Antonio Negri


English: Antonio Negri speaking at the Seminár...

Această postare face parte din categoria Biografii. Apasă AICI pentru a citi mai multe texte din această categorie.
De asemenea, vizitează şi categoria AUTORI sau mergi ACASĂ ca să vezi ultimele texte postate.
______

(jos de tot, un documentar, Antonio Negri: A revolt that never ends)

Antonio Negri este un sociolog marxist italian, un erudit, un filosof revoluţionar şi profesor. Antonio Negri s-a născut pe 1 august 1933 în Padova, Italia. Este cel mai cunoscut pentru revoluţionara sa carte, Imperiul (Empire), care a fost scrisă împreună cu Michael Hardt. Antonio Negri este influenţat în mare parte de către Karl Marx şi Benedict Baruch Spinoza. Acesta a fost un fondator al grupului Potere Operaio (Puterea Muncitorilor), în 1969, şi a fost un membru activ al grupului Autonomia Operaia.

Antonio Negri a crescut în Padova, devenind un militant în anii ’50. S-a alăturat grupului de activişti tineri romano catolici Gioventu Italiana di Azione Cattolica (GIAC). Din 1956 până în 1963, acesta a fost un membru al Partidului Socialist Italian. În perioada aceasta el a devenit tot mai activ în cadrul mişcării marxiste din acea perioadă. La începutul anilor ’60, Antonio s-a alăturat comitetului editorial al ziarului marxist, Quaderni Rossi. Ca şi tânăr, şi-a început cariera academică la Universitatea de Padova, unde a fost numit profesor titular în dottrina dello Stato (teorie statistă). Această materie academică se centrează pe teorie juridică şi constituţională. In 1969, Antonio Negri, Oreste Scalzone şi Franco Piperno au fondat grupul Potere Operaio (Puterea Muncitorilor) şi mişcarea comunistă Operaismo (muncitorească). Potere Operaio s-a destrămat în 1973 şi a deschis calea către apariţia mişcării Autonomia Operaia Organizzata (Autonomia Organizată a Muncitorilor).

A fost arestat în 1979 datorită relaţiilor sale cu Mişcarea Autonomistă. Aldo Moro, fostul prim-ministru italian şi liderul Creştin Democraţilor a fost răpit pe 16 martie 1978, în Roma, de către Brigăzile Roşii. În timp ce era ţinut ostatic, soţia acestuia a fost ameninţată prin telefon că soţul acesteia va fi în curând mort, şi, după 9 zile de la acel apel telefonic, acesta a fost împuşcat în cap şi lăsat pe marginea unei străzi. Negri a fost acuzat ca fiind capul acestei răpiri şi crime şi că ar fi planificat în mod secret să răstoarne guvernul. Un an mai târziu, Antonio Negri a fost absolvit de acuzaţiile privind crima, dar era în continuare în închisoare din alte cauze.

Continuă lectura

Insurecţia care vine – partea V (Comitetul Invizibil)


Această postare face parte din categoria Comitetul Invizibil şi Anarhism. Apasă AICI şi AICI pentru a citi mai multe texte din aceste categorii.
De asemenea, vizitează şi categoria AUTORI sau mergi ACASĂ ca să vezi ultimele texte postate.
______

Citeşte sau reciteşte:

Prima parte / a doua parte / a treia parte / a patra parte / a cincea parte

_____

Al Şaptelea Cerc

„Noi construim un spaţiu civilizat aici”

Primul măcel global, care din 1914 până în 1918 a înlăturat o mare porţiune din proletariatul urban şi rural, a fost dus în numele libertăţii, democraţiei şi civilizaţiei. În ultimii 5 ani, aşa numitul „război asupra terorii” cu operaţiunile sale speciale şi asasinările sale plănuite, a fost dus în numele aceloraşi valori. Dar asemănarea se opreşte aici: la nivelul aparenţelor. Valoarea civilizaţiei nu mai este atât de evidentă încât să poată fi adusă nativilor fără adaosuri suplimentare. Libertatea nu mai este un nume scrijelit pe pereţi, deoarece astăzi este mereu urmat, ca de o umbră, de cuvântul „securitate”. Şi e bine ştiut faptul că democraţia poate fi dizolvată în edicte de „urgenţă” cât se poate de simple – spre exemplu, în reinstituirea oficială a torturii în SUA, sau în legea Perben II (23) din Franţa.

Într-un singur secol, libertatea, democraţia şi civilizaţia s-au întors la stadiul de ipoteze. De aici încolo, munca liderilor noştri va consta în modelarea condiţiilor materiale şi morale, precum şi a celor simbolice şi sociale, în care aceste ipoteze să poată fi mai mult sau mai puţin validate, în configurarea spaţiilor unde acestea par să funcţioneze. Toate mijloacele folosite în acest scop sunt acceptabile, chiar şi cele mai puţin democratice, cele mai necivilizate, cele mai represive. Acesta este un secol în care democraţia a prezidat regulat peste naşterea regimurilor fasciste, civilizaţia a rimat în mod constant – pe muzica lui Wagner sau a formaţiei Iron Maiden – cu exterminarea, şi în care, într-o zi din 1929, libertatea şi-a arătat cele două feţe: un bancher ce se aruncă de la fereastră şi o familie de muncitori care mor de foame. De atunci – să spunem, din 1945 – au fost considerate valide mijloace precum manipularea maselor, operaţiunile serviciilor secrete, restricţia libertăţilor publice şi suveranitatea completă a unei vaste arii de forţe poliţieneşti, în vederea asigurării democraţiei, libertăţii şi civilizaţiei. În stadiul final al acestei evoluţii, vedem primul primar socialist al Parisului aplicând ultimele detalii pacificării urbane cu un nou protocol al poliţiei pentru cartierele sărace, anunţat cu următoarele cuvinte alese cu grijă: „Construim un spaţiu civilizat aici”. Nu mai este nimic de spus, totul trebuie distrus.

Continuă lectura

Insurecţia care vine – partea IV (Comitetul Invizibil)


Această postare face parte din categoria Comitetul Invizibil şi Anarhism. Apasă AICI şi AICI pentru a citi mai multe texte din aceste categorii.
De asemenea, vizitează şi categoria AUTORI sau mergi ACASĂ ca să vezi ultimele texte postate.
______

Citeşte sau reciteşte:

Prima parte / a doua parte / a treia parte / a patra parte / a cincea parte

_____

Al cincilea Cerc

„Mai puţine posesiuni, mai multe conexiuni!”

Treizeci de ani de „criză”, şomaj în masă şi creştere în stagnare, şi ei încă vor ca noi să mai credem în economie. Treizeci de ani punctaţi, ce-i drept, de pauze înşelătoare: pauza din 1981-83, când am fost înşelaţi să credem că un guvern de stânga ar putea să îmbunătăţească situaţia oamenilor; pauza „banilor uşori” dintre 1986-89, când trebuia ca toţi să joace pe piaţă si să se îmbogăţească; pauza internetului dintre 1998-2001, când toată lumea trebuia să aibă o carieră virtuală fiind bine conectat, când o Franţă diversă dar unită, culturală şi multiculturală, ar aduce acasă fiecare Cupă Mondială. Dar iată-ne, am epuizat rezerva de deziluzionări, am atins fundul şi suntem complet faliţi sau îngropaţi în datorii.

Trebuie să vedem că economia nu este „în” criză, economia este ea însăşi criza. Nu e vorba că nu există destule locuri de muncă, ci că există prea mult de muncă. Luând toate lucrurile în considerare, nu e criza cea care ne deprimă, ci creşterea. Trebuie să recunoaştem că litania preţurilor bursei ne mişcă dintr-o parte într-alta la fel de mult ca o slujbă latină. Din fericire pentru noi, suntem chiar destui care am ajuns la această concluzie. Nu vorbim de cei ce trăiesc din diverse înşelătorii, care fac trafic cu din-astea sau din celelalte, sau care trăiesc din ajutorul social de 10 ani. Sau de cei care nu îşi mai găsesc identitatea în slujbele lor, şi trăiesc pentru timpul liber. Nu vorbim nici de cei care au fost măturaţi sub preş, cei ascunşi care se mulţumesc cu cel mai puţin, şi totuşi sunt mai mulţi decât restul. Toţi cei loviţi de această bizară detaşare în masă, înmulţind rândurile pensionarilor şi a forţei de muncă flexibile, în mod cinic supra-exploatate. Nu vorbim de ei, deşi şi ei ar trebui, într-un fel sau altul, să ajungă la o concluzie similară.

Continuă lectura

Insurecţia care vine – partea III (Comitetul Invizibil)


Această postare face parte din categoria Comitetul Invizibil şi Anarhism. Apasă AICI şi AICI pentru a citi mai multe texte din aceste categorii.
De asemenea, vizitează şi categoria AUTORI sau mergi ACASĂ ca să vezi ultimele texte postate.
______

Citeşte sau reciteşte:

Prima parte / a doua parte / a treia parte / a patra parte / a cincea parte

_____

 

Al treilea Cerc

„Viaţa, sănătatea şi dragostea sunt precare – de ce ar fi munca o excepţie?”

Nici o întrebare nu este mai confuză, în Franţa, decât cea cu privire la muncă. Nici o relaţie nu este mai desfigurată decât cea dintre francezi şi muncă. Mergi în Andalusia, în Algeria, în Napoli. Acolo urăsc profund munca. Mergi în Germania, în Statele Unite, în Japonia. Acolo venerează munca. Lucrurile se schimbă, e adevărat. Există mulţi otaku în Japonia, frohe Arbeitlose în Germania şi dependenţi de muncă în Andalusia. Dar pentru moment, aceştia se încadrează la capitolul curiozităţi. În Franţa, coborâm în patru labe penru a urca pe scara ierarhică, dar în intimitate ne auto-flatăm spunându-ne că de fapt nu ne interesează. Stăm la servici până la 10 seara când suntem copleşiţi cu sarcini, dar n-am avut niciodată scrupule când venea vorba de furatul materialelor de birou sau modificarea inventarului pentru a le putea vinde mai târziu. Urâm şefii, dar vrem să fim angajaţi cu orice chip. A avea o slujbă e o onoare, dar a munci e un semn de servilism. Pe scurt: ilustrarea clinică perfectă a isteriei. Iubim în timp ce urâm, urâm în timp ce iubim. Şi ştim cu toţii stupoarea şi confuzia care lovesc istericul atunci când îşi pierde victima – patronul său. Cel mai adesea, nu poate depăşi momentul.

Continuă lectura

Insurecţia care vine – partea II (Comitetul Invizibil)


Această postare face parte din categoria Comitetul Invizibil şi Anarhism. Apasă AICI şi AICI pentru a citi mai multe texte din aceste categorii.
De asemenea, vizitează şi categoria AUTORI sau mergi ACASĂ ca să vezi ultimele texte postate.
______

Citeşte sau reciteşte:

Prima parte / a doua parte / a treia parte / a patra parte / a cincea parte

_____

 

INSURECŢIA CARE VINE

DIN ORICE UNGHI priveşti, prezentul nu oferă nici o cale de ieşire. Aceasta nu e singura sa virtute. Pentru cei ce caută speranţă mai presus de orice, rupe orice teren solid. Cei ce susţin că au soluţii sunt contracaraţi aproape imediat. Toată lumea e de acord că lucrurile nu pot decât să devină din ce în ce mai rele. „Viitorul nu are viitor” este înţelepciunea unei vârste care, cu toată aparenţa sa de normalitate perfectă, a atins nivelul de conştientizare al primilor punkeri.

Sfera reprezentării politice a ajuns la final. De la stânga la dreapta, aceleaşi fleacuri lovesc imaginea unui împărat sau a unui salvator, aceiaşi asistenţi de vânzări care îşi adaptează discursurile în conformitate cu rezultatele celor mai recente sondaje. Cei ce încă votează par să nu aibă altă intenţie decât să profaneze urna de vot, votând ca act pur de protest. Începem să suspectăm că oamenii continuă să voteze doar împotriva votului însuşi. Nimic din ce ni se arată nu este adecvat situaţiei, nici pe departe. În chiar liniştea sa, însăşi populaţia pare infinit mai matură decât toate aceste marionete ce se ciondănesc cu privire la modalitatea de guvernare. Incoerenţa oricărui chibani (3) din Belleville cuprinde mai multă înţelepciune decât toate declaraţiile aşa-zişilor noştri conducători. Capacul pus deasupra fierbătorului social e strâns bine, iar presiunea din interior continuă să crească. Din afara Argentinei, fantoma Que Se Vayan Todos (4) începe să bântuie serios clasa conducătoare.

Continuă lectura

Insurecţia care vine – partea I (Comitetul Invizibil)


Această postare face parte din categoria Comitetul Invizibil şi Anarhism. Apasă AICI şi AICI pentru a citi mai multe texte din aceste categorii.
De asemenea, vizitează şi categoria AUTORI sau mergi ACASĂ ca să vezi ultimele texte postate.
______

Citeşte sau reciteşte:

Prima parte / a doua parte / a treia parte / a patra parte / a cincea parte

_____

Cartea „Insurecţia care vine” a fost scrisă în Franţa de Comitetul Invizibil, şi tradusă pentru prima dată în limba română de către anarhişti. În prezent, Joulien Coupat, cel care a fost acuzat că a scris această carte, a fost eliberat după 6 luni de închisoare. De asemenea, ceilalţi acuzaţi ca făcând parte din Comitetul Invizibil au fost eliberaţi.

Această carte pe care o ţineţi în mână a devenit principala dovadă într-un caz de anti-terorism din Franţa, direcţionat împotriva a nouă indivizi care au fost arestaţi la 11 Noiembrie 2008, majoritatea în satul Tarnac. Ei au fost acuzaţi de „asociere în vederea comiterii de fapte teroriste” pe motivul că ar fi participat la sabotarea liniilor electrice de suprafaţă ale căilor ferate naţionale franceze. Deşi doar dovezi circumstanţiale au fost aduse împotriva celor nouă, Ministrul de Interne francez i-a asociat în mod public cu ameninţarea proaspătă a unei mişcări ultra-stângiste, având grijă să menţioneze această carte, descrisă ca un „manual de terorism”, pe care sunt acuzaţi că l-ar fi scris. Ceea ce urmează este textul cărţii, precedat de prima declaraţie a Comitetului Invizibil pe care au făcut-o de când au fost arestaţi.

Un punct de clarificare

TOATĂ LUMEA E DE ACORD. STĂ SĂ EXPLODEZE. Este luat la cunoştinţă, cu o privire serioasă şi înfumurată, pe coridoarele Adunării, la fel cum ieri fusese repetat în cafenele. Există o anumită plăcere în calcularea riscurilor. Deja, ne este prezentat un meniu detaliat cu măsuri preventive pentru securizarea teritoriului. Festivităţile de Anul Nou capătă o turnură decisivă – „anul viitor nu vor mai fi scoici, bucuraţi-vă de ele cât încă mai aveţi ocazia!”. Pentru a împiedica eclipsarea festivităţilor de către dezordinea tradiţională, 36.000 de poliţişti şi 16 elicoptere sunt scoase afară de Alliot-Marie(1) – acelaşi clovn care, în timpul demonstraţiilor de la licee din Decembrie, s-a uitat tremurând după cel mai mic semn de contaminare greacă, pregătind pentru orice eventualitate aparatul poliţienesc. Putem desluşi din ce în ce mai clar în fiecare zi, sub zumzăitul liniştitor, zgomotul pregătirilor pentru război deschis. Este imposibil să ignori implementarea sa rece şi pragmatică, care nici măcar nu se mai oboseşte să se prezinte drept o operaţiune de aducere a păcii.

Continuă lectura

Mai ’68 (Jean Preposiet)


Această postare face parte din categoria Jean Preposiet şi Diverse. Apasă AICI şi AICI pentru a citi mai multe texte din aceste categorii.
De asemenea, vizitează şi categoria AUTORI sau mergi ACASĂ ca să vezi ultimele texte postate.
______

1968. a trecut deja un sfert de secol. Cum mai trece timpul. In illo tempore… Marea spaimă. Tinereţea dezlănţuită se amuză nebuneşte, îşi fabrică amintiri de neuitat jucându-se de-a revoluţia. Pe străzi sunt ridicare baricade din pietre de pavaj. Oameni serioşi şi responsabili, care nu se joacă, îşi îndeasă lingourile de aur şi devizele forte în portbagajele frumoaselor lor maşini, scăpate cu faţa curată din focul aprins de pe rue Guy-Lussac, înainte de a demara pe şosea, spre Elveţia. Ca prin minune (?), exact înainte de „zaveră”, controlul transferurilor de fonduri fusese desfiinţat. C.R.S.* = S.S.! zidurile au cuvântul. Lirismul rupestru e la zenit. Dionysos pe muntele Sainte-Genevieve. Zi şi noapte, fiecare îşi încearcă puterile de dialectician, luând cuvântul. Marx, Lenin, Troţki, Mao şi „Che” Guevara au douăzeci de ani. Defilări. Încăierări. Spitalul Beaujon. Un prim-ministru dezavuează acţiunile poliţiei aflate în subordinea sa… însă numai post-factum. Greve. Neînţelegerea Renault-Sorbona. Un Partid Comunist cuminte ca o fotografie. La Nanterre surbagii ireverenţioşi, fără respect pentru hermeneutică, îşi încoronează decanul cu o pubelă. Baden-Baden. Doi generali se întâlnesc. Guvernul, mai întâi dat dispărut, riscă o reapariţie. Grenelle. Reaprovizionare cu benzină… Şi, cum totul se termină cu alegeri în această ţară neguvernabilă şi, totodată, îndrăgostită de ordine şi autoritate, puterea, instalată printr-o enormă majoritate la plebiscit, ieşind cu forţe întărite din această încercare, reîncepe, cu discreţie, o prudentă mişcare de târâre către însorita zi de azi.

Continuă lectura