„La Cafenea” – partea III (Errico Malatesta)


III

CESARE: – Aşadar, în seara asta ne veţi explica cum se poate trăi fără guvern?

GIORGIO: – Am să fac tot posibilul, dar înainte de toate să examinăm puţin cum stau lucrurile în societatea actuală, şi dacă e într-adevăr necesară schimbarea constituţiei.

Observând societatea în care trăim, primele probleme care apar sunt mizeria ce chinuie masele, nesiguranţa zilei de mâine care mai mult sau mai puţin ne loveşte pe toţi şi lupta câinească pe care toţi o duc împotriva tuturor pentru câştigarea pâinii…

AMBROGIO: -Dar domnule dragă, d-voastră puteţi continua toată seara să descrieţi răurile societăţii, din păcate materialul documentar nu ne lipseşte. Dar asta nu foloseşte la nimic şi nu ne demonstrează că am duce-o mai bine dacă am pune totul cu susul în jos. Nu e doar mizeria cea care chinuie umanitatea, mai e ciuma, holera, cutremurul…şi ar fi într-adevăr curios dacă voi aţi vrea să faceţi revoluţia împotriva acestor flageluri.

Răul stă în natura lucrurilor…

GIORGIO: – Dar eu vreau tocmai să vă demonstrez că mizeria depinde de modul actualei organizări sociale şi că într-o societate egalitară cu o organizare bine gândită, aceasta va dispărea.

Cât despre o problemă ale cărei cauze nu se cunosc şi nu se ştie remediul, trebuie să avem răbdare; odată ce remediul va fi descoperit, va deveni în interesul şi datoria tuturor de a-l aplica.

AMBROGIO: – Aici stă eroarea d-voastră: mizeria depinde de cauze superioare voinţei şi legilor oamenilor. Mizeria depinde de zgârcenia naturii, care dă produse insuficiente dorinţelor omeneşti.

Uitaţi-vă la animale, unde nu e de acuzat nici capitalul infam şi nici guvernul tiran, acestea nu fac altceva decât să lupte pentru a se hrăni şi deseori mor de foame.

Când nu e – nu e! Adevărul este că suntem prea mulţi în lume. Dacă oamenii ar şti să se mulţumească şi nu ar face copii mai mulţi decât ar putea să menţină…aţi citi Malthus?

GIORGIO: – Da, puţin. Dar dacă nu l-aş fi citit ar fi fost acelaşi lucru. Ceea ce ştiu eu, fără a fi nevoie de a citi de undeva, este că trebuie să fi puţin nemernic, scuzaţi-mă! pentru a susţine asemenea lucruri.

D-voastră ziceţi că mizeria depinde de zgârcenia naturii, deşi ştiţi bine că sunt multe pământuri necultivate…

AMBROGIO: – Dacă sunt pământuri necultivate este pentru că sunt necultivabile, pentru că nu produc îndeajuns pentru a acoperi cheltuielile.

GIORGIO: – Credeţi?

Încercaţi să le dăruiţi ţăranilor şi să vedeţi ce grădini or să facă. Şi abia după aceea vom discuta în serios. Cum, când multe din pământurile acelea au fost deja cultivate în trecut, când arta agriculturii abia se născuse şi când aplicarea chimiei şi mecanicii în agricultură aproape că nu exista! Nu ştiaţi că azi poţi transforma în pământ cultivabil până şi pietrele? Nu ştiaţi că până şi agronomii cei mai puţin entuziaşti au calculat că un teritoriu ca al Italiei, cultivat raţional, ar putea menţine în abundenţă o populaţie de o sută de milioane?

Adevăratul motiv pentru care pământurile sunt lăsate necultivate şi că din cele cultivate se obţine doar o mică parte din potenţialul lor, dacă s-ar utiliza metode mai puţin primitive, este acela că proprietarii nu au interesul de a mări productivitatea.

Pe aceştia nu-i interesează binele poporului. Ei produc pentru a vinde, ştiind că atunci când produsele sunt multe, preţurile coboară şi profitul scade, putând deveni mai mic decât acela pe care acum îl pot avea, când produsele sunt puţine şi pot să le vândă la preţul la care lor le convine.

Şi asta nu se întâmplă doar cu produsele agricole. În toate ramurile activităţii umane este la fel. De exemplu: în toate oraşele sărace oamenii sunt constrânşi să trăiască îngrămădiţi în bordeie infecte, fără nici un respect pentru igienă sau morală, unde este imposibil de menţinut curăţenia şi de a se ridica la o viaţă umană. De ce se întâmplă toate acestea? Poate pentru că lipsesc casele? Şi atunci de ce nu se construiesc case sănătoase, comode şi frumoase, suficiente pentru toţi?

Pământul, piatra, cărămizile, cimentul, lemnul, fierul, toate materialele de construcţii abundă; la fel zidarii, tâmplarii, arhitecţii care nu cer altceva decât să muncească; oare de ce sunt lăsate inactive forţe care ar putea fi folosite în avantajul tuturor? Motivul e simplu, dacă ar fi multe case, chiria s-ar micşora. Proprietarii caselor existente, aceiaşi care deţin şi mijloacele pentru a construi altele, nu au nici o plăcere de a vedea cum veniturile lor scad pentru frumoşii ochi ai oamenilor săraci.

CESARE: – E corect ceea ce spuneţi, dar vă înşelaţi în explicarea faptelor dureroase care lovesc ţara noastră.

Problema pământului rău cultivat, a rentei, a mizeriei generale, e pentru faptul că burghezia noastră nu are avânt. Capitaliştii noştri sunt fricoşi şi neştiutori şi nu vor sau nu ştiu să dezvolte industria; proprietarii de pământuri nu vor să se rupă de ceea ce face bunicu’ şi nu vor să fie deranjaţi, comercianţii nu ştiu să-şi găsească noi vaduri, iar guvernul cu fiscalitatea sa şi cu proasta politică vamală în loc să încurajeze iniţiativele private, le sufocă chiar din faşă. Uitaţi-vă la Franţa, Anglia, Germania.

GIORGIO: – Că burghezia noastră e ignorantă, nu am nici un dubiu dar această inferioritate a sa explică doar de ce este învinsă de burgheziile celorlalte ţări în lupta pentru cucerirea pieţei mondiale, neexplicând deloc motivul mizeriei poporului. E evident că mizeria, lipsa locurilor de muncă şi toate problemele sociale există în ţările unde burghezia e mai activă şi mai inteligentă, la fel de mult ca şi în Italia. Mai mult, aceste probleme în general sunt şi mai intense în ţările unde industria e mai dezvoltată, datorită muncitorilor care nu au ştiut să reziste, să se organizeze, să se revolte pentru a-şi cuceri condiţii de viaţă mai bune.

Capitalismul e acelaşi peste tot. Şi are nevoie pentru a prospera de o condiţie permanentă de semi-foamete: are nevoie să găsească tot timpul înfometaţi, dispuşi să muncească cu orice preţ.

Vedeţi de fapt, că atunci când într-o ţară oarecare, producţia e stimulată, aproape niciodată acest lucru nu se face pentru a da producătorilor posibilitatea de a consuma mai mult; ci întotdeauna pentru a vinde pe o piaţă exterioară. Dacă consumul local creşte, se întâmplă doar atunci când muncitorii au ştiut să profite de împrejurări pentru a obţine o mărire de salariu, având astfel posibilitatea de a cumpăra mai multe lucruri. Dar atunci când, pentu un motiv sau altul, piaţa din afară pentru care se munceşte, nu mai cumpără, apare criza. Munca se opreşte, salariile scad, iar mizeria neagră îşi începe măcelul. Deşi, ţinându-se cont că în ţara însăşi marea majoranţă e lipsită de tot ce-i trebuie, ar fi mai raţional să se muncească pentru consumul propriu. Dar atunci capitaliştii ce-ar mai câştiga?

AMBROGIO: – Aşadar, d-voastră credeţi că toată vina este a capitalismului?

GIORGIO: – Exact, sau mai general a faptului că anumiţi indivizi au acaparat pământul şi toate instrumentele de producţie, şi pot să impună muncitorilor voinţa lor; astfel încât în loc de a produce pentru a satisface nevoile oamenilor, se produce pentru profitul patronilor.

Toate motivele pe care vi le puteţi imagina pentru a-i salva pe burghezii privilegiaţi sunt erori sau minciuni. Adineaori consideraţi cauza mizeriei insuficienţa produselor, într-un alt moment, pus în faţa problemei şomajului aţi spus că magazinele sunt pline de bunuri ce nu se pot vinde, iar patronii nu pot oferi acest lucru pentru a nu arunca bunurile.

De fapt aceasta este şi absurditatea sistemului: se moare de foame pentru că magazinele sunt pline şi nu e nevoie de a cultiva pământurile, sau mai bine zis, proprietarii nu au nevoie să cultive pământurile, cizmarii nu muncesc şi astfel merg cu încălţămintea ruptă pentru că încălţămintea e prea multă…şi aşa mai departe.

AMBROGIO: – Deci sunt capitaliştii cei care ar trebui să moară de foame?

GIORGIO: – Nu, desigur. Aceştia ar trebui pur şi simplu să muncească la fel ca ceilalţi. Vi se va părea puţin cam greu, dar nu-i adevăra, când se mănâncă bine, munca nu e un iad. Din contră, v-aş putea chiar demonstra că e o nevoie şi o bucurie a organismului uman. A…da, e deja pea târziu şi mâine trebuie să mă duc la muncă. Să o lăsăm pe altă dată.

Un gând despre &8222;„La Cafenea” – partea III (Errico Malatesta)&8221;

  1. Pingback: “La Cafenea” de Errico Malatesta. Partea IV « Centrul de Cultura

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s