II. Marfa ca spectacol (Guy Debord – Societatea spectacolului)


Această postare face parte din categoria Guy Debord şi situationism. Apasă AICI şi AICI pentru a citi mai multe texte din aceste categorii.
De asemenea, vizitează şi categoria AUTORI sau mergi ACASĂ ca să vezi ultimele texte postate.
______

De citit sau recitit:

I. Separaţia dusă până la capăt 

III. Unitate şi diviziune în aparenţă

*

„Adevărata esenţă a mărfii poate fi înţeleasă numai în calitate de categorie universală a fiinţei sociale totale. Numai în acest context, transformarea în lucru mort (reificare – n.n.) reieşită din raportul mărfar dobândeşte o semnificaţie decisivă atât pentru evoluţia obiectivă a societăţii, cât şi pentru atitudinea oamenilor în ceea ce o priveşte, pentru supunerea conştiinţei lor formelor în care această reificare se exprimă… Această supunere sporeşte şi mai mult datorită faptului că, pe măsură ce cresc raţionalizarea şi mecanizarea procesului muncii, activitatea muncitorului îşi pierde trăsătura de activitate pentru a deveni o atitudine contemplativă.”

Lukacs (Istorie şi conştiinţă de clasă)

35

În mişcarea esenţială a spectacolului, care constă în a relua în el tot ceea ce exista în activitatea omului în stare fluidă, pentru a-l poseda în stare coagulată, ca lucruri ce au devenit valoarea exclusivă prin formularea lor ca negare a valorii trăite, îl putem recunoaşte pe mai vechiul nostru duşman care ştie aşa de bine să pară la prima vedere ceva comun şi de la sine înţeles, în timp ce, dimpotrivă, el este atât de complex şi atât de plin de subtilităţi metafizice: marfa.

36

În spectacol, principiul fetişismului mărfii, dominarea societăţii de „lucruri suprasensibile cu toate că, de fapt, sensibile”, se împlineşte fără greş, căci lumea sensibilă dincolo de ea şi care, în acelaşi timp, a dobândit recunoaşterea că e tot ce poate fi mai sensibil.

37

Lumea prezentă şi absentă totodată pe care spectacolul o face văzută este lumea mărfii ce domină tot ceea ce este fapt trăit. Şi astfel, lumea mărfii e înfăţişată aşa cum este, căci mişcarea sa înseamnă îndepărtarea oamenilor unii de alţii şi faţă de ceea ce produc ei în general.

38

Pierderea calităţii, atât de evidentă la toate nivelurile de limbaj al spectacolului, ale obiectelor pe care le împrumută şi a comportamentelor pe care le instrumentează, nu face decât să transpună acele trăsături fundamentale ale producţiei de bunuri care alungă realitatea: forma-marfă este, bucată cu bucată, egalitatea cu sine însăşi, o categorie a cantitativului. Căci ea dezvoltă cantitativul şi ea însăşi nu se poate dezvolta decât în cantitativ.

39

Dezvoltarea care exclude cantitativul este ea însăşi supusă, ca dezvoltare, trecerii la calitate: spectacolul înseamnă că a trecut pragul propriei sale abundenţe; ceea ce încă nu este adevărat decât pe alocuri, în câteva privinţe, dar este deja la scara universală ce constituie referinţa din totdeauna a mărfii, referinţă verificată prin evoluţia ei în practică, o piaţă mondială reunind în prezent întregul Pământ.

40

Dezvoltarea forţelor de producţiei a fos istoria reală inconştientă care a construit, a modificat şi a lărgit condiţiile de supravieţuire în existenţa grupurilor umane: baza economică a tot ce au întreprins ele. Într-o economie naturală, sectorul producţiei de mărfuri a însemnat constituirea unui surplus destinat supravieţuirii. Deşi presupune schimbul de produse diferite între producătorii independenţi, producţia de mărfuri a putut rămâne multă vreme meşteşugărească, fiind într-o funcţionare marginală a economiei, în care esenţa sa cantitativă nu a ieşit încă la iveală. Totuşi, acolo unde ea a întâlnit condiţiile speciale ale comerţului pe scară largă şi ale acumulării de capitaluri, ea şi-a impus dominaţia totală asupra economiei. Întreaga economie a devenit atunci ceea ce marfa s-a arătat a fi pe parcursul acestei cuceriri: un proces de dezvoltare cantitativ. Această neîncetată dezvoltare a puterii economice sub formă de marfă care a transformat munca omului în muncă-marfă, în masă salariată, ajunge prin acumulări succesive la o abundenţă în care problema prioritară a supravieţuirii este de bună seamă rezolvată, şi anume într-un mod ce lasă impresia unei rezolvări definitive; dar ea e mereu propulsată la un nivel superior. Creşterea economică eliberează societăţile de presiunea naturală ce impune lupta lor neîntârziată pentru supravieţuire, dar ele nu s-au eliberat tocmai de eliberatorul lor. Independenţa mărfii s-a extins la ansamblul economiei asupra căreia e stăpână. Economia transformă lumea, însă o transformă doar într-o lume a economiei. Pseudo-natura în care munca omenească s-a înstrăinat impune continuarea la nesfârşit a slujirii sale, iar aceasta, neavând a se judeca şi a se ierta decât de una singură, îşi adjudecă drept servitori toate resursele şi proiectele licite ale societăţii. Abundenţa mărfurilor, adică a raporturilor de vânzare-cumpărare, nu mai are altă şansă decât să fie o supravieţuire extinsă.

41

Dominaţia mărfii s-a exercitat într-un mod ocult asupra economiei care, în calitate de bază materială a vieţii sociale, rămânea neobservată şi neînţeleasă, asemenea unui lucru intrat în obişnuinţă, nu neapărat şi cunoscut. Într-o societate în care marfa concretă rămâne rară sau minoritară, dominaţia aparentă a banului se prezintă ca emisar plenipotenţiar care vorbeşte în numele unei puteri necunoscute. Odată cu revoluţia industrială, diviziunea manufacturieră a muncii şi producţia masivă pentru piaţa mondială, marfa apare efectiv ca o putere care chiar vine să ocupe viaţa socială. Atunci se constituie economia politică, ca ştiinţă dominantă şi ca ştiinţă a dominaţiei.

42

Spectacolul este momentul în care marfa a izbutit ocuparea totală a vieţii sociale. Nu doar că raportul faţă de marfă este vizibil, dar nu mai e vizibil decât el: lumea vizibilă este lumea lui. Producţia economică modernă îşi întinde dictatura extensiv şi intensiv. In locurile mai puţin industrializate, domnia ei e deja semnalată prin câteva mărfuri-vedetă şi sub forma dominaţiei imperialiste cu ajutorul zonelor aflate în fruntea dezvoltării productivităţii. In acete zone avansate, spaţiul social este aproape geologic configurat prin nesfârşitele straturi de mărfuri. In acest punc al celei de-a « doua revoluţii industriale », consumul înstrăinat devine pentru mase sarcină suplimentară producţiei înstrăinate. Intreaga muncă vândută a unei societăţi care devine la scară globală marfa totală al cărei ciclu trebuie continuat. In acest scop, trebuie ca această marfă totală să revină fragmentar individului fragmentar, absolut sperata de forţele productive operând ca ansamblu. Aşadar, aici trebuie ca ştiinţa specializată a dominaţiei să se specializeze la rândul ei : ea se fărâmiţează în sociologie, psihologie aplicată, cibernetică, semiologie, etc., asigurând autoreglarea la toate nivelurile procesului.

43

Cu toate că în faza acumulării primitive a capitalului « economia politică nu vede în proletar decât muncitorul », care trebuie să primească minimum necesar conservării forţei sale de muncă, fără a-l avea vreodată în vedere din perspectiva « timpului său liber, al condiţiei sale de om », această atitudine în concepţia clasei dominante se răstoarnă de îndată ce gradul de abundenţă atins în producţia mărfurilor îi impune muncitorului un surplus de colaborare. Dintr-odată spălat de dispreţul total care-i fusese limpede arătat prin toate modalităţile de organizare şi supraveghere a producţiei, muncitorul se regăseşte zi de zi în afara acesteia, tratat aparent ca o persoană de seamă, cu o curtenitoare politeţe, deghizat fiind în consumator. Atunci, omenescul mărfii ia în sarcina sa « timpul liber şi omenescul » lucrătorului, doar pentru că economia politică poate şi trebuie să domine aceste dimensiuni « ca economie politică ». Astfel, « renegarea până la capăt a omului » şi-a asumat totalitatea existenţei omeneşti.

44

Spectacolul este un permanent război al opiului pentru a face acceptată identificarea bunurilor cu mărfurile ; şi a satisfacţiei cu supravieţuirea care creşte conform cu propriile legi. Supravieţuirea aptă de consum e ceva ce trebuie să sporească mereu, întrucât nu încetează să conţină lipsa. Motivul pentru care nu există nimic dincolo de supravieţuirea extinsă, că nu există nici o limită în calea creşterii sale, e acela că nu-şi mai conservă esenţa dincolo de acceptarea lipsei, fiind însă chiar lipsa extinsă.

45

Odată cu automatizarea, care este şi sectorul cel mai avansat al industriei moderne, cât şi modelul care sintetizează perfect practica sa, se impune ca lumea mărfii să depăşească următoarea contradicţie : instrumentarea tehnică ce desfiinţează obiectiv munca trebuie, în acelaşi timp, să conserve munca în calitatea ei de marfă, şi singurul loc în care marfa se poate naşte. Pentru ca automatizarea sau oricare altă formă mai puţin radicală a creşterii productivităţii muncii să nu micşoreze efectiv timpul de muncă socialmente necesar la scara societăţii, e necesar să fie create noi locuri de muncă. Sectorul terţiar, serviciile sunt nesfârşita extindere a aliniamentelor armatei de distribuţie în marş şi de proslăvire a mărfurilor existente ; mobilizarea de forţe complementare care, în falsitatea însăşi a nevoilor legate de astfel de mărfuri, vine la ţanc în întâmpinarea necesităţii unei astfel de organizări a muncii ulterioare muncii.

46

Valoarea de schimb nu s-a putut forma decât în calitate de agent al valorii de întrebuinţare, însă triumful ei prin propriile arme a creat condiţiile dominaţiei sale autonome. Mobilizând tot ceea ce are omul drept trebuinţă şi asigurându-şi monopolul satisfacerii acesteia, valoarea de schimb a sfârşit prin a manipula trebuinţele. Procesul de schimb s-a identificat cu orice trebuinţă posibilă şi a adus-o la cheremul său. Valoarea de schimb este mercenarul valorii de întrebuinţare care sfârşeşte prin a purta războiul pentru propriul folos.

47

Această constantă a economiei capitaliste care este scăderea valorii de folosinţă ca tendinţă dezvoltă o nouă formă de lipsire înlăuntrul stării de supravieţuire extinsă, căci ea impune participarea majorităţii oamenilor, ca lucrători salariaţi în continuarea la nesfârşit a strădaniilor lor ; şi despre care oricare om ştie că trebuie să i se supună sau să moară. Acest ţantaj e cauza reală a faptului că întrebuinţarea, în cea mai elementară dintre formele sale (a mânca, a locui), nu mai există decât captivă în bogăţia iluzorie a supravieţuirii extinse care e, de fapt, adevăratul temei al acceptării iluziei în consumul mărfurilor moderne în general. Consumatorul real devine consumator de iluzii. Marfa este iluzia materializată, iar spectacolul, manifestarea sa generală.

48

Valoarea de întrebuinţare care era implicit cuprinsă în valoarea de schimb trebuie să fie acum explicit proclamată, în realitatea răsturnată a spectacolului, tocmai pentru că realitatea ei practică este subminată de economia marfară dezvoltată în exces ; şi pentru că o pseudo-justificare devine necesară existenţei false.

49

Spectacolul este cealaltă faţă a banului : echivalentul general al tuturor mărfurilor. In timp ce banul a dominat societatea ca reprezentare a centrului tuturor echivalenţelor, adică a caracterului interschimbabil al multitudinii bunurilor a căror întrebuinţare rămânea de necomparat, spectacolul este complementul său modern amplificat în care totalitatea lumii mărfurilor comercializate apare în bloc, ca o echivalenţă generală a ceea ce societatea în ansamblul ei poate să fie şi să facă. Spectacolul este banul pe care doar îl privim, întrucât se află în el deja totalitatea întrebuinţărilor schimbate pe totalitatea reprezentărilor abstracte. Spectacolul nu serveşte doar pseudo-întrebuinţării, el este deja în el însuşi pseudo-întrebuinţarea dată vieţii.

50

In momentul abundenţei economice, rezultatul concentrat al muncii sociale iese la suprafaţă şi supune îmtreaga realitate aparenţei devenite acum produsul său. Capitalul nu mai este centrul nevăzut care conduce lumea producţiei : acumularea sa îl etalează până la periferie sub forma obiectelor sensibile. Ansamblul întregii societăţi este portretul său.

51

Triumful economiei autonome trebuie să fie în acelaşi timp şi pierzania sa. Forţele pe care le-a dezlănţuit înlătură necesitatea economică cea care a constituit temeiul neschimbător al societăţilor din vechime. Când este înlocuită cu necesitatea dezvoltării economice infinite, ea nu poate decât să înlocuiască satisfacerea nevoilor primare pe care omul abia şi le recunoaşte, printr-o inventare neîntreruptă de false-nevoi care se reduc la nevoia unică de a-i menţiona dominaţia. Însă economia autonomă se desparte pentru totdeauna de nevoia profundă în chiar măsura în care ea iese din sfera inconştientului social ce depindea de ea fără să ştie. “Tot ceea ce este conştient se perimează. Inconştientul rămâne inalterabil. Odată eliberat însă, nu decade şi el oare ?” (Freud)

52

În momentul în care societatea descoperă că depinde de economie, economia e cea care depinde, de fapt, de societate. Această putere subterană, care a crescut până la a se manifesta în chip suveran, şi-a pierdut, de asemenea, puterea. Locul în care se află ceva economic trebuie să fie ocupat de eu. Subiectul nu poate fi decât produsul societăţii, adică al luptei care se dă în ea însăşi. Existenţa sa depinde de rezultatele luptei dintre clase care se vădeşte a fi produsul şi producătorul bazei economice a istoriei.

53

Conştiinţa dorinţei şi dorinţa conştiinţei sunt deopotrivă acest proiect care, în forma sa de negare, vrea abolirea claselor, cu alte cuvinte luarea nemijlocită în posesie de către muncitori a tuturor momentelor activităţii lor. Contrariul său este societatea spectacolului, în care marfa se contemplă ea însăşi într-o lume pe care ea însăşi a creat-o.

3 gânduri despre &8222;II. Marfa ca spectacol (Guy Debord – Societatea spectacolului)&8221;

  1. Pingback: III. Unitate şi diviziune în aparenţă (Guy Debord – Societatea spectacolului) « Centrul de Cultura [anarhista]

  2. Pingback: Guy Debord (1931-1994) | Centrul de Cultură anarhistă

  3. Pingback: I. Separaţia dusă până la capăt (Guy Debord – Societatea spectacolului) | Centrul de Cultură anarhistă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s