Societatea mărfurilor (eagainst.com)


Această postare face parte din categoria eagainst.com şi situationism. Apasă AICI şi AICI pentru a citi mai multe texte din aceste categorii.
De asemenea, vizitează şi categoria AUTORI sau mergi ACASĂ ca să vezi ultimele texte postate.
______

Text tradus din engleză de către Alex Deborda.

Cea mai bună metodă pentru a face ca cineva să devină subordonat şi pasiv unei iluzii abstracte este dependenţa sau adicţia. Amăgirea consumerismului nu e doar o credinţă falsă ci o dependenţă construită pe dorinţă. Ideea era destul de simplă. Dacă oamenii erau dependenţi de produsele fabricilor existau mai puţine şanse ca ei să-şi exprime nemulţumirea faţă de condiţiile de muncă din aceste fabrici, sau să-şi pună întrebări legate de vieţile muncitorilor, sau să chestioneze natura muncii înseşi. După cum pretinde Stuart Evans1, consumerismul, “participarea în masă la valorile pieţei induse maselor nu constat într-o dezvoltare naturală, istorică, ci ţine de un mecanism agresiv al supravieţuirii corporatiste.“ Falsa prosperitate ce a fost obţinută prin consumerism, împrejmuirea vieţii sociale de către spectacol a rezultat în distragerea atenţiei maselor de la neplăcerea cauzată de muncă. Jelen Woodward argumentează: “Celor ce nu-şi pot schimba întreaga viaţă sau ocupaţia, chiar şi o nouă colecţie de haine reprezintă o uşurare.“

Astfel, socităţile umane au căzut de la fiind (personalitate, caracter, cultivarea minţii, etc.) la având şi în cele din urmă la arătând (principala caracteristică a lumii spectacolului). Aşa că identitatea umană nu e cu nimic mai definită şi măsurată în acord cu ceea ce un individ e de fapt sau cu ceea ce face, nici măcar de ceea ce deţine. Ea este definită de ceea ce un individ prezintăe sau deţine. Fericirea (un termen folosit până la greaţă în zilele noastre de către conservatori ca David Cameron) a devenit un indicator cantitativ, depinzând de bunurile pe care o persoană e în stare să le deţină şi statutul social ataşat acestei prezentări în faţa altora. Într-o societate anonimă şi alienată, aparenţa este importantă şi statutul social ce poate fi câştigat printr-o anume ocupaţie, este prezentat străinilor prin consumerism, o procedură pe care am numi-o “comercializarea sinelui“. Sinele ca produs ce e descris pe o foaie căreia îi spunem Curriculum Vitae.

Chiar şi politica a devenit marketing vocaţional, iar candidaţilor li se face reclamă ca unor produse de consum în masă. “Nu e treaba consumatorului să ştie ce vrea“, obişnuia să spună fondatorul Apple, Steve Jobs. Dacă transferrăm acest citat politicului, “nu e treaba cetăţeanului să intervină în politică, pentru a face cunoscut ceea ce vrea“, ceva ce a fost sugerat de către filosoful englez Thomas Hobbes acum 400 de ani. Pe scurt asta înseamnă că cetăţenii sunt incapabili să se guverneze singuri, deoarece starea lor naturală ar fi caracterizată de lăcomia de dominaţie. Astfel singura soluţie pe care o propune Hobbes împotriva războiului civil sau a devastării e contractul social, un soi de “înţelegere“ între indivizi (cei dominaţi) şi un guvern central (Suveranul), ce va controla puterea legislativă şi executivă şi prin mijloace coercitive va împiedica pe oricine să intervină în politică, închizându-l în propriul domeniu. În mod contrar Hannah Arendt, bazându-şi aproape toată munca pe ideea lui Aristotel (omul e un animal politic) spune că tărâmul public (politic) e singurul în care omul îşi poate dobândi cu adevărat libertatea.2

Continuă lectura

Anunțuri

Guy Debord (1931-1994)


Această postare face parte din categoria Biografii şi situationism. Apasă AICI şi AICI pentru a citi mai multe texte din aceste categorii.
De asemenea, vizitează şi categoria AUTORI sau mergi ACASĂ ca să vezi ultimele texte postate.
______

(documentarul Societatea Spectacolului se poate găsi la capătul postării de faţă)

Guy Debord s-a născut în Paris, pe 28 decembrie 1931. Debord şi-a început asocierea, în 1950, cu Internaţionala Lettristă, care era condusă la acea acea vreme de către Isidore Isou. Lettriştii încercau să fuzioneze poezia şi muzica, şi erau interesaţi în transformarea peisajului urban. In 1953 au întocmit o hartă a ceea ce ei numeau «psihogeografia» Parisului, plimbându-se prin oraş într-o manieră liber-asociativă, sau în «derivă». Texte despre această activitate au fost publicate pentru prima dată în Naked Lips în 1955 şi 1956, intitulate fiind «Deturnarea: Cum s-o foloseşti» şi «Teoria Derivei».

În 1957, Internaţionala Lettristă s-a alăturat unui alt grup de artişti avangardişti, numit Mişcarea pentru un Bauhaus Imaginist, formând astfel Internaţionala Situaţionistă (IS), fondând, de asemenea, jurnalul intitulat Situationiste Internationale. Debord s-a auto-proclamat conducătorul IS, şi s-a văzut ca fiind responsabilul păstrării idealurilor înalte ce le avea în minte pentru grup, dar ar fi înşelător să-l echivalăm pe Debord cu IS. A avut un rol important în unificarea practicilor situaţioniste, dar a prevenit expansiunea grupului în zonele pe care el simţea că ar fi subminat propriile sale ţeluri.

Membrii originali ai IS erau intelectuali parizieni şi artişti care erau influenţaţi de mişcarea DADA şi cea suprarealistă, iar grupul nu a crescut mai mult decât de o duzină de membrii. Membrii erau admişi şi excluşi cu rapiditate, iar până în 1963 toţi membrii originali au plecat sau au fost împinşi să plece, inclusiv Asger Jorn, care era unul dintre cei mai proeminenţi membrii. La începutul mişcării IS, ţelul lor era de a depăşi frontierele care separă arta şi cultura de viaţa de zi cu zi şi de a le face parte din viaţa comună, obişnuită. Ei au teoretizat faptul că capitalismul are efectul de a distrage şi de a înăbuşi creativitatea, divizând corpul social în producători şi consumatori, sau actori şi spectatori. IS vedea arta şi poezia ca o producţie a tuturor oamenilor, că acesta era modul prin care se putea face din artă puterea dominantă mai degrabă decât de a avea puterea în mâna unui grup mic de oameni desemnaţi. Ei argumentau pentru divertisment complet şi erau împotriva muncii. In anul 1962, aceştia aplicau critica lor la toate aspectele societăţii capitaliste, şi nu se mai limitau doar la artă şi cultură. Erau inspiraţi de istoria mişcării anarhiste, privind în cercetările lor spre Internaţională I, Spania, Kronstadt şi mahnovişti. Acuzau URSS-ul ca fiind o «birocraţie capitalistă», şi erau promotorii consiliilor muncitoreşti. Totuşi, au păstrat elemente marxiste şi nu s-au identificat niciodată ca fiind în totalitate anarhişti.

Continuă lectura

Teze situaţioniste despre trafic (Guy Debord)


Traffic slows to a crawl on the Monash Freeway...

Această postare face parte din categoria Guy Debord şi situationism. Apasă AICI şi AICI pentru a citi mai multe texte din aceste categorii.
De asemenea, vizitează şi categoria AUTORI sau mergi ACASĂ ca să vezi ultimele texte postate.
______

1

O greşeală făcută de către toţi urbaniştii este aceea de a considera automobilul privat (şi ale sale produse secundare, precum motocicleta) ca fiind, în esenţă, mijloace de transport. În realitate, acesta este cel mai notabil simbol material al noţiunii de fericire care prezintă faptul că capitalismul dezvoltat tinde să se răspândească de-alungul societăţii. Automobilul este în centrul acestei propagande generale, atât ca şi un bun suprem al vieţii alienate cât şi un produs esenţial al pieţei capitaliste: se spune în mod general faptul că în acest an prosperitatea economică americană va depinde pe succesul sloganului « două maşini per familie ».

2

Timpul destinat navetei, precum a remarcat Le Corbusier pe bună dreptate, este un surplus de muncă care reduce într-un mod corespondent cantitatea de timp « liber ».

Continuă lectura

Planeta bolnavă (Guy Debord)


Această postare face parte din categoria Guy Debord şi situationism. Apasă AICI şi AICI pentru a citi mai multe texte din aceste categorii.
De asemenea, vizitează şi categoria AUTORI sau mergi ACASĂ ca să vezi ultimele texte postate.
______

Textul iniţial în limba engleză a fost preluat de pe site-ul Not Bored şi a fost tradus în limba română de către Borda Alexandru.

*

Astăzi „poluarea” e la modă, exact în acelaşi mod în care e şi revoluţia: ea pune stăpânire pe întreaga viaţă a societăţii şi este în mod iluzoriu reprezentată în spectacol. Este flecăreală plictisitoare în o aglomerare de scrieri şi discursuri eronate şi mistificatoare şi de fapt prinde pe toată lumea de gât. Se dezvăluie pe sine peste tot ca ideologie şi câştigă teren ca un proces real.

Aceste două mişcări opuse – stadiul suprem al producţiei de mărfuri şi proiectul negării sale totale, la fel de bogat în contradicţii interne – se dezvoltă împreună. Ele reprezintă cele două feţe prin care o singură mişcare socială (mult aşteptată şi deseori prevăzută în figuri parţiale inadecvate) se manifestă: imposibilitatea continuării funcţionării capitalismului.

Epoca ce are toate mijloacele tehnice necesare pentru a altera în mod absolut condiţiile de viaţă ale întregii planete este, de asemenea, epoca ce prin aceeaşi dezvoltare tehnică şi ştiinţifică separată dispune de toate mijloacele de control şi, indubitabil, de precizia matematică pentru a măsura cu exactitate dinainte unde şi când, sporirea automată a forţei de muncă alienate a societăţii divizate în clase va duce: adică să măsoare rapida degradare a condiţiilor de supravieţuire în sensul cel mai general şi trivial al cuvântului.

Continuă lectura

20 de teze privind subminarea metropolei (Plan B Bureau)


Această postare face parte din categoria Plan B BureauReimaginarea spaţiului urban şi situationism. Apasă AICI, AICI şi AICI pentru a citi mai multe texte din aceste categorii.
De asemenea, vizitează şi categoria AUTORI sau mergi ACASĂ ca să vezi ultimele texte postate.
______

Nota traducătorului

« 20 de teze privind subminarea metropolei » este o broşură scrisă de către Plan B Bureau. Publicat în italiană pentru prima dată, ca « Tesi sulla suvversine della metropoli », şi ulterior publicat de the Institute for Experimental Freedom. Cele douăzeci de teze explorează natura metropolei în relaţie cu opresiunea şi rezistenţa, discutând cum forţele contrare coexistă în limitele metropolei, care este peste tot.

Inainte de a trece la traducere în sine, aş dori să precizez totuşi, faptul că în limba engleză cuvintele Common şi Commons se pot înţelege în diferite moduri, depinzând de context şi situaţie. În traducerea de faţă, aceste cuvinte sunt traduse fie prin Comun, Comună sau Devălmăşie, etc. Devălmăşia este o formă de stăpânire a unui teren în comun, însemnând o activitate făcută în comun în scopuri comune. Adică, mai pe scurt, un sinonim al Devălmăşiei ar fi Composesiunea, o stăpânire a pământului în Composesiune. Aceste cuvinte apar des în scrierile din sfera marxistă şi situaţionistă – precum cel de faţă.

Sursa traducerii a fost textul în limba engleză de pe Occupied London, care se poate găsi AICI.

Continuă lectura

III. Unitate şi diviziune în aparenţă (Guy Debord – Societatea spectacolului)


Această postare face parte din categoria Guy Debord şi situationism. Apasă AICI şi AICI pentru a citi mai multe texte din aceste categorii.
De asemenea, vizitează şi categoria AUTORI sau mergi ACASĂ ca să vezi ultimele texte postate.
______

De citit sau recitit:

I. Separaţia dusă până la capăt

II. ‘Marfa ca spectacol

*

« Pe frontul gândirii filosofice, în ţară are loc o nouă polemică în legătură cu astfel de concepte precum « unu se împarte în două » şi « două se unesc în unu ». dezbaterea aceasta este o luptă între cei care sunt pentru şi cei care sunt contra dialecticii materialiste, o luptă între cele două concepţii despre lume : concepţia proletară şi concepţia burgheză. Cei care susţin că « unu se împarte în două » reprezintă legea fundamentală pe lume, ţin partea dialecticii materialiste ; cei care susţin că legea fundamentală este « două se unesc în unu » sunt împotriva dialecticii materialiste. Cele două tabere au trasat o graniţă clară între ele, ţi argumentele lor sunt diametral opuse. Această polemică reflectă în planul ideologic lupta de clasă ascuţită şi complexă care se desfăşoară în China şi în întreaga lume »

Drapelul roşu, ziar din Beijing, 21 septembrie 1964

54

Ca şi societatea modernă, spectacolul este unit şi divizat în acelaşi timp. Asemenea acesteia, spectacolul îşi edifică unitatea pe destrămare, când iese la iveală în spectacol, contradicţia e însă la rândul ei contrazisă de o răsturnare a propriului sens; astfel încât divizarea apare ca fiind unitate, în vreme ce unitatea apare divizată.

55

Atât la scară mondială, cât şi în interiorul fiecărei naţiuni, ceea ce se desfăşoară ca fiind contradicţia oficială, este lupta puterilor constituite pentru gestionarea aceluiaşi sistem socio-economic ce aparţine, de fapt, celei mai autentice unităţi.

Continuă lectura

II. Marfa ca spectacol (Guy Debord – Societatea spectacolului)


Această postare face parte din categoria Guy Debord şi situationism. Apasă AICI şi AICI pentru a citi mai multe texte din aceste categorii.
De asemenea, vizitează şi categoria AUTORI sau mergi ACASĂ ca să vezi ultimele texte postate.
______

De citit sau recitit:

I. Separaţia dusă până la capăt 

III. Unitate şi diviziune în aparenţă

*

„Adevărata esenţă a mărfii poate fi înţeleasă numai în calitate de categorie universală a fiinţei sociale totale. Numai în acest context, transformarea în lucru mort (reificare – n.n.) reieşită din raportul mărfar dobândeşte o semnificaţie decisivă atât pentru evoluţia obiectivă a societăţii, cât şi pentru atitudinea oamenilor în ceea ce o priveşte, pentru supunerea conştiinţei lor formelor în care această reificare se exprimă… Această supunere sporeşte şi mai mult datorită faptului că, pe măsură ce cresc raţionalizarea şi mecanizarea procesului muncii, activitatea muncitorului îşi pierde trăsătura de activitate pentru a deveni o atitudine contemplativă.”

Lukacs (Istorie şi conştiinţă de clasă)

35

În mişcarea esenţială a spectacolului, care constă în a relua în el tot ceea ce exista în activitatea omului în stare fluidă, pentru a-l poseda în stare coagulată, ca lucruri ce au devenit valoarea exclusivă prin formularea lor ca negare a valorii trăite, îl putem recunoaşte pe mai vechiul nostru duşman care ştie aşa de bine să pară la prima vedere ceva comun şi de la sine înţeles, în timp ce, dimpotrivă, el este atât de complex şi atât de plin de subtilităţi metafizice: marfa.

36

În spectacol, principiul fetişismului mărfii, dominarea societăţii de „lucruri suprasensibile cu toate că, de fapt, sensibile”, se împlineşte fără greş, căci lumea sensibilă dincolo de ea şi care, în acelaşi timp, a dobândit recunoaşterea că e tot ce poate fi mai sensibil.

Continuă lectura