Apatia politică ca simptom (eagainst.com)


[INDEX Postări recente ~ eagainst.com]

Apatia politică e un fenomen ce a preocupat (şi preocupă în continuare) mulţi intelectuali şi cercetători în ale socialului. E un simptom patologic al unei societăţi ce îşi pierde creativitatea şi care îşi formează bazele propriei decăderi. Dacă încercăm să dăm o definiţie apatiei politice, am spune că ea este starea în care oamenii încetează să mai funcţioneze ca animale politice active, în care nu se mai consideră capabili de a-şi asuma responsabilitatea pentru luarea deciziilor ce le determină vieţile, ignorând orice sens al autonomiei[1]. În schimb ei adoptă o poziţie pasivă caracterizată de un comportament de masă, conformitate, introversiune şi individualism excesiv, sau, după cum spune Cornelius Castoriadis (2001), ei preferă privatizarea în locul libertăţii.

Fenomenul apatiei politice nu poate fi explicat doar prin termeni economici sau politici, deoarece are în principal o bază psihologică. Cum reiese clar din rădăcina cuvântului, apatia e formată din privativul a- şi substantivul πάθος-pathos (pasiune). Cuvântul pathos, de la verbul πάσχω-pascho (a suferi), capătă o semnificaţie negativă în filosofie, indicând ataşamentul emoţional către un obiect, într-o asemenea măsură încât puterea raţiunii e pierdută (iar asta duce în mod natural către slăbiciune mentală şi dependenţă). Filozofiile pozitiviste şi metafizicile religioase consideră pasiunile ca defecte ce trebuie eliminate pentru a ne putea stăpâni. Dimpotrivă, în poezie, literatură sau artă, pasiunea e conectată cu entuziasm nemărginit, perseverenţă în atingerea ţelurilor înalte şi o dispoziţie mentală ce duce către transgresarea sinelui.

Continuă lectura

Noi, studenţii şi ea, educaţia


De două luni de zile, România a început să clocotească cu proteste. Totul a început pe 1 septembrie, o dată cu Roşia Montană, s-a mărit cu gazele de şist, şi se extinde, mai de curând aşa, cu sănătatea şi educaţia.

În acest text ne vom centra pe motivele pentru care lupta pentru educaţie trebuie să fie dusă de cât mai multă lume. Nu susţin absolutamente deloc că restul luptelor nu sunt importante. De aceea aş vrea să subliniez, de asemenea, faptul că toate acestea sunt interconectate între ele. Voi explica de ce, şi ne vom continua drumul pe tema educaţiei.

Roşia Montană şi lupta împotriva gazelor de şist sunt lupte atât ecologiste cât şi împotriva corupţiei la nivel de stat şi chiar anti-capitaliste (neasumate, desigur). Ambele cauze, lupte, sunt pentru o natură curată, nedeteriorată, intactă (apă şi aer curate, nepoluate), iar faptul că există dorinţa de a distruge este datorită faptului că există anumite persoane din sistemul politic şi economic care au anumite interese personale. Capital, mai precis. Bani.

Sănătatea şi educaţia sunt subfinanţate. În mod legal şi teoretic, ambele ar trebui să primească 6% din PIB-ul ţării, dar acestea primesc doar două treimi (Sănătatea 4 şi un pic, educaţia 3,6). Şi acest fapt este din cauza unui nivel înalt de corupţe şi disfuncţionalitate sistemică (şi faptul că statul are mai degrabă interesul în a băga bani în organele opresive – SRI, SIE, Poliţie, Armată, Jandarmerie, etc. – decât în aceste două sfere foarte importante ale societăţii, sănătatea şi educaţia).

Continuă lectura

Reţetarul unei ocupări (pentru liceeni şi studenţi)


Aceasta este traducerea reţetarului de ocupare pe care l-au scris studenţii de la Facultatea de Umanism şi Ştiinţe Sociale din Zagreb. Traducerea a fost folosită ca punct de plecare teoretic în ocupaţiile din Cluj şi Bucureşti din martie 2013. De asemenea, varianta în engleză a jucat un rol important mişcărilor studenţeşti din Ungaria, Austria, Cehia şi din multe alte ţări (precum a jucat şi filmul Blokada, despre respetiva ocupaţie studenţească).

Este preluat de pe site-ul sepoate.net

La ghişeu (proză scurtă şi politică)


Un tânăr domn la un ghişeu al Statului în care-şi ducea viaţa fără să fi fost întrebat dacă vrea asta. Aştepta la rând.

[…]

A ajuns la ghişeu. Doamna din spatele sticlei anti-glonţ, sictirită cum era, îl întreabă:

– Nume?

– Ion Ixulescu.

– Vârsta?

– 30 de ani de la neînsemnata mea naştere.

– Ocupaţia?

– Şomer.

– Motivul venirii aici?

– Am venit aici ca să mă pensionez.

– Cum să vă pensionaţi când dumneavoastră nu lucraţi?

– Cum să nu lucrez? Din simplul fapt că m-am născut fără voia mea în acest Stat…sunt din start un angajat!

– Angajat la ce, mă rog?

– La viaţa de zi cu zi. La monotonia vieţii de zi cu zi, mai precis. Şi la îndoctrinare, la exploatare…

– Hai, lăsaţi-mă cu prostiile astea. Unde aţi lucrat înainte de a fi şomer?

– În fabrcă.

Continuă lectura

Despre organizaţiile studenţeşti şi auto-organizarea studenţească


Studenţii au probleme serioase în cadrul Universităţii. Se fac schimbări majore la nivel administrativ, Universitatea în sine devine din ce în ce mai puţin democratică, educaţia este comodificată (este doar o marfă), nu se dau burse, Facultatea te educă să devii marfă pentru/pe piaţa muncii, nu un om a cărui capacităţi, dorinţe şi aptitudini sunt dezvoltate; banii merg în buzunarele unor persoane, în loc să meargă în educaţie, şi aşa mai departe. Probleme sunt multe. Şi rezolvări ar fi. Dar nimeni nu vrea, le este frică sau nu are funcţiunea de a începe dezbaterea aceasta, sau de a lua măsuri în privinţa unor posibile acţiuni.

Organizaţiile studenţeşti

Rolul organizaţiilor şi asociaţiilor studenţeşti este acela de a reprezenta şi apăra studenţimea. Dacă studenţii resimt o problemă, aceste structuri au obligaţia, funcţional vorbind, de a face ceva în privinţa asta. Doară din cauza asta au şi apărut. Bine bine, dar survine o problemă: acestea nu fac absolut nimica. Oare de ce?

Istoric vorbind, astfel de cadre organizaţionale au jucat nişte roluri foarte importante în diverse schimbări majore sociale şi educaţionale. Într-un fel sau altul, studenţii aveau în posesie unele din modurile de producţie (a schimbării sociale şi educaţionale). Cadrul era folosit spre a organiza acţiuni, a populariza problemele şi posibilele rezolvări, de a solidariza şi strânge masele solidare spre a acţiona. Dar toate acestea s-au schimbat. Acestea creau presiune, iar termenii erau decişi de către studenţi. Pentru că, precum în scrisoarea studenţilor timişoreni din 14 decembrie 1990, adresată muncitorilor: „A te ascunde în spatele unui paravan de revendicări mai mult sau mai puţin semnificative în acest moment de răscruce este a te adresa cu un zâmbet de umilinţă celui care te batjocoreşte. » (1)

Continuă lectura

Şcoala 2013 – distopia pricopiană (Miliţia Spirituală)


Organizația Mișcarea Civică Miliția Spirituală dorește să tragă un puternic semnal public de alarmă cu privire la recentele declarații ale ministrului Educației, Remus Pricopie. Abia înscăunat la șefia unuia dintre cele mai sensibile ministere (după eșecurile lamentabile ale prim-ministrului Ponta în a găsi ministeriabili cu un CV cât de cât necontrafăcut), domnul Pricopie propune tinerilor din România o distopie orwelliană în toată splendoarea ei.

Ministrul Educației dorește – nici mai mult, nici mai puțin decât – reglementarea exemplară și autoritară a spațiului educațional prin instalarea de camere de supraveghere în fiecare clasă. În această lume post-apocaliptică imaginată de Pricopie, libertatea de expresie devine un moft iar gândurile elevilor sunt trecute toate prin filtrul unui Big Brother supradimensionat. „Atenție, Pricopie stă cu ochii pe tine”, ar suna șoaptele înspăimântate ale elevilor reduși la statutul de simple marionete ale statului. Ni se pare cel puțin reprobabilă o astfel de apucătură de tip stalinist, dată în vileag prin gura unui personaj care ar trebui, la modul ideal, să fie „primul exemplu pedagogic al țării”.

Domnul Pricopie dorește să elimine violența din școli, dar nu o face prin pedagogii alternative și prin programe coerente bazate pe argumente și persuasiune rațională, ci prin pedepsirea exemplară a celor care nu respectă întocmai directivele lui Big Brother. Domnul Pricopie promite să-i pedepsească exemplar nu doar pe elevi, ci și pe directorii care nu-și pot controla propria ogradă. Domnul Pricopie are pesemne senzația că sistemul educațional trebuie alcătuit din mancurți depersonalizați, și nu din personalități distincte cărora să li se asigure libertatea totală de expresie. Desigur, există metode moderne de preîntâmpinare a efectelor negative din școli (consum de alcool, droguri, violență ș.a.m.d.), dar ministrul Educației nu pare a le stăpâni. La baza oricăror astfel de campanii normale, în orice stat civilizat, stă informarea și nu represiunea. Cel mai probabil, dacă Remus Pricopie își va vedea visul unei nopți de iarnă îndeplinit, vom asista la apariția unei noi clase sociale – cea a supraveghetorilor școlari!
Continuă lectura

Tot ce ţi-ai dorit să ştii despre anarhie (dar ţi-a fost frică să întrebi) – Partea IV


Un material scris de către: The Anarchist Media Group, din Cardiff, Marea Britanie.

Titlul original în engleză, “Everything you ever wanted to know about anarchy (but were afraid to ask)”, apărută în 1988

*

PRIMA PARTE

A DOUA PARTE

A TREIA PARTE

Teatru de stradă

Această metodă de comunicare nu este folosită îndeajuns de către anarhişti. Să scri şi să repeţi piese ar putea să fie o practică de folos atunci când vrei să faci un grup să lucreze împreună. Abordarea juridică adecvată este de a aplica pentru permisiune de planificare (asiguraţi-vă că aveţi un nume cu o rezonanţă inofensivă). Pe de altă parte, “Armata lui Moş Crăciun” care a invadat departamentul de jucării din magazinele Amsterdam şi au dat jucării copiilor se complăceau, de asemenea, cu ajutorul teatrului de stradă, deşi într-o natură mai puţin legală. Un soi de eveniment semi-teatral făcut să pună oamenii să gândească este o alternativă bună în contrast cu demonstraţiile plicticoase şi vechi.

Adunări publice

La un moment dat, adunările anarhiste adunau peste treizeci-patruzeci de mii de oameni. Adunările publice au intrat în declin o dată cu evoluţia divertismentului de masă. Cincizeci este un număr destul de bun în zilele noastre. Alege o temă, sortează vorbitorii, rezervă o sală şi fă multă publicitate. Ar putea fi foarte mult efort depus, dar uneori produce membrii noi, sau, cel puţin, câţiva oameni interesaţi. Oamenii te vor lua mult mai în serios.

Continuă lectura