Buruieni #3


Buruieni

Acesta este un numar special al Buruienilor. Am scanat si reprodus aici cateva articole despre miscarile radicale de stanga din spatiul roman din anii 2000. Toate articolele au aparut in revista Abolishing Borders from Below. Aceasta revista a fost un buletin informativ cu informatii in general anarhiste din europa de est. Din pacate, revista nu se gaseste pe internet. Ceea ce tineti in mana este o selectie facuta cu materiale din arhivele unor infoshop-uri. De aceea pe alocuri calitatea reproducerilor nu este grozava. Textele sunt de obicei scrise de catre persoane de la fata locului. Una din politicile ABB era sa incurajeze exprimarea libera, fara a tine cont prea mult de corectitudinea limbii engleze. Subscriem si noi la aceasta politica, caci ceea ce conteaza cel mai mult e ca oameni din diverse locuri si vremuri sa comunice intre ei. Am inclus luna si anul publicatiei in fiecare caz. Aceasta selectie nu se vrea o istorie recenta a miscarilor din spatiul romanesc. Cel mult, se doreste a aminti ca flacara revoltei a fost tinuta aprinsa timp de  peste zece ani de zile de persoane care au avut curajul sa ridice pumnul impotriva agresiunilor si

injustitiilor comise de stat si capital.

Respect si solidaritate!

Povestile lor fot fi inspiratie pentru noi astazi.

Veti citi povesti despre lupte impotriva razboiului, a granitelor si violentei, despre initiative de informare a publicului, despre antifascism, feminism si anti-rasism, despre colective din diverse orase si despre actiunile lor. Nu am incercat sa impunem o naratiune anume, sa dam explicatii sau contur articolelor de aici. De cele mai multe ori continutul lor se poate intelege de la sine, fara nici o interventie. Totodata, acestea nu sunt toate articolele despre ro ce au aparut in ABB in decursul anilor. Daca aveti alte numere din ABB in care apar materiale pe care nu le-am inclus aici, va rugam sa ne contactati, sau sa le multiplicati voi cum vreti. Lectura placuta! Asteptam orice reactii si sugestii la ciumafaiu@riseup.net

DOWNLOAD Buruieni #3

Șase teze despre anxietate și motivele pentru care previne acțiunea militantă, precum și o strategie posibilă de a o depăși (Institute for Precarious Consciousness)


[INDEX şi Postări recente]

(Traducere de catre ciumafaiu)

1 – Fiecare faza a capitalismului are propria afectiune reactiva dominanta [2]

Fiecare faza a capitalismului e sustinuta de o afectiune specifica. Aceasta nu e o situatie statica. Prevalenta unei afectiuni dominante [3] dureaza doar pana cand strategiile de rezistenta sunt capabile sa demoleze aceasta afectiune sau/si sursele sale sociale sunt descifrate. Din aceasta cauza, capitalismul intra constant in criza si se recompune in jurul a noi afectiuni dominante.

Unul din aspectele fiecarei afectiuni dominante e ca e un secret public, ceva ce toata lumea stie dar nimeni nu recunoaste sau nu discuta. Atata vreme cat aceasta situatie e pastrata, afectiunea ramane eficienta, si strategiile impotriva ei vor intarzia sa apara.

Secretele publice sunt de obicei personalizate. Problema este facuta vizibila doar la nivel individual sau psihologic; cauzele sociale ale problemei sunt ascunse. Fiecare faza da vina pe victimele sistemului pentru suferinta cauzate de sistemul in sine. Iar logica sa de functionare e facuta sa para o problema locala si contingenta.

In era moderna [pana la aranjamentul postbelic], afectiunea dominanta a fost saracia. In secolul al 19-lea, conform naratiunii dominante, se spunea ca imbogatirea generala poate fi adusa doar de capitalism. Secretul public al acestui discurs era saracia clasei muncitoare. Revolutionarii au expus aceasta mizerie. Primele valuri ale miscarilor sociale din sec. 19 luptau impotriva saraciei. Prin tactici ca greve, lupte pentru salarii, organizari politice, ajutor reciproc, cooperative si fonduri de greva, puterea putea fi infranta si un minim social putea fi garantat. Unele din aceste strategii inca functioneaza atunci cand luptam impotriva saraciei.

Continuă lectura

Creiereală (revistă lunară pentru autonomia gândirii critice)


Redăm Editoreala colectivului Creiereală:

Blog: http://creiereala.net/

Facebook: https://www.facebook.com/creiereala

***

Editoreală

Cine? Noi, producătorii de plus-valoare în sectorul terţiar. Fie în mod direct (muncitori) sau indirect (studenţi). Nu avem şi nici nu dorim să avem o legătură cu partidele, ONG-urile, sau alte sfere instituţionalizate. Zinul pe care-l ţi acuma în mână este unul pur politic. În sensul în care este interesat să discute despre probleme care ne afectează viaţa. Probleme care – precum dorim să credem – sunt legate şi de viaţa ta. Dacă nu, poţi returna zinul de unde l-ai luat sau (chiar mai bine) oferă-l cuiva care crezi că l-ar găsi a fi interesant.

Cum? Scurt: de către un proces. Ceea ce este scris este rezultatul unei discuţii şi editări colective sau provocarea unei analize viitoare. Ne asumăm responsabilitatea pentru ceea ce scriem şi încercăm să fim consistenţi în ceea ce zicem şi facem. Mai bine greşim decât să fim infectaţi de ideologie.

Ce ne dorim? O unealtă. Pentru a descoperi cel puţin o parte a bogăţiei ingeniozităţii sociale. Şi să propagăm idei, atitudini, percepţii. Dorind toate aceste caracteristici, Creiereală nu este ocupaţia noastră principală sau unică. Meşteşugarii nu folosesc doar o singură unealtă.

Procesul cercetării, discuţiei şi a publicaţiei este deschis. Oricine doreşte să ne găsească spre a discuta, a dezbate, să propună sau chiar să participe la proces este bine venit. Textele nu au un „proprietar” (multe sunt – sincer vorbind – furate de la alte grupuri şi alte zinuri). În această logică, oricine poate să le folosească în propriile scopuri. În orice caz, ne-am dori ca aceste texte să nu fie postate pe Internet. Dacă am fi dorit aceasta, am face-o chiar noi înşine. Preferăm imedianţa împărţirii din mână-n mână şi a comunicării faţă-n faţă.

Despre viața de student și cât de căcat e ea (Colectivul negru)


Preluat de pe mizeria.noblogs.org

Considerată în aspectele ei Economice,

Intelectuale, Psihologice, Sexuale şi în special

Politice, împreună cu o modestă propunere pentru

a scăpa de ea prin rezistență

de către membrii Colectivului negru

1.A face ceea ce e ruşinos şi mai de ruşine, făcându-l public

Putem afirma cu destulă siguranţă că studentul este în mod universal cea mai demnă de dispreţ creatură din România, în afară de poliţist, de politician şi de preot. Însă motivele pentru care el este dispreţuit sunt deseori motive false ce reflectă ideologia dominantă, pe când motivele pentru care este dispreţuit în mod just, dintr-un punct de vedere revoluţionar, rămân reprimate şi ascunse. Partizanii falsei opoziţii sunt conştienţi de aceste lipsuri – lipsuri ce ei înşişi le au – însă ei îşi maschează dispreţul printr-o admiraţie superioară faţă de studenţi. Intelectualii impotenţi întră în extaz când vine vorba de ”mişcarea studenţilor”, iar organizaţiile birocratice în declin (de la partidele aşa-numite ”de stânga” la organizaţiile studenţeşti) s-au întrecut cu gelozie în a-şi manifesta ”sprijinul moral şi material”. Vă vom arăta motivele din spatele acestei griji în ce priveşte studentul şi modul în care ele pornesc din realitatea dominantă a capitalismului omniprezent. Ne vom folosi acest text pentru a le denunţa unul câte unul: suprimarea alienării (depersonalizării) urmează cu necesitate aceeaşi cale ca şi alienarea.

Până acum analizele şi studiile privitoare la viaţa studentului au ignorat esenţialul. Nici una dintre ele nu trece mai departe de punctul de vedere al specializărilor academice (psihologie, sociologie, economie), şi astfel rămân în mod fundamental eronate. Fourier a expus de mult această ”miopie metodică” în a trata întrebări fundamentale fără a le corela cu societatea modernă ca un întreg. Totul este spus despre această societate în afară de ce este ea cu adevărat: o societate dominată de mărfuri şi de spectacole.

  Continuă lectura

Moartea unui adolescent turc trezeşte latentul spirit Gezi (Binnaz Saktanber – roarmag.org)


Moartea lui Berkin Elvan de 15 ani, care a petrecut 269 de zile în comă după ce a fost lovit de o canistră de gaz lacrimogen în iunie trecut, stârneşte proteste noi în Turcia.

Marți, Berkin Elvan a murit. Avea 15 ani și abia cântărea 16 kilograme în momentul morții. El a fost in comă pentru ultimele 269 zile. Milioane de oameni au monitorizat starea sănătății lui, prin intermediul social media, până în ultimul moment, în speranța că va supraviețui. Dar nu a supravieţuit. Moartea lui Berkin a determinat imediat o furie de reacții, atât în social media cât și în stradă, comparabil doar cu luna iunie a anului 2013, atunci când fiecare centimetru al feed-urilor mele au fost umplute cu tweet-uri Gezi și fiecare centimetru de pe străzi cu protestatari.

16 iunie a marcat sfârșitul vrând-nevrând a ocupației de o săptămână a parcului Gezi. În zilele anterioare momentului, poliţia a curățat zona de protestatari cu o intensitate fără precedent de forță, confiscând și distrugând corturile și pancartele care aparţineau protestatarilor, emiţând arestări în masă. Protestele mici şi răsfirate au continuat în cartierele din jur, poliția intrând în conflict cu protestatarii, folosind gloanțe de cauciuc și tragând canistre cu gaze lacrimogene direct în aceştia.

Continuă lectura

Ungaria 1956: Stalin împotriva socialiştilor libertari (Nick Heath)


[INDEX şi Postări recente]

Istoria revoluției din Ungaria din 1956, publicată ca supliment special al „Anarchist Worker” (Muncitorul Anarhist) în 1976, la 20 de ani de la izbucnirea ei, aici în engleză.

NU din nostalgie comemorăm revoluția din Ungaria din 1956. Revoluția din Ungaria din ’56 a fost primul exemplu al clasei muncitoare care a încercat să ajungă la putere: acest eveniment are o dublă semnificație, mai ales că a avut loc într-unul dintre miticele ”State ale muncitorilor”.

A arătat multora, din toată lumea, o nouă alternativă la capitalism versus comunismul Sovietic – a se citi capitalism de stat –, a polarizat și a galvanizat mișcări către o adevărată politică revoluționară.

Când Armata Sovietică a ocupat Europa de Est către sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, sovieticii, de fapt, nu i-au eliberat pe muncitori și pe țărani. Același sistem care era înainte a continuat să existe, Stalin susținând guvernele reacționare.

Continuă lectura

[19.02.2014] Declarație cu privire la situația din Ucraina de la SAM (Sindicatul Autonom al Muncitorilor)


Ieri a început războiul civil în Ucraina. O demonstrație mai puțin pașnică s-a ciocnit cu forțele de apărare ale statului și diviziile formate din adepții actualului guvern, în apropiere de Vekhovna Rada (Parlament). Pe 18 februarie, poliţia, împreună cu paramilitarii, au organizat o baie de sânge în sediile guvernamentale, în timpul căreia au fost uciși numeroși demonstranți. Măcelarii din diviziile speciale i-au ucis pe cei arestați. Deputații Partidului Regiunilor și lacheii lor burghezi din Partidul „Comunist” Ucrainean au fugit din Parlament printr-un tunel subteran. Votul pentru amendamente constituționale, destinate să limiteze puterile prezidențiale, în cele din urmă nu a mai avut loc. După înfrângerea lor din sediile guvernamentale, demonstranții s-au retras în Maidan. La ora 18:00, Ministerul Afacerilor Interne și Biroul de Securitate Internă (SBU), au anunţat un ultimatum pentru a protestatarilor, cerând dispersarea lor. La ora 20:00, forțele speciale de poliție și grupe paramilitare, echipate cu tunuri de apă și vehicule blindate, au început un asalt al baricadelor. Poliția, diviziile speciale ale SBU, precum și trupele pro-guvernamentale a făcut uz de armele lor de foc. Cu toate acestea, protestatarii au reușit să ardă unul dintre vehiculele blindate de poliție, și s-a dovedit că forțele guvernamentale nu au fost singurele aflate în posesia de arme. Potrivit datelor publicate de către poliție (19 februarie, ora 16:00), 24 de persoane au fost ucise: 14 protestatari și 10 polițiști. Treizeci și unu de polițiști au răni prin împușcare. Chiar dacă estimarea privind pierderile de partea poliției este exactă, numărul de victime în rândurile protestatarilor a fost cu siguranță diminuat. Medicii din Maidan susțin cel puțin 30 morți.

Continuă lectura