Un foarte scurt ghid de auto-organizare studenţească


[pentru toţi cei pe care ar putea interesa]

În ultima vreme sunt mult prea multe probleme în cadrul Universităţilor şi a Facultăţilor – şi, desigur, în cadrul educaţiei în general. De la violarea autonomiei universitare, precum se întâmplă destul de des la Universitatea Babeş-Bolyai, unde poliţia intră în clădirile universitare de bună voie, şi nechemaţi de Rector (aşa cum scrie în lege – doar el/ea poate chema orice forţă de ordine în interiorul unei clădiri cu caracter educaţional), la nerespectarea multor drepturi şi legi fundamentale a studenţilor şi cadrelor didactice (care se întâmplă la nivel naţional), până chiar la desfiinţarea unei întregi Facultăţi, doar aşa, că i se scoală rectorului (precum s-a întântânplat pe 1 aprilie la Craiova, cu Facultatea de Ştiinţe Sociale – iar aproximativ 1.500 de studenţi au de suferit de pe urma acestei decizii).

Organizaţiile studenţeşti nu sunt capabile să acţioneze mai departe decât de petiţii kilometrice, comunicate de presă pe site-urile lor şi uşi închise-n nas din partea oficialilor Guvernului sau Universităţilor. Aşa că singurul mod în care se pot aduce schimbările necesare este auto-organizarea studenţească; doar atunci când noi, studenţii, ne organizăm să creăm contexte de presiune şi de schimbare, doar atunci vom putea face ceva!

Acesta este un mic ghid de cum să te organizezi în cadrul unei mişcări studenţeşti locale, şi pe baza experienţei de aproximativ două săptămâni de ocupaţie studenţească la Universitatea Babeş-Bolyai. Desigur, există reţetarul celor din Croaţia, un document excepţional, dar consider că este necesar să ne centrăm, cel puţin pentru moment, pe câteva lucruri de bază.

*

Pentru început trebuie să subliniez faptul că organizarea cea mai eficientă este cea non-ierarhică, orizontală şi pe principii de democraţie directă/participativă. Este necesară aceasta deoarece noi nu vom funcţiona pe principiul „şeful ne dă ordine şi noi facem cum ni se cere” ci pe principiul „toţi avem minimum o problemă comună pe care o vom rezolva împreună”. Grupul trebuie să fie un organism social viu, care funcţionează din dorinţa de schimbare a celor care participă la activităţi.

Iar pentru a ne organiza astfel va trebui să funcţionăm pe doar câteva principii de bun-simţ: trebuie creat un spaţiu non-discriminatoriu, unde fiecare participant are dreptul la a-şi spune păsurile şi, ulterior, să nu se trezească cu remarci de genul „eşti prostovan” sau „spui prostii”. Fiecare individ are propriile opinii, moduri diferite de a şi le expune, şi cu toţii am crescut în medii şi contexte diferite. Dacă suntem conştienţi de asta, cu certitudine nu vom sări să facem în fel şi chip pe nimeni, ci vom accepta faptul că cineva poate avea o opinie diferită decât a noastră.

Bine, dar dacă avem opinii diferite privind problema noastră comună şi modul în care am putea să rezolvăm aceasta, ce facem? Aici intră în discuţie consensul. Modul de a lua decizii prin consens se bazează pe ideea că oamenii ar trebui să aibe controlul total asupra propriilor lor vieţi iar puterea trebuie să fie deţinută de către toată lumea, şi să nu fie concentrată în mâna unui număr mic de oameni. Consensul este acea situaţie când toţi oamenii prezenţi sunt de acord cu un lucru, iar acest fapt este urmarea unui proces de discuţii. Chiar dacă în continuare vor fi opinii diferite, toţi participanţii vor ştii cu certitudine că au o problemă comună – oricare ar fi aceea – şi că ar exista un mod comun în care se poate acţiona. Din acest moment putem vorbi despre un grup constituit pe afinitate. Toţi sunt aici pentru un motiv (sau mai multe) şi doresc să acţioneze spre a rezolva o problemă (sau mai multe)  pe care o resimt în viaţa de zi cu zi.

Înainte de a trece la următoarea idee, trebuie specificat faptul că există moduri de a fluidiza discuţiile, prin prisma facilitării şi moderării. De asemenea, există fel şi fel de moduri tăcute de aţi arăta acordul sau dezacordul, faptul că vrei să spui ceva, sau vrei să adaugi ceva la cele spuse mai înainte, şi multe altele. Ataşez aici un document specializat în a prezenta aceste moduri şi care oferă detalii şi despre consens.

(Facilitating Meetings – a short guide: http://www.seedsforchange.org.uk/shortfacilitation [in limba engleză])

*

Pasul următor ar fi constituirea de grupuri de lucru. Aceste grupuri există ca şi necesitate a grupului în sine. Astfel, pot exista grup pentru media şi comunicare, grup pentru organizarea unor dezbateri, grup de securitate, grup tehnic şi alte posibile grupuri. Acestea se constituiesc pe baza necesităţilor apropiate sau de viitor a oamenilor.

O dată stabilite grupurile necesare, oricine doreşte poate participa la ele. Se poate alege un om care să fie „supraveghetorul”, sau nu. Oamenii care participă la grupuri pot fi permanenţi, sau pot veni alţii noi în fiecare zi – în paralel cu plecare altora. Totul este voluntar, şi este pentru un scop bine definit – buna funcţionare a grupului în general.

De asemenea, pentru ca grupul să aibe o voce proprie, va fi necesară constituirea unui grup media şi pentru comunicare, care va avea rolul de a fotografia, filma, scrie despre cele ce se petrec. Pentru asta, vă puteţi contacta colegii de lajurnalism, sau televiziune, fotografie, care, pe lângă că vă vor ajuta nespus de mult, vor face şi practica atât de necesară în aceste domenii. Este important să nu se depindă de mass-media locală sau naţională, care niciodată nu se ştie ce planuri are, ce afilieri politice are, şi aşa mai departe. Pentru că există şansa ca la jurnalul de seară să se prezinte doar anumite imagini, care pot fi defăimătoare, sau care vor păstra o anumită impresie negativă. Oamenii care vor avea legătură cu grupul vor ştii adevărul, dar cei care nu, se vor baza pe ce citesc în ziare, sau văd la televizor, sau pe internet.

Sau, în cazul unei ocupări (precum cele din Cluj sau Bucureşti), va fi nevoie de un grup care să se ocupe de citirea întregului areal de regulamente, statuturi, atât ale universităţii, cât şi ale studenţilor sau cele interioare, de buna funcţionare a instituţiei. În paralel, în situaţiile de tensiune între grupul de studenţi şi anumiţi oficiali ai administraţiei Universitare, sau a Statului sau poliţia, este nevoie de un grup de „diplomaţi”, care, deja fiind la curent cu toate regulamentele şi legile în vigoare, să prezinte – într-un mod calm – faptul că există abuzuri din partea oficialilor şi a instituţiilor pe care le reprezintă, iar că ceea ce se întâmplă este perfect legal, regulamentar, legitim. Desigur, nu întotdeauna funcţionează, dar poate trage de timp şi să creeze anumite contexte favorabile studenţilor. Iar, mai ales în situaţii de tensiune, este necesară anunţarea unei mobilizări locale şi la nivel mai înalt, spre a arăta oficialilor că grupul nu este singur, ci că sunt zeci şi sute de alte persoane care îi susţin – şi că nu ar fi bine dacă ar reacţiona violent sau negativ.

Să nu uităm şi de necesitatea solidarizării din partea cadrelor didactice, care, în sine, poate schimba cursul acţiunilor din partea oficialilor…dar să ne întoarcem la ceea ce discutam mai înainte.

Grupurile de lucru, spre a funcţiona bine, vor trebui să fie într-o constantă legătură între ele, şi, de asemenea să-şi prezinte problemele sau ceea ce au făcut grupului întreg. De asemenea, activităţile grupurilor de lucru vor fi dezbătute şi decise de întreg grupul, pentru a fi adevăraţii reprezentanţi ai întregului. În general, toate lucrurile vor funcţiona bine doar dacă vor fi dezbătute şi decise în cadrul grupului, pentru că doar atunci vor ştii toţii indivizii întreaga paletă de probleme, informaţii, posibilităţi, etc.

Autonomia şi auto-sustenabilitatea trebuiesc să fie la un nivel cât mai ridicat posibil spre a creşte şansele de succes ale grupului. Pentru asta este necesară „revendicarea” modurilor de producţie: imprimante pentru fluturaşi sau afişe, katere, foarfece, pânză pentru bannere, vopsele, etc. – toate materialele necesare activităţilor grupului.

*

Trebuieşte răspândită informaţia, adică motivaţia acţiunilor grupului de studenţi. Pentru asta este nevoie de un grup foarte bun de comunicare şi media, care va avea rolul de a „împânzi” internetul de poze şi informaţii scrise, de a face fluturaşi care să fie răspândiţi prin facultate, universitate, oraş. Cei care vor merge să dea fluturaşi colegilor studenţi, oamenilor de pe stradă, vor trebui să fie pregătiţi să stea şi la poveşti cu aceştia. Unii oameni doresc informaţii verbale înainte de a citi fluturaşul – de multe ori chiar acest fapt îi va determina să citească sau nu fluturaşul.

De asemenea, din când în când vor trebui scrise comunicate de presă privind acţiunilor făcute în respectiva zi sau în general, care, ulterior vor fi trimise mass-mediei. Aceste comunicate de presă trebuiesc decise în grup pentru a repezenta grupul şi nu doar anumiţi indivizi din grup. Să nu vorbim şi despre necesitatea unui spaţiu virtual (pagină de Facebook, blog, cont de Twitter, sau ce o mai exista), care va avea rolul de „centru” de unde se vor putea informa oamenii, vor putea distribui informaţii, şi ce alte materiale mai există – plus că va fi şi un mod de comunicare cu alte persoane din afara oraşului, sau ţării.

Privind legăturile cu mass-media, acestea pot fi decise de către grup – desigur. Dar, în mare, este de preferat dacă persoanele care vor vorbi cu jurnaliştii să fie aleşi ca şi delegaţi ai grupului şi vor ştii exact ce trebuiesc să spună, fie din cap, fie citit de pe o hârtie. În rest, dacă se întâmplă ca cineva să vorbească cu jurnaliştii, trebuie specificat de la început că cele ce vor urma să iasă pe gura vorbitorului sunt opinii personale şi nu informaţii oficiale. Aceste lucruri pot să scadă şansele privind informaţii eronate sau împotriva grupului.

(În sine, acest ghid este o opinie personală şi nu prezintă neapărat opiniile tuturor celor care au făcut parte din ocupaţia sau activităţile din cadrul ocupaţiei din clădirea centrală UBB)

*

Grupul, din momentul începerii de activităţi şi acţiuni, intră într-un proces de evoluţie organică. Acest lucru l-am resimţit în cadrul ocUBB, când toţi cei prezenţi deveneam un organism social, viu, care lucra în beneficiul motivului pentru care ne aflam acolo. Problemele, lipsurile, neînţelegerile din cadrul grupului erau aplanate imediat, remediate, fără probleme. Din acel moment totul a început să meargă după contexte, nevoile grupului ca atare, după ceea ce se întâmpla în jurul nostru.

De aceea nu aş prea mai putea discuta foarte multe, deoarece din acel moment indivizii din grup ajung să creeze o legătură între ei, bazată pe afinitate, iar viitorul grupului este decis în sine de grup şi de contextele exterioare lor.

Iar dacă se ajunge în situaţia aceasta, putem spune că auto-organizarea a funcţionat. De aici şi până la rezolvarea problemei, totul depinde de bunul mers al grupului – de „sănătatea” acestuia.

*

Desigur, pentru mai multe informaţii, puteţi citi cu încredere reţetarul studenţilor din din Croaţia, care este unul din cele mai complete de acest gen privind auto-organizarea (în cazul lor, auto-organizarea la o ocupaţie studenţească): http://sepoate.net/retetarul-unei-ocupari/

____

Preluat de pe blogul Greculiniarism

2 gânduri despre &8222;Un foarte scurt ghid de auto-organizare studenţească&8221;

  1. Pingback: Auto-organizarea la nivel local (un scurt ghid despre) | Centrul de Cultură anarhistă

  2. Pingback: The two big struggles in Romania: a message for international solidarity!*Οι δύο μεγάλοι αγώνες στη Ρουμανία: ένα μήνυμα για διεθνή αλληλεγγύη!#Auto-organizarea la nivel local (un scurt ghid despre)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s