Să terminăm cu economia iubirii (Feral Faun)

Categorii: Feral Faun şi primitivism. 

INDEX şi Postări recente

______

„Iubirea tuturor lucrurilor este frumuseţea integrală; ea nu cunoaşte ura sau posesivitatea…aşa că accceptă iubirea oriunde o vei găsi; ea este dificil de recunoscut pentru că nu roagă niciodată.”

 Austin Osman Spare

Iubirea sexuală, plăcerea erotică este sursa extazului fără limite, expresia infinitei divinităţi a trupurilor noastre. Ea este însăşi energia creativă a cosmosului. Când această energie curge nestăpânită prin noi, devenim îndrăgostiţi, şi dorim să împărtăşim plăcerea erotică cu intreg cosmosul. Însă numai rareori ajungem să experimentăm această energie fără limite. Datorită limitelor impuse de cultura mărfurilor, dragostea a devenit la rândul ei o marfă. S-a dezvoltat o economie a iubirii, şi această economie distruge cursul liber al plăcerii.

Panerotismul: dansul vieţii (Feral Faun)

Categorii: Feral Faun şi primitivism. 

INDEX şi Postări recente

______

Haosul este un dans, un dans curgător al vieţii, iar acest dans este erotic. Civilizaţia urăşte haosul, şi deci îl urăşte şi pe Eros. Chiar şi în presupusul timp liber sexual, civilizaţia reprimă eroticul. Ea ne învaţă că orgasmele sunt evenimente ce au lor doar în anumite părţi ale corpulurilor noastre, şi doar prin manipularea corectă a acestor părţi. Îl înghesuie pe Eros în armura lui Marte, transformând dintr-o joacă inocentă şi voioasă într-o treabă competitivă, centrată în jurul realizărilor.

Însă chiar şi în mijlocul unei asemenea represiuni, Eros refuză să accepte această modelare. Forma sa voioasă şi dansantă crapă armura lui Marte din loc în loc. Orbiţi cum suntem de existenţa noastră civilizată, dansul vieţii ni se prelinge în conştiinţa noastră în moduri neînsemnate. Privim un apus de soare, stăm în mijlocul pădurii, urcăm un munte, auzim cântecul unei păsări, păşim desculţi pe o plajă, şi începem să simţim o anume exaltare, un sentiment de teamă respectuoasă şi de fericire. Este începutul unui orgasm al întregului corp, unul ce nu se limitează la aşa numitele, de către civilizaţie, „zone erogene”, însă civilizaţia nu îngăduie emoţiei sentimentului să se împlinească. Astfel, am realiza că orice nu este un produs al civilizaţiei este viu şi erotic.

Căutarea spiritualităţii: o bază pentru analiza radicală a religiei (Feral Faun)

Categorii: Feral Faun şi primitivism. 

INDEX şi Postări recente

______

Această cultură a mărfurilor, civilizată şi tehnologizată, în care trăim este un teren sterp. Pentru majoritatea oamenilor, viaţa este tristă şi goală în cea mai mare parte a timpului ei, lipsindu-i vibraţia, aventura, pasiunea şi extrazul. Nu este de mirare că mulţi oameni caută dincolo de domeniul existenţei lor normale de zi cu zi ceva mai profund. În această lumină trebuie să înţelegem căutarea pentru spiritualitate.

Bineînţeles, mulţi, dacă nu chiar majoritatea oamenilor religioşi nu caută nimic cu adevărat. Religia le oferă dogme, răspunsuri simple ce permit să nu mai gândească, să se simtă sau să acţioneze pentru ei însişi. Nu simt decât dezgust pentru spiritualitatea lor dogmatică, fără minte, şi nu o voi mai trata în continuare. Mi-aş dori mai degrabă să tratez căutarea sinceră a spiritualităţii.

Am fost crescut ca un creştin fundamentalist, aşadar am o experienţă de primă mână a uneia dintre cele mai represive forme ale religiei. Puţini – cu toate că foarte puţini – fundamentalişti caută cu adevărat ceva mai mult. Eu am fost unul dintre aceştia. Mi-am pus întrebări, am cercetat, am căutat intensa profunzime a pasiunii pe care o promitea religia, dar pe care practicanţii săi rar o manifestau. M-am decis să studiez preoţia, nu pentru a deveni preot, ci pentru că speram să deţin o mai mare înţelegere a spiritualităţii. În timpul studiilor mele, am lăsat fundamentalismul în urmă, îmbrăţişând un misticism creştin ce îmbina aspecte ale religiei penticostale, ale anarho-pacifismului lui Tolstoi şi ale revoluţionismului mileniar non-violent.

Revoluţia Ferală [Introducere] (Alfredo M. Bonanno)

Această postare face parte din categoria Alfredo M. Bonanno şi primitivism. Apasă AICI şi AICI pentru a citi mai multe texte din această categorie.

De asemenea, vizitează şi categoria AUTORI sau mergi ACASĂ ca să vezi ultimele texte postate.

______

Această carte spune mult mai multe decât ar părea la prima vedere. Dar este necesară o anumită dispoziţie din partea cititorului, mai mult o dorinţă de a înţelege decât doar a se informa.

De fapt, aici nu sunt doar „informaţii”, sunt „idei”, ceva ce rar apare în cultura (chiar şi cea „radicală”) americană, şi acest lucru este într-un fel deranjant. Câţi dintre noi suntem pregătiţi să luăm în considerare idei? Nu ştiu. Cei ce nu vor să-şi pună la îndoială certitudinile vor găsi confirmarea convingerilor lor sub altă formă în această carte, trecând peste cererea expresă a autorului de a privi realitatea cu alţi ochi.

Oricine poate petrece ani de zile „în sălbăticie”, susţine Feral, referindu-se la posibilitatea de a pătrunde într-o realitate în care „sălbăticia” reprezintă limita extremă. Acesta este momentul adevărului când ne dăm seama dacă suntem într-adevăr capabili să ne rupem legăturile cu societatea, cordonul ombilical care ne protejează şi ne domesticeşte. Acesta este motivul pentru care această carte este una revoluţionară: deoarece nu doar interpretează realitatea ci încearcă să ne introducă în realitate aşa cum autorul însuşi s-a aventurat, deși nu pentru un interval măsurabil de timp.

Transformarea socială – sau abolirea societăţii (Feral Faun)

Categorii: Feral Faun şi primitivism. 

INDEX şi Postări recente

______

„Societate…1. un grup de persoane ce împărtaşesc aceleaşi obiceiuri, credinţe, etc., sau trăiesc sub un guvern comun şi sunt privite ca formând o singură comunitate…3. toţi oamenii, priviţi ca formând o comunitate în care fiecare persoană este parţial dependentă de restul.”

Wester’s New World Dictionary

*

Nimic din ceea ce „ştim” nu poate fi luat drept adevărat – nici una dintre concepţiile noastre despre lume nu este sacră, şi am face bine să le punem pe toate la îndoială. Mulţi anarhişti vorbesc despre crearea unei societăţi „noi” sau „libere”. Dar puţini pun la îndoială ideea de societate în sine. Conceptul de societate este unul amorf – şi de aceea este mult mai dificil de tratat decât unele aspecte particulare ale sale precum guvernul, religia, capitalismul sau tehnologia. Acest concept este atât de integrat în noi, încât punându-l la îndoială, ne simţim ca şi cum ne-am pune la îndoială însăşi firea noastră – ceea ce-l face cu atât mai necesar de dezbătut. Eliberarea de armura caracterului ce ne reprimă dorinţele şi pasiunile ar necesita nu numai simpla transformare a societăţii, ci chiar abolirea sa. Conform definiţiei de mai sus a dictţionarului, societatea apare ca o singură entitate formată din indivizi ce sunt într-o situaţie (sau cel puţin într-un potenţial) de dependenţă a unora faţă de ceilalţi – altfel spus, ce nu sunt compleţi în sine. Eu văd societatea ca pe un sistem de relaţii între indivizi ce acţionează (sau sunt trataţi) ca roluri sociale pentru a reproduce sistemul şi pe ei însişi ca indivizi ai societăţii.

Dependenţa indivizilor societăţii nu este acelaşi lucru cu dependenţa biologică a copiilor. Dependenţa biologică ia sfârşit odată ce copilul dobândeşte o mobilitate suficientă şi coordonarea mână-ochi (în aproxmativ cinci ani). Dar în aceşti cinci ani, relaţiile sociale ale familiei reprimî dorinţele copilului, induc în el frica de lume şi astfel cufundă potenţialul pentru individualitate deplină, liberă şi creativă sub straturile armurii individului social, sub dependenţa psihică ce ne face să ne agăţăm disperaţi unii de ceilalţi; în timp ce ne dispreţuim unii pe ceilalţi. Toate relaţiile sociale au la bază nedesăvârşirea produsă în noi de reprimarea pasiunilor şi dorinţelor noastre. Baza lor este nevoia noastră reciprocă, nu dorinţa noastră reciprocă. Ne folosim unii pe alţii. Astfel fiecare relaţie socială este o relaţie patron-angajat, de aceea par întotdeauna, într-un punct sau altul să devină adverse, ori prin înjosire în glumă, ori prin ciondăneli sau chiar prin bătăi în toată regula. Cum putem să ne abţinem din a-i dispreţui pe cei de care ne folosim şi din a-i urî pe cei care se folosesc de noi?

Ferocitatea insurgentă: violenţa jucăuşă a rebeliunii (Feral Faun)

Categorii: Feral Faun şi primitivism. 

INDEX şi Postări recente

______

„Noi nu doar vorbim despre violenţă: ea este o parte componentă din noi, este soarta noastră de zi cu zi…condiţiile în care suntem forţaţi să trăim.”

Os Cangaceiros

*

Controlul social este imposibil fără uzul violenţei. Societatea produce sisteme de violenţă raţionalizată pentru a socializa indivizii – pentru a-i transforma în resurse folositoare societăţii. În timp ce unele din aceste sisteme precum armata, poliţia şi sistemul penal pot fi încă văzute distinct datorită asprimii evidente a violenţei lor, în cea mai mare parte, aceste sisteme au devenit atât de inerconectate şi persuasive, încât acţionează precum o totalitate singulară – totalitate constând în societatea în care trăim.

Această violenţă sistematică există în principal sub forma unei ameninţări constante de fond- un terorism zilnic subtil, chiar plictisitor ce induce frica de a ieşi din rând. Indicaţiile şi ordinele venite de la „superiori” ce ne ameninţă cu pedepse sau sărăcie, brutele înarmate şi îmbrăcate în uniforme ce sunt aici pentru a „proteja şi servi”, bagajul de ştiri despre războaie, tortură şi criminali în serie şi găşti de cartier, toate ne afundă într-o atmosferă a violenţei sociale subtile de fond şi raţionalizată ce ne face să ne temem şi să ne suprimăm propriile noastre pasiuni violente.

În lumina violenţei sociale sistematice ce ne înconjoară, nu e de mirare că oamenii se păcălesc văzând toate tipurile de violenţă ca pe o entitate monolitică, singulară, în loc de noţiuni specifice şi moduri de a relaţiona. Sistemul de violenţă produs de societate devine într-adevăr un monolit ce se auto-perpetuează.

Teoria Radicală: un glob distrugător pentru Turnurile de Fildeş (Feral Faun)

Categorii: Feral Faun şi primitivism. 

INDEX şi Postări recente

______

Se pare că a devenit un lucru cert pentru mulţi anti-autoritarieni, faptul că teoria radicală este o preocupare academică. Pe de o parte, sunt acei activişti ideologici ce scuză pe oricine încearcă să analizeze în mod critic societatea sau propriile activităţi într-o manieră ce trece de ultimele slogane anarhiste la modă, de a fi intelectuali de fotoliu sau academicieni. Pe de altă parte, sunt cei ce îşi suplimentează veniturile pe care le au din profesiile lor academice/intelectuale scriind broşuri ce critică societatea, stânga politică sau chiar propriile profesii, însă o fac folosind asemenea termeni abstracţi şi fără substanţă încât nu au nici o legătură cu vieţile lor. Aceşti intelectuali „radicali” şi activişti anti-intelectuali rămân în mod egal sclavi ai discursului societăţii. Teoria radicală se află altundeva.

Teoria radicală izvorăşte din energia dorinţei insurgente, mai întâi ca o recunoaştere a faptului că ne aflăm într-un context social ce ne sărăceşte vieţile. Pentru că am fost educaţi să nu gândim, ci mai degrabă să „avem gânduri”, este foarte uţor să trecem de la această recunoaştere de bază la acceptarea a tot felul de teorii „radicale”, la rostirea sloganelor corespunzătoare şi participarea la un activism fără minte (mai bine zis re-activism) ce face orice pentru „cauză” dar nu ataca niciodată societatea la baza ei. Am auzit anarhişti adepţi ai conceptului de „război de clasă” (mulţi dintre ei provenind din pătura superioară a clasei de mijloc) justificând asemenea prostii declarând că orice încercare de gândire precisă şi critică este o expresie a unui privilegiu de clasă – chiar şi atunci când cei ce făceau aceste încercări erau lumpen-proletari ce renunţaseră la liceu. Însă nu există nimic radical în prostie sau în „gândirea” prin slogane, chiar şi atunci când aceste slogane sunt anarhiste.