Scrisoare deschisă: retragerea trupelor RO din Afganistan


Scrisoare deschisă către,

CSAT

Guvernul României

Ministerul Apărării Naționale

Uniunea Social-Liberală

Grupul pentru Acțiune Socială (GAS) și organizațiile partenere condamnă continuarea politicii dezastruoase de implicare a armatei române pe teatrele de operațiuni din Afganistan, coordonate de SUA. În acest sens, solicităm:

  1. Prezentarea de către Guvern a unui calendar de retragere a celor aproape 2.000 de militari din Afganistan;
  2. Prezentarea de către Ministerul Apărării Naționale, pe baza Legii 544/2011 privind liberul acces la informații de ordin public, atât a cuantumului cheltuielilor pe teatrele de operațiuni din Irak și Afganistan, cât și o prezentare detaliată a cheltuielilor pe tipuri de activități (achiziții de arme, tehnologie militară, salarii etc.);
  3. Prezentarea de către Uniunea Social-Liberală (USL) a unei poziții publice cu privire la retragerea trupelor din Afganistan în favoarea utilizării resurselor pentru a contribui la atenuarea crizei economice din România;
  4. Investirea resurselor economisite cu prioritate în sectorul educativ, în domeniul sănătății și în protecția mediului.


Demersul este motivat de următoarele considerații:

– Armata SUA și aliații nu au acționat ca o forță de eliberare având în vedere că ocupă Afganistanul de un deceniu, iar crearea unui stat democratic viabil, clamată de guvernul american la începutul invaziei armate, s-a dovedit un eșec;

– România a risipit în Irak și Afganistan, din banii contribuabililor, aproape un miliard de dolari (din surse mediatice), însă sumele reale sunt mai mari dacă bugetul este prezentat transparent, resurse care ar putea fi folosite pentru consolidarea democrației, însă în spațiul românesc, și nu pentru și prineforturi militare în țări îndepărtate;

– Sute de mii de civili irakieni și afgani au fost uciși în urma războaielor, zeci de soldați români au decedat sau au fost răniți. Contribuția la acest măcel trebuie să înceteze din respect pentru sanctitatea și demnitatea ființei umane;

– Statul român a ascuns motivele economice reale ale implicării României în războaiele din Irak și Afganistan, adică profitul rezultat din oportunitatea de a derula afaceri și de a recupera datorii, prilej ratat oricum de statul român și capitalul autohton, potrivit diplomaților.

Cu stimă,

GAS și partenerii: CNS „Cartel Alfa”, Asociația Proiect Protokoll, European Alternatives, Eco Ruralis, CriticAtac, Asociația Efectul Fluture, Luna Amară, Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu,  Asociația Front, ParadisGaraj, Biroul de Cercetări Melodramatice

Dacă susții declarația cu privire la retragerea trupelor române din Afganistan, trimite un email aleșilor și Ministerului Apărării:

  1. parlamentarilor din circumscripția ta – Intră pe http://www.euroavocatura.ro/colegii_uninominale_alegeri_2008.php caută județul tău și apoi numărul colegiului uninominal în funcție de strada pe care stai. După care intră pe http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura.ce?leg=2008 caută județul tău și vezi care e deputatul ales în colegiul uninominal din care faci parte.
  1. completează formularul-tip al Ministerului Apărării pentru solicitarea de informații publice –http://www.mapn.ro/legislatie/index.php și trimite la adresa aceasta – publicinfo@mapn.ro
  2. prezintă Ministerului Apărării și parlamentarilor propriile motive pentru retragerea trupelor din Afganistan și investirea resurselor în România, în completarea scrisorii deschise

Dacă asociația sau instituția din care faci parte se alătură demersului, trimite un email la adresa gas.org.ro@gmail.com.

sursa: http://www.gas.org.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s