“La Cafenea” – partea II (Errico Malatesta)


II

AMBROGIO (magistrat): – Ascultă domnule Prospero, acum că suntem între noi, buni conservatori, ieri seara, când stăteaţi de vorbă cu acel cap sec, Michele, eu nu am vrut să intervin; dar vi se pare acela modul de a apăra instituţiile?
Aproape ca d-voastră păreaţi anarhistul.
PROSPERO: – A!…şi de ce?
AMBROGIO: – Pentru că spuneaţi că toată orânduiala socială e bazată pe forţă, dând astfel dreptate acelora care cu forţa ar vrea să o distrugă. Nu ţineţi cont deloc de principiile supreme ce susţin societatea civilă: dreptul, morala, religia.
PROSPERO: – Da, aveţi mereu gura plină de „dreptul” d-voastră. E un viciu care vi se trage de la meserie.
Dar presupunând că mâine, guvernul ar decreta colectivismul, d-voastră aţi condamna apărătorii proprietăţii private cu aceeaşi indiferenţă cu care condamnaţi astăzi anarhiştii. Şi mereu în numele principiilor supreme, ale dreptului etern!
Vedeţi bine că e vorba de termeni. Voi spuneţi drept, eu spun forţă. Dar ceea ce contează cu adevărat sunt sfinţii jandarmi şi sfânta armată şi are dreptate cine îi are de partea sa.
AMBROGIO: – Bine, bine domnule Prospero! Pare incredibil cum dragostea pentru speculaţie trebuie să sufoce mereu instinctele conservatoare.
Nu înţelegeţi ce efecte negative face imaginea unei persoane ca d-voastră, una bine văzută, care furnizează argumente celor mai mari inamici ai ordinii.
Credeţi-mă, ar fi bine să încetăm cu această rea obişnuinţă de a ne certa în public şi să ne unim pentru a apăra instituţiile, care din cauza timpurilor grele primesc grele lovituri…şi a ne apăra interesele aflate în pericol.
PROSPERO: – Să ne unim, dar dacă nu luăm măsuri energice, dacă nu se termină cu îndoctrinarea liberală, nu se ajunge la nimic.
AMBROGIO: – Da, desigur. Trebuie legi severe şi sever aplicate. Dar nu ajunge, doar cu forţa nu se poate ţine în frâu poporul pentru prea mult timp în vremurile de azi. Trebuie să opunem propagandei – propagandă. Trebuie să convingem lumea că noi avem dreptate.
PROSPERO: – Staţi liniştit! Pentru interesele noastre comune, e mai bine să stăm deoparte de propagandă. Aceasta e o treabă subversivă chiar dacă e făcută de conservatori. Propaganda voastră va fi mereu în avantajul socialiştilor, anarhiştilor sau cum dracului se numesc.
Încearcă să convingi pe unul căruia îi este foame că e just ca el să nu mănânce, când tocmai el însuşi produce mâncarea! Până când nu se gândeşte şi trage înainte binecuvântând pe Dumnezeu şi pe Patron pentru acel puţin pe care i-l lasă, e totul bine. Dar din momentul în care începe să reflecteze asupra condiţiei sale, s-a sfârşit: acesta devine un inamic care nu vă va da pace niciodata.
Trebuie evitată cu orice preţ propaganda şi sufocanta presă cu sau fără ajutorul legii, iar dacă e nevoie, chiar împotriva legii.
AMBROGIO: – Da, da. Aveţi dreptate.
PROSPERO: – Trebuie împiedicată orice reuniune, desfiinţate toate asociaţiile, trimişi în puşcărie toţi cei ce gândesc…
CESARE (comerciant): – Încet, încet, nu vă lăsaţi duşi de pasiune. Aduceţi-vă aminte că alte guverne, chiar în timpuri mai bune, au adoptat măsuri pe care le discutaţi şi asta a precipitat căderea lor.
AMBROGIO: – Gata, gata, iată că vine Michele cu un anarhist pe care l-am condamnat anul trecut la şase luni de închisoare pentru un manifest subversiv. În realitate, fie vorba între noi, manifestul era făcut în aşa fel încât legea nu-l putea ataca, dar ce vreţi? Intenţia delictului există, iar societatea trebuie să fie apărată.
MICHELE: – Bună seara, domnilor. Vă prezint un prieten anarhist care a vrut să accepte provocarea propusă seara trecută de domnul Prospero.
PROSPERO: – Dar ce provocare? O discuţie între prieteni ca să mai treacă timpul.
Adică d-voastră o să ne explicaţi ce este această „anarhie” din care nu am putut înţelege nimic niciodată.
GIORGIO (anarhist): – Eu nu fac pe profesorul de anarhie şi nu vin să vă ţin un curs; dar ideile mi le pot apăra. În plus este aici domnul (referindu-se la magistratul Ambrogio cu un ton ironic), care trebuie să ştie mai bine decât mine. Dumnealui a condamnat multă lume pentru anarhism, şi fiind cu siguranţă un om cu conştiinţă, probabil a studiat în profunzime argumentul, înainte de a o face.
CESARE: – Hai să nu facem din asta o problemă personală…şi dacă trebuie să vorbim despre anarhie, să intrăm imediat în argument.
Vedeţi, şi eu recunosc că lucrurile merg rău şi că trebuie să găsim soluţii. Dar nu avem nevoie de utopii şi mai ales trebuie să evităm violenţa. Cu siguranţă guvernul ar trebui să ia mai mult în considerare cauza muncitorilor; ar trebui să găsească de muncă şomerilor, să protejeze industria naţională, să incurajeze comerţul. Dar…
GIORGIO: – Câtă treabă vreţi să facă bietul guvern! Guvernul nici nu vrea să audă de propunerile muncitorilor şi se întelege.
CESARE: – Cum se înţelege? Până acum într-adevăr, guvernul s-a dovedit incapabil şi mai puţin voitor de a găsi soluţii la greutăţile ţării; dar mâine miniştrii iluminaţi ar putea face ceea ce nu s-a făcut până azi.
GIORGIO: – Nu domnule dragă, nu este vorba de-un minister sau de altul. E problema guvernului în general, a tuturor guvernelor, a celor de ieri, de azi şi de mâine. Guvernul este emanat de proprietari şi are nevoie de sprijinul lor pentru a se menţine, membrii lui sunt tot proprietari; cum ar putea deci să se ocupe de interesele muncitorilor?
Iar pe de altă parte, guvernul chiar vrând, nu ar putea să rezolve problemele sociale deoarece acestea depind de cauze generale, ce nu pot fi distruse de guvern, care din contră, sunt ele însele cele care determină natura guvernului. Pentru rezolvarea problemelor sociale e nevoie de schimbarea radicală a întregului sistem, pe care guvernul are tocmai misiunea de a-l apăra.
Vorbiţi de a da de lucru şomerilor. Dar ce să facă guvernul dacă nu e de muncă. Să le dea ceva inutil de făcut? Cine ar plăti pentru asta? Ar trebui să producă pentru nevoile nesatisfăcute ale oamenilor? Dar atunci proprietarii nu ar mai avea cum să-şi vândă produsele uzurpate muncitorilor, din contră, ar trebui să înceteze a mai fi proprietari, deoarece guvernul pentru a da de muncă oamenilor ar trebui să le ia pământurile şi capitalul asupra cărora au monopolul.
Aceasta ar fi revoluţia socială, lichidarea întregului trecut, şi voi ştiţi bine că dacă acest lucru nu îl fac muncitorii, săracii, dezmoşteniţii, cu sigurană guvernul nu o va face niciodată.
Să protejeze industria şi comerţul, ziceţi d-voastră: dar guvernul nu poate să facă mai mult decât să favorizeze o clasă de industriaşi în defavoarea alteia, să favorizeze comercianţii unei regiuni în dezavantajul comercianţilor altei regiuni, şi deci, în total, nu ar fi nimic de câştigat, ci doar puţin favoritism, puţină injustiţie şi multe cheltuieli neproductive în plus. Un guvern care să-i protejeze pe toţi este o idee absurdă, dat fiind faptul că guvernul în sine nu produce nimic şi deci nu poate face altceva decât să transfere bogăţiile produse de alţii.
CESARE: – Şi atunci? Dacă guvernul nu poate şi nu vrea să facă nimic, ce rezolvare ar putea fi? Chiar dacă o să faceţi revoluţia, va fi nevoie după aceea să faceţi şi un alt guvern; şi cum d-voastră susţineţi că toate guvernele sunt la fel, după revoluţie va fi acelaşi lucru.
GIORGIO: – D-voastră aţi putea avea dreptate dacă revoluţia pe care noi vrem să o facem ar fi o simplă schimbare de guvern. Dar noi vrem transformarea completă a regimului proprietăţii private, al sistemului de producţie şi de desfacere, deoarece guvernul este un organ parazitar, inutil şi dăunător, şi noi nu îl vrem în nici un caz. Noi susţinem că atâta timp cât va exista un guvern, adică o entitate suprapusă societăţii şi cu mijloace pentru a impune cu forţa propria voinţă, nu va exista o reală emancipare, nu va exista pace între oameni.
D-voastră ştiţi că eu sunt anarhist, iar anarhia înseamnă societate fără guvern.
CESARE: – Cum adică? O societate fără guvern! Cum s-ar putea trăi? Cine va face legile? Cine vor fi aceia care vor face ca ele să fie executate?
GIORGIO: – Văd că nu aveţi nici măcar o idee despre ceea ce noi nu dorim. Pentru a nu pierde timpul în divalgări va trebui să mă lăsaţi să explic, pe scurt, dar metodic, programul nostru; şi aşa vom putea discuta cu utilitate reciprocă.
Dar acum e târziu; vom continua data viitoare.

Un gând despre &8222;“La Cafenea” – partea II (Errico Malatesta)&8221;

  1. Pingback: “La Cafenea” de Errico Malatesta. Partea III « Centrul de Cultura

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s