gânditori politici: Louis Althusser, Simone de Beauvior, Ernst Bloch (I)&8221;

  1. Gresit! Conceptul de utopie este in primul rand unul religios, de pilda mitul varstei de aur la greci. De asemena printre primii utopisti poate fi considerat Platon cu dialogul Republica, ca sa nu mai vorbim de Thomas Morus Utopia (1515).

    • Zicea doar ca ala era un teoretician la utopiei moderne, something like that, dar aparea cuvantul „modern” acolo…;))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s