Panerotismul: dansul vieţii (Feral Faun)


Categorii: Feral Faun şi primitivism
INDEX şi Postări recente
______

Haosul este un dans, un dans curgător al vieţii, iar acest dans este erotic. Civilizaţia urăşte haosul, şi deci îl urăşte şi pe Eros. Chiar şi în presupusul timp liber sexual, civilizaţia reprimă eroticul. Ea ne învaţă că orgasmele sunt evenimente ce au lor doar în anumite părţi ale corpulurilor noastre, şi doar prin manipularea corectă a acestor părţi. Îl înghesuie pe Eros în armura lui Marte, transformând dintr-o joacă inocentă şi voioasă într-o treabă competitivă, centrată în jurul realizărilor.

Însă chiar şi în mijlocul unei asemenea represiuni, Eros refuză să accepte această modelare. Forma sa voioasă şi dansantă crapă armura lui Marte din loc în loc. Orbiţi cum suntem de existenţa noastră civilizată, dansul vieţii ni se prelinge în conştiinţa noastră în moduri neînsemnate. Privim un apus de soare, stăm în mijlocul pădurii, urcăm un munte, auzim cântecul unei păsări, păşim desculţi pe o plajă, şi începem să simţim o anume exaltare, un sentiment de teamă respectuoasă şi de fericire. Este începutul unui orgasm al întregului corp, unul ce nu se limitează la aşa numitele, de către civilizaţie, „zone erogene”, însă civilizaţia nu îngăduie emoţiei sentimentului să se împlinească. Astfel, am realiza că orice nu este un produs al civilizaţiei este viu şi erotic.

Însă câţiva dintre noi se trezesc încet din anestezia ciilizaţiei. Devenim conştienţi că fiecare piatră, fiecare copac, fiecare râu, fiecare animal, fiecare fiinţă din univers, nu numai că este la fel de vie, dar în prezent este chiar mai vie decât suntem noi ca fiinţe civilizate. Această conştientizare nu este doar intelectuală. Nu poate fi, deoarece civilizaţia ar transforma-o într-o altă teorie academică, putem să o simţim. Am auzim cântecele de dragoste ale râurilor şi munţilor, şi am văzut dansurile copacilor. Nu mai vrem să le folosim ca pe nişte lucruri moarte, deoarece ele sunt pline de viaţă. Vrem să devenim iubiţii lor, să luăm parte la frumosul lor dans erotic. Asta ne sperie. Dansul mort al civilizaţiei ne îngheaţă fiecare celulă, fiecare muşchi dinăuntrul nostru. Dar libertatea noastră se află în prostia noastră. Dacă putem fi prostănaci, vom începe să rupem lanţurile civilizaţiei, vom începe să ne pierdem nevoia de a obţine. Fără nevoia de a obţine, vom avea timp să învăţăm dansul vieţii; vom avea timp să devenim iubiţi ai copacilor şi pietrelor şi râurilor. Sau mai exact, timpul va înceta să mai existe pentru noi; dansul devine viaţa noastră pe măsură ce învăţăm să iubim tot ceea ce este viu. Iar dacă nu vom învăţa să dansăm dansul vieţii, toată existenţa noastră împotriva civilizaţiei va fi inutilă. Deoarece civilizaţia va guverna încă înăuntrul nostru, noi o vom recreea.

Aşa că haideţi să dansăm dansul vieţii. Să-l dansăm grosolan, fără ruşine, deoarece care dintre noi, oamenii civilizaţi, nu este grosolan? Haideţi să facem dragoste cu râurile, cu copacii, cu munţii, cu ochii, degetele de la picioare, mâinile şi urechile noastre. Lăsaţi fiecare parte a corpurilor noastre să se trezească la extazul erotic al dansului vieţii. Vom zbura. Vom dansa. Ne vom vindeca. Vom afla că imaginaţia noastră este puternică, şi că este parte a dansului erotic ce poate crea lumea pe care ne-o dorim.

__

Eseu publicat pentru prima dată sub numele de „Paneroticism: the Dance of Life”, în „rants, Essays and Polemics of Feral Faun” (1987).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s