Municipalismul Libertarian: o privire în perspectivă (Murray Bookchin)


book00

Probabil unicul mare eșec al mișcărilor pentru reconstrucție socială – mă refer în particular la Stânga, grupurile radicale ecologiste, și la organizațiile care profesează prin a vorbi celor opresați – este lipsa unei politici care va duce oamenii dincolo de limitele stabilite de către status quo.

Actualmente, politica este duelul dintre partidele birocratice organizate vertical de sus în jos care luptă pentru posturi electorale, și oferă programe goale pentru ”justiție socială” ca să atragă ”electoratul” nondescriptiv. O dată aflați în posturile respective, programele lor, de obicei, se transformă într-un ”buchet” de compromisuri. În acest sens, multe partide verzi din Europa au fost doar marginal diferite de partidele parlamentare convenționale. Nici partidele socialiste, cu toate etichetele lor diferite, nu au reușit să prezinte diferențe de bază față de omologii lor capitaliști. Ca să fim siguri de asta, indiferența publicului euro-american – cu al său ”apolitism” – este deprimat, și pe bună dreptate. Având așteptările scăzute atunci când oamenii votează, apelează în mod normal la partidele deja existente numai din cauza că, ca și centre de putere, acestea pot oferi diferite feluri de rezultate în probleme practice. Dacă cineva se sinchisește să voteze, gândirea generală a oamenilor le spune că de ce să piardă un vot pe o organizație nouă și marginală care are toate caracteristicile uneia majore care, în final, va ajunge la fel de coruptă, de va avea succes? Să-i privim pe verzii germani, a căror viață internă și publică devine tot mai asemănătoare cu a celorlalte partide din noul Reich.

Faptul că acest ”proces politic” a rămas cu aproape nici o alterare de bază de câteva decenii încoace este, în mare parte, din cauza inerției procesului însuși. Timpul face ca așteptările să fie tot mai scăzute, iar speranțele sunt, de cele mai multe ori, reduse la niște obiceiuri, din moment ce o dezamăgire este urmată de către o alta. Discuțiile despre ”noua politică”, despre tradiții supărătoare, care este la fel de veche ca și politica însăși, devin neconvingătoare. De decade, cel puțin, schimbările care au survenit în politica radicală sunt, în mare, schimbări în retorică mai degrabă decât în structură. Verzii germani sunt doar ultimii dintr-o succesiune de ”partide non-partinice” (ca să folosim modul originar de a descrie organizația lor) care s-a transformat dintr-o tentativă de a practica politici grassroot – în mod ironic, din toate locurile în Bundestag! – într-un partid tipic parlamentar. Partidul Social Democrat din Germania, Partidul Muncitoresc din Anglia, Noul Partid Democratic din Canada, Partidul Socialist din Franța, și altele, în ciuda viziunii emancipatoare inițiale, abia dacă se mai califică actualmente ca fiind măcar partide liberale în care Franklin D. Roosevelt sau un Harry Truman și-ar fi găsit locul. Oricare idei sociale ar fi avut aceste partide acum multă vreme, acestea au fost eclipsate de un pragmatism al câștigului, păstrării, și a extinderii propriilor puteri în corpurile parlamentare și ministeriale pe care le dețin.

Fix aceste obiective parlamentare și ministeriale sunt cele pe care le vedem astăzi ca fiind ”politica” însăși. Imaginarului politic modern, ”politica” este fix un corp de tehnici de păstrare a puterii în corpuri reprezentative – în mod notabil, arenele legislativului și ale executivului – nu o chemare morală bazată pe raționalitate, comunitate și libertate.

O etică civică

Municipalismul libertarian reprezintă un proiect serios și fundamental important din punct de vedere istoric, spre a pune în practică politica într-un mod etic ca și caracter și grassroot ca organizare. Este diferit la nivel structural și moral de alte eforturi grassroot, nu doar ca și retorică. Caută să recâștige spațiul public pentru a exercita o cetățenie autentică în timp ce se îndepărtează de ciclul sumbru al parlamentarismului și ale ei mistificări al mecanismului ”partinic” ca fiind singura metodă de reprezentare publică. În aceste aspecte, municipalismul libertarian nu este numai o ”strategie politică”. Este un efort de a lucra de la posibilități democratice latente sau incipiente înspre o nouă configurare radicală a societății înseși – o societate comunitariană orientată spre a satisface nevoile umane, răspunzând la imperativele ecologice și dezvoltând o noută etică bazată pe schimb și cooperare. Că include o formă independentă consistentă de politici. Mai important decât atât, include o redefinire a politicii, o întoarcere la înțelesul originar grecesc al cuvântului, ca gestionare a comunității, sau a polis-ului prin metode directe, de întâlniri față-în-față a oamenilor, spre a formula politici publice și bazate pe o etică a complementarității și solidarității.

În acest sens, municipalismul libertarian nu este una din multele tehnici pluraliste care au ca intenție să atingă un țel social vag și nedefinit. La bază democratic, non-ierarhic ca și structură, este un fel de destin uman, nu doar una din uneltele sau strategia unui sortiment politic care poate fi adoptat și mai apoi aruncat, cu scopul de a acapara puterea. Municipalismul libertarian, ca efect, caută să definească contururile instituționale ale unei noi societăți chiar în timp ce avansează un mesaj practic pentru o nouă politică radicală pentru vremurile noastre.

Mijloacele și finalitățile acestora

Aici, mijloacele și finalitățile se unesc într-o unitate rațională. Cuvântul politică exprimă un control popular direct al societății de către cetățeni prin realizarea și susținerea unei democrații adevărate prin adunări municipale – aceasta, ca diferită de sistemele republicane ale reprezentării care previn dreptul cetățenilor de a formula politici comunitare și regionale. Astfel de politici sunt radical distincte de arta guvernării și diplomației și stat ca-și-corp-profesional compus din birocrați, poliție, armată, legislatori și alții, care există ca un aparat coercitiv, întru distincție clară de și deasupra de oameni. Modul de abordare al municipalismului libertarian diferențiază arta guvernării și diplomației – pe care o caracterizăm actualmente ca fiind ”politică” – și politica precum a fost în comunitățile democratice precapitaliste.

Mai mult decât atât, municipalismul libertarian include o delimitare clară a spațiului social – precum și a spațiului politic – în sensul strict al termenului social: în speță, sfera în care ne trăim viața privată și ne angajăm în producția de bunuri și servicii. Ca atare, spațiul social va fi diferit de atât spațiul politic cât și de cel de stat. Nenumărate neînțelegeri au survenit din cauza interschimbabilității uzului acestor termeni – social, politic și statul. Într-adevăr, tendința a fost aceea de a le identifica una cu cealaltă, atât în gândirea noastră cât și în viața de zi cu zi. Dar statul este o formațiune străin, un ghimpe în dezvoltarea umanității, o entitate exogenă care s-a extins neîncetat peste spațiul social și cel politic. De cele mai multe ori, statul a fost un final însine, ca martor al apariției imperiilor din Asia, Romei imperiale antice, și statele totalitare ale vremurilor moderne. Mai mult decât atât, a invadat în mod constant sfera politică, care, cu toate neajunsurile sale din trecut, a împuternicit comunități, grupuri sociale și indivizi.

Astfel de invazii nu au scăpat de la a fi contra-atacate. Într-adevăr, conflictul dintre stat, pe de o parte, și spațiul politic și social, pe de alta, este un război civil subteran existent de secole. De multe ori a explodat și în văzul tuturor – în vremurile moderne sub forma conflictului orașelor castiliene (comuneros) împotriva monarhiei spaniole în anii 1520, sub forma luptelor secțiunilor pariziene împotriva Convenției Iacobine din 1793, și multele incidente de dinainte și după acestea.

Actualmente, cu o centralizare și o concentrare a puterii în statele-națiune tot mai ridicate, o ”nouă politică” – una care este cu adevărat nouă – trebuie să fie structurată instituțional în jurul restaurării puterilor de către municipalități. Nu este numai necesar, dar și posibil, chiar și în zone urbane gigantice precum New York, Montreal, Londra sau Paris. Astfel de aglomerații urbane nu sunt, vorbind într-un mod strict, orașe sau municipalități în sensul tradițional al acestor termeni, în ciuda faptului că au fost proiectate ca fiind ca atare de către sociologi. Numai gândindu-ne că acestea ar fi orașe că și ajungem să fim mistificați de problema mărimii și a logisticii. Chiar înainte de a ne confrunta cu imperativul ecologic al descentralizării fizice (o necesitate anticipată de către Frederick Engles și Peter Kropotkin), trebuie să nu simțim că am avea probleme legate de descentralizarea acestora din punct de vedere instituțional. Atunci când Francois Mitterand a încercat să descentralizeze Parisul creând primării locale în urmă cu câțiva ani, motivele lui au fost strict tactice (dorea să slăbească autoritatea primarului de dreapta a capitalei). Cu toate acestea a eșuat, și nu din cauză că restructurarea marii metropole ar fi fost imposibilă ci din cauză că majoritatea parizienilor bogați îl susțineau pe primar.

În mod clar, schimbările instituționale nu survin în viduri sociale. Nici nu garantează că municipalitatea descentralizată, chiar dacă este structurată într-un mod democratic, va fi în mod necesar una umană, rațională și ecologică când este vorba de a rezolva chestiunile publice. Municipalismul libertarian este bazat pe premisa luptei spre a tinde la o societate rațională și ecologică, o luptă care depinde de educație și organizare. De la început presupune o dorință democratică reală a oamenilor de a submina puterile aflate într-o continuă creștere a statelor-națiune și de a revendica de la acestea comunitatea și regiunea lor. În cazul în care nu există o mișcare – cu speranța unei mișcări de stânga verzi – care să își asume aceste ținte, descentralizarea poate duce la parohialisme la fel de ușor precum poate duce la comunități ecologice umaniste.

Dar când a fost ca schimbările de bază sociale să nu fie fără vre-un risc? Cazul în care angajamentul lui Marx pentru un stat centralizat și o economie planificată a dus, inevitabil, la un totalitarism birocratic este mult mai posibil decât cazul în care municipalități libertariene descentralizate vor fi, inevitabil, autoritariene și să aibe caracteristici excluzioniste și parohialiste. Interdependența economică este, actualmente, un fapt real al vieții, și capitalismul însuși a făcut din autocrațiile parohiale o himeră. În timp ce municipalitățile și regiunile pot căuta să atingă o măsură considerabilă de auto-suficiență, a trecut de mult vremea când comunitățile auto-suficiente puteau să-și ”savureze” autonomiile totale.

Confederalism

La fel de importantă este nevoia de confederație – legarea comunităților una de cealaltă prin reprezentanți care pot fi rechemați în orice moment, aleși de adunările cetățenești municipale și a căror unică funcționalitate este aceea de a coordona și administra. Confederația are o lungă istorie care datează încă din antichitate și care este o alternativă majoră la statele-națiune. De la Revoluția Americană, trecând prin cea Franceză și cea Spaniolă din 1936, confederalismul consitutie o provocare majoră la centralismul de stat. Nici în zilele noastre nu a dispărut, când desființarea imperiilor existente la început de secol XX a ridicat problema unui centralism de stat impus sau a națiunii relativ autonome. Municipalismul libertarian adaugă o dimensiune democratică radicală la discuția contemporană a confederației (precum, de exemplu, în Iugoslavia sau Cehoslovacia) prin chemarea la confederalizarea nu a statelor-națiune și a municipalităților și a cartierelor ariilor megalopolitane, precum a orașelor și satelor.

În cazul municipalismului libertarian, parohialismul poate fi controlat nu numai de către realitățile convingătoare ale interdependenței economice, dar și de angajamentul minorităților municipalității de a amâna dorințele majorității ale comunității participante. Pot aceste interdependențe și decizii majoritare să ne garanteze că o decizie majoritară va fi și una corectă? Cu siguranță nu – dar șansele noastre pentru o societate rațională și ecologică sunt mult mai mari în această abordare decât în cele care merg mână în mână cu entitățile centralizate și aparatele birocratice. Nu mă pot abține de la a sublinia faptul că nici o rețea municipală nu a fost emergentă în rândul verzilor nemți, care au sute de reprezentanți în consilii de oraș în Germania, dar care continuă să aibe politici locale care sunt complet convenționale și închistate în anumite orașe.

Sunt multe argumente aduse împotriva municipalismului libertarian – chiar și cu emfaza sa puternică confederală – care derivă dintr-o incapacitate de a înțelege distincția dintre luarea deciziilor legate de diverse politici și administrație. Această distincție este fundamentală municipalismului libertarian și trebuie ținută minte întotdeauna. Politicile sunt decise de către o comunitate sau o adunare de cartier a unor cetățeni liberi; administrarea este întreprinsă de consilii confederale compuse din reprezentanți ai cartierelor, orașelor și satelor, cu un mandat precis și care pot fi rechemați cu ușurință, la nevoie. Dacă anumite comunități sau cartiere, sau un grup minoritar dorește să-și urmeze propria cale care duce la violarea drepturilor omului sau unde distrugerea ecologică este permisă, majoritatea dintr-o confederație locală sau regională are tot dreptul în a preveni astfel de abuzuri prin cadrul consiliului confederal. Nu este o negare a democrației ci o afirmare a înțelegerii comune asumate de către toți în a recunoaște drepturile civile și de a păstra integritatea ecologică a regiunii. Aceste drepturi și nevoie nu sunt asumate de către consiliul confederal, ci de către majoritatea adunărilor populare, unite ca fiind o comunitate mare care-și exprimă dorințele prin deputații confederali. Astfel, luarea de decizii și de politici sociale rămâne, în continuare, la nivel local, dar administrarea este preluată de către rețeaua confederală ca un întreg. Confederația este, efectiv, o Comunitate de comunități bazate pe drepturile umane distincte și imperative ecologice.

Dacă municipalismului libertarian nu-i este deformată forma și nu este lipsită de înțeles, este un deziderat pentru care trebuie să luptăm. Ne prezintă un moment – cu speranța că este vorba despre un moment care va veni atunci când oamenii se vor simți dezputerniciți și caută să se reîmputernicească în mod activ. Existând în tensiuni crescânde cu statul-națiune, este un proces, precum și un destin, o luptă ce trebuie înfăptuită, nu o moștenire oferită de către stat. Este o putere duală care contestă ligitimitatea puterii de stat deja existente. O astfel de mișcare poate începe ușor, poate chiar sporadic, în comunități aici și acolo, care cer, inițial, autorității morale să schimbe structura socială înainte ca să existe destule confederații înter-legate care să ceară schimbarea statului. Tensiunea crescândă creată de emergența confederațiilor municipale reprezintă o confruntare între stat și spațiul politic. Această confruntare poate fi rezolvată numai după ce municipalismul libertarian formează o nouă politică a unei mișcări populare și, în cele din urmă, câștigă imaginația milioanelor de oameni.

Anumite puncte, desigur, trebuie să fie evidente. Oamenii care intră în inițialul duel dintre confederalism și statism nu vor fi aceeași cu cei care vor reuși să aplice municipalismul libertarian. Mișcarea care încearcă să-i educe și luptele conferă o realitate principiilor municipalismului libertarian care îi va transforma în cetățeni activi mai degrabă decât în ”constituenți” pasivi. Nimeni dintre cei care vor participa într-o luptă pentru o restructurare socială nu va ieși din acea luptă cu prejudecățile, obiceiurile și sensibilitățile cu care el sau ea a început. Există speranța, deci, că astfel de prejudicii – precum parohialismul – vor fi tot mai des schimbate cu un sens generos al cooperării și un sens păsător al interdependenței.

Municipalizând Economia

Mai rămâne să subliniez faptul că municipalismul libertarian nu este numai o evocare a noțiunilor anti-statiste tradiționale ale politicii. Precum redefinirea politicii care să includă democrațiile municipale față-în-față, graduală, până la nivel confederal este inclusă, așa și abordarea municipalistă și confederală asupra economiei este prezentă. În mod minimal, o economie municipalistă libertariană cere municipalizarea economiei și nu centralizarea sub forma unor întreprinderi ”naționalizate” deținute de către stat, pe de o parte, sau reducerea acesteia la forme colectivist-capitaliste ”deținute de către muncitori”, pe de alta. Întreprinderile ”controlate de către muncitorii” din sindicate (și anume, sindicalismul) și-a avut zilele în trecut. Acest fapt trebuie să fie evident oricui care examinează birocrațiile pe care fiecare sindicat le-a creat pe durata Războiului Civil din Spania în 1936. Astăzi, capitalismul corporatist este mult mai doritor în a aduce complicitatea muncitorului în propria-i exploatare sub forma unor ”democrații la locul de muncă”. Nici revoluția din Spania sau din alte țări nu a fost scutită de existența competiție dintre întreprinderile deținut de către muncitori când era vorba de materiale de bază, piețe de desfacere și profit. Chiar mai recent, foarte multe kibbutzuri israeliene au fost niște eșecuri ca exemple de întreprinderi non-exploatative orientate spre nevoi, în ciuda nivelului înalt de idealuri pe baza cărora au fost fondate inițial.

Municipalismul libertarian propune o formă diferită radicală de economie care nu este nici naționalizată și nici colectivizată, conform principiilor sindicaliste. Propune ca pământul și întreprinderile să fie plasate sub custodia comunităților, custodia cetățenilor aflați în adunări libere și a reprezentanților lor aflați în consiliile confederale. Cum trebuie ca munca să fie planificată, ce fel de tehnologii să fie folosite, cum ar trebui să fie distribuite produsele, sunt întrebări care pot fi rezolvate numai în practică. Maxima ”de la fiecare pe baza propriilor abilități, fiecăruia pe baza nevoilor proprii” ar părea a fi piatra de temelie pentru o societate rațională din punct de vedere economic, iar ca bunurile să fie de cea mai înaltă durabilitate și calitate, că nevoile sunt ghidate de standarde raționale și ecologice, și că noțiunile antice ale limitei și echilibrului schimbă imperativul economic burghez al ”crește sau dispari”.

Într-o astfel de economie municipală – confederală, interdependentă și rațională din punct de vedere ecologic, nu doar tehnologică  – ne-am aștepta ca interesele speciale care ne divizează astăzi în muncitori, profesioniști, manageri și așa mai departe, s-ar topi într-un interes general în care oamenii se văd pe sine ca fiind cetățeni ghidați strict numai de nevoile comunității și regiunii din care fac parte, mai degrabă decât de cerințele profesionale și înclinațiile lor personale. Aici, cetățenia se transformă într-o interpretare ecologică a bunului public care s-ar poziționa deasupra intereselor de clasă și ierarhice.

Aceasta este baza morală a unei economii morale pentru o comunitate morală. Dar de o importanță generală este interesul social general care poate sta la baza tuturor comunităților morale, un interes care trebuie, în cele din urmă, să treacă de clasă, gen, etnicitate și status dacă e vorba ca umanitatea să continue ca o specie vibrantă. Acest interes este acela ce a fost creat de către catastrofele ecologice contemporane nouă. Imperativul capitalist al ”crește sau dispari” se află în opoziție cu imperativul ecologic al interdependenței și limitei. Cele două imperative nu mai pot coexista – sau vreo societate fondată pe mitul reconciliat al speranței supraviețuirii. Fie vom constitui o societate ecologică, sau societatea se va duce de râpă pentru toată lumea, fără a ține cont de ce status are fiecare individ.

Va fi această societate una autoritariană, sau chiar totalitară, o dispensare ierarhică care este, în mod implicit, imaginea planetei ca ”navă spațioală”? Sau va fi una democratică? Dacă istoria este un ghid de oricare fel, evoluția unei societăți democratice și ecologice, ca fiind diferențiată de o societate ecologică lăsată cuiva spre păstrare, trebuie să-și urmeze propria sa logică. Nimeni nu poate rezolva această dilemă istorică fără a ajunge la rădăcini. Fără a căuta o analiză pentru problemele noastre ecologice și sursele sociale ale acestora, insituțiile fatale pe care le avem acuma vor duce la o centralizare crescândă și la și mai multe catastrofe ecologice. Într-o societate democratică și ecologică, fix aceste cauze, aceste rădăcini vor fi cele de care se va îngriji municipalismul libertarian.

Pentru aceia care, pe bună dreptate, cer venirea unei noi tehnologii, unor noi surse de energie, noi moduri de transport, și noi stiluri de viață ecologice, poate fi o nouă societate ceva mai puțin decât o Comunitate a comunităților bazată pe confederalitate și nu statism? Deja trăim într-o lume în care economia este ”supraglobalizată”, supracentralizată și suprabirocratizată. Mare parte din cele ce sunt făcute la nivel local și regional sunt făcute ca atare, în mare, pentru profit, nevoi militare și apetituri imperiale – la un nivel global cu o aparentă complexitate care poate fi diminuată cu ușurință.

Dacă acest lucru poate părea prea ”utopic” pentru vremurile noastre, atunci la fel de ”utopice” sunt și cantitățile imense deja existente de literatură care cer schimbări radicale în politicile energetice, reduceri majore în poluarea aerului și a apei și formularea unor planuri globale spre a opri încălzirea globală și distrugerea startului de ozon. Este oare prea mult a cere ca aceste cereri să fie duse un pas în față și să se ceară schimbări instituționale și economice care sunt cu nimica mai drastice și care, de fapt, sunt bazate în tradiții puternic sedimentate în cele mai nobile tradițiile democratice și politice americane, și, desigur, ale lumii?

Desigur, nu suntem nici obligați să așteptăm ca aceste schimbări să fie făcute în momentul imediat. Stânga a muncit de foarte multă vreme cu programe minimale și maximale pentru schimbare, în care pașii imediați care pot fi luați acuma au fost legați de schimbările tranziționale și spațiile intermediare care, în cele din urmă, au prioritizat scopurile finale. Pașii minimali care pot fi făcuți acuma includ formarea de mișcări municipaliste verzi de stânga care propun adunări populare de cartier și de oraș – chiar dacă, la început, au mai mult o funcțiune morală – și să aleagă consilieri locali care vor continua cauza acestor adunări și a altor insituți populare. Acești pași minimali pot duce la formarea, pas-cu-pas, a unor corpuri confederale și o creștere a legitimizării unor corpuri cu adevărat democratice. Bănci civice care să ofere fonduri întreprinderilor municipale și cumpărării de pământ; crearea unor rețele grassroot în sferele bunului public – toate acestea pot fi dezvoltate într-un pas acceptabil schimbărilor care sunt făcute la nivel de viață politică.

Faptul că Capitalul, cu certitudine, va ”migra„ dinspre aceste comunități și confederații care se îndreaptă spre municipalism libertarian este o problemă pe care fiecare comunitate, fiecare națiune, a cărei viață politică s-a radicalizat o va resimți. Capitalul, de fapt, ”migrează” în mod normal înspre locuri în care poate avea profit maxim, fără a ține cont de considerațiile politice. Mult mai mult decât atât, întreprinderile și fermele deținute de municipalitate vor putea furniza produse ecologice valoroase și sănătoase unui public care devine din ce în ce mai conștient de bunurile de o calitate inferioară care au fost introduse pe piață într-un mod fraudulos.

Municipalismul libertarian este o politică care poate stârni imaginarul public, potrivit pentru o mișcare care este în mare nevoie de a găsi un sens al direcției și al scopului. Textele care apar în această colecție oferă idei, moduri și metode nu doar spre a anula ordinea socială prezentă ci și spre a o reface într-un mod drastic – extinzând-i tradițiile democratice într-o societate rațională și ecologică.

Anexă

Această anexă pare a fi necesară deoarece unii oponenți ai municipalismului libertarian – și, în mod regretabil, unii dintre susținători – înțeleg într-un mod greșit ce dorește municipalismul libertarian să obțină cu adevărat.

Pentru unii dintre susținători, municipalismul libertarian devine un instrument tactic spre a câștiga o intrare în așa-numitele mișcări independente și partide noi care fac chemare la ”politici grassroot”, precum cele propuse de NOW și anumiți lideri din Partidul Muncitoresc din Marea Britanie. În numele ”municipalismului libertarian”, unii susținători radicali ai acestei viziuni sunt pregătiți să estompeze tensiunea pe care ei ar trebui să o cultive între sfera civică și stat – probabil spre a acapara mai multă atenție publică în campaniile electorale pentru diverse poziții de stat. Acești radicali împachetează, din păcate, municipalismul libertarian într-o amărâtă de ”tactică” sau ”strategie” și îl golesc de conținutul său revoluționar.

Dar aceia care propun folosirea doctrinei municipalismului libertarian în scopuri ”tactice” ca o metodă de a intra într-un alt partid reformist ca fiind ”aripa stângă” nu au mai nimica în comun cu ideea în sine. Municipalismul libertarian nu este un produs al logicii formale care are așa de multe rădăcini în ”analizele” și ”strategiile” de stânga, în ciuda revendicărilor multor radicali cum că ”dialectica” ar fi ”metoda” lor. Lupta pentru a crea noi instituții civice din cele vechi (sau a le schimba pe cele vechi în totalitate) și a crea confederații civice este una care se auto-formează, o dinamică creativă formată din tensiunile conflictului social. Efortul spre a lucra în această direcție este la fel de mult parte a finalității precum a procesului de maturizare de la copil la adult – de la cel relativ-diferențiat la cel total-diferențiat – alături de toate dificultățile sale. Însuși lupta pentru o confederanție municipală, pentru controlul municipal al ”proprietății” și pentru însuși obținerea unei confederații municipale globale este îndreptată înspre obținerea unui nou ethos al cetățeniei și comunității, nu doar spre a câștiga victorii în conflicte preponderent reformiste.

Ca atare, municipalismul libertarian nu este doar un simplu efort de ”a prelua” consilii orășenești spre a construi guvernări locale mai ”prietenoase” cu natura. Acești aderenți sau oponenți ai municipalismului libertarian, de fapt, se uită la structurile civice care există în fața ochilor lor și le iau într-un mod esențial ca atare. Municipalismul libertarian, în contrast, este un efort de a transforma și democratiza guvernările orășenești, spre a le înrădăcina în adunări populare, a le țese alături de liniile confederalismului, a apropria o economie regională alături de liniile confederalismului și municipalismului.

De fapt, municipalismul libertarian își câștigă însuși exisența și integritatea precis din dialectica tensiunii pe care o propune între statele-națiune și confederalismul municipal. ”Legea vieții” înseși, ca să folosim un termen marxist vechi, constă în mod precis din lupta sa cu statul. Tensiunea dintre confederațiile municipale și stat trebuie să fie clare și intransingente. Din moment ce aceste confederații există, în primul rând, în opoziție cu arta guvernării și diplomației, nu pot fi compromise de către alegerile statale, provinciale sau naționale, cu atât mai puțin realizate prin acestea. Municipalismul libertarian este format de către lupta cu statul, împuternicit de către această luptă, însuși definită de către aceasta. Privată de către această tensiune dialectică cu statul, de către această dualitate a puterii care trebuie, în cele din urmă, să fie actualizată într-o ”Comună a comunelor” libere, municipalismul libertarian devine nimic mai mult decât un ”socialism de canal”.

Mulți camarazi eroici care sunt pregătiți să lupte (la un moment dat) cu forțele cosmice ale capitalismului găsesc municipalismul libertarian ca fiind foarte spinos, irelevant, sau vag spre se interesa sau a opta pentru ceea ce este o formă de particularism politic. Radicalii noștri graffiti-cieni sau de ”cafenele alternative” pot alege să pună deoparte municipalismul libertarian ca fiind o ”tactică ridicolă”, dar niciodată nu mă pot opri din a mă uimi de faptul că radicalii bine-intenționați care sunt angajați în a ”răsturna” capitalismul (nimic mai puțin!) găsesc ca fiind prea dificil ca să funcționeze într-un mod politic – și, da, electiv – în propriile lor cartiere pentru o nouă politică bazată pe democrație autentică. Dacă ei nu pot oferi politici transformative pentru propriile lor cartiere, ceea ce este o sarcină relativ modestă – sau să muncească harnic la asta cu constanța care obișnuia să fie marca mișcărilor de stânga  mai mature din trecut – mi-e greu să cred că vor putea, vreodată, să facă mult rău sistemului social prezent. Într-adevăr, prin crearea de centre culturale, parcuri, și locuințe, de fapt ar putea prea-bine să îmbunătățească sistemul prin a oferi capitalismului o față umană fără a diminua lipsa de libertate care este sub forma unei societăți ierarhice și pe bază de clasă.

Un buchet de lupte pentru ”identitate” a oferit mișcări radicale fracturate încă de la SDS-ul anilor `60, variind de la naționalisme străine la cele domestice. Deoarece aceste lupte identitare sunt foarte populare în zilele noastre, unii critici ai municipalismului libertarian invocă ”opinia publică” împotriva acesteia. Dar când a fost sarcina revoluționarilor să capituleze în fața ”opiniei publice”, nici măcar a ”opiniei publice” a celor opresați, a căror viziuni pot fi unori foarte reacționare? Adevărul își are propria viață – fără deosebire dacă masele opresate percep sau sunt de acord asupra a ceea ce este adevărat. Și nici nu este ”elitist” a invoca adevărul, în contradicție cu chiar și opinia publică radicală, când acea opinie caută, esențialmente, să revină la politicile particularismelor și chiar rasism. Este foarte ușor să te dai bătut în aceste zile, dar, ca și radicali, cea mai importantă chestiune pe care trebuie să o facem este să rămânem pe ambele noastre picioare – mai precis, să fim pe cât mai umani posibil – și să provocăm societatea existentă în numele umanității noastre comune, nu pe baza genului, rasei, vârstei și așa mai departe.

Criticii municipalismului libertarian dispută chiar și posibilitatea unui ”interes general”. Dacă, pentru astfel de critici, democrația față-în-față care este promovată de municipalismul libertarian și nevoia de a extinde premisele democrației mai departe de o simplă justiție la libertate completă nu le ajunge ca fiind un ”interes general”, mi se pare că nevoia de a repara relația noastră un lumea naturală este, cu certitudine și fără discuție, un ”interes general” – și, într-adevăr, rămâne un ”interes general” promovat de ecologia socială. Putem coopta multe elemente nesatisfăcute din societatea actuală, dar natura nu poate fi cooptată. Într-adevăr, singura politică care mai rămâne stângii este una bazată pe premisa că există un ”interes general” pentru democratizarea societății și conservarea planetei. Acuma că forțele tradiționale, precum mișcările muncitorești se scurg din scena istorică, poate fi spus cu o certitudine aproape completă că, fără municipalismul libertarian, stânga nu va mai avea nici o politică.

O viziune dialectică a relației dintre confederalism și statul-națiune, o înțelegere a caracterului îngust și introvertit, și parohialismul mișcărilor identitare, și o recunoaștere că mișcarea muncitorească este, în esență, moartă, toate acestea ilustrează că o nouă politică trebuie să fie dezvoltată, trebuie să fie în mod hotărât publică, în contrast cu ”politica” cafenelelor alternative susținută de multi dintre radicali. Trebuie să fie electorală la nivel municipal, confederală în ale sale viziuni, și revoluționară ca și caracter.

Într-adevăr, în viziunea mea, municipalismul libertarian, cu a sa emfază pe confederalism, este în mod precis ”Comuna comunelor” pentru care anarhiștii au luptat în ultimele două secole. Actualmente, este ”butonul roșu” care trebuie apăsat dacă e ca o mișcare radicală să deschidă ușa spre sfera publică. A lăsa butonul neapăsat și a te lăsa dus de proastele obiceiuri ale Noii Stângi post-1968, atunci când noțiunea de ”putere” a fost privată de calitățile ei utopice și imaginative, ar fi ca și cum am reduce radicalismul la o altă subcultură care, probabil, va trăi mai mult cu amintirile eroice decât cu speranțele unui viitor rațional.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s