Despre viața de student și cât de căcat e ea (Colectivul negru)


Preluat de pe mizeria.noblogs.org

Considerată în aspectele ei Economice,

Intelectuale, Psihologice, Sexuale şi în special

Politice, împreună cu o modestă propunere pentru

a scăpa de ea prin rezistență

de către membrii Colectivului negru

1.A face ceea ce e ruşinos şi mai de ruşine, făcându-l public

Putem afirma cu destulă siguranţă că studentul este în mod universal cea mai demnă de dispreţ creatură din România, în afară de poliţist, de politician şi de preot. Însă motivele pentru care el este dispreţuit sunt deseori motive false ce reflectă ideologia dominantă, pe când motivele pentru care este dispreţuit în mod just, dintr-un punct de vedere revoluţionar, rămân reprimate şi ascunse. Partizanii falsei opoziţii sunt conştienţi de aceste lipsuri – lipsuri ce ei înşişi le au – însă ei îşi maschează dispreţul printr-o admiraţie superioară faţă de studenţi. Intelectualii impotenţi întră în extaz când vine vorba de ”mişcarea studenţilor”, iar organizaţiile birocratice în declin (de la partidele aşa-numite ”de stânga” la organizaţiile studenţeşti) s-au întrecut cu gelozie în a-şi manifesta ”sprijinul moral şi material”. Vă vom arăta motivele din spatele acestei griji în ce priveşte studentul şi modul în care ele pornesc din realitatea dominantă a capitalismului omniprezent. Ne vom folosi acest text pentru a le denunţa unul câte unul: suprimarea alienării (depersonalizării) urmează cu necesitate aceeaşi cale ca şi alienarea.

Până acum analizele şi studiile privitoare la viaţa studentului au ignorat esenţialul. Nici una dintre ele nu trece mai departe de punctul de vedere al specializărilor academice (psihologie, sociologie, economie), şi astfel rămân în mod fundamental eronate. Fourier a expus de mult această ”miopie metodică” în a trata întrebări fundamentale fără a le corela cu societatea modernă ca un întreg. Totul este spus despre această societate în afară de ce este ea cu adevărat: o societate dominată de mărfuri şi de spectacole.

  Continuă lectura

Reproducţia vieţii de zi cu zi (Fredy Perlman)


INDEX şi Postări recente

 „Scopul acestei comunități și a acestor indivizi, este reproducția acestor mijloace de producție specifice și acestor indivizi cu propriile lor caracteristici și cu structurile sociale și relațiile care îi determină și pe care le susțin activ.

„Ei toți îți spun, că în principiu competiția, monopolul etc considerate idei abstracte sunt singura temelie a vieții, dar în practică acestea lasă de dorit. Ei toți vor competiție fără efectele letale ale competiției. Ei toți vor imposibilul, cu alte cuvinte, condițiile existenței burgheze fără consecințele necesare acestor condiții. Nici unul dintre ei nu înțelege că forma de producție burgheză este istorică și tranzitorie, așa cum a fost forma feudală. Aceasta greșeală răsare din faptul că omul burghez este pentru ei singura temelie posibilă a fiecărei societăți; ei nu își pot imagina o societate în care omul a încetat să fie burghez.”

Continuă lectura

Cum să nu fii anarhist? (Jose Chueca)


Categorii Jose Chueca şi Anarhism
INDEX şi Postări recente
______

Acest text este extras din broşura lui Jose Chueca, muncitor anarhist spaniol, editat în 1908 în Portugalia şi apărut în revista Letra Livre nr. 34.

Limbajul anarhist e acelaşi din toate timpurile. Principiile sale se menţin. Aici se află forţa sa de neînvins. Contra Statului de orice tip, mereu opresor şi inutil, contra militarismului, contra opresiuni economice capitaliste, pentru libertatea şi libera autodeterminare a popoarelor lumii.

I

Societatea actuală e un set de inechităţi. Autoritatea omului asupra omului şi exploatarea individului de către un alt individ sunt cele două nedreptăţi supreme, cele două mari crime împotriva umanităţii, mama tuturor inechităţilor. Autoritatea şi dreptul de posesiune sunt baza şi fundamentul organizării sociale existente. Şi Religia, josnica codoaşă a Statului şi al Capitalului, e opiumul blestemat care adoarme şi îndobitoceşte poporul, transformându-l blând şi resemnat prin sfaturile sale dulci, ce tind să îl îndepărteze de realităţiile vieţii, punându-le speranţa într-un paradis utopic din altă lume.

Continuă lectura

La ghişeu (proză scurtă şi politică)


Un tânăr domn la un ghişeu al Statului în care-şi ducea viaţa fără să fi fost întrebat dacă vrea asta. Aştepta la rând.

[…]

A ajuns la ghişeu. Doamna din spatele sticlei anti-glonţ, sictirită cum era, îl întreabă:

– Nume?

– Ion Ixulescu.

– Vârsta?

– 30 de ani de la neînsemnata mea naştere.

– Ocupaţia?

– Şomer.

– Motivul venirii aici?

– Am venit aici ca să mă pensionez.

– Cum să vă pensionaţi când dumneavoastră nu lucraţi?

– Cum să nu lucrez? Din simplul fapt că m-am născut fără voia mea în acest Stat…sunt din start un angajat!

– Angajat la ce, mă rog?

– La viaţa de zi cu zi. La monotonia vieţii de zi cu zi, mai precis. Şi la îndoctrinare, la exploatare…

– Hai, lăsaţi-mă cu prostiile astea. Unde aţi lucrat înainte de a fi şomer?

– În fabrcă.

Continuă lectura

III. Unitate şi diviziune în aparenţă (Guy Debord – Societatea spectacolului)


Această postare face parte din categoria Guy Debord şi situationism. Apasă AICI şi AICI pentru a citi mai multe texte din aceste categorii.
De asemenea, vizitează şi categoria AUTORI sau mergi ACASĂ ca să vezi ultimele texte postate.
______

De citit sau recitit:

I. Separaţia dusă până la capăt

II. ‘Marfa ca spectacol

*

« Pe frontul gândirii filosofice, în ţară are loc o nouă polemică în legătură cu astfel de concepte precum « unu se împarte în două » şi « două se unesc în unu ». dezbaterea aceasta este o luptă între cei care sunt pentru şi cei care sunt contra dialecticii materialiste, o luptă între cele două concepţii despre lume : concepţia proletară şi concepţia burgheză. Cei care susţin că « unu se împarte în două » reprezintă legea fundamentală pe lume, ţin partea dialecticii materialiste ; cei care susţin că legea fundamentală este « două se unesc în unu » sunt împotriva dialecticii materialiste. Cele două tabere au trasat o graniţă clară între ele, ţi argumentele lor sunt diametral opuse. Această polemică reflectă în planul ideologic lupta de clasă ascuţită şi complexă care se desfăşoară în China şi în întreaga lume »

Drapelul roşu, ziar din Beijing, 21 septembrie 1964

54

Ca şi societatea modernă, spectacolul este unit şi divizat în acelaşi timp. Asemenea acesteia, spectacolul îşi edifică unitatea pe destrămare, când iese la iveală în spectacol, contradicţia e însă la rândul ei contrazisă de o răsturnare a propriului sens; astfel încât divizarea apare ca fiind unitate, în vreme ce unitatea apare divizată.

55

Atât la scară mondială, cât şi în interiorul fiecărei naţiuni, ceea ce se desfăşoară ca fiind contradicţia oficială, este lupta puterilor constituite pentru gestionarea aceluiaşi sistem socio-economic ce aparţine, de fapt, celei mai autentice unităţi.

Continuă lectura

II. Marfa ca spectacol (Guy Debord – Societatea spectacolului)


Această postare face parte din categoria Guy Debord şi situationism. Apasă AICI şi AICI pentru a citi mai multe texte din aceste categorii.
De asemenea, vizitează şi categoria AUTORI sau mergi ACASĂ ca să vezi ultimele texte postate.
______

De citit sau recitit:

I. Separaţia dusă până la capăt 

III. Unitate şi diviziune în aparenţă

*

„Adevărata esenţă a mărfii poate fi înţeleasă numai în calitate de categorie universală a fiinţei sociale totale. Numai în acest context, transformarea în lucru mort (reificare – n.n.) reieşită din raportul mărfar dobândeşte o semnificaţie decisivă atât pentru evoluţia obiectivă a societăţii, cât şi pentru atitudinea oamenilor în ceea ce o priveşte, pentru supunerea conştiinţei lor formelor în care această reificare se exprimă… Această supunere sporeşte şi mai mult datorită faptului că, pe măsură ce cresc raţionalizarea şi mecanizarea procesului muncii, activitatea muncitorului îşi pierde trăsătura de activitate pentru a deveni o atitudine contemplativă.”

Lukacs (Istorie şi conştiinţă de clasă)

35

În mişcarea esenţială a spectacolului, care constă în a relua în el tot ceea ce exista în activitatea omului în stare fluidă, pentru a-l poseda în stare coagulată, ca lucruri ce au devenit valoarea exclusivă prin formularea lor ca negare a valorii trăite, îl putem recunoaşte pe mai vechiul nostru duşman care ştie aşa de bine să pară la prima vedere ceva comun şi de la sine înţeles, în timp ce, dimpotrivă, el este atât de complex şi atât de plin de subtilităţi metafizice: marfa.

36

În spectacol, principiul fetişismului mărfii, dominarea societăţii de „lucruri suprasensibile cu toate că, de fapt, sensibile”, se împlineşte fără greş, căci lumea sensibilă dincolo de ea şi care, în acelaşi timp, a dobândit recunoaşterea că e tot ce poate fi mai sensibil.

Continuă lectura

I. Separaţia dusă până la capăt (Guy Debord – Societatea spectacolului)


Această postare face parte din categoria Guy Debord şi situationism. Apasă AICI şi AICI pentru a citi mai multe texte din aceste categorii.
De asemenea, vizitează şi categoria AUTORI sau mergi ACASĂ ca să vezi ultimele texte postate.
______

De citit sau recitit:

II. ‘Marfa ca spectacol

III. Unitate şi diviziune în aparenţă

 

*

„ Dar fireşte, pentru timpul de azi…care preferă lucrului existent imaginea, originalului – copia realităţii – reprezentarea, esenţei – aparenţa… căci sacră pentru el este numai iluzia; profan însă adevărului. Mai mult, sacrul creşte în ochii lui în aceeaşi măsură în care descreşte adevărul şi sporeşte iluzia, în aşa fel încât cel mai înalt grad al iluziei pentru el este şi culmea sacrului”.

Feuerbach (Prefaţă la ediţia a II-a a lucrării Esenţa creştinismului)

*

1

Întreaga viaţă a societăţilor în care domnesc condiţiile moderne de producţie se anunţă ca o enromă acumulare de spectacole. Tot ce era de trăit nemijlocit s-a exilat într-o reprezentare.

2

Imaginile desprinse din fiecare aspect al vieţii fuzionează într-un flux comun în care unitatea vieţii nu mai poate fi restabilită. Considerată parţial, realitatea se desfăşoară în propria unitate generală ca pseudo-lume aparte, obiect doar pentru contemplaţie. Odată întâmplată, specializarea imaginilor despre lume se regăseşte în lumea imaginii autonomizate, în care cel care minte se minte pe sine. Spectacolul în general, ca inversare concretă a vieţii, este mişcarea autonomă a non-viului.

3

Spectacolul se prezintă în acelaşi timp ca însăşi societatea, ca o parte a societăţii şi ca instrument de unificare. Ca parte a societăţii, el este chiar sectorul care concentrează orice opinie şi orice conştiinţă. Prin însuşi faptul că acest sector este unul separat, el este tărâmul opiniei de care s-a abuzat şi al falsei conştiinţe; iar unificarea pe care el o săvârşeşte nu este nimic altceva decât un limbaj oficial al separaţiei generalizate.

Continuă lectura