Apatia politică ca simptom (eagainst.com)


[INDEX Postări recente ~ eagainst.com]

Apatia politică e un fenomen ce a preocupat (şi preocupă în continuare) mulţi intelectuali şi cercetători în ale socialului. E un simptom patologic al unei societăţi ce îşi pierde creativitatea şi care îşi formează bazele propriei decăderi. Dacă încercăm să dăm o definiţie apatiei politice, am spune că ea este starea în care oamenii încetează să mai funcţioneze ca animale politice active, în care nu se mai consideră capabili de a-şi asuma responsabilitatea pentru luarea deciziilor ce le determină vieţile, ignorând orice sens al autonomiei[1]. În schimb ei adoptă o poziţie pasivă caracterizată de un comportament de masă, conformitate, introversiune şi individualism excesiv, sau, după cum spune Cornelius Castoriadis (2001), ei preferă privatizarea în locul libertăţii.

Fenomenul apatiei politice nu poate fi explicat doar prin termeni economici sau politici, deoarece are în principal o bază psihologică. Cum reiese clar din rădăcina cuvântului, apatia e formată din privativul a- şi substantivul πάθος-pathos (pasiune). Cuvântul pathos, de la verbul πάσχω-pascho (a suferi), capătă o semnificaţie negativă în filosofie, indicând ataşamentul emoţional către un obiect, într-o asemenea măsură încât puterea raţiunii e pierdută (iar asta duce în mod natural către slăbiciune mentală şi dependenţă). Filozofiile pozitiviste şi metafizicile religioase consideră pasiunile ca defecte ce trebuie eliminate pentru a ne putea stăpâni. Dimpotrivă, în poezie, literatură sau artă, pasiunea e conectată cu entuziasm nemărginit, perseverenţă în atingerea ţelurilor înalte şi o dispoziţie mentală ce duce către transgresarea sinelui.

Continuă lectura

Tirania ceasului (George Woodcock)


Categorii: George Woodcock şi Diverse.
INDEX şi Postări recente
______

(acest eseu a fost publicat pentru prima oară în War Comentary-For Anarchism, la mijlocul lui martie 1944)

Societatea existentă în vest nu se diferenţiază prin nici o privinţa atât de profund faţă de societăţile timpurii, fie din Europa sau din Vest, aşa cum o face prin concepţia asupra noţiunii de timp. Pentru vechii chinezi şi greci, pentru păstorii arabi sau ţăranii mexicani de astăzi, timpul este reprezentat de procesele ciclice ale naturii, de succesiunea zilelor si nopţilor, de trecerea de la un anotimp la altul. Nomazii şi fermierii au măsurat, şi încă măsoară ziua de la răsărit până la apus iar anul în funcţie de perioada însămânţărilor şi a culegerii recoltei, de căderea frunzelor şi topirea gheţii pe râuri şi lacuri. Fermierul muncea în concordanţă cu forţele naturii, meşteşugarul muncea atât timp cât credea el că este necesar pentru a-şi perfecţiona produsul. Timpul era privit ca un proces natural şi oamenii nu erau interesaţi de măsurarea lui cu exactitate. Din acest motiv, civilizaţii foarte dezvoltate în alte privinţe aveau totuşi cele mai primitive metode pentru a măsura scurgerea timpului: clepsidra cu nisip sau apă, cadranul solar, nefolositor în zilele întunecate, şi lumânarea sau lampa, a căror rest ne-ars de ceară sau ulei indica orele. Toate aceste dispozitive erau aproximative şi inexacte şi deseori deveneau imprevizibile din cauza vremii sau a lenei supraveghetorului. Nicăieri în lumea veche sau medievală nu a existat mai mult de o mică minoritate de oameni preocupaţi de măsurarea timpului în termenii unei precizii matematice.

Continuă lectura

IV. Concluzie [şi] V. Bibliografie (Anarhism contemporan şi noi forme de acţiune)


Categorii: [necunoscut] şi Anarhism.
INDEX şi Postări recente
______

Citeşte sau reciteşte:

I. “Anarhismul a murit! Trăiască anarhia!”

II. Neoinchiziția care vine

III. “Fuck May 68! Fight now!”

IV. Concluzie [şi] V. Bibliografie

_____

IV. Concluzie

Insurecţia a fost “o expresie clară a furiei proletariatului împotriva unei vieţi care este din ce în ce mai mult lipsită de valoare, supravegheată şi alienată”(79), un raspuns dat atacurilor constante asupra salariilor, înrautăţirii condiţiilor de muncă prin dizolvarea serviciilor de asigurări medicale sau sociale, creşterii şomajului şi precarităţii locului de muncă, promovării superficialităţii prin televiziune şi mall-uri, distrugerii sistematice a naturii, exploatării migranţilor şi brutalităţii Poliţiei.

În compoziţia socială a maselor de manifestanţi predomină studenţii, elevii de liceu şi tinerii cu locuri de muncă nesigure, dar şi muncitori care aparţin unor domenii diferite ( pornind de la domeniul educatiei pana la cel al construcţiilor sau turismului). Un alt rol important l-au avut migranţii albanezi din a doua generatie, precum şi ceilalţi migranţi (afghani, africani, pakistanezi). De asemenea, în această compoziţie pot fi amintiţi şi huliganii din galeriile de fotbal, dependenţii de droguri din Exarhia, şi chiar bătrâni care au avut de suferit de pe urma disponibilizărilor forţate.

Continuă lectura

III. “Fuck May 68! Fight now!” (Anarhism contemporan şi noi forme de acţiune)


Categorii: [necunoscut] şi Anarhism.
INDEX şi Postări recente
______

Citeşte sau reciteşte:

I. “Anarhismul a murit! Trăiască anarhia!”

II. Neoinchiziția care vine

III. “Fuck May 68! Fight now!”

IV. Concluzie [şi] V. Bibliografie

_____

(42)

În jurul orei 21, pe data de 6 decembrie 2008, o maşină de poliţie care patrula în cartierul Exarhia(43), din Atena, se opreşte aici pentru a rezolva o confruntare verbală cu un grup de persoane. Cei doi poliţisti, Epaminondas Korkoneas si Vassilis Saraliotis, coboară din maşină pentru a controla respectivul conflict. În raportul lor, aceştia au susţinut că maşina lor a fost atacată cu pietre şi sticle, ei fiind astfel nevoiţi să intervină.

Cu toate acestea, martorii susţin contrariul, că de fapt, poliţiştii au fost doar agresati verbal de un grup de copii. Ştirile din mass-media merg mai departe, vorbind despre un grup de “circa 50 de anarhişti mascaţi” – hooded anarchists – care aruncau cu “pietre şi cocktailuri molotov” in maşina de poliţie. Cert este că, după ce au coborat din maşina de poliţie, in mod deliberat sau nu, unul dintre ei, Epaminondas Korkoneas, a tras 3 focuri de armă care au condus la moartea lui Alexandros-Andreas (Alexis) Grigoropoulos, în varstă de 15 ani. În timp ce în raportul lor, poliţiştii susţin că glonţul care a străpuns inima lui Alexis a ricoşat dintr-o ţeavă a unei case din zonă, întrucat au fost forţaţi de împrejurări să folosească armele pentru a avertiza grupul de anarhişti, martorii si copiii care îl insoţeau pe Alexis în acel moment susţin că ofiţerul de poliţie a coborât din maşină, agresându-i verbal pe aceştia, şi, venind înspre ei, a scos pistolul şi a ţintit exact în direcţia lor, primul foc de armă fiind tras, în mod evident, pentru a ucide şi nu pentru a avertiza.

Continuă lectura

II. Neoinchiziția care vine (Anarhism contemporan şi noi forme de acţiune)


Categorii: [necunoscut] şi Anarhism.
INDEX şi Postări recente
______

Citeşte sau reciteşte:

I. “Anarhismul a murit! Trăiască anarhia!”

II. Neoinchiziția care vine

III. “Fuck May 68! Fight now!”

IV. Concluzie [şi] V. Bibliografie

_____

În zorii zilei de 11 Noiembrie 2008, în satul Tarnac din centrul Frantei, brigăzile franceze ale poliției anti-tero efectuează un raid asupra unei băcanii, considerate a fi sediul central al unei grupări anarhiste teroriste care organizează cu atenție acțiunile de distrugere a statului și a sistemului capitalist. “Cunoscuți ca Tarnac Nouă, 4 bărbați și 5 femei, cu vârste cuprinse între 22 și 34 de ani au fost investigați sub acuzația de terorism de extremă stangă, investigația incluzând mai multe raiduri ale poliției, în Noiembrie 2008, care au inclus și o fermă cu câteva capre, găini și legume. Printre cei arestați se regăsesc un comediant elvețian, un clarinetist cunoscut, o studentă asistentă medicală și Benjamin Rosoux, absolvent al Universității Edinburgh, care administra băcănia.”(10)

Un absolvent al facultății de sociologie, Julien Coupat, în vârstă de 34 de ani, provenit dintr-o suburbie a Parisului, a ales satul Tarnac(11), din dorința de a adopta un stil de viață non-consumerist și administra împreună cu ceilalți 8 tineri, băcănia, barul restaurant al băcăniei, un spațiu pentru cinema și o librărie. Aceștia se aflau deja sub supravegherea FBI dupa ce participaseră, cu câteva luni înainte, la o demonstrație împotriva unui centru de recrutare militară, de lângă New York. De asemenea, erau cunoscuți pentru participarea la diferite proteste de stradă din Statele Unite, Spania și Grecia.

Continuă lectura

I. “Anarhismul a murit! Trăiască anarhia!” (Anarhism contemporan şi noi forme de acţiune)


Categorii: [necunoscut] şi Anarhism.
INDEX şi Postări recente
______

Citeşte sau reciteşte:

I. “Anarhismul a murit! Trăiască anarhia!”

II. Neoinchiziția care vine

III. “Fuck May 68! Fight now!”

IV. Concluzie [şi] V. Bibliografie

_____

Anarhism contemporan şi noi forme de acţiune

Decembrie 2008

“Anarhistul se află într-o stare de legitimă apărare împotriva societăţii. De abia este născut şi deja este zdrobit sub greutatea legilor, care sunt făcute nu de el, nici pentru el, fără el, împotriva lui.”

La Bande a Bonnot

I. “Anarhismul a murit! Trăiască anarhia!”(1)

Utopie sau haos! Teroare generalizată! Societatea contemporană a stagnat în ceea ce priveşte critica anarhismului. Aceleaşi vechi, clasice, depăşite, deja devenite clişeice, atribute sunt în continuare asociate anarhiei. Televiziunea, singura capabilă să formeze cuvinte noi, idei noi – desigur, dacă se poate vorbi în acest caz de “capabilitate” şi de “idei” – este adevăratul expert al schimbării sociale, într-o era în care schimbarea socială nu presupune decât pervertirea unui vechi modus vivendi, promovarea modernităţii sub umbrela pseudo-postmodernismului, coruperea intelectului şi a intelectualului şi încercarea unei metamorfozări a capitalului în orice. Prin televiziune – unul din instrumentele de bază ale capitalismului – s-a “reuşit” depăşirea acestei stagnări a criticii anarhismului. Atributele comune care erau asociate anarhiei au fost păstrate în planul secund, în primul plan, aducându-se dezastrul natural, pandemia, virusul.

Vechii opozanţi ai libertarilor, gardienii etatismului – serviciile secrete(2), continuă să ofere cetăţeanului o imagine a anarhistului care se doreşte a fi cât mai completă, cât mai documentată, conform stilului lor caracteristic şi preocupărilor lor definitorii. În schimb, nu reuşesc decât să derapeze înspre ridicol, ba mai mult, înspre penibil.

Continuă lectura

Noii anarhişti (David Graeber)


Această postare face parte din categoria David Graeber şi Anarhism. Apasă AICI şi AICI pentru a citi mai multe texte din aceste categorii.
De asemenea, vizitează şi categoria AUTORI sau mergi ACASĂ ca să vezi ultimele texte postate.
______

Noii anarhişti[1]

de David Graeber[2]

E greu să ne gândim la un alt moment în care distanţa dintre intelectuali şi activişti, dintre teoreticienii revoluţiei şi cei care o pun în practică, a fost atât de mare. Scriitorii care ani de-a rândul au publicat eseuri de tipul scrierilor de poziţionare pentru vaste mişcări populare, care de fapt nu există, par că sunt cuprişi de confuzie sau mai rău, de un dispreţ descalificant, acum când adevăratele revoluţii apar peste tot. Este în mod special scandalos cazul a ceea ce încă este, fără vreun anumit motiv întemeiat, denumită ca mişcarea “anti-globalizare”, o mişcare care a reuşit, în vreo doi sau trei ani, să transforme complet sensul posibilităţilor istorice pentru milioane de persoane din întreaga lume. Asta ar putea să fie rezultatul pur şi simplu al prostiei sau al încrederii în ceea ce s-ar putea regăsi în surse extrem de ostile cum e The New York Times; dar totuşi, aproape tot ce se scrie în mediile progresive pare că ratează esenţa – sau, cel puţin, rareori e atentă la ceea ce participanţii dintr-o mişcare chiar cred că e important în legatură cu aceasta.

Ca antropolog şi participant activ – în mod special la capătul mai radical, cel al acţiunii directe, al mişcării – aş putea să reuşesc să clarific câteva puncte frecvente de înţelegere greşită; însă veştile s-ar putea să nu fie apreciate. Mare parte din ezitare, bănuiesc, rezidă în rezerva celor imaginaţi vreun fel radicali de a accepta faptul că ei sunt de fapt liberali: interesaţi să extindă libertăţile individuale şi să urmarească justiţia socială, dar nu în aşa fel încât să pună realmente probleme instituţiilor conducătoare, cum sunt capitalul sau statul. Şi chiar mulţi dintre cei care ar vrea să vadă schimbarea revoluţionară s-ar putea să nu se simtă complet împăcaţi cu faptul că trebuie să accepte că cea mai mare parte din energia creativă dedicată politicii radicale provine acum din anarhism – o traditie în cea mai mare parte respinsă de ei până acum – şi faptul că a lua în serios această mişcare va însemna angajarea deferentă faţă de aceasta.

Continuă lectura