Fraţi şi surori din toate colţurile ţării, să ne unim!


Citeşte şi: Auto-organizarea la nivel local (un scurt ghid despre) – apărut ca urmare textului de faţă. * FânFest 2013 a fost o experienţă minunată pentru foarte mulţi dintre noi. A fost un moment în care prieteni din toată ţara s-au întâlnit şi au discutat, au băut o bere, au dansat împreună, au făcut planuri […]

Despre imaginarul social (colectiv)


Putem împărţi conceptul în două, şi anume IMAGINAR, adică totalitatea lucrurilor care pot fi imaginate (ca fiind posibile sau nu, în realitatea fizică), prin prisma raţiunii sau a fantasmagoriei (relative şi socializate, adică însuşite de grup, comunitate, societate, etc.), privind ceva real sau ireal şi SOCIAL, adică totalitatea (sau acel „în general”) indivizilor dintr-un grup, […]

Revoluţia moleculară (Felix Guattari)


Sunt câteva lucruri pe care aș vrea să le împărtășesc și să le discut cu voi acum, dar am impresia că aș putea vorbi despre absolut orice altceva – viața mea privată, cu cine votez – cu excepția dorinței sau revoluției. Ar părea cu adevărat obscene aici, la Universitatea Columbia. Am ajuns la nivelul în […]

Istoria [noastră] şi noi (AUTO)


Titlul original, în greacă, “ιστορια (μας) και εμεις [Istoria (mas) kai emeis]”. Să presupunem că într-o zi frumoasă, un demon viclean nu are nimica de făcut şi vine să ne întrebe care este părerea noastră despre memoria istorică, cum credem că sunt implicate condiţiile prezente ale antagonismului claselor cu trecutul lor. Acel demon va spune: […]

Genul (Institutul pentru Studii Anarhiste)


Această postare face parte din categoria Institutul pentru Studii Anarhiste şi Diverse. Apasă AICI şi AICI pentru a citi mai multe texte din aceste categorii. De asemenea, vizitează şi categoria AUTORI sau mergi ACASĂ ca să vezi ultimele texte postate. ______ Textul a fost tradus din limba engleză de către Dana. Genul este un sistem de repartizare în categorii a sinelui și a celorlalți (incluzând corpuri, […]

Rezistanbul şi coeziunea socială


REZISTANBUL ŞI COEZIUNEA SOCIALĂ De peste 2 luni de zile, Istanbulul a devenit Rezistanbul. Ceea ce a început ca un protest împotriva distrugerii parcului Gezi din centrul oraşului, este acuma un protest răspândit de-alungul ţării, având un puternic caracter anti-guvernamental, la care participă oameni din toate păturile sociale şi din foarte multe grupuri sociale, religioase […]

Insurecţia care vine – partea IV (Comitetul Invizibil)


Această postare face parte din categoria Comitetul Invizibil şi Anarhism. Apasă AICI şi AICI pentru a citi mai multe texte din aceste categorii. De asemenea, vizitează şi categoria AUTORI sau mergi ACASĂ ca să vezi ultimele texte postate. ______ Citeşte sau reciteşte: Prima parte / a doua parte / a treia parte / a patra parte / a cincea parte _____ Al cincilea Cerc „Mai puţine posesiuni, mai multe conexiuni!” Treizeci de ani de […]

Insurecţia care vine – partea III (Comitetul Invizibil)


Această postare face parte din categoria Comitetul Invizibil şi Anarhism. Apasă AICI şi AICI pentru a citi mai multe texte din aceste categorii. De asemenea, vizitează şi categoria AUTORI sau mergi ACASĂ ca să vezi ultimele texte postate. ______ Citeşte sau reciteşte: Prima parte / a doua parte / a treia parte / a patra parte / a cincea parte _____   Al treilea Cerc „Viaţa, sănătatea şi dragostea sunt precare – de ce […]

Insurecţia care vine – partea II (Comitetul Invizibil)


Această postare face parte din categoria Comitetul Invizibil şi Anarhism. Apasă AICI şi AICI pentru a citi mai multe texte din aceste categorii. De asemenea, vizitează şi categoria AUTORI sau mergi ACASĂ ca să vezi ultimele texte postate. ______ Citeşte sau reciteşte: Prima parte / a doua parte / a treia parte / a patra parte / a cincea parte _____   INSURECŢIA CARE VINE DIN ORICE UNGHI priveşti, prezentul nu oferă nici o […]