Moartea unui adolescent turc trezeşte latentul spirit Gezi (Binnaz Saktanber – roarmag.org)


Moartea lui Berkin Elvan de 15 ani, care a petrecut 269 de zile în comă după ce a fost lovit de o canistră de gaz lacrimogen în iunie trecut, stârneşte proteste noi în Turcia.

Marți, Berkin Elvan a murit. Avea 15 ani și abia cântărea 16 kilograme în momentul morții. El a fost in comă pentru ultimele 269 zile. Milioane de oameni au monitorizat starea sănătății lui, prin intermediul social media, până în ultimul moment, în speranța că va supraviețui. Dar nu a supravieţuit. Moartea lui Berkin a determinat imediat o furie de reacții, atât în social media cât și în stradă, comparabil doar cu luna iunie a anului 2013, atunci când fiecare centimetru al feed-urilor mele au fost umplute cu tweet-uri Gezi și fiecare centimetru de pe străzi cu protestatari.

16 iunie a marcat sfârșitul vrând-nevrând a ocupației de o săptămână a parcului Gezi. În zilele anterioare momentului, poliţia a curățat zona de protestatari cu o intensitate fără precedent de forță, confiscând și distrugând corturile și pancartele care aparţineau protestatarilor, emiţând arestări în masă. Protestele mici şi răsfirate au continuat în cartierele din jur, poliția intrând în conflict cu protestatarii, folosind gloanțe de cauciuc și tragând canistre cu gaze lacrimogene direct în aceştia.

Continuă lectura

Bosnia în flăcări: o rebeliune la periferia Europei (Mate Kapović – roarmag.org)


Categorii: roarmag.org şi Proteste / rebeliuni.
INDEX şi Postări recente
_____

Cu cererile sale radicale şi adunările populare, rebeliunea din Bosnia şi Herţegovina arată că ciclul global al luptelor este departe de a fi pe sfârşite.

Vineri, 7 februarie, mai multor clădiri guvernamentale li s-a dat foc peste tot în Bosnia și Herțegovina. Oamenii, tăcuţi pentru o lungă perioadă de vreme, au decis în cele din urmă să vorbească. Și când au făcut-o, ceea ce a ieșit nu a fost doar cuvinte – a fost un vuiet. A fost foc, pietre și lupte grele cu poliția. Cea mai impresionantă și simbolică imagine a primelor zile ale rebeliunii a fost cea reprezentând o clădire guvernamentală în flăcări, în Tuzla, orașul în care a început totul, cu graffiti-ul „moarte naționalismului” scris pe ea. Din moment ce naționalismul a fost pentru mult timp un refugiu drag al elitelor politice ale țării, care s-au folosit de aceasta pentru a justifica opresiunea politică și economică, graffiti-ul a fost într-adevăr un mesaj puternic.

Continuă lectura

Adunările populare se răspândesc în Turcia: o lecţie de democraţie (Jerome Roos – roarmag.org)


[Acest text face parte din categoriile roarmag.org şi Proteste / rebeliuni]

Ceva uimitor se întâmplă în Istanbul. Pe lângă liniştitul “om în picioare“ ce are loc în toată ţara,  întruniri ale oamenilor încep cu încetul să apară în cartierele din oraş. Ca şi în Spania, Grecia şi în mişcările de Occupy de până acum, protestatarii din Turcia încep să-şi contrapună propria democraţie directă democraţiei prefăcute propusă de statul neoliberal autoritar al lui Erdogan. Dacă mai era vreo îndoială, asta demonstrează cât de întreţesute sunt luptele globale.

În timp ce statul îşi lansează vânătoarea nemiloasă de protestatari, activişti şi tweeter-i, mii de oameni încep să se adune cu demnitate prin tot oraşul în variate spaţii publice. După cum reportează Oscar ten Houten din Istanbul, adunarea galeriei echipei de fotbal Beşiktaş din parcul Abbasaga, ce continua de zile întregi, şi-a triplat numărul de participanţi. Marţi seară în total având loc zece adunări populare doar în Istanbul şi cel puţin încă unul în Izmir. După cum scrie Oskar pe blogul său (pe care l-a început la ocuparea Puerta del Sol din Madrid în 2011):

Aceste întâlniri nu mai au de a face cu solidaritatea cu Taksim. Sunt iniţiative spontane ale oamenilor locali ce s-au săturat de lipsa de atenţie a lui Erdogan pentru cetăţenii turci, pentru drepturile şi libertăţile lor, istoria, credinţa şi tradiţiile lor. … Sosim în Kadıköy şi nu mi-a venit să cred că asta se întâmpla cu adevărat. Mai mult de două mii de oamenii se adunaseră pe iarbă, pentru a-şi exprima mânia în legătură cu evacuarea efectuată de guvern în Gezi şi pentru a-şi împărtăşi speranţele pentru o Turcie mai bună. Ca oriunde altundeva, era o parte a populaţiei ce includea toate rasele şi credinţele.

Continuă lectura