Cum mi-am petrecut concediul permanent (Crimethink)


[INDEX Postări recente ~ CrimethInc ~ anarhism]

Pentru mine, ca un membru al comunităţii hardcore, mai important decât ce mănânc, dacă iau sau nu droguri şi la concertele căror trupe merg, e să rămân neangajat. Să fac orice e nevoie ca să-mi păstrez timpul şi puterea de muncă pentru mine. Sunt mândru să spun că au trecut deja peste 3 ani de când nu am mai muncit pentru altcineva. Uite de ce şi cum.

Continuă lectura

Adulterul – și alte jumătăți de revoluție (CrimethInc)


[INDEX Postări recente ~ CrimethInc ~ anarhism]

O umbră bântuie lumea. Umbra adulterului.

Dacă relația în doi e culmea împlinirii a o sută de mii de ani de iubire umană, de ce e adulterul așa de comun încât un întreg gen de umor burghez e bazat pe el… și e pâinea unei armate de consilieri maritali? Dacă tot ceea ce cu toţii ne dorim cu adevărat e „o iubire adevarată”, de ce nu ne putem ține mâinile de pe ceilalți?

Dacă chiar vreți să știți, ar trebui sa mergem direct la sursă și să îl întrebăm direct pe infidel. Sau poate nu trebuie să mergem atât de departe – poate chiar tu ai avut aventuri sau înclinații infidele, după cum arată statisticile.

„Căsnicia cere muncă”

Creșterea într-un mediu dominat de economia capitalistă ne invață anumite lecții psihologice care sunt foarte greu de dezvățat: Orice are valoare e o resursă limitată. Ia-ți partea cât mai repede, până mai e ceva de luat! Învățăm să măsurăm angajamentul și afecțiunea în termeni de cât sunt ceilalți dispuși să sacrifice pentru noi, incapabili să ne imaginăm că dragosea și afecțiunea s-ar multiplica când sunt împărtășite. Într-o relație sănătoasă, prietenii sau iubiții dau posibiliatea unul celuilalt să simtă și să facă mai mult. Dacă simți în sinea ta că monogamia presupune să renunți la ceva (la „libertatea” ta, dupa cum se spune), atunci tiparele exploatării au ajuns să se insereze până și în viața ta amoroasă. Astfel de calcule de cost vs. beneficii pur și simplu nu se aplică.

Continuă lectura

Apatia politică ca simptom (eagainst.com)


[INDEX Postări recente ~ eagainst.com]

Apatia politică e un fenomen ce a preocupat (şi preocupă în continuare) mulţi intelectuali şi cercetători în ale socialului. E un simptom patologic al unei societăţi ce îşi pierde creativitatea şi care îşi formează bazele propriei decăderi. Dacă încercăm să dăm o definiţie apatiei politice, am spune că ea este starea în care oamenii încetează să mai funcţioneze ca animale politice active, în care nu se mai consideră capabili de a-şi asuma responsabilitatea pentru luarea deciziilor ce le determină vieţile, ignorând orice sens al autonomiei[1]. În schimb ei adoptă o poziţie pasivă caracterizată de un comportament de masă, conformitate, introversiune şi individualism excesiv, sau, după cum spune Cornelius Castoriadis (2001), ei preferă privatizarea în locul libertăţii.

Fenomenul apatiei politice nu poate fi explicat doar prin termeni economici sau politici, deoarece are în principal o bază psihologică. Cum reiese clar din rădăcina cuvântului, apatia e formată din privativul a- şi substantivul πάθος-pathos (pasiune). Cuvântul pathos, de la verbul πάσχω-pascho (a suferi), capătă o semnificaţie negativă în filosofie, indicând ataşamentul emoţional către un obiect, într-o asemenea măsură încât puterea raţiunii e pierdută (iar asta duce în mod natural către slăbiciune mentală şi dependenţă). Filozofiile pozitiviste şi metafizicile religioase consideră pasiunile ca defecte ce trebuie eliminate pentru a ne putea stăpâni. Dimpotrivă, în poezie, literatură sau artă, pasiunea e conectată cu entuziasm nemărginit, perseverenţă în atingerea ţelurilor înalte şi o dispoziţie mentală ce duce către transgresarea sinelui.

Continuă lectura

Buruieni #3


Buruieni

Acesta este un numar special al Buruienilor. Am scanat si reprodus aici cateva articole despre miscarile radicale de stanga din spatiul roman din anii 2000. Toate articolele au aparut in revista Abolishing Borders from Below. Aceasta revista a fost un buletin informativ cu informatii in general anarhiste din europa de est. Din pacate, revista nu se gaseste pe internet. Ceea ce tineti in mana este o selectie facuta cu materiale din arhivele unor infoshop-uri. De aceea pe alocuri calitatea reproducerilor nu este grozava. Textele sunt de obicei scrise de catre persoane de la fata locului. Una din politicile ABB era sa incurajeze exprimarea libera, fara a tine cont prea mult de corectitudinea limbii engleze. Subscriem si noi la aceasta politica, caci ceea ce conteaza cel mai mult e ca oameni din diverse locuri si vremuri sa comunice intre ei. Am inclus luna si anul publicatiei in fiecare caz. Aceasta selectie nu se vrea o istorie recenta a miscarilor din spatiul romanesc. Cel mult, se doreste a aminti ca flacara revoltei a fost tinuta aprinsa timp de  peste zece ani de zile de persoane care au avut curajul sa ridice pumnul impotriva agresiunilor si

injustitiilor comise de stat si capital.

Respect si solidaritate!

Povestile lor fot fi inspiratie pentru noi astazi.

Veti citi povesti despre lupte impotriva razboiului, a granitelor si violentei, despre initiative de informare a publicului, despre antifascism, feminism si anti-rasism, despre colective din diverse orase si despre actiunile lor. Nu am incercat sa impunem o naratiune anume, sa dam explicatii sau contur articolelor de aici. De cele mai multe ori continutul lor se poate intelege de la sine, fara nici o interventie. Totodata, acestea nu sunt toate articolele despre ro ce au aparut in ABB in decursul anilor. Daca aveti alte numere din ABB in care apar materiale pe care nu le-am inclus aici, va rugam sa ne contactati, sau sa le multiplicati voi cum vreti. Lectura placuta! Asteptam orice reactii si sugestii la ciumafaiu@riseup.net

DOWNLOAD Buruieni #3

Șase teze despre anxietate și motivele pentru care previne acțiunea militantă, precum și o strategie posibilă de a o depăși (Institute for Precarious Consciousness)


[INDEX şi Postări recente]

(Traducere de catre ciumafaiu)

1 – Fiecare faza a capitalismului are propria afectiune reactiva dominanta [2]

Fiecare faza a capitalismului e sustinuta de o afectiune specifica. Aceasta nu e o situatie statica. Prevalenta unei afectiuni dominante [3] dureaza doar pana cand strategiile de rezistenta sunt capabile sa demoleze aceasta afectiune sau/si sursele sale sociale sunt descifrate. Din aceasta cauza, capitalismul intra constant in criza si se recompune in jurul a noi afectiuni dominante.

Unul din aspectele fiecarei afectiuni dominante e ca e un secret public, ceva ce toata lumea stie dar nimeni nu recunoaste sau nu discuta. Atata vreme cat aceasta situatie e pastrata, afectiunea ramane eficienta, si strategiile impotriva ei vor intarzia sa apara.

Secretele publice sunt de obicei personalizate. Problema este facuta vizibila doar la nivel individual sau psihologic; cauzele sociale ale problemei sunt ascunse. Fiecare faza da vina pe victimele sistemului pentru suferinta cauzate de sistemul in sine. Iar logica sa de functionare e facuta sa para o problema locala si contingenta.

In era moderna [pana la aranjamentul postbelic], afectiunea dominanta a fost saracia. In secolul al 19-lea, conform naratiunii dominante, se spunea ca imbogatirea generala poate fi adusa doar de capitalism. Secretul public al acestui discurs era saracia clasei muncitoare. Revolutionarii au expus aceasta mizerie. Primele valuri ale miscarilor sociale din sec. 19 luptau impotriva saraciei. Prin tactici ca greve, lupte pentru salarii, organizari politice, ajutor reciproc, cooperative si fonduri de greva, puterea putea fi infranta si un minim social putea fi garantat. Unele din aceste strategii inca functioneaza atunci cand luptam impotriva saraciei.

Continuă lectura

Creiereală (revistă lunară pentru autonomia gândirii critice)


Redăm Editoreala colectivului Creiereală:

Blog: http://creiereala.net/

Facebook: https://www.facebook.com/creiereala

***

Editoreală

Cine? Noi, producătorii de plus-valoare în sectorul terţiar. Fie în mod direct (muncitori) sau indirect (studenţi). Nu avem şi nici nu dorim să avem o legătură cu partidele, ONG-urile, sau alte sfere instituţionalizate. Zinul pe care-l ţi acuma în mână este unul pur politic. În sensul în care este interesat să discute despre probleme care ne afectează viaţa. Probleme care – precum dorim să credem – sunt legate şi de viaţa ta. Dacă nu, poţi returna zinul de unde l-ai luat sau (chiar mai bine) oferă-l cuiva care crezi că l-ar găsi a fi interesant.

Cum? Scurt: de către un proces. Ceea ce este scris este rezultatul unei discuţii şi editări colective sau provocarea unei analize viitoare. Ne asumăm responsabilitatea pentru ceea ce scriem şi încercăm să fim consistenţi în ceea ce zicem şi facem. Mai bine greşim decât să fim infectaţi de ideologie.

Ce ne dorim? O unealtă. Pentru a descoperi cel puţin o parte a bogăţiei ingeniozităţii sociale. Şi să propagăm idei, atitudini, percepţii. Dorind toate aceste caracteristici, Creiereală nu este ocupaţia noastră principală sau unică. Meşteşugarii nu folosesc doar o singură unealtă.

Procesul cercetării, discuţiei şi a publicaţiei este deschis. Oricine doreşte să ne găsească spre a discuta, a dezbate, să propună sau chiar să participe la proces este bine venit. Textele nu au un „proprietar” (multe sunt – sincer vorbind – furate de la alte grupuri şi alte zinuri). În această logică, oricine poate să le folosească în propriile scopuri. În orice caz, ne-am dori ca aceste texte să nu fie postate pe Internet. Dacă am fi dorit aceasta, am face-o chiar noi înşine. Preferăm imedianţa împărţirii din mână-n mână şi a comunicării faţă-n faţă.

Despre viața de student și cât de căcat e ea (Colectivul negru)


Preluat de pe mizeria.noblogs.org

Considerată în aspectele ei Economice,

Intelectuale, Psihologice, Sexuale şi în special

Politice, împreună cu o modestă propunere pentru

a scăpa de ea prin rezistență

de către membrii Colectivului negru

1.A face ceea ce e ruşinos şi mai de ruşine, făcându-l public

Putem afirma cu destulă siguranţă că studentul este în mod universal cea mai demnă de dispreţ creatură din România, în afară de poliţist, de politician şi de preot. Însă motivele pentru care el este dispreţuit sunt deseori motive false ce reflectă ideologia dominantă, pe când motivele pentru care este dispreţuit în mod just, dintr-un punct de vedere revoluţionar, rămân reprimate şi ascunse. Partizanii falsei opoziţii sunt conştienţi de aceste lipsuri – lipsuri ce ei înşişi le au – însă ei îşi maschează dispreţul printr-o admiraţie superioară faţă de studenţi. Intelectualii impotenţi întră în extaz când vine vorba de ”mişcarea studenţilor”, iar organizaţiile birocratice în declin (de la partidele aşa-numite ”de stânga” la organizaţiile studenţeşti) s-au întrecut cu gelozie în a-şi manifesta ”sprijinul moral şi material”. Vă vom arăta motivele din spatele acestei griji în ce priveşte studentul şi modul în care ele pornesc din realitatea dominantă a capitalismului omniprezent. Ne vom folosi acest text pentru a le denunţa unul câte unul: suprimarea alienării (depersonalizării) urmează cu necesitate aceeaşi cale ca şi alienarea.

Până acum analizele şi studiile privitoare la viaţa studentului au ignorat esenţialul. Nici una dintre ele nu trece mai departe de punctul de vedere al specializărilor academice (psihologie, sociologie, economie), şi astfel rămân în mod fundamental eronate. Fourier a expus de mult această ”miopie metodică” în a trata întrebări fundamentale fără a le corela cu societatea modernă ca un întreg. Totul este spus despre această societate în afară de ce este ea cu adevărat: o societate dominată de mărfuri şi de spectacole.

  Continuă lectura