Teze situaţioniste despre trafic (Guy Debord)

Această postare face parte din categoria Guy Debord şi situationism. Apasă AICI şi AICI pentru a citi mai multe texte din aceste categorii.

De asemenea, vizitează şi categoria AUTORI sau mergi ACASĂ ca să vezi ultimele texte postate.

______

1

O greşeală făcută de către toţi urbaniştii este aceea de a considera automobilul privat (şi ale sale produse secundare, precum motocicleta) ca fiind, în esenţă, mijloace de transport. În realitate, acesta este cel mai notabil simbol material al noţiunii de fericire care prezintă faptul că capitalismul dezvoltat tinde să se răspândească de-alungul societăţii. Automobilul este în centrul acestei propagande generale, atât ca şi un bun suprem al vieţii alienate cât şi un produs esenţial al pieţei capitaliste: se spune în mod general faptul că în acest an prosperitatea economică americană va depinde pe succesul sloganului « două maşini per familie ».

2

Timpul destinat navetei, precum a remarcat Le Corbusier pe bună dreptate, este un surplus de muncă care reduce într-un mod corespondent cantitatea de timp « liber ».

Planeta bolnavă (Guy Debord)

Această postare face parte din categoria Guy Debord şi situationism. Apasă AICI şi AICI pentru a citi mai multe texte din aceste categorii.

De asemenea, vizitează şi categoria AUTORI sau mergi ACASĂ ca să vezi ultimele texte postate.

______

Textul iniţial în limba engleză a fost preluat de pe site-ul Not Bored şi a fost tradus în limba română de către Borda Alexandru.

*

Astăzi „poluarea” e la modă, exact în acelaşi mod în care e şi revoluţia: ea pune stăpânire pe întreaga viaţă a societăţii şi este în mod iluzoriu reprezentată în spectacol. Este flecăreală plictisitoare în o aglomerare de scrieri şi discursuri eronate şi mistificatoare şi de fapt prinde pe toată lumea de gât. Se dezvăluie pe sine peste tot ca ideologie şi câştigă teren ca un proces real.

Aceste două mişcări opuse – stadiul suprem al producţiei de mărfuri şi proiectul negării sale totale, la fel de bogat în contradicţii interne – se dezvoltă împreună. Ele reprezintă cele două feţe prin care o singură mişcare socială (mult aşteptată şi deseori prevăzută în figuri parţiale inadecvate) se manifestă: imposibilitatea continuării funcţionării capitalismului.

Epoca ce are toate mijloacele tehnice necesare pentru a altera în mod absolut condiţiile de viaţă ale întregii planete este, de asemenea, epoca ce prin aceeaşi dezvoltare tehnică şi ştiinţifică separată dispune de toate mijloacele de control şi, indubitabil, de precizia matematică pentru a măsura cu exactitate dinainte unde şi când, sporirea automată a forţei de muncă alienate a societăţii divizate în clase va duce: adică să măsoare rapida degradare a condiţiilor de supravieţuire în sensul cel mai general şi trivial al cuvântului.

III. Unitate şi diviziune în aparenţă (Guy Debord – Societatea spectacolului)

Această postare face parte din categoria Guy Debord şi situationism. Apasă AICI şi AICI pentru a citi mai multe texte din aceste categorii.

De asemenea, vizitează şi categoria AUTORI sau mergi ACASĂ ca să vezi ultimele texte postate.

______

De citit sau recitit:

I. Separaţia dusă până la capăt

II. ‘Marfa ca spectacol

*

« Pe frontul gândirii filosofice, în ţară are loc o nouă polemică în legătură cu astfel de concepte precum « unu se împarte în două » şi « două se unesc în unu ». dezbaterea aceasta este o luptă între cei care sunt pentru şi cei care sunt contra dialecticii materialiste, o luptă între cele două concepţii despre lume : concepţia proletară şi concepţia burgheză. Cei care susţin că « unu se împarte în două » reprezintă legea fundamentală pe lume, ţin partea dialecticii materialiste ; cei care susţin că legea fundamentală este « două se unesc în unu » sunt împotriva dialecticii materialiste. Cele două tabere au trasat o graniţă clară între ele, ţi argumentele lor sunt diametral opuse. Această polemică reflectă în planul ideologic lupta de clasă ascuţită şi complexă care se desfăşoară în China şi în întreaga lume »

Drapelul roşu, ziar din Beijing, 21 septembrie 1964

54

Ca şi societatea modernă, spectacolul este unit şi divizat în acelaşi timp. Asemenea acesteia, spectacolul îşi edifică unitatea pe destrămare, când iese la iveală în spectacol, contradicţia e însă la rândul ei contrazisă de o răsturnare a propriului sens; astfel încât divizarea apare ca fiind unitate, în vreme ce unitatea apare divizată.

55

Atât la scară mondială, cât şi în interiorul fiecărei naţiuni, ceea ce se desfăşoară ca fiind contradicţia oficială, este lupta puterilor constituite pentru gestionarea aceluiaşi sistem socio-economic ce aparţine, de fapt, celei mai autentice unităţi.

II. Marfa ca spectacol (Guy Debord – Societatea spectacolului)

Această postare face parte din categoria Guy Debord şi situationism. Apasă AICI şi AICI pentru a citi mai multe texte din aceste categorii.

De asemenea, vizitează şi categoria AUTORI sau mergi ACASĂ ca să vezi ultimele texte postate.

______

De citit sau recitit:

I. Separaţia dusă până la capăt 

III. Unitate şi diviziune în aparenţă

*

„Adevărata esenţă a mărfii poate fi înţeleasă numai în calitate de categorie universală a fiinţei sociale totale. Numai în acest context, transformarea în lucru mort (reificare – n.n.) reieşită din raportul mărfar dobândeşte o semnificaţie decisivă atât pentru evoluţia obiectivă a societăţii, cât şi pentru atitudinea oamenilor în ceea ce o priveşte, pentru supunerea conştiinţei lor formelor în care această reificare se exprimă… Această supunere sporeşte şi mai mult datorită faptului că, pe măsură ce cresc raţionalizarea şi mecanizarea procesului muncii, activitatea muncitorului îşi pierde trăsătura de activitate pentru a deveni o atitudine contemplativă.”

Lukacs (Istorie şi conştiinţă de clasă)

35

În mişcarea esenţială a spectacolului, care constă în a relua în el tot ceea ce exista în activitatea omului în stare fluidă, pentru a-l poseda în stare coagulată, ca lucruri ce au devenit valoarea exclusivă prin formularea lor ca negare a valorii trăite, îl putem recunoaşte pe mai vechiul nostru duşman care ştie aşa de bine să pară la prima vedere ceva comun şi de la sine înţeles, în timp ce, dimpotrivă, el este atât de complex şi atât de plin de subtilităţi metafizice: marfa.

36

În spectacol, principiul fetişismului mărfii, dominarea societăţii de „lucruri suprasensibile cu toate că, de fapt, sensibile”, se împlineşte fără greş, căci lumea sensibilă dincolo de ea şi care, în acelaşi timp, a dobândit recunoaşterea că e tot ce poate fi mai sensibil.

I. Separaţia dusă până la capăt (Guy Debord – Societatea spectacolului)

Această postare face parte din categoria Guy Debord şi situationism. Apasă AICI şi AICI pentru a citi mai multe texte din aceste categorii.

De asemenea, vizitează şi categoria AUTORI sau mergi ACASĂ ca să vezi ultimele texte postate.

______

De citit sau recitit:

II. ‘Marfa ca spectacol

III. Unitate şi diviziune în aparenţă

 

*

„ Dar fireşte, pentru timpul de azi…care preferă lucrului existent imaginea, originalului – copia realităţii – reprezentarea, esenţei – aparenţa… căci sacră pentru el este numai iluzia; profan însă adevărului. Mai mult, sacrul creşte în ochii lui în aceeaşi măsură în care descreşte adevărul şi sporeşte iluzia, în aşa fel încât cel mai înalt grad al iluziei pentru el este şi culmea sacrului”.

Feuerbach (Prefaţă la ediţia a II-a a lucrării Esenţa creştinismului)

*

1

Întreaga viaţă a societăţilor în care domnesc condiţiile moderne de producţie se anunţă ca o enromă acumulare de spectacole. Tot ce era de trăit nemijlocit s-a exilat într-o reprezentare.

2

Imaginile desprinse din fiecare aspect al vieţii fuzionează într-un flux comun în care unitatea vieţii nu mai poate fi restabilită. Considerată parţial, realitatea se desfăşoară în propria unitate generală ca pseudo-lume aparte, obiect doar pentru contemplaţie. Odată întâmplată, specializarea imaginilor despre lume se regăseşte în lumea imaginii autonomizate, în care cel care minte se minte pe sine. Spectacolul în general, ca inversare concretă a vieţii, este mişcarea autonomă a non-viului.

3

Spectacolul se prezintă în acelaşi timp ca însăşi societatea, ca o parte a societăţii şi ca instrument de unificare. Ca parte a societăţii, el este chiar sectorul care concentrează orice opinie şi orice conştiinţă. Prin însuşi faptul că acest sector este unul separat, el este tărâmul opiniei de care s-a abuzat şi al falsei conştiinţe; iar unificarea pe care el o săvârşeşte nu este nimic altceva decât un limbaj oficial al separaţiei generalizate.