Eşti un anarhist? Răspunsul te-ar putea surprinde! (David Graeber)


Această postare face parte din categoria David Graeber şi Anarhism. Apasă AICI şi AICI pentru a citi mai multe texte din aceste categorii.

De asemenea, vizitează şi categoria AUTORI sau mergi ACASĂ ca să vezi ultimele texte postate.

______

David Graeber este un antropolog şi un anarhist.

***

Şansele sunt ca tu să fi auzit deja câte ceva despre cine sunt anarhiştii şi în ce s-ar presupune că ar crede aceştia. Şansele sunt ca tot ce ai auzit să fie un nonsens. Mulţi oameni tind să creadă că anarhiştii sunt susţinătorii violenţei, haosului şi a distrugerii, şi că sunt împotriva tuturor formelor de ordine şi organizare, sau că sunt nişte nihilişti nebuni care tot ce vor e să arunce totul în aer. În realitate, nimic nu ar putea fi mai departe de adevăr. Anarhiştii sunt pur şi simplu nişte oameni care cred că omul este capabil să se comporte într-un mod rezonabil fără a fi forţaţi să o facă. Este cu adevărat o noţiune foarte simplă. Dar este una pe care cei bogaţi şi puternici au găsit-o ca fiind una foarte periculoasă.

Totul fiind spus într-un mod foarte simplu, convingerile anarhiste pornesc de la două ipoteze elementare. Prima este cea conform căreia fiinţele umane sunt, în circumstanţe obişnuite, la fel de rezonabili şi decenţi pe cât li se permite, şi se pot organiza pe sine şi comunităţile lor fără a li se spune cum să facă asta. A doua este cea conform căreia puterea corupe. În mare, anarhismul este doar chestiunea de a avea curajul în a lua principiile simple ale decenţei comune după care trăim cu toţii, şi să le urmeze concluziile logice. Oricât de ciudat ar părea, în cele mai importante moduri tu poate că eşti deja un anarhist – doar că nu realizezi asta încă.

Să începe prin a lua câteva exemple din viaţa de zi cu zi.

  • Dacă stai la rând pentru a urca într-un autobuz înghesuit, îţi aştepţi rândul şi te abţii de la a da coate pentru a-ţi croi drumul printre alţii chiar şi în absenţa poliţiei?

 

Dacă ai răspuns “da”, atunci eşti obişnuit să acţionezi ca şi un anarhist! Cel mai de bază principiu anarhist este auto-organizarea: asumpţia conform căreia fiinţele umane nu trebuie să fie ameninţate cu urmărirea penală în scopul de a putea ajunge la o înţelegere rezonabilă cu fiecare în parte, sau pentru a se trata reciproc cu demnitate şi respect.

Toată lumea crede că este capabilă de a se purta rezonabil. Dacă cred că legile şi poliţia sunt necesare, este doar din cauză că ei consideră că alţi oameni nu sunt. Dar dacă te gândeşti un pic, nu cumva toţi acei oameni simt exact acelaşi lucru despre tine? Anarhiştii susţin că aproape toate comportările anti-sociale care ne fac să credem că este necesar să avem armate, poliţie, închisori şi guverne ca să ne controleze vieţile sunt de fapt cauzate de către inegalitatea şi injustiţia sistematică pe care acele armate, poliţie, închisori şi guverne le fac posibile. Totul este un cerc vicios. Dacă oamenii sunt obişnuiţi să fie trataţi de parcă opiniile lor nu contează, este foarte posibil să devină nervoşi şi cinici, poate chiar violenţi – care, desigur, le dă mână liberă celor aflaţi la putere să zică că opiniile lor nu contează. De-ndată ce înţeleg faptul că opiniile lor chiar contează la fel de mult ca ale altora, ei tind să devină remarcabil de înţelegători. Ca să scurtăm povestea: anarhiştii cred că în cea mai mare parte puterea în sine şi efectele puterii fac pe oameni să fie proşti şi iresponsabili.

  • Eşti un membru al unui club sau a unei echipe de sport sau orice altă organizaţie voluntară unde deciziile nu sunt impuse de către un conducător ci luate pe baza unui consens general?

 

Dacă ai răspuns “da”, atunci faci parte dintr-o organizaţie care funcţionează pe baza principiilor anarhiste! Un alt principiu anarhist este asocierea voluntară. Acest lucru este doar o chestiune de a aplica principile democratice la viaţa de zi cu zi. Singura diferenţă este că anarhiştii consideră că s-ar putea face o societate în care toată lumea s-ar putea organiza după aceste lucruri, toate grupurile fiind bazate pe consimţământul liber al membrilor ei, şi, deci, că toate organizaţiile de sus în jos, de tipul celor militare, precum armatele sau birocraţiile sau corporaţiile mari, bazate pe lanţuri de comandă, nu vor mai fi necesare. Poate că tu nu crezi că asta ar fi posibil. Poate că da. Dar de fiecare dată când ajungi la o înţelegere pe baza unui consens, mai degrabă decât pe baza unei ameninţări, de fiecare dată când faci un aranjament voluntar cu o altă persoană, ajungeţi la o înţelegere sau la un compromis luând în considerare situaţia şi nevoile particulare ale celeilalte persoane, eşti un anarhist – chiar dacă nu realizezi asta.

Anarhismul este doar modul în care oamenii acţionează atunci când sunt liberi să facă precum doresc, şi atunci când au de-a face cu alţii care sunt la fel de liberi ca şi ei – şi, deci, conştienţi de responsabilitatea pe care o implică faţă de ceilalţi. Acest lucru duce la un alt punct crucial: că în timp ce oamenii pot fi rezonabili şi grijulii atunci când au de-a face cu egali, natura umană este astfel încât nu pot fi de încredere în momentul în care se oferă puterea asupra altora. Oferă cuiva o astfel de putere, şi cu siguranţă vor abuza de ea într-un mod sau altul.

  • Crezi că majoritatea politicienilor sunt nişte porci egoişti cărora nu le pasă deloc de interesul public? Crezi că trăim într-un sistem economic care este stupid şi nedrept?

Dacă ai răspuns “da”, atunci subscrii la critica anarhistă a societăţii de astăzi – cel puţin la contururile ei  mai largi. Anarhiştii cred că puterea corupe iar cei care-şi petrec întreaga viaţă căutând puterea sunt fix ultimii oameni care ar trebui să o posede. Anarhiştii consideră că sistemul economic prezent mai degrabă răsplăteşte oamenii pentru comportamentul lor egoist şi fără scrupule decât pentru că sunt nişte fiinţe umane grijulii şi decente. Majoritatea oamenilor cred acelaşi lucru. Singura diferenţă este că majoritatea oamenilor nu cred că există altceva ce s-ar putea face în privinţa asta, sau oricum – şi asta ceva ce credincioşii servitori ai celor puternici insistă cel mai des – nimica care n-ar putea înrăutăţi lucrurile.

Dar cum ar fi dacă acest lucru n-ar fi adevărat?

Şi există vre-un motiv pentru care să crezi asta? În momentul când chiar le poţi testa, majoritatea predicţiilor obişnuite despre ceea ce s-ar putea întâmpla dacă nu ar exista state sau capitalism reies a fi totalmente false. Timp de mii de ani oamenii au trăit fără guverne. În multe părţi ale lumii oamenii încă trăiesc în afara controlului guvernelor de astăzi. Nu se omoară între ei. În mare, ei îşi duc traiul ca oricine altcineva. Desigur, într-o societate complexă, urbană, tehnologică toate acestea ar fi mult mai complicate: dar tehnologia poate de asemenea să facă aceste probleme mult mai uşor de rezolvat. De fapt, noi nici nu ne-am gîndit cum ar fi viaţa umană dacă tehnologia ar fi fost ajustată nevoilor umane. De câte ore am mai avea nevoie să lucrăm ca să păstrăm o societate funcţională – asta desigur, dacă am scăpa de toate ocupaţiile fără rost şi destructive precum telemarketiştii, avocaţii, gărzile de la închisori, analiştii financiari, experţii în relaţii publice, birocraţii şi politicienii, iar cei mai buni oameni de ştiinţă să nu mai lucreze la armamente şi sistemul bursei ci să mecanizeze  muncile periculoase şi enervante precum mineritul şi curăţatul băilor, iar restul muncii să fie redistribuită egal între toţi? Cinci ore pe zi? Patru? Trei? Două? Nimeni nu ştie din cauză că nimeni nu pune astfel de întrebări. Anarhiştii consideră că astea sunt întrebările pe care ar trebui să ni le punem.

  • Chiar crezi acele lucruri pe care i le spui copiilor tăi (sau ceea ce-ţi spun părinţii)?

 

“Nu contează cine a început.” “Două greşeli nu fac unul drept.” “Repară singur ceea ce ai stricat.” “Ce unora place, altora nu face.” “Nu fi rău cu alţii doar din cauză că sunt diferiţi.” Poate că ar trebui să decidem dacă ne minţim copii când le spunem ceea ce este bun şi rău, sau dacă suntem dispuşi să luăm în serios propriile noastre interdicţii. Deoarece dacă iei aceste principii morale la concluziile lor logice, vei ajunge la anarhism.

Să luăm principiul conform căreia două greşeli nu fac ceva drept. Dacă chiar ai lua-o în serios, doar asta ar distruge aproape toată baza războiului şi a sistemului de justiţie. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu a împărţi: întotdeauna le spunem copiilor că trebuie să înveţe să împartă, să fie grijulii cu nevoile fiecăruia, să se ajute unul pe celălalt; apoi ne trezim în lumea reală unde presupunem că toată lumea este egoistă şi competitivă din cauze fireşti. Dar un anarhist ar sublinia: de fapt, ceea ce le spunem copiilor noştri este adevărat. Aproape toate realizările de pe tot cuprinsul lumii din istoria umanităţii, toate descoperirile sau realizările care ne-au îmbunătăţit viaţa, s-au bazat pe cooperare şi ajutor reciproc; chiar şi acuma, majoritatea dintre noi ne cheltuim banii pe prieteni şi familie mai degrabă decât pentru noi; în timp ce probabil nu vor exista oameni competitivi întotdeauna în lumea asta, nu există nici un motiv pentru care societatea să se bazeze pe încurajarea unui astfel de comportament, şi să nu mai vorbim de a face oamenii să concureze pentru necesităţiile de bază ale vieţii. Acest lucru este în beneficiul oamenilor aflaţi la putere, care vor ca noi să trăim de teama unui altcuiva. Din cauza asta anarhiştii fac apel pentru o societate bazată nu doar pentru asociaţii libere şi ajutor reciproc. De fapt, majoritatea copiilor au crescut crezând în moralitatea anarhistă, ajungând să realizeze gradual că lumea adulţilor nu funcţionează la fel ca şi a lor. Din cauza asta foarte multi au ajuns să fie revoltaţi sau alienaţi, sau sinucigaşi ca şi adolescenţi, şi, în sfârşit, resemnaţi şi amari ca şi adulţi; singura lor consolare, de cele mai multe ori, este capacitatea de a-şi creşte copii lor şi de a le pretinde că lumea este corectă şi justă. Dar cum ar fi dacă am putea începe construirea unei lumi care ar fi măcar fondată pe principii de justiţie? Nu ar fi cel mai frumos cadou pe care ar putea cineva să-l ofere propriului copil?

  • Crezi că fiinţele umane sunt fundamental corupte şi rele, sau că un anume tip de oameni (femei, oameni de culoare, oamenii obişnuiţi care nu sunt bogaţi sau foarte educaţi) sunt specimene inferioare, destinate să fie controlate de către superiorii lor?

 

Dacă ai răspuns “da”, atunci, păi, totuşi pare că nu eşti un anarhist până la urma urmei. Dar dacă ai răspuns “nu”, atunci şansele tale sunt de 90% de a subscrie la principiile anarhiste, şi, probabil sau nu, îţi trăieşti viaţa în mare parte pe baza acestora. De fiecare dată când tratezi un alt om cu consideraţie şi respect, eşti un anarhist. De fiecare dată când îţi rezolvi problemele cu alţii ajungând la un compromis rezonabil, ascultând tot ceea ce alţii au de spus mai degrabă decât să laşi o persoană să decidă pentru toată lumea, eşti un anarhist. De fiecare dată când ai oportunitatea să forţezi pe cineva să facă ceva, dar decizi mai degrabă să apelezi la propria lor raţiune şi justiţie, atunci eşti un anarhist. Acelaşi lucru se întâmplă de fiecare dată când împarţi ceva cu un prieten, sau decizi cine spală vasele, sau faci orice altceva dar cu multă corectitudine.

Acuma desigur, ai putea obiecta zicând că toate acestea sunt corecte şi bune în cadrul grupurilor mici de oameni, pentru a se înţelege, dar ca să administrezi un oraş, o ţară, este ceva cu totul diferit. Şi desigur, este un gram de adevăr aici. Chiar dacă descentralizezi o societate şi oferi cât mai multă putere în mâinile comunităţilor mici, tot vor mai rămâne foarte multe lucruri care trebuiesc coordonate, de la funcţionarea căilor ferate la deciziile privind direcţia dezvoltării medicale. Dar dacă ceva este complicat nu înseamnă că nu există nicio cale de a o face democratic. Ar fi doar complicat. De fapt, anarhiştii au tot felul de idei şi viziuni despre cum o societate complexă ar putea să se auto-gestioneze. Pentru a le explica ar merge cu mult dincolo de scopul unui mic text indroductiv precum acesta. Este de ajuns de spus că, în primul rând, foarte mulţi oameni au petrecut foate mult timp în găsirea unor modele pentru cum o societate democratică şi sănătoasă ar putea funcţiona; dar în al doilea rând, la fel de importantă, nici un anarhist nu susţine că ar avea un plan perfect. Ultimul lucru pe care ni l-am dori ar fi să impunem modele prefabricate societăţilor. Adevărul este că posibil nici nu ne imaginăm jumătate din problemele care ar putea surveni în momentul în care am încerca să creăm o societate democratică; totuşi, suntem convinşi că ingeniozitatea umană fiind ceea ce este, va putea rezolva astfel de probleme, atâta timp cât este în spiritul principiilor de bază – care sunt, ca şi o ultimă analiză, principiile fundamentale ale decenţei umane.

6 gânduri despre &8222;Eşti un anarhist? Răspunsul te-ar putea surprinde! (David Graeber)&8221;

  1. Pingback: Listă cu eseuri şi texte traduse ce se pot găsi pe blogul CdCⒶ « Centrul de Cultura [anarhista]

  2. Pingback: Noii anarhişti (David Graeber) | Centrul de Cultură anarhistă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s