Apatia politică ca simptom (eagainst.com)


[INDEX Postări recente ~ eagainst.com]

Apatia politică e un fenomen ce a preocupat (şi preocupă în continuare) mulţi intelectuali şi cercetători în ale socialului. E un simptom patologic al unei societăţi ce îşi pierde creativitatea şi care îşi formează bazele propriei decăderi. Dacă încercăm să dăm o definiţie apatiei politice, am spune că ea este starea în care oamenii încetează să mai funcţioneze ca animale politice active, în care nu se mai consideră capabili de a-şi asuma responsabilitatea pentru luarea deciziilor ce le determină vieţile, ignorând orice sens al autonomiei[1]. În schimb ei adoptă o poziţie pasivă caracterizată de un comportament de masă, conformitate, introversiune şi individualism excesiv, sau, după cum spune Cornelius Castoriadis (2001), ei preferă privatizarea în locul libertăţii.

Fenomenul apatiei politice nu poate fi explicat doar prin termeni economici sau politici, deoarece are în principal o bază psihologică. Cum reiese clar din rădăcina cuvântului, apatia e formată din privativul a- şi substantivul πάθος-pathos (pasiune). Cuvântul pathos, de la verbul πάσχω-pascho (a suferi), capătă o semnificaţie negativă în filosofie, indicând ataşamentul emoţional către un obiect, într-o asemenea măsură încât puterea raţiunii e pierdută (iar asta duce în mod natural către slăbiciune mentală şi dependenţă). Filozofiile pozitiviste şi metafizicile religioase consideră pasiunile ca defecte ce trebuie eliminate pentru a ne putea stăpâni. Dimpotrivă, în poezie, literatură sau artă, pasiunea e conectată cu entuziasm nemărginit, perseverenţă în atingerea ţelurilor înalte şi o dispoziţie mentală ce duce către transgresarea sinelui.

Continuă lectura

Despre viața de student și cât de căcat e ea (Colectivul negru)


Preluat de pe mizeria.noblogs.org

Considerată în aspectele ei Economice,

Intelectuale, Psihologice, Sexuale şi în special

Politice, împreună cu o modestă propunere pentru

a scăpa de ea prin rezistență

de către membrii Colectivului negru

1.A face ceea ce e ruşinos şi mai de ruşine, făcându-l public

Putem afirma cu destulă siguranţă că studentul este în mod universal cea mai demnă de dispreţ creatură din România, în afară de poliţist, de politician şi de preot. Însă motivele pentru care el este dispreţuit sunt deseori motive false ce reflectă ideologia dominantă, pe când motivele pentru care este dispreţuit în mod just, dintr-un punct de vedere revoluţionar, rămân reprimate şi ascunse. Partizanii falsei opoziţii sunt conştienţi de aceste lipsuri – lipsuri ce ei înşişi le au – însă ei îşi maschează dispreţul printr-o admiraţie superioară faţă de studenţi. Intelectualii impotenţi întră în extaz când vine vorba de ”mişcarea studenţilor”, iar organizaţiile birocratice în declin (de la partidele aşa-numite ”de stânga” la organizaţiile studenţeşti) s-au întrecut cu gelozie în a-şi manifesta ”sprijinul moral şi material”. Vă vom arăta motivele din spatele acestei griji în ce priveşte studentul şi modul în care ele pornesc din realitatea dominantă a capitalismului omniprezent. Ne vom folosi acest text pentru a le denunţa unul câte unul: suprimarea alienării (depersonalizării) urmează cu necesitate aceeaşi cale ca şi alienarea.

Până acum analizele şi studiile privitoare la viaţa studentului au ignorat esenţialul. Nici una dintre ele nu trece mai departe de punctul de vedere al specializărilor academice (psihologie, sociologie, economie), şi astfel rămân în mod fundamental eronate. Fourier a expus de mult această ”miopie metodică” în a trata întrebări fundamentale fără a le corela cu societatea modernă ca un întreg. Totul este spus despre această societate în afară de ce este ea cu adevărat: o societate dominată de mărfuri şi de spectacole.

  Continuă lectura

Reproducţia vieţii de zi cu zi (Fredy Perlman)


INDEX şi Postări recente

 „Scopul acestei comunități și a acestor indivizi, este reproducția acestor mijloace de producție specifice și acestor indivizi cu propriile lor caracteristici și cu structurile sociale și relațiile care îi determină și pe care le susțin activ.

„Ei toți îți spun, că în principiu competiția, monopolul etc considerate idei abstracte sunt singura temelie a vieții, dar în practică acestea lasă de dorit. Ei toți vor competiție fără efectele letale ale competiției. Ei toți vor imposibilul, cu alte cuvinte, condițiile existenței burgheze fără consecințele necesare acestor condiții. Nici unul dintre ei nu înțelege că forma de producție burgheză este istorică și tranzitorie, așa cum a fost forma feudală. Aceasta greșeală răsare din faptul că omul burghez este pentru ei singura temelie posibilă a fiecărei societăți; ei nu își pot imagina o societate în care omul a încetat să fie burghez.”

Continuă lectura

Cum să nu fii anarhist? (Jose Chueca)


Categorii Jose Chueca şi Anarhism
INDEX şi Postări recente
______

Acest text este extras din broşura lui Jose Chueca, muncitor anarhist spaniol, editat în 1908 în Portugalia şi apărut în revista Letra Livre nr. 34.

Limbajul anarhist e acelaşi din toate timpurile. Principiile sale se menţin. Aici se află forţa sa de neînvins. Contra Statului de orice tip, mereu opresor şi inutil, contra militarismului, contra opresiuni economice capitaliste, pentru libertatea şi libera autodeterminare a popoarelor lumii.

I

Societatea actuală e un set de inechităţi. Autoritatea omului asupra omului şi exploatarea individului de către un alt individ sunt cele două nedreptăţi supreme, cele două mari crime împotriva umanităţii, mama tuturor inechităţilor. Autoritatea şi dreptul de posesiune sunt baza şi fundamentul organizării sociale existente. Şi Religia, josnica codoaşă a Statului şi al Capitalului, e opiumul blestemat care adoarme şi îndobitoceşte poporul, transformându-l blând şi resemnat prin sfaturile sale dulci, ce tind să îl îndepărteze de realităţiile vieţii, punându-le speranţa într-un paradis utopic din altă lume.

Continuă lectura

Nu corporaţia face legislaţia (Norbert Petrovici)


Situația de la Roșia Montana te obligă să te gândești la la cum funcționeaza lucrurile. Care e  schema mare? Durează de prea mult timp, sunt implicați prea mulți oameni. Duplicitatea guvernului Ponta este bulversantă, iar deznodamantul înca e departe de a fi clar, chiar dacă liderii de grupuri din parlament par sa se opună proiectului.  Din 1996 și pâna acum au trecut destul de mulți ani pentru a putea să găsești un singur responsabil, pentru a puteasă scapi usor cu o explicație de tipul: guvernul e de vină.

Situația arată cam așa: o corporatie straina pusă pe picioare de top oameni de afaceri și speculatori financiari, atât locali și cât și de talie globală, cu acțiuni listate la bursa din Toronto, se asociază o regia autonomă de minerit, cumpără presa, oameni de știință, guvernul și parlamentari, administrații publice locale și regionale, transformă legile și impune noi reguli admnistrative.

Toate acestea pot fi legate în multe feluri într-o poveste coerentă. În mare, până acum avem doua astfel de interpretari, aflate în concurență.

1. Prima explicație este aceea că  avem un „stat slab” căruia îi lipseste „capacitatea instituțională” și este condus de către „politicieni corupți” și o „birocrație supradimensionată”.  Situația de la Rosia Montană este efectul nefericit al corupției politicienilor noștrii, indiferent de partidul de proveniență. Nu avem un „stat de drept functional” și nici o „justitie independentă” care să îi sancționeze de îndată ce fac ilegalități.  Suntem în această situație pentru că suntem o „democratie tânără”, poate chiar una „originală”, pentru ca avem „o moștenire comunistă”. Toate acestea sunt rezultatul unui „capitalism de cumetrie”, care are toate tarele nomeclaturismului vechiului regim și suntem departe de a avea un „capitalism occidental” sănătos, specific țărilor „dezvoltate”.

Continuă lectura

Societatea mărfurilor (eagainst.com)


Această postare face parte din categoria eagainst.com şi situationism. Apasă AICI şi AICI pentru a citi mai multe texte din aceste categorii.
De asemenea, vizitează şi categoria AUTORI sau mergi ACASĂ ca să vezi ultimele texte postate.
______

Text tradus din engleză de către Alex Deborda.

Cea mai bună metodă pentru a face ca cineva să devină subordonat şi pasiv unei iluzii abstracte este dependenţa sau adicţia. Amăgirea consumerismului nu e doar o credinţă falsă ci o dependenţă construită pe dorinţă. Ideea era destul de simplă. Dacă oamenii erau dependenţi de produsele fabricilor existau mai puţine şanse ca ei să-şi exprime nemulţumirea faţă de condiţiile de muncă din aceste fabrici, sau să-şi pună întrebări legate de vieţile muncitorilor, sau să chestioneze natura muncii înseşi. După cum pretinde Stuart Evans1, consumerismul, “participarea în masă la valorile pieţei induse maselor nu constat într-o dezvoltare naturală, istorică, ci ţine de un mecanism agresiv al supravieţuirii corporatiste.“ Falsa prosperitate ce a fost obţinută prin consumerism, împrejmuirea vieţii sociale de către spectacol a rezultat în distragerea atenţiei maselor de la neplăcerea cauzată de muncă. Jelen Woodward argumentează: “Celor ce nu-şi pot schimba întreaga viaţă sau ocupaţia, chiar şi o nouă colecţie de haine reprezintă o uşurare.“

Astfel, socităţile umane au căzut de la fiind (personalitate, caracter, cultivarea minţii, etc.) la având şi în cele din urmă la arătând (principala caracteristică a lumii spectacolului). Aşa că identitatea umană nu e cu nimic mai definită şi măsurată în acord cu ceea ce un individ e de fapt sau cu ceea ce face, nici măcar de ceea ce deţine. Ea este definită de ceea ce un individ prezintăe sau deţine. Fericirea (un termen folosit până la greaţă în zilele noastre de către conservatori ca David Cameron) a devenit un indicator cantitativ, depinzând de bunurile pe care o persoană e în stare să le deţină şi statutul social ataşat acestei prezentări în faţa altora. Într-o societate anonimă şi alienată, aparenţa este importantă şi statutul social ce poate fi câştigat printr-o anume ocupaţie, este prezentat străinilor prin consumerism, o procedură pe care am numi-o “comercializarea sinelui“. Sinele ca produs ce e descris pe o foaie căreia îi spunem Curriculum Vitae.

Chiar şi politica a devenit marketing vocaţional, iar candidaţilor li se face reclamă ca unor produse de consum în masă. “Nu e treaba consumatorului să ştie ce vrea“, obişnuia să spună fondatorul Apple, Steve Jobs. Dacă transferrăm acest citat politicului, “nu e treaba cetăţeanului să intervină în politică, pentru a face cunoscut ceea ce vrea“, ceva ce a fost sugerat de către filosoful englez Thomas Hobbes acum 400 de ani. Pe scurt asta înseamnă că cetăţenii sunt incapabili să se guverneze singuri, deoarece starea lor naturală ar fi caracterizată de lăcomia de dominaţie. Astfel singura soluţie pe care o propune Hobbes împotriva războiului civil sau a devastării e contractul social, un soi de “înţelegere“ între indivizi (cei dominaţi) şi un guvern central (Suveranul), ce va controla puterea legislativă şi executivă şi prin mijloace coercitive va împiedica pe oricine să intervină în politică, închizându-l în propriul domeniu. În mod contrar Hannah Arendt, bazându-şi aproape toată munca pe ideea lui Aristotel (omul e un animal politic) spune că tărâmul public (politic) e singurul în care omul îşi poate dobândi cu adevărat libertatea.2

Continuă lectura

La ghişeu (proză scurtă şi politică)


Un tânăr domn la un ghişeu al Statului în care-şi ducea viaţa fără să fi fost întrebat dacă vrea asta. Aştepta la rând.

[…]

A ajuns la ghişeu. Doamna din spatele sticlei anti-glonţ, sictirită cum era, îl întreabă:

– Nume?

– Ion Ixulescu.

– Vârsta?

– 30 de ani de la neînsemnata mea naştere.

– Ocupaţia?

– Şomer.

– Motivul venirii aici?

– Am venit aici ca să mă pensionez.

– Cum să vă pensionaţi când dumneavoastră nu lucraţi?

– Cum să nu lucrez? Din simplul fapt că m-am născut fără voia mea în acest Stat…sunt din start un angajat!

– Angajat la ce, mă rog?

– La viaţa de zi cu zi. La monotonia vieţii de zi cu zi, mai precis. Şi la îndoctrinare, la exploatare…

– Hai, lăsaţi-mă cu prostiile astea. Unde aţi lucrat înainte de a fi şomer?

– În fabrcă.

Continuă lectura