Ce rol are şi poate avea o casă? (pe scurt, o reimaginare a spaţiului urban)


Episodul II

Ce este o casă? Hmm…este o clădire destinată a servi drept locuinţă omului. Cea mai simplă formă de casă implică patru pereţi exteriori şi un acoperiş. În interior, necesităţile de bază ar fi o cameră destinată producerii de hrană şi de depozitare a acesteia, bucătăria – plus, consumul hranei – şi o cameră destinată recreeri, somnului, reproducerii forţei, adică dormitorul.

Rolul casei este, cum aţi putut citi şi mai sus, de locuinţă a omului. Un spaţiu unde omul trăieşte. Mănâncă. Doarme. Se reproduce. Et cetera. Este numai şi numai al omului. Animalul non-uman nu necesită o casă în sensul ăsta complex, are nevoie doar de un adăpost. Şi, în cazul animalelor non-umane care joacă rol de animale „de casă”, „de companie”, adăpostul este însuşi casa omului. Dar animalul nu are aceleaşi drepturi ca şi omul. Astfel casa joacă rol de adăpost care limitează posibilităţile animalului, din cauza spaţialităţii limitate, şi, în plus, a unor legi inoculate privind diverse lucruri care nu are voie să le facă. Deci, din start putem spune că orice intră în casa omului, fără să fie invitat sau binevenit, este un impediment vieţii omului. Şobolanii, de exemplu. Sau liliecii din podul casei. Până şi animalele de „casă”, animalele domestice: dacă oamenii au decis că nu au ce căuta în casă, acestea pot fi scoase afară cu forţa.

Casa este o fortăreaţă. Intră doar cine vrea omul să intre. Animalele nu au voie să intre, decât cele care joacă rol de animal de companie. Omul se simte uneori singur între patru pereţi, aşa că are nevoie de divertisment. De ceva de făcut.

O casă are baie, dormitoare, sufragerie, bucătărie, balcon, debara, geamuri, uşă, mobilier, curent, apă, linoleu. Tot ce-şi doreşte omul, casa o poate avea. Acest spaţiu devine cumva imaginea omului. Văzând spaţiul îţi dai seama de cum este omul. Un soi de „iar Dumnezeu l-a creat pe om după chipul şi înfăţişarea Lui”. Dacă are televizor, canapea confortabilă, pereţii vopsiţi frumos şi curaţi, parchet laminat curat, centrală termică, geamuri curate, casa este frumoasă, iar omul duce o viaţă sănătoasă. Înseamnă că omul este fericit şi de „succes”.

Dar ce se întâmplă cu cei care nu au case? Sau cu casele neocupate. Lăsate în paragină. Sau în condiţii bune, dar pur şi simplu nefolosite.

Acele case îşi pot pierde condiţia de casă, atâta vreme cât cineva nu stă în ele, nu locuieşte într-un mod „legal”. Cu atât mai mult cu cât vor fi ocupate de către oameni de o altă culoare a pielii decât non-culoarea albă. Rasismul şi discriminarea instituţionalizată poate scădea rolul unei clădiri aproape la 0, la un brodel, o cocină, un spaţiu inuman, insalubru, etc. Interesant funcţionează percepţia socială.

Dar în alte ordine de idei, o casă părăsită poate juca un minunat rol de SQUAT. Ce este un squat? Sau, mai precis squatting-ul. Simplu: squatting-ul este acea acţiune prin care una sau mai multe persoane ocupă o zonă şi/sau o clădire abandonată sau neocupată, iar acea persoană nu deţine, închiriază sau nu are drepturi legale asupra acelei zone. Adică aici vorbim de acei oameni care nu-şi permit să-şi cumpere sau să-şi închirieze un apartament.

Sau cei care consideră că ar putea crea un centru social. Sau centru cultural.

Un squat care joacă rol de centru social are multiple funcţiuni: oferă un acoperiş celor care nu-şi permit să aibă unul, poate oferi hrană, îmbrăcăminte, ajutoare sociale. Acestea pot fi pentru oamenii fără casă (boschetari, ca să înţeleagă lumea), imigranţi şomeri, fără casă, etc., pentru anumite grupur opresate de către minoritate (în România, par example, pentru ţigani), etc.

Un centru cultural este un squat care are spaţii culturale. Biblioteci, spaţii de citire, spaţii pentru expoziţii, workshop-uri, tipografii clandestine, şcoli non-formale, etc. Acestea sunt destinate pentru toţi cei interesaţi, dar cel mai des, în cazul în care există un centru social prin zonă, acesta are erlaţii strânse cu oamenii care participă (şi nu numai) la acţiunile de la acel centru social. Pentru că un om sărac, o dată ce are adăpost, hrană în mâncare, cu siguranţă va fi interesat să descopere lucruri noi şi interesante.

Acele clădiri ocupate de către oameni care consideră că ceea ce oferă ei ca şi cultură sau ca şi social nu este „demn” de unele grupuri sociale (etnice, de exemplu), acele clădiri nu mai joacă rol de squat. Acelea sunt pur şi simplu centre culturale destinate unui anumit grup care poate consuma oricând ceea ce se prezintă în acea clădire. Squat-urile funcţionează, în general, după principii anarhiste, socialiste, comuniste (există şi squat-uri fasciste, dar să nu discutăm despre alea), adică sunt deschise oricui doreşte să ajute sau are nevoie de ceva. Astfel, aceste case ocupate îşi întrec rolul de „case” şi devin „centre”.

În acelaşi timp, dacă în jurul respectivei clădiri există teren, pământ neocupat, acea casă va ajunge pe calea auto-sustenabilităţii. Se pot planta fructe şi legume, care, cel puţin pentru o vreme, vor putea hrăni noii locuitori ai clădirii. Auto-sustenabilitatea este un drum pe care multe squat-uri ar trebui să-l ia. A deveni cât mai autonom posibil poate recreea imaginarul asupra urbanului: o casă, o locuinţă nu mai este dependentă de Stat şi privaţi, spre a li se oferi curent, apă, etc., ci fiecare clădire poate fi autonomă de reţea. Panoruile solare, morile eoliene, boilere solare, şi multe alte lucruri sunt binevenite pe acoperişul casei, în casă, pe casă, sub casă. Şi cu cât sunt DIY (do it yourself), cu atât mai bine.

DIY este un concept central în squat-uri. Dacă sunt lucruri pe care tu sau altcineva le-ar putea face, de ce nu? Este unul dintre acele concepte care, încetul cu încetul crează o distanţare între om şi mediul de producţie pe bandă rulantă a capitalismului. DIY crează unicate, crează obiecte din alte obiecte, recrează lucruri care nu se mai folosesc. În plus, distruge unele relaţii economice: îţi repari singur gardul, toaleta, ţeava, acoperişul, et cetera., nu mai chemi oameni specializaţi în aceste domenii. Iar acest concept nu are limite. Ce poţi produce este egal cu până unde-ţi poate merge imaginaţia.

Pentru că rolul unei case nu este acela de a rămâne neocupată dacă Statul e incapabil să-l folosească într-un alt mod, sau dacă un particular nu are bani să-l restaureze, vândă, cumpere, etc. O casă, atâta vreme cât va exista, va avea rolul de a găzdui oameni şi animale non-umane, de a găzdui pe cei care chiar au nevoie de un acoperiş deasupra casei sau de a găzdui biblioteci libere, ne-instituţionalizate, şcoli non-formale, tipografii, etc. Pentru că locuinţa, precum şi hrana, nu este un drept ci o NECESITATE.

Aşa că dacă mai treceţi pe lângă o casă (adică, zilnic), nu vă mai uitaţi la ea dacă e frumoasă ori ba. Estetica nu contează. Gândiţi-vă la gradul de folosinţă al acelei clădiri şi, cel mai important, dacă e goală ori ba. Dacă e goală, eu vă rog frumos să o ocupaţi şi să faceţi ceva ce credeţi că ar avea nevoie oamenii, comunitatea locală.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s