Adulterul – și alte jumătăți de revoluție (CrimethInc)


[INDEX Postări recente ~ CrimethInc ~ anarhism]

O umbră bântuie lumea. Umbra adulterului.

Dacă relația în doi e culmea împlinirii a o sută de mii de ani de iubire umană, de ce e adulterul așa de comun încât un întreg gen de umor burghez e bazat pe el… și e pâinea unei armate de consilieri maritali? Dacă tot ceea ce cu toţii ne dorim cu adevărat e „o iubire adevarată”, de ce nu ne putem ține mâinile de pe ceilalți?

Dacă chiar vreți să știți, ar trebui sa mergem direct la sursă și să îl întrebăm direct pe infidel. Sau poate nu trebuie să mergem atât de departe – poate chiar tu ai avut aventuri sau înclinații infidele, după cum arată statisticile.

„Căsnicia cere muncă”

Creșterea într-un mediu dominat de economia capitalistă ne invață anumite lecții psihologice care sunt foarte greu de dezvățat: Orice are valoare e o resursă limitată. Ia-ți partea cât mai repede, până mai e ceva de luat! Învățăm să măsurăm angajamentul și afecțiunea în termeni de cât sunt ceilalți dispuși să sacrifice pentru noi, incapabili să ne imaginăm că dragosea și afecțiunea s-ar multiplica când sunt împărtășite. Într-o relație sănătoasă, prietenii sau iubiții dau posibiliatea unul celuilalt să simtă și să facă mai mult. Dacă simți în sinea ta că monogamia presupune să renunți la ceva (la „libertatea” ta, dupa cum se spune), atunci tiparele exploatării au ajuns să se insereze până și în viața ta amoroasă. Astfel de calcule de cost vs. beneficii pur și simplu nu se aplică.

Continuă lectura

Apatia politică ca simptom (eagainst.com)


[INDEX Postări recente ~ eagainst.com]

Apatia politică e un fenomen ce a preocupat (şi preocupă în continuare) mulţi intelectuali şi cercetători în ale socialului. E un simptom patologic al unei societăţi ce îşi pierde creativitatea şi care îşi formează bazele propriei decăderi. Dacă încercăm să dăm o definiţie apatiei politice, am spune că ea este starea în care oamenii încetează să mai funcţioneze ca animale politice active, în care nu se mai consideră capabili de a-şi asuma responsabilitatea pentru luarea deciziilor ce le determină vieţile, ignorând orice sens al autonomiei[1]. În schimb ei adoptă o poziţie pasivă caracterizată de un comportament de masă, conformitate, introversiune şi individualism excesiv, sau, după cum spune Cornelius Castoriadis (2001), ei preferă privatizarea în locul libertăţii.

Fenomenul apatiei politice nu poate fi explicat doar prin termeni economici sau politici, deoarece are în principal o bază psihologică. Cum reiese clar din rădăcina cuvântului, apatia e formată din privativul a- şi substantivul πάθος-pathos (pasiune). Cuvântul pathos, de la verbul πάσχω-pascho (a suferi), capătă o semnificaţie negativă în filosofie, indicând ataşamentul emoţional către un obiect, într-o asemenea măsură încât puterea raţiunii e pierdută (iar asta duce în mod natural către slăbiciune mentală şi dependenţă). Filozofiile pozitiviste şi metafizicile religioase consideră pasiunile ca defecte ce trebuie eliminate pentru a ne putea stăpâni. Dimpotrivă, în poezie, literatură sau artă, pasiunea e conectată cu entuziasm nemărginit, perseverenţă în atingerea ţelurilor înalte şi o dispoziţie mentală ce duce către transgresarea sinelui.

Continuă lectura

Șase teze despre anxietate și motivele pentru care previne acțiunea militantă, precum și o strategie posibilă de a o depăși (Institute for Precarious Consciousness)


[INDEX şi Postări recente]

(Traducere de catre ciumafaiu)

1 – Fiecare faza a capitalismului are propria afectiune reactiva dominanta [2]

Fiecare faza a capitalismului e sustinuta de o afectiune specifica. Aceasta nu e o situatie statica. Prevalenta unei afectiuni dominante [3] dureaza doar pana cand strategiile de rezistenta sunt capabile sa demoleze aceasta afectiune sau/si sursele sale sociale sunt descifrate. Din aceasta cauza, capitalismul intra constant in criza si se recompune in jurul a noi afectiuni dominante.

Unul din aspectele fiecarei afectiuni dominante e ca e un secret public, ceva ce toata lumea stie dar nimeni nu recunoaste sau nu discuta. Atata vreme cat aceasta situatie e pastrata, afectiunea ramane eficienta, si strategiile impotriva ei vor intarzia sa apara.

Secretele publice sunt de obicei personalizate. Problema este facuta vizibila doar la nivel individual sau psihologic; cauzele sociale ale problemei sunt ascunse. Fiecare faza da vina pe victimele sistemului pentru suferinta cauzate de sistemul in sine. Iar logica sa de functionare e facuta sa para o problema locala si contingenta.

In era moderna [pana la aranjamentul postbelic], afectiunea dominanta a fost saracia. In secolul al 19-lea, conform naratiunii dominante, se spunea ca imbogatirea generala poate fi adusa doar de capitalism. Secretul public al acestui discurs era saracia clasei muncitoare. Revolutionarii au expus aceasta mizerie. Primele valuri ale miscarilor sociale din sec. 19 luptau impotriva saraciei. Prin tactici ca greve, lupte pentru salarii, organizari politice, ajutor reciproc, cooperative si fonduri de greva, puterea putea fi infranta si un minim social putea fi garantat. Unele din aceste strategii inca functioneaza atunci cand luptam impotriva saraciei.

Continuă lectura

Nu corporaţia face legislaţia (Norbert Petrovici)


Situația de la Roșia Montana te obligă să te gândești la la cum funcționeaza lucrurile. Care e  schema mare? Durează de prea mult timp, sunt implicați prea mulți oameni. Duplicitatea guvernului Ponta este bulversantă, iar deznodamantul înca e departe de a fi clar, chiar dacă liderii de grupuri din parlament par sa se opună proiectului.  Din 1996 și pâna acum au trecut destul de mulți ani pentru a putea să găsești un singur responsabil, pentru a puteasă scapi usor cu o explicație de tipul: guvernul e de vină.

Situația arată cam așa: o corporatie straina pusă pe picioare de top oameni de afaceri și speculatori financiari, atât locali și cât și de talie globală, cu acțiuni listate la bursa din Toronto, se asociază o regia autonomă de minerit, cumpără presa, oameni de știință, guvernul și parlamentari, administrații publice locale și regionale, transformă legile și impune noi reguli admnistrative.

Toate acestea pot fi legate în multe feluri într-o poveste coerentă. În mare, până acum avem doua astfel de interpretari, aflate în concurență.

1. Prima explicație este aceea că  avem un „stat slab” căruia îi lipseste „capacitatea instituțională” și este condus de către „politicieni corupți” și o „birocrație supradimensionată”.  Situația de la Rosia Montană este efectul nefericit al corupției politicienilor noștrii, indiferent de partidul de proveniență. Nu avem un „stat de drept functional” și nici o „justitie independentă” care să îi sancționeze de îndată ce fac ilegalități.  Suntem în această situație pentru că suntem o „democratie tânără”, poate chiar una „originală”, pentru ca avem „o moștenire comunistă”. Toate acestea sunt rezultatul unui „capitalism de cumetrie”, care are toate tarele nomeclaturismului vechiului regim și suntem departe de a avea un „capitalism occidental” sănătos, specific țărilor „dezvoltate”.

Continuă lectura

Auto-organizarea la nivel local (un scurt ghid despre)


România, în acest moment, fierbe.

Şi fierbe de ani de zile, căci de ani de zile politicienii corupţi şi corporaţiile multi-naţionale fac fel şi fel de acţiuni împotriva oamenilor şi împotriva naturii, doar de dragul profitului. Profit care merge în mâna a câtorva oameni. Iar restul, adică noi, oamenii simpli de pretutindeni ne trezim că trăim într-o lume din ce în ce mai grea, mai rea, mai poluată, mai supravegheată, distrusă, jefuită…

Precum ziceam în textul „Fraţi şi surori din toate colţurile ţării, să ne unim!”, este timpul să ne organizăm la nivel local, să formăm grupuri şi colective active care-şi asumă rolul de a informa, proteja comunitatea din care fac parte şi de a reacţiona la orice nelegiuire a statului şi a capitalismului.

Dar cum facem asta? Cu certitudine există grupuri de prieteni care sunt deja interesaţi de diferite lupte care se duc la nivel naţional (lupta pentru Roşia Montană sau cea împotriva fracturării hidraulice a gazelor de şist) sau la nivel internaţional (împotriva Monsanto, sau de protejare a albinelor, a ţăranilor, etc.), şi acest fapt este unul bun şi de salutat.

E bine că suntem prieteni şi că susţinem luptele care ne privesc pe toţi, dar trebuie să trecem la o altă etapă: cea de a forma un grup solid de prieteni, un colectiv, care are din start scopul de a acţiona, reacţiona, lupta. Dintr-o luptă individuală trebuie să trecem la nivelul luptei de grup: în grup suntem mai puternici şi mai eficienţi.

 *

De ce să ne organizăm la nivel local şi să formăm grupuri şi/sau colective?

Suntem foarte mulţi oameni care participăm la diferite acţiuni de protest. Şi majoritatea ne simţim foarte bine în compania altor oameni care împart aceleaşi gânduri ca şi noi. Dar, după ce protestul se termină, majoritatea ne întoarcem la casele noastre, distribuim fel şi fel de articole pe Facebook, comentăm la diferite postări, citim bloguri, etc. – nu zic că nu este bine, dar nu este îndeajuns. În acest mod, nu putem să ne aşteptăm ca schimbarea să vină de la sine – sau din partea unor fraţi şi surori, prieteni de-ai noştri, care sunt activi zi de zi. Suntem zeci şi sute de individualităţi care luptăm pentru aceleaşi cauze, care aşa şi rămânem: zeci şi sute de individualităţi.

Formarea de grupuri şi colective în cartierele şi oraşele noastre sunt importante pentru a uni acele individualităţi. Doar uniţi în grupuri putem fi mai puternici şi mai eficienţi – şi putem ieşi din sfera virtualului, în cea a realului, a fizicului, unde, ca şi indivizi şi grup, organizăm fel şi fel de evenimente, proteste, informăm lumea.

Grupurile unesc puterile individuale a oamenilor. Iar un grup poate face mult mai multe lucruri decât un singur om. De asemenea, lupta pentru cauzele la care aderăm devine una de durată mai lungă, mai vizibilă, mai posibilă.

Opt lucruri pe care le poţi face pentru a fi activ/ă (CrimethInc)

*

Sunt câţiva paşi foarte uşori privind formarea unui grup sau colectiv activist local:

Continuă lectura

Fraţi şi surori din toate colţurile ţării, să ne unim!


Citeşte şi: Auto-organizarea la nivel local (un scurt ghid despre) – apărut ca urmare textului de faţă.

*

FânFest 2013 a fost o experienţă minunată pentru foarte mulţi dintre noi.

A fost un moment în care prieteni din toată ţara s-au întâlnit şi au discutat, au băut o bere, au dansat împreună, au făcut planuri pentru viitor.

Noi am organizat „Biblioteca în aer liber”. Şi când zic „noi” nu mă refer strict la cei care suntem la Centrul de Cultură anarhistă, ci la „noi” ca şi prieteni. Chiar dacă am fost doi care am organizat în sine biblioteca, am fost surprinşi şi fericiţi când prieteni de-ai noştri din alte localităţi au venit cu broşuri, stickere, cărţi, fel şi fel de materiale pe care le-au lăsat la bibliotecă, la comun, spre a fi citite de oricine dorea să facă asta.

Zeci şi zeci de oameni au venit să citească materialele care erau prezente la bibliotecă. Fie că din Bucureşti, Timişoara, Braşov, Sibiu, Cluj sau alte oraşe din România, fie din străinătate: francezi, germani, nepalezi. A fost un spaţiu liber într-un sat eliberat. A fost un loc unde prietenia dăinuia şi dorinţa de a afla câte una alta. Şi este un spaţiu care trebuie să continue şi să se extindă.

Aşa că…

Continuă lectura