Apatia politică ca simptom (eagainst.com)


[INDEX Postări recente ~ eagainst.com]

Apatia politică e un fenomen ce a preocupat (şi preocupă în continuare) mulţi intelectuali şi cercetători în ale socialului. E un simptom patologic al unei societăţi ce îşi pierde creativitatea şi care îşi formează bazele propriei decăderi. Dacă încercăm să dăm o definiţie apatiei politice, am spune că ea este starea în care oamenii încetează să mai funcţioneze ca animale politice active, în care nu se mai consideră capabili de a-şi asuma responsabilitatea pentru luarea deciziilor ce le determină vieţile, ignorând orice sens al autonomiei[1]. În schimb ei adoptă o poziţie pasivă caracterizată de un comportament de masă, conformitate, introversiune şi individualism excesiv, sau, după cum spune Cornelius Castoriadis (2001), ei preferă privatizarea în locul libertăţii.

Fenomenul apatiei politice nu poate fi explicat doar prin termeni economici sau politici, deoarece are în principal o bază psihologică. Cum reiese clar din rădăcina cuvântului, apatia e formată din privativul a- şi substantivul πάθος-pathos (pasiune). Cuvântul pathos, de la verbul πάσχω-pascho (a suferi), capătă o semnificaţie negativă în filosofie, indicând ataşamentul emoţional către un obiect, într-o asemenea măsură încât puterea raţiunii e pierdută (iar asta duce în mod natural către slăbiciune mentală şi dependenţă). Filozofiile pozitiviste şi metafizicile religioase consideră pasiunile ca defecte ce trebuie eliminate pentru a ne putea stăpâni. Dimpotrivă, în poezie, literatură sau artă, pasiunea e conectată cu entuziasm nemărginit, perseverenţă în atingerea ţelurilor înalte şi o dispoziţie mentală ce duce către transgresarea sinelui.

Continuă lectura

[19.02.2014] Declarație cu privire la situația din Ucraina de la SAM (Sindicatul Autonom al Muncitorilor)


Ieri a început războiul civil în Ucraina. O demonstrație mai puțin pașnică s-a ciocnit cu forțele de apărare ale statului și diviziile formate din adepții actualului guvern, în apropiere de Vekhovna Rada (Parlament). Pe 18 februarie, poliţia, împreună cu paramilitarii, au organizat o baie de sânge în sediile guvernamentale, în timpul căreia au fost uciși numeroși demonstranți. Măcelarii din diviziile speciale i-au ucis pe cei arestați. Deputații Partidului Regiunilor și lacheii lor burghezi din Partidul „Comunist” Ucrainean au fugit din Parlament printr-un tunel subteran. Votul pentru amendamente constituționale, destinate să limiteze puterile prezidențiale, în cele din urmă nu a mai avut loc. După înfrângerea lor din sediile guvernamentale, demonstranții s-au retras în Maidan. La ora 18:00, Ministerul Afacerilor Interne și Biroul de Securitate Internă (SBU), au anunţat un ultimatum pentru a protestatarilor, cerând dispersarea lor. La ora 20:00, forțele speciale de poliție și grupe paramilitare, echipate cu tunuri de apă și vehicule blindate, au început un asalt al baricadelor. Poliția, diviziile speciale ale SBU, precum și trupele pro-guvernamentale a făcut uz de armele lor de foc. Cu toate acestea, protestatarii au reușit să ardă unul dintre vehiculele blindate de poliție, și s-a dovedit că forțele guvernamentale nu au fost singurele aflate în posesia de arme. Potrivit datelor publicate de către poliție (19 februarie, ora 16:00), 24 de persoane au fost ucise: 14 protestatari și 10 polițiști. Treizeci și unu de polițiști au răni prin împușcare. Chiar dacă estimarea privind pierderile de partea poliției este exactă, numărul de victime în rândurile protestatarilor a fost cu siguranță diminuat. Medicii din Maidan susțin cel puțin 30 morți.

Continuă lectura

Reproducţia vieţii de zi cu zi (Fredy Perlman)


INDEX şi Postări recente

 „Scopul acestei comunități și a acestor indivizi, este reproducția acestor mijloace de producție specifice și acestor indivizi cu propriile lor caracteristici și cu structurile sociale și relațiile care îi determină și pe care le susțin activ.

„Ei toți îți spun, că în principiu competiția, monopolul etc considerate idei abstracte sunt singura temelie a vieții, dar în practică acestea lasă de dorit. Ei toți vor competiție fără efectele letale ale competiției. Ei toți vor imposibilul, cu alte cuvinte, condițiile existenței burgheze fără consecințele necesare acestor condiții. Nici unul dintre ei nu înțelege că forma de producție burgheză este istorică și tranzitorie, așa cum a fost forma feudală. Aceasta greșeală răsare din faptul că omul burghez este pentru ei singura temelie posibilă a fiecărei societăți; ei nu își pot imagina o societate în care omul a încetat să fie burghez.”

Continuă lectura

Bosnia în flăcări: o rebeliune la periferia Europei (Mate Kapović – roarmag.org)


Categorii: roarmag.org şi Proteste / rebeliuni.
INDEX şi Postări recente
_____

Cu cererile sale radicale şi adunările populare, rebeliunea din Bosnia şi Herţegovina arată că ciclul global al luptelor este departe de a fi pe sfârşite.

Vineri, 7 februarie, mai multor clădiri guvernamentale li s-a dat foc peste tot în Bosnia și Herțegovina. Oamenii, tăcuţi pentru o lungă perioadă de vreme, au decis în cele din urmă să vorbească. Și când au făcut-o, ceea ce a ieșit nu a fost doar cuvinte – a fost un vuiet. A fost foc, pietre și lupte grele cu poliția. Cea mai impresionantă și simbolică imagine a primelor zile ale rebeliunii a fost cea reprezentând o clădire guvernamentală în flăcări, în Tuzla, orașul în care a început totul, cu graffiti-ul „moarte naționalismului” scris pe ea. Din moment ce naționalismul a fost pentru mult timp un refugiu drag al elitelor politice ale țării, care s-au folosit de aceasta pentru a justifica opresiunea politică și economică, graffiti-ul a fost într-adevăr un mesaj puternic.

Continuă lectura

Adunările populare se răspândesc în Turcia: o lecţie de democraţie (Jerome Roos – roarmag.org)


[Acest text face parte din categoriile roarmag.org şi Proteste / rebeliuni]

Ceva uimitor se întâmplă în Istanbul. Pe lângă liniştitul “om în picioare“ ce are loc în toată ţara,  întruniri ale oamenilor încep cu încetul să apară în cartierele din oraş. Ca şi în Spania, Grecia şi în mişcările de Occupy de până acum, protestatarii din Turcia încep să-şi contrapună propria democraţie directă democraţiei prefăcute propusă de statul neoliberal autoritar al lui Erdogan. Dacă mai era vreo îndoială, asta demonstrează cât de întreţesute sunt luptele globale.

În timp ce statul îşi lansează vânătoarea nemiloasă de protestatari, activişti şi tweeter-i, mii de oameni încep să se adune cu demnitate prin tot oraşul în variate spaţii publice. După cum reportează Oscar ten Houten din Istanbul, adunarea galeriei echipei de fotbal Beşiktaş din parcul Abbasaga, ce continua de zile întregi, şi-a triplat numărul de participanţi. Marţi seară în total având loc zece adunări populare doar în Istanbul şi cel puţin încă unul în Izmir. După cum scrie Oskar pe blogul său (pe care l-a început la ocuparea Puerta del Sol din Madrid în 2011):

Aceste întâlniri nu mai au de a face cu solidaritatea cu Taksim. Sunt iniţiative spontane ale oamenilor locali ce s-au săturat de lipsa de atenţie a lui Erdogan pentru cetăţenii turci, pentru drepturile şi libertăţile lor, istoria, credinţa şi tradiţiile lor. … Sosim în Kadıköy şi nu mi-a venit să cred că asta se întâmpla cu adevărat. Mai mult de două mii de oamenii se adunaseră pe iarbă, pentru a-şi exprima mânia în legătură cu evacuarea efectuată de guvern în Gezi şi pentru a-şi împărtăşi speranţele pentru o Turcie mai bună. Ca oriunde altundeva, era o parte a populaţiei ce includea toate rasele şi credinţele.

Continuă lectura

Societatea mărfurilor (eagainst.com)


Această postare face parte din categoria eagainst.com şi situationism. Apasă AICI şi AICI pentru a citi mai multe texte din aceste categorii.
De asemenea, vizitează şi categoria AUTORI sau mergi ACASĂ ca să vezi ultimele texte postate.
______

Text tradus din engleză de către Alex Deborda.

Cea mai bună metodă pentru a face ca cineva să devină subordonat şi pasiv unei iluzii abstracte este dependenţa sau adicţia. Amăgirea consumerismului nu e doar o credinţă falsă ci o dependenţă construită pe dorinţă. Ideea era destul de simplă. Dacă oamenii erau dependenţi de produsele fabricilor existau mai puţine şanse ca ei să-şi exprime nemulţumirea faţă de condiţiile de muncă din aceste fabrici, sau să-şi pună întrebări legate de vieţile muncitorilor, sau să chestioneze natura muncii înseşi. După cum pretinde Stuart Evans1, consumerismul, “participarea în masă la valorile pieţei induse maselor nu constat într-o dezvoltare naturală, istorică, ci ţine de un mecanism agresiv al supravieţuirii corporatiste.“ Falsa prosperitate ce a fost obţinută prin consumerism, împrejmuirea vieţii sociale de către spectacol a rezultat în distragerea atenţiei maselor de la neplăcerea cauzată de muncă. Jelen Woodward argumentează: “Celor ce nu-şi pot schimba întreaga viaţă sau ocupaţia, chiar şi o nouă colecţie de haine reprezintă o uşurare.“

Astfel, socităţile umane au căzut de la fiind (personalitate, caracter, cultivarea minţii, etc.) la având şi în cele din urmă la arătând (principala caracteristică a lumii spectacolului). Aşa că identitatea umană nu e cu nimic mai definită şi măsurată în acord cu ceea ce un individ e de fapt sau cu ceea ce face, nici măcar de ceea ce deţine. Ea este definită de ceea ce un individ prezintăe sau deţine. Fericirea (un termen folosit până la greaţă în zilele noastre de către conservatori ca David Cameron) a devenit un indicator cantitativ, depinzând de bunurile pe care o persoană e în stare să le deţină şi statutul social ataşat acestei prezentări în faţa altora. Într-o societate anonimă şi alienată, aparenţa este importantă şi statutul social ce poate fi câştigat printr-o anume ocupaţie, este prezentat străinilor prin consumerism, o procedură pe care am numi-o “comercializarea sinelui“. Sinele ca produs ce e descris pe o foaie căreia îi spunem Curriculum Vitae.

Chiar şi politica a devenit marketing vocaţional, iar candidaţilor li se face reclamă ca unor produse de consum în masă. “Nu e treaba consumatorului să ştie ce vrea“, obişnuia să spună fondatorul Apple, Steve Jobs. Dacă transferrăm acest citat politicului, “nu e treaba cetăţeanului să intervină în politică, pentru a face cunoscut ceea ce vrea“, ceva ce a fost sugerat de către filosoful englez Thomas Hobbes acum 400 de ani. Pe scurt asta înseamnă că cetăţenii sunt incapabili să se guverneze singuri, deoarece starea lor naturală ar fi caracterizată de lăcomia de dominaţie. Astfel singura soluţie pe care o propune Hobbes împotriva războiului civil sau a devastării e contractul social, un soi de “înţelegere“ între indivizi (cei dominaţi) şi un guvern central (Suveranul), ce va controla puterea legislativă şi executivă şi prin mijloace coercitive va împiedica pe oricine să intervină în politică, închizându-l în propriul domeniu. În mod contrar Hannah Arendt, bazându-şi aproape toată munca pe ideea lui Aristotel (omul e un animal politic) spune că tărâmul public (politic) e singurul în care omul îşi poate dobândi cu adevărat libertatea.2

Continuă lectura

Rezistanbul şi coeziunea socială


Plenară parcul AbbasagaREZISTANBUL ŞI COEZIUNEA SOCIALĂ

De peste 2 luni de zile, Istanbulul a devenit Rezistanbul. Ceea ce a început ca un protest împotriva distrugerii parcului Gezi din centrul oraşului, este acuma un protest răspândit de-alungul ţării, având un puternic caracter anti-guvernamental, la care participă oameni din toate păturile sociale şi din foarte multe grupuri sociale, religioase şi politice.

În cele patru zile cât am stat nu poţi descoperi foarte multe lucruri. Fiind deja destul de la curent şi informat privind evenimentele din momentul primei zile de protest, când oamenii au mers şi au ocupat parcul Gezi, cu corturi, activităţi, şi într-o manieră non-violentă, ulterior fiind abuzaţi cu gaze lacrimogene şi violenţă din partea poliţiei

Am observat câteva lucruri care mi se par foarte interesante.

Nu voi vorbi despre evenimente, căci informaţii despre acestea se pot găsi pe internet cu uşurinţă. Mai degrabă voi încerca să mă folosesc de câtă sociologie ştiu ca să încerc să explic şi să prezint anumite situaţii.

DSCF4317Socializare şi coeziune socială

Din primul moment am observat cât de prietenoşi sunt oamenii, şi cât de dispuşi sunt să te ajute. În ciuda faptului că majoritatea ştiau chiar foarte puţină engleză, s-au străduit din răsputeri să-mi explice prin prisma limbajului semnelor unde trebuie să ajung să iau autobuzul către piaţa Taksim, unde găsesc diferite localuri, sau parcuri.

Unii au fost chiar în situaţia de a mă duce ei însuşi în locul dorit. Un tânăr m-a dus cu autobuzul până la staţia de unde trebuia să iau 45N către Taksim. Şoferul nu mi-a cerut nici un ban, iar, ulterior, când era să o iau pe un drum greşit, toate cele trei persoane din autobuz – tânărul, şoferul şi o doamnă mai în vârstă – îmi făceau semne că o iau în direcţia greşită, şi că trebuie să o iau în direcţia opusă.

Continuă lectura