Apatia politică ca simptom (eagainst.com)


[INDEX Postări recente ~ eagainst.com]

Apatia politică e un fenomen ce a preocupat (şi preocupă în continuare) mulţi intelectuali şi cercetători în ale socialului. E un simptom patologic al unei societăţi ce îşi pierde creativitatea şi care îşi formează bazele propriei decăderi. Dacă încercăm să dăm o definiţie apatiei politice, am spune că ea este starea în care oamenii încetează să mai funcţioneze ca animale politice active, în care nu se mai consideră capabili de a-şi asuma responsabilitatea pentru luarea deciziilor ce le determină vieţile, ignorând orice sens al autonomiei[1]. În schimb ei adoptă o poziţie pasivă caracterizată de un comportament de masă, conformitate, introversiune şi individualism excesiv, sau, după cum spune Cornelius Castoriadis (2001), ei preferă privatizarea în locul libertăţii.

Fenomenul apatiei politice nu poate fi explicat doar prin termeni economici sau politici, deoarece are în principal o bază psihologică. Cum reiese clar din rădăcina cuvântului, apatia e formată din privativul a- şi substantivul πάθος-pathos (pasiune). Cuvântul pathos, de la verbul πάσχω-pascho (a suferi), capătă o semnificaţie negativă în filosofie, indicând ataşamentul emoţional către un obiect, într-o asemenea măsură încât puterea raţiunii e pierdută (iar asta duce în mod natural către slăbiciune mentală şi dependenţă). Filozofiile pozitiviste şi metafizicile religioase consideră pasiunile ca defecte ce trebuie eliminate pentru a ne putea stăpâni. Dimpotrivă, în poezie, literatură sau artă, pasiunea e conectată cu entuziasm nemărginit, perseverenţă în atingerea ţelurilor înalte şi o dispoziţie mentală ce duce către transgresarea sinelui.

Continuă lectura

Anarchists in the Bosnian Uprising (b. traven – CrimethInc)


The past two weeks have seen a fierce new protest movement in Bosnia, commencing with the destruction of government buildings and continuing with the establishment of popular assemblies. Unlike the recent conflicts in Ukraine, this movement has eschewed nationalistic strife to focus on class issues. In a region infamous for ethnic bloodshed, this offers a more promising direction for the Eastern European uprisings to come.

To gain more insight into the protests, we conducted two interviews. The first is with a participant in Mostar, Bosnia, who describes the events firsthand. The second is with a comrade in a nearby part of the Balkans, who explains the larger context of the movement, evaluating its potential to spread to other parts of the region and to challenge capitalism and the state.

  Continuă lectura

Tirania lipsei de organizare (Jo Freeman)


Categorii: Jo Freeman şi Diverse
INDEX şi Postări recente
______

În anii în care mişcarea de eliberare a femeilor începuse să se contureze, s-a pus un accent deosebit pe aşa-numitele grupuri lipsite de un lider, lipsite de o organizare, ca fiind principala, dacă nu chiar singura formă organizaţională a mişcării. Sursa acestei idei a venit ca o reacţie naturală împotriva societăţii supraorganizate în care majoritatea dintre noi trăiam, controlului inevitabil asupra vieţii noastre pe care societatea îl dădea altora şi elitismului continuu al grupărilor de stânga şi al altor grupuri similare ale celor care se presupunea că luptau împotriva acestei supraorganizări. Dar ideea “lipsei de organizare” a trecut de la o extremă sănătoasă la tendinţa de a deveni o idee adulată în sine. Această idee este cu atât mai puţin analizată, cu cât termenul în sine este folosit mai mult, dar a devenit o parte intrinsecă şi necontestată a ideologiei de eliberare a femeilor. Acest lucru nu a contat prea mult în faza iniţială de dezvoltare a mişcării. A definit de la început scopul principal al mişcării şi modul principal de acţiune ca fiind conştientizarea oamenilor, iar grupul “lipsit de organizare” era un instrument excelent de atingere a acestui scop. Destinderea şi lipsa formalităţilor încurajau participarea în discuţii, iar atmosfera care era deseori una de sprijin determina introspecţia. Nu conta prea mult dacă nimic mai concret decât introspecţia nu rezulta din aceste grupuri, deoarece scopul acestor grupuri nu se extindea cu adevărat dincolo de asta.

Continuă lectura

Un ghid despre organizarea de demonstraţii publice


I. Ce este o demonstraţie publică?

II. Despre demonstraţii publice

III. De ce am vrea să organizăm o demonstraţie publică?

IV. Când am vrea să organizăm o demonstraţie publică?

V. Cum să organizăm o demonstraţie publică

***

I. Ce este o demonstraţie publică?

Anumite imagini sunt printate pe creierele majorităţii oamenilor din România: sindicatul muncitoresc protestează în faţa unei fabrici aparâinând perioadei ante 1989, cu pancarte cerînd salarii decente şi drepturi ale muncitorului; activişti protestând împotriva unor decizii guvernamentale nefavorabile populaţiei; şi acuma mii de oameni pe străzi, în zeci de oraşe ale României şi din afara graniţelor, cerând dreptate.

Toate aceastea sunt exemple de demonstraţii publice, grupuri de oameni organizaţi pentru a se întruni într-un anume loc la o anumită ora, pentru a atrage atenţia asupra unei anumite probleme. Deşi de obicei vedem demonstraţiile ca şi ceva negativ—împotriva a “ceva”–, pot fi de asemenea pozitive, susţinând diferite alternative, unele iniţiative sau programe existente. De obicei au semnificaţia de a influenţa modul in care lucrurile sunt făcute, sau modul în care gândesc oamenii. Indiferent daca sunt îndreptate către politicieni, birocraţi, corporaţii, sau public, pot lua multe forme. De la marşuri mari care sunt în atenţia presei, la adunări mici de oameni care apelează la acţiune directă non-violentă, la teatru stradal în centrul oraşului, românii au folosit de mult timp demonstraţiile publice ca şi modalitate de a-şi demonstra scopurile celor care se afla la putere.

S-a întâmplat ceva negativ, precum o decizie guvernamentală sau un eveniment nefast la o fabrică, şi ne decidem că trebuie să acţionăm? Ce trebuie să facem pentru a strânge oamenii potriviţi în locul potrivit la momentul potrivit ? După demonstraţie, ce facem mai departe pentru a progresa în continuare ?

În aceasta secţiune vă vom prezenta:

  • Multiplele ţinte posibile ale unei demonstraţii publice
  • Ce forme poate lua o demonstraţie
  • De ce şi când ar trebui să ne organizăm pentru a demonstra
  • Cum să organizăm o demonstraţie publică
  • Ce fel de continuare este necesară dupa terminarea unei demonstraţii

*** Continuă lectura

Auto-organizarea la nivel local (un scurt ghid despre)


România, în acest moment, fierbe.

Şi fierbe de ani de zile, căci de ani de zile politicienii corupţi şi corporaţiile multi-naţionale fac fel şi fel de acţiuni împotriva oamenilor şi împotriva naturii, doar de dragul profitului. Profit care merge în mâna a câtorva oameni. Iar restul, adică noi, oamenii simpli de pretutindeni ne trezim că trăim într-o lume din ce în ce mai grea, mai rea, mai poluată, mai supravegheată, distrusă, jefuită…

Precum ziceam în textul „Fraţi şi surori din toate colţurile ţării, să ne unim!”, este timpul să ne organizăm la nivel local, să formăm grupuri şi colective active care-şi asumă rolul de a informa, proteja comunitatea din care fac parte şi de a reacţiona la orice nelegiuire a statului şi a capitalismului.

Dar cum facem asta? Cu certitudine există grupuri de prieteni care sunt deja interesaţi de diferite lupte care se duc la nivel naţional (lupta pentru Roşia Montană sau cea împotriva fracturării hidraulice a gazelor de şist) sau la nivel internaţional (împotriva Monsanto, sau de protejare a albinelor, a ţăranilor, etc.), şi acest fapt este unul bun şi de salutat.

E bine că suntem prieteni şi că susţinem luptele care ne privesc pe toţi, dar trebuie să trecem la o altă etapă: cea de a forma un grup solid de prieteni, un colectiv, care are din start scopul de a acţiona, reacţiona, lupta. Dintr-o luptă individuală trebuie să trecem la nivelul luptei de grup: în grup suntem mai puternici şi mai eficienţi.

 *

De ce să ne organizăm la nivel local şi să formăm grupuri şi/sau colective?

Suntem foarte mulţi oameni care participăm la diferite acţiuni de protest. Şi majoritatea ne simţim foarte bine în compania altor oameni care împart aceleaşi gânduri ca şi noi. Dar, după ce protestul se termină, majoritatea ne întoarcem la casele noastre, distribuim fel şi fel de articole pe Facebook, comentăm la diferite postări, citim bloguri, etc. – nu zic că nu este bine, dar nu este îndeajuns. În acest mod, nu putem să ne aşteptăm ca schimbarea să vină de la sine – sau din partea unor fraţi şi surori, prieteni de-ai noştri, care sunt activi zi de zi. Suntem zeci şi sute de individualităţi care luptăm pentru aceleaşi cauze, care aşa şi rămânem: zeci şi sute de individualităţi.

Formarea de grupuri şi colective în cartierele şi oraşele noastre sunt importante pentru a uni acele individualităţi. Doar uniţi în grupuri putem fi mai puternici şi mai eficienţi – şi putem ieşi din sfera virtualului, în cea a realului, a fizicului, unde, ca şi indivizi şi grup, organizăm fel şi fel de evenimente, proteste, informăm lumea.

Grupurile unesc puterile individuale a oamenilor. Iar un grup poate face mult mai multe lucruri decât un singur om. De asemenea, lupta pentru cauzele la care aderăm devine una de durată mai lungă, mai vizibilă, mai posibilă.

Opt lucruri pe care le poţi face pentru a fi activ/ă (CrimethInc)

*

Sunt câţiva paşi foarte uşori privind formarea unui grup sau colectiv activist local:

Continuă lectura

Rezistanbul şi coeziunea socială


Plenară parcul AbbasagaREZISTANBUL ŞI COEZIUNEA SOCIALĂ

De peste 2 luni de zile, Istanbulul a devenit Rezistanbul. Ceea ce a început ca un protest împotriva distrugerii parcului Gezi din centrul oraşului, este acuma un protest răspândit de-alungul ţării, având un puternic caracter anti-guvernamental, la care participă oameni din toate păturile sociale şi din foarte multe grupuri sociale, religioase şi politice.

În cele patru zile cât am stat nu poţi descoperi foarte multe lucruri. Fiind deja destul de la curent şi informat privind evenimentele din momentul primei zile de protest, când oamenii au mers şi au ocupat parcul Gezi, cu corturi, activităţi, şi într-o manieră non-violentă, ulterior fiind abuzaţi cu gaze lacrimogene şi violenţă din partea poliţiei

Am observat câteva lucruri care mi se par foarte interesante.

Nu voi vorbi despre evenimente, căci informaţii despre acestea se pot găsi pe internet cu uşurinţă. Mai degrabă voi încerca să mă folosesc de câtă sociologie ştiu ca să încerc să explic şi să prezint anumite situaţii.

DSCF4317Socializare şi coeziune socială

Din primul moment am observat cât de prietenoşi sunt oamenii, şi cât de dispuşi sunt să te ajute. În ciuda faptului că majoritatea ştiau chiar foarte puţină engleză, s-au străduit din răsputeri să-mi explice prin prisma limbajului semnelor unde trebuie să ajung să iau autobuzul către piaţa Taksim, unde găsesc diferite localuri, sau parcuri.

Unii au fost chiar în situaţia de a mă duce ei însuşi în locul dorit. Un tânăr m-a dus cu autobuzul până la staţia de unde trebuia să iau 45N către Taksim. Şoferul nu mi-a cerut nici un ban, iar, ulterior, când era să o iau pe un drum greşit, toate cele trei persoane din autobuz – tânărul, şoferul şi o doamnă mai în vârstă – îmi făceau semne că o iau în direcţia greşită, şi că trebuie să o iau în direcţia opusă.

Continuă lectura

Un foarte scurt ghid de auto-organizare studenţească


[pentru toţi cei pe care ar putea interesa]

În ultima vreme sunt mult prea multe probleme în cadrul Universităţilor şi a Facultăţilor – şi, desigur, în cadrul educaţiei în general. De la violarea autonomiei universitare, precum se întâmplă destul de des la Universitatea Babeş-Bolyai, unde poliţia intră în clădirile universitare de bună voie, şi nechemaţi de Rector (aşa cum scrie în lege – doar el/ea poate chema orice forţă de ordine în interiorul unei clădiri cu caracter educaţional), la nerespectarea multor drepturi şi legi fundamentale a studenţilor şi cadrelor didactice (care se întâmplă la nivel naţional), până chiar la desfiinţarea unei întregi Facultăţi, doar aşa, că i se scoală rectorului (precum s-a întântânplat pe 1 aprilie la Craiova, cu Facultatea de Ştiinţe Sociale – iar aproximativ 1.500 de studenţi au de suferit de pe urma acestei decizii).

Organizaţiile studenţeşti nu sunt capabile să acţioneze mai departe decât de petiţii kilometrice, comunicate de presă pe site-urile lor şi uşi închise-n nas din partea oficialilor Guvernului sau Universităţilor. Aşa că singurul mod în care se pot aduce schimbările necesare este auto-organizarea studenţească; doar atunci când noi, studenţii, ne organizăm să creăm contexte de presiune şi de schimbare, doar atunci vom putea face ceva!

Acesta este un mic ghid de cum să te organizezi în cadrul unei mişcări studenţeşti locale, şi pe baza experienţei de aproximativ două săptămâni de ocupaţie studenţească la Universitatea Babeş-Bolyai. Desigur, există reţetarul celor din Croaţia, un document excepţional, dar consider că este necesar să ne centrăm, cel puţin pentru moment, pe câteva lucruri de bază.

*

Continuă lectura