Revoluţia „hipsterilor” (Scufiţa Neagră)


Ceea ce început sӑptӑmânile acestea în România a luat pe toatӑ lumea prin surprindere dar, în acealși timp, toatӑ lumea se aștepta la asta. Plutea în aer încӑ de la protestele din 2012. Dacӑ acum un an, mii de oameni au ieșit în stradӑ pentru tot atâtea motive, gӑsind un anumit punct de convergențӑ în demisia președintelui Bӑsescu, acum numӑrul nostru s-a triplat și cererile noastre au început sӑ capete o anumitӑ logicӑ și consecvențӑ. Vrem ca proiectul minier de la Roșia Montanӑ sӑ fie oprit, vrem protejarea Roșiei Montane pentru ca pe viitor sӑ nu se mai repete astfel de incidente, vrem interzicerea mineritului cu cianuri, vrem demisia guvernului și vrem o presӑ care sӑ nu scrie ceea ce dicteazӑ corporațiile. Mai mult decât atât, ne vrem viitorul și suntem pregӑtiți sӑ luptӑm pentru el. 

Pe strӑzi dominӑ speranța. Strigӑtele s-au schimbat rapid din „Salvați Roșia Montanӑ” în „Uniți, salvӑm Roșia Montanӑ”. Dupӑ un sfert de deceniu de somn, oamenii încep sӑ recunoascӑ iar puterea lor colectivӑ. Dacӑ în ultimii ani protestele au fost caracterizate printr-o frustrare generalӑ și sentimentul cӑ strigӑm la pereți, acum strigӑtele sunt îndreptate în primul rând cӑtre noi înșine, devenind niște veritabile declarații de putere. „ Noi suntem schimbarea!” Respingerea canalelor politice comune este un indicator clar cӑ, la fel ca și generațiile precendente, și aceastӑ generație se simte abandonatӑ de clasa politicӑ dar, spre deosebire de generațiile trecute, noi am gӑsit putere în afara terenului politic. Nu exegerez când spus ca ceea ce se întâmplӑ acuma este prima instanțӑ în care românii practicӑ democrație adevӑratӑ la o scarӑ mai mare. Timp de 24 de ani cuvântul „democrație” a fost folosit ca și o justificare pentru puterea lor, dar acum roata s-a întors. O generație care a crescut în visul capitalismului individualist redescoperӑ acum bucuriile și puterile comunitӑții. O generație care a fost învӑțatӑ cӑ pânӑ și socializarea are un preț și care a fost izolatӑ în baruri și cluburi, își revendicӑ acum dreptul atât de necesar și normal la o socializare liberӑ. Piețe, strӑzi și trotuare nu mai sunt acum doar bucӑți de infrastructurӑ, ci au redevenit spațiile noastre comune.

Continuă lectura

Adunare Anarhistă Internaţională, St-Imier Elveţia, 8-12 August 2012


Ceva la care m-as duce si eu daca as avea ceva banuti in buzunar. Ehh, cine stie, poate-poate 🙂

_____

Între 8-12 august 2012, o adunare anarhistă internaţională va avea loc la St-Imier (Elveţia de Vest) pentru aniversarea a 140 de ani de la Prima Internaţională anti-autoritară care a fost organizată în St Imier în anul 1872. 

Declaraţia Comitetului de Organizare:

Toţi libertarii din diferitele mişcări anarhiste din întreaga lume, şi cei interesaţi sa afle mai multe despre anarhism, sunt invitaţi să se adune între 8-12 august 2012 la St-Imier în munţii Jura, Elveţia. Vom sărbătorii aniversarea a 140 ani de la primul congres din St-Imier, care a avut loc în 1872, atunci când Internaţionala Anarhistă din St-Imier a fost creată, după ce membrii anti-autoritari au fost expulzaţi din Prima Internaţională a lui Marx. De atunci, lumea sa schimbat în multe privinţe, cu diferite curente libertare evoluând în direcţii diverse, un aspect care va fi bine reprezentat la adunarea de la St-Imier. Desigur, timpul nu a diminuat modalităţile în care cei mai slabi din societate sunt asupriţi de cei puternici, iar adunarea va aborda în mod corespunzător multitudinea de metode pentru a rezista acestor forme de opresiune.

Federaţia Jura şi Congresul de la St-Imier 1872

În 1864, Asociaţia Internaţională a Muncitorilor a fost fondată, urmat la scurt timp de secţiunile din La Chaux-de-Fonds, Le Locle, St-Imier şi alte regiuni din munţii Jura, Elveţia. Mulţi dintre membrii ai acestor secţiuni munceau acasă ca ceasornicari, ştiau să citească bine şi aveau un spirit independent. Când a ajuns  Bakunin în regiune la 1869, a avut loc o întâlnire a minţilor, care nu a fost fără consecinţe. Ca urmare a acestei convergenţe de idei, Federaţia Jura a devenit polul libertar al Primei Internaţionale, în contrast cu cel Marxist. Înfuriat de această opoziţie, Marx a făcut tot ce a putut pentru a elimina acest curent divergent. În 1872 a crezut că a realizat acest obiectiv. La Congresul de la Haga, Marx a reuşit să îşi adune susţinătorii şi cu ajutorul unor reprezentanţi al unor secţiuni non-existente a reuşit să obţină voturile pentru excluderea lui Bakunin şi James Guillaume, având nevoie doar de câteva voturi pentru a îi face acelaşi lucru lui Adhemar Schwitzguebel, delegat al Federaţiei Jura. Şocaţi de aceste măsuri, secţiunile care erau simpatizante ale curentului anti-autoritar, inclusiv Spania, Italia, Franţa, Belgia şi Statele Unite ale Americii, au organizat o conferinţă în St-Imier, unde au fost adoptate rezoluţii libertare. Internaţionala anti-autoritară a supravieţuit pana la sfârşitul secolului. 140 de ani de la Congresul de la St-Imier, exploatarea şi alienarea muncitorilor este în continuare la fel de brutală. Iluzia marxistă a disipat, în lumina dictaturilor comuniste. Capitalismul trăieşte din criză în criză. Crizele sociale, crizele politice, pe lângă actuala criză ecologică.

Ce poziţie are mişcarea anarhistă în prezent?

Adunarea anarhistă de la St-Imier 2012 va fi o oportunitate de a analiza istoria mişcării anarhiste, ideile sale, realizările sale, speranţele sale, înfrângerile şi ce rămâne în prezent; luptele proprii şi acele acţiuni impartasite cu ceilalţi: anti-militarism, anti-rasism, anti-sexism, autonomie, autogestionare, educaţie, feminism, internaţionalism, non-violenţă etc. O serie de ateliere de lucru şi evenimente sunt deja planificate: cursuri istorice, conferinţe tematice , teatru, concerte, expoziţii, filme, un târg de carte, o staţie de radio, tabără libertară, o piaţă autogestionată cu produse ecologice, ateliere de lucru, restaurante etc. Acest eveniment internaţional doreşte să fie deschis, nu numai pentru întreaga mişcare anarhistă internaţională, dar de asemenea publicului larg, fără discriminare. Admitere liberă şi  stabilirea voluntară a preţurilor va fi utilizată ori de câte ori este posibil, în scopul de a permite cât mai multor persoane să participe la eveniment. Rasismul, sexismul, xenofobia, homofobia şi toate formele de violenţă şi discriminare nu vor fi tolerate. Bazat pe ceea ce a fost spus, orice persoană, ramură, sau organizaţie este binevenită să se implice şi să se alăture acestei iniţiative, sugerând expoziţii, dezbateri, lecturi, spectacole, ateliere de lucru etc. Căutăm voluntari!

http://www.anarchisme2012.ch

_____

sursa: IASR

„La Cafenea” – partea VI (Errico Malatesta)


VI

AMBROGIO: – Ei bine, vreţi să-mi explicaţi ce e comunismul astă al vostru?
GIORGIO: – Comunismul e un mod de organizare socială în care oamenii – în loc să se lupte între ei pentru a acapara diferite avantaje, să se exploateze şi să se oprime unul pe altul, cum se petrece în societatea actuală – s-ar asocia şi s-ar pune de acord pentru a coopera cu toţii pentru interesul major al fiecăruia. Plecând de la principiul că pământul, resursele şi toate forţele naturale aparţin tuturor, la fel ca şi produsele acumulate de generaţiile trecute. În comunism, oamenii se înţeleg pentru a munci în mod cooperativ şi a produce ceea ce au nevoie.
AMBROGIO: – Am înţeles. Voi vreţi, cum spunea şi un ziar pe care l-am citit la un proces al unor anarhişti, ca fiecare să producă după puterile sale şi să consume în funcţie de nevoi sau ca fiecare să dea ce poate şi să ia ceea ce are trebuinţă. Nu?
GIORGIO: – Acestea sunt maxime pe care noi le repetăm des pentru că reprezintă în mod corect ceea ce ar fi o societate comunistă, aşa cum o percepem noi. Evident, nu e vorba de un drept absolut de a satisface toate nevoile proprii pentru că nevoile sunt infinite, cresc mai repede decât mijloacele de a le satisface şi trebuie să ne limităm mereu la posibilităţile de producţie; nu este util şi corect ca alţii să muncească pentru satisfacerea capriciilor unui individ. Nici nu e vorba de a pune în funcţiune toate forţele noastre, pentru că ar însemna să muncim până la epuizare, adică pentru a satisface complet toate dorinţele omului s-ar distruge însuşi omul. Ceea ce vrem noi e ca tuturor să le fie cât mai bine posibil, cu minimum de efort pentru maximum de satisfacţie. Nu ştiu să vă dau o formulă teoretică care să reprezinte exact acest stadiu de lucru. Concret, însă, ar fi înlăturaţi patronul şi jandarmul, iar oamenii s-ar considera fraţi, s-ar gândi cum să se ajute, nu cum să se exploateze unul pe altul, iar formula practică de viaţă socială ar fi imediat găsită. În orice caz s-ar face cum se ştie şi cum se poate mai bine, învăţând şi îmbunătăţind ce se face mai bine.
AMBROGIO: – Am înţeles. Fiecare produce ce vrea şi cum vrea, apoi aruncă în grămadă sau aduce în magazinele comunale, iar fiecare ia din grămadă ceea ce-i place. Nu?
Continuă lectura

„La Cafenea” – partea V (Errico Malatesta)


V

GIORGIO: – Aţi văzut ce s-a întâmplat? Cineva a comunicat unui ziar conversaţia pe care am avut-o data trecută şi pentru că a publicat-o, acel ziar a fost interzis.

AMBROGIO: – Ah!?
GIORGIO: – Deci voi nu ştiţi nimic, se-nţelege…Eu însă nu înţeleg cum puteţi să pretindeţi că aveţi dreptate, când vă este atât de frică să audă şi publicul larg discutându-se puţin despre ideile voastre. Acel ziar prezenta exact argumentele mele şi ale voastre. Ar trebui să fiţi bucuroşi că publicul poate să aprecieze bazele raţionale pe care se sprijină constituţia socială din prezent, să se facă dreptate criticilor false ale adversarilor voştri. În schimb, voi închideţi gura oamenilor.
AMBROGIO: – Dar eu nu am nici o legătura, eu aparţin magistraturii judecătoreşti şi nu ministerului public.
GIORGIO: – Da, bine. Dar până la urmă sunteţi oricum colegi şi vă mişcă acelaşi spirit pe toţi. Dacă discuţiile mele vă plictisesc, eu am să merg în altă parte.
AMBROGIO: – Nu, nu, din contră. Am prins interes, să continuăm. Am să pun eu o vorbă bună la Procurorul Regal. Legea permite dreptul de a discuta, nimeni nu poate nega asta.
GIORGIO: – Continuăm, atunci. Data trecută, dacă îmi aduc bine amine, în apărarea dreptului proprietăţii aveaţi ca bază legea, sentimentul de justiţie şi chiar unitatea socială. Permiteţi-mi să vă recapitulez în câteva cuvinte ideile mele. După mine, proprietatea privată e injustă şi imorală fiindcă e fondată pe violenţă pe faţă ori pe înşelătorie sau exploatarea legală a muncii altuia. Deci este dăunătoare producţiei pentru că împiedică obţinerea celor necesare pentru satisfacerea nevoilor tuturor oamenilor, creează deci mizeria maselor şi generează ură, delicte şi cele mai mari “răuri” ale societăţii moderne. De fapt, împiedică exploatarea eficientă şi în interesul tuturor a muncii şi a pământului. De aceea o vreau desfiinţată şi înlocuită cu situaţia de proprietate comună, în care toţi oamenii îşi aduc contribuţia justă de muncă în funcţie de posibilităţile individuale ale fiecăruia şi obţin maximul de bunăstare posibil.
Continuă lectura

„La Cafenea” – partea IV (Errico Malatesta)


IV

IGOR (un alt client al cafenelei): – Dacă nu mă înşel, domnule magistrat, rămăsesem la chestiunea dreptului proprietăţii.
AMBROGIO: – Exact, sunt curios să aud cum puteţi apăra în numele justiţiei şi moralei intenţiile voastre de jaf şi tâlhărie. O societate în care nimeni nu mai este proprietar, n-ar mai fi altceva decât o haită de fiare gata mereu de a se devora una pe alta.
GIORGIO: – Nu vi se pare că asta e caracteristic societăţii actuale? Voi ne acuzaţi că vrem jaful şi tâlhăria, dar nu sunt proprietarii cei care jefuiesc în continuu pe muncitori, nu îi tâlhăresc de rodul muncii lor?
AMBROGIO: – Proprietarii se folosesc de lucrurile lor cum cred ei mai bine şi au dreptul de a o face în acelaşi mod în care muncitorii dispun de braţele lor. Patronii şi muncitorii contracteaza în mod liber preţul cooperării lor. Dacă nu este încălcat contractul, nimeni nu are de ce să se plângă. Dreptul trebuie să rămână neatins.
GIORGIO: – Îmi vorbiţi de liber contract!? Muncitorul dacă nu munceşte – nu mănâncă. Libertatea sa este cea a unei victime care dă banii hoţului pentru a-i fi lăsată viaţa.
AMBROGIO: – Aşa o fi, dar pentru asta nu puteţi să negaţi dreptul fiecăruia de a dispune de ceea ce-i al lui şi cum îi place.
GIORGIO: – Nu, ce-i al lui e al lui! Dar de ce şi cum poate proprietarul să spună că pământurile sunt lucrurile sale, iar capitalistul că fabricile, create de munca multor oameni, sunt doar ale sale?
AMBROGIO: – Legea îi recunoaşte drepturile.
Continuă lectura

Abolirea muncii (Bob Black)


Această postare face parte din categoria Bob Black. Apasă AICI pentru a citi mai multe texte din această categorie.
De asemenea, vizitează şi categoria AUTORI sau mergi ACASĂ ca să vezi ultimele texte postate.
______

Nimeni nu ar trebui să muncească vreodată.

Munca este sursa aproape tuturor nenorocirilor din lume. Aproape orice rău poţi numi deriva din muncă sau din traiul într-o lume concepută pentru muncă. Pentru a nu mai suferi, trebuie să ne oprim din a mai munci.

Asta nu înseamnă că trebuie să ne oprim din a mai face orice. Înseamna că trebuie să creem un nou mod de viaţă bazat pe joacă ; cu alte cuvinte, o revoluţie ludică. Prin „joacă” înţeleg de asemenea festivităţi, creativitate, convieţuire, comensalitate şi poate chiar şi arta. Există mai multe în joacă comparativ cu joaca unui copil, oricât de valoroasă ar fi aceasta. Fac un apel către o aventură colectivă de o bucurie generalizată şi de o exuberanţă interdependentă nestingherită. Joaca nu este pasivă. Fără îndoială că toţi avem nevoie de mai mult timp pentru trândăvie completă decât avem acum la dispoziţie, indiferent de venit sau ocupaţie, dar odată ce ne vom reveni din epuizarea indusă de slujba, aproape toţi vom vrea să acţionam.

  Continuă lectura

„La Cafenea” – partea III (Errico Malatesta)


III

CESARE: – Aşadar, în seara asta ne veţi explica cum se poate trăi fără guvern?

GIORGIO: – Am să fac tot posibilul, dar înainte de toate să examinăm puţin cum stau lucrurile în societatea actuală, şi dacă e într-adevăr necesară schimbarea constituţiei.

Observând societatea în care trăim, primele probleme care apar sunt mizeria ce chinuie masele, nesiguranţa zilei de mâine care mai mult sau mai puţin ne loveşte pe toţi şi lupta câinească pe care toţi o duc împotriva tuturor pentru câştigarea pâinii…

AMBROGIO: -Dar domnule dragă, d-voastră puteţi continua toată seara să descrieţi răurile societăţii, din păcate materialul documentar nu ne lipseşte. Dar asta nu foloseşte la nimic şi nu ne demonstrează că am duce-o mai bine dacă am pune totul cu susul în jos. Nu e doar mizeria cea care chinuie umanitatea, mai e ciuma, holera, cutremurul…şi ar fi într-adevăr curios dacă voi aţi vrea să faceţi revoluţia împotriva acestor flageluri.

Răul stă în natura lucrurilor…

GIORGIO: – Dar eu vreau tocmai să vă demonstrez că mizeria depinde de modul actualei organizări sociale şi că într-o societate egalitară cu o organizare bine gândită, aceasta va dispărea.

Cât despre o problemă ale cărei cauze nu se cunosc şi nu se ştie remediul, trebuie să avem răbdare; odată ce remediul va fi descoperit, va deveni în interesul şi datoria tuturor de a-l aplica.

Continuă lectura