Transformarea socială – sau abolirea societăţii (Feral Faun)


Categorii: Feral Faun şi primitivism
INDEX şi Postări recente
______

„Societate…1. un grup de persoane ce împărtaşesc aceleaşi obiceiuri, credinţe, etc., sau trăiesc sub un guvern comun şi sunt privite ca formând o singură comunitate…3. toţi oamenii, priviţi ca formând o comunitate în care fiecare persoană este parţial dependentă de restul.”

Wester’s New World Dictionary

*

Nimic din ceea ce „ştim” nu poate fi luat drept adevărat – nici una dintre concepţiile noastre despre lume nu este sacră, şi am face bine să le punem pe toate la îndoială. Mulţi anarhişti vorbesc despre crearea unei societăţi „noi” sau „libere”. Dar puţini pun la îndoială ideea de societate în sine. Conceptul de societate este unul amorf – şi de aceea este mult mai dificil de tratat decât unele aspecte particulare ale sale precum guvernul, religia, capitalismul sau tehnologia. Acest concept este atât de integrat în noi, încât punându-l la îndoială, ne simţim ca şi cum ne-am pune la îndoială însăşi firea noastră – ceea ce-l face cu atât mai necesar de dezbătut. Eliberarea de armura caracterului ce ne reprimă dorinţele şi pasiunile ar necesita nu numai simpla transformare a societăţii, ci chiar abolirea sa. Conform definiţiei de mai sus a dictţionarului, societatea apare ca o singură entitate formată din indivizi ce sunt într-o situaţie (sau cel puţin într-un potenţial) de dependenţă a unora faţă de ceilalţi – altfel spus, ce nu sunt compleţi în sine. Eu văd societatea ca pe un sistem de relaţii între indivizi ce acţionează (sau sunt trataţi) ca roluri sociale pentru a reproduce sistemul şi pe ei însişi ca indivizi ai societăţii.

Dependenţa indivizilor societăţii nu este acelaşi lucru cu dependenţa biologică a copiilor. Dependenţa biologică ia sfârşit odată ce copilul dobândeşte o mobilitate suficientă şi coordonarea mână-ochi (în aproxmativ cinci ani). Dar în aceşti cinci ani, relaţiile sociale ale familiei reprimî dorinţele copilului, induc în el frica de lume şi astfel cufundă potenţialul pentru individualitate deplină, liberă şi creativă sub straturile armurii individului social, sub dependenţa psihică ce ne face să ne agăţăm disperaţi unii de ceilalţi; în timp ce ne dispreţuim unii pe ceilalţi. Toate relaţiile sociale au la bază nedesăvârşirea produsă în noi de reprimarea pasiunilor şi dorinţelor noastre. Baza lor este nevoia noastră reciprocă, nu dorinţa noastră reciprocă. Ne folosim unii pe alţii. Astfel fiecare relaţie socială este o relaţie patron-angajat, de aceea par întotdeauna, într-un punct sau altul să devină adverse, ori prin înjosire în glumă, ori prin ciondăneli sau chiar prin bătăi în toată regula. Cum putem să ne abţinem din a-i dispreţui pe cei de care ne folosim şi din a-i urî pe cei care se folosesc de noi?

Societatea nu poate exista separat de rolurile sociale – de aceea familia şi educaţia, într-o formă sau alta, sunt părţi esenţiale ale societăţii. Individul social nu numai că îşi joacă rolul social – dar de asemenea amestecă mai multe roluri ce crează armura caracterului ce este confundată cu „individualitatea”.

Rolurile sociale sunt moduri prin care indivizii sunt definiţi de către întregul sistem de relaţii ce constituie societatea, pentru a reproduce societatea. Ele fac indivizii folositori societăţii făcându-i previzibili, definindu-le activităţile în termenii nevoii societăţii. Rolurile sociale sunt munca – în sensul larg al activităţii ce reproduc ciclul producţie/consum. Societatea reprezintă astfel domesticirea fiinţelor umane – transformarea potenţialelor fiinţe sălbatice creative şi jucăuşe ce pot relaţiona liber în termenii propriilor dorinţe, în fiinţe deformate ce se folosesc unele de altele în încercarea de a-şi împlini nevoile disperate, dar reuşesc doar să-şi reproducă nevoile şi sistemul de relaţii bazate pe ele.

„Un blestem să cadă asupra captivităţii, chiar dacă ar fi în interesul binelui universal, chiar dacă ar fi în grădina cu pietre preţioase a lui Montezuma.”

Andre Breton

Indivizii cu spiritul liber nu au nici un interes ăn a relaţiona serios ca roluri sociale. Relaţiile previzibile, predestinare ne plictisesc şi nu dorim să continuăm să le reproducem. Este adevărat că ele oferă siguranţă, stabilitate şi căldură…dar cu ce costuri! Mai degrabă, ne dorim libertatea de a relaţiona în termenii dorinţelor noastre nereprimate, ale deschiderii tuturor posibilităţilor, ale focului pasiunilor noastre eliberate. Iar o atare viaţă se află în afara oricărui sistem de relaţii previzibile şi predeterminate.

Societatea oferă siguranţă, dar face asta eradicând riscul, ce este esenţial pentru joaca liberă şi aventura. Ne oferă supravieţuirea pe care ne-o oferă este supravieţuirea ca indivizi sociali – ca fiinţe ce sunt compuşi ai rolurilor sociale alienate de dorinţele şi pasiunile lor – implicaţi în relaţiile sociale de care suntem dependenţi, dar care nu ne satisfac niciodată.

O lume a relaţiilor libere între indivizi nereprimaţi ar fi o lume eliberată de societate. Toate interacţiunile ar fi stabilite imediat. Toate de către indivizii implicaţi, în termenii dorinţelor lor – nu prin necesităţile unui sistem social. Vom tinde să ne uimim, să ne încântăm, să ne înfuriem unii pe ceilalţi, să tresărim pasiuni reale în locul simplei plictiseli, al complăcerii, dezgustului sau siguranţei. Orice întâlnire ar avea un potenţial pentru o aventură minunată ce nu poate exista în deplinătatea sa acolo unde majoritatea relaţiilor sunt sub forma relaţiilor sociale. Aşa că în loc să rămân captiv în această societate, eu aleg să lupt pentru abolirea societăţii – iar asta are câteva implicaţii asupra felului în care înţeleg eu „revoluţia”.

Lupta pentru transformarea societăţii este întotdeauna o luptă pentru putere, deoarece scopul său este de a câştiga controlul asupra sistemului de relaţii ce constituie societatea (un scop ce mi se pare nerealist, deoarece acest sistem este acum în mare parte deasupra controlului oricui). Astfel, nu poate fi o luptă individuală. Ea necesită o activitate de masă sau de clasă. Indivizii trebuie să se auto-definească ca fiinţe sociale în această luptă, suprimându-şi orice dorinţe individuale ce nu se potrivesc în „măreţul” scop al transformării sociale.

Lupta pentru abolirea societăţii este o luptă pentru abolirea puterii. Este în esenţă lupta indivizilor de a trăi eliberaţi de reguli şi roluri sociale, de a-şi trăi dorinţele pasional, de a trăi cele mai minunate lucruri pe care şi le pot imagina. Proiectele şi luptele de grup fac parte din asta, dar apar din modurile în care dorinţele indivizilor se pot spori între ele, şi se vor dizolva atunci când dorinţele vor începe să înnăbuşe indivizii. Calea acestei lupte nu poate fi trasată deoarece baza ei este confruntarea dintre dorinţele individului cu spiritul liber şi cerinţele societăţii. Dar unele analize ale modurilor în care societatea ne modelează şi ale eşecurilor şi succeselor rebeliunii anterioare sunt posibile.

Tacticile folosite împotriva societăţii sunt la fel de multe ca şi indivizii implicaţi în asta, dar toate au în comun ţelul de a submina controlul social şi condiţionarea, şi de a elibera dorinţele şi pasiunile individuale. Imprevizibilitatea umorului şi jocului sunt esenţiale, doarece evocă un haos dionisiac. Joaca cu rolurile sociale în moduri ce subminează folosul lor pentru societate prin noi însine, prin dorinţele şi pasiunile noastre unice, prin atitudinea de a nu ne lăsa compleşiţi de ea, de a nu centra activităţile în jurul ei, ci de a ne trăi viaţa conform propriilor noştri termeni.

Societatea nu este o forţă neutră. Relaţiile sociale există numai prin suprimarea adevăratelor dorinţe şi pasiuni ale invidizilor, prin reprimarea a tot ceea ce face relaţionarea liberă posibilă. Societatea înseamnă domesticire, transformarea indivizilor în valori de uz şi a jocului liber în muncă. Relaţionarea liberă între indivizi ce refuză şi rezistă împotriva domesticirii, subminează toate societăţile şi deschide toate posibilităţile. Şi pentru cei ce cred că pot dobândi libertatea printr-o simplă revoluţie socială, dedic aceste cuvinte ale lui Renzo Novatore:

„Aştepţi revoluţia? Lasă-o să înceapă! A mea a început cu mult timp în urmă! Atunci când vei fi gata, (Dumnezeule, ce aşteptare îndelungată!) nu mă va deranja să merg alături de tine pentru o vreme. Dar când te vei opri, eu voi continua pe calea mea nebună şi triumfătoare către măreaţa şi sublima cucerire a nimicului!”

 *

Eseu publicat pentru prima dată, sub numele de „Social Transformation – or the abolition of society”, în „Anarchy: A Journal of Desire Armed”, #25, vara lui 1990.

Un gând despre &8222;Transformarea socială – sau abolirea societăţii (Feral Faun)&8221;

  1. Pingback: Feral Faun – Căutarea spiritualităţii: o bază pentru analiza radicală a religiei (eseu) « Centrul de Cultura [anarhista]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s