Guy Debord (1931-1994)


Această postare face parte din categoria Biografii şi situationism. Apasă AICI şi AICI pentru a citi mai multe texte din aceste categorii.
De asemenea, vizitează şi categoria AUTORI sau mergi ACASĂ ca să vezi ultimele texte postate.
______

(documentarul Societatea Spectacolului se poate găsi la capătul postării de faţă)

Guy Debord s-a născut în Paris, pe 28 decembrie 1931. Debord şi-a început asocierea, în 1950, cu Internaţionala Lettristă, care era condusă la acea acea vreme de către Isidore Isou. Lettriştii încercau să fuzioneze poezia şi muzica, şi erau interesaţi în transformarea peisajului urban. In 1953 au întocmit o hartă a ceea ce ei numeau «psihogeografia» Parisului, plimbându-se prin oraş într-o manieră liber-asociativă, sau în «derivă». Texte despre această activitate au fost publicate pentru prima dată în Naked Lips în 1955 şi 1956, intitulate fiind «Deturnarea: Cum s-o foloseşti» şi «Teoria Derivei».

În 1957, Internaţionala Lettristă s-a alăturat unui alt grup de artişti avangardişti, numit Mişcarea pentru un Bauhaus Imaginist, formând astfel Internaţionala Situaţionistă (IS), fondând, de asemenea, jurnalul intitulat Situationiste Internationale. Debord s-a auto-proclamat conducătorul IS, şi s-a văzut ca fiind responsabilul păstrării idealurilor înalte ce le avea în minte pentru grup, dar ar fi înşelător să-l echivalăm pe Debord cu IS. A avut un rol important în unificarea practicilor situaţioniste, dar a prevenit expansiunea grupului în zonele pe care el simţea că ar fi subminat propriile sale ţeluri.

Membrii originali ai IS erau intelectuali parizieni şi artişti care erau influenţaţi de mişcarea DADA şi cea suprarealistă, iar grupul nu a crescut mai mult decât de o duzină de membrii. Membrii erau admişi şi excluşi cu rapiditate, iar până în 1963 toţi membrii originali au plecat sau au fost împinşi să plece, inclusiv Asger Jorn, care era unul dintre cei mai proeminenţi membrii. La începutul mişcării IS, ţelul lor era de a depăşi frontierele care separă arta şi cultura de viaţa de zi cu zi şi de a le face parte din viaţa comună, obişnuită. Ei au teoretizat faptul că capitalismul are efectul de a distrage şi de a înăbuşi creativitatea, divizând corpul social în producători şi consumatori, sau actori şi spectatori. IS vedea arta şi poezia ca o producţie a tuturor oamenilor, că acesta era modul prin care se putea face din artă puterea dominantă mai degrabă decât de a avea puterea în mâna unui grup mic de oameni desemnaţi. Ei argumentau pentru divertisment complet şi erau împotriva muncii. In anul 1962, aceştia aplicau critica lor la toate aspectele societăţii capitaliste, şi nu se mai limitau doar la artă şi cultură. Erau inspiraţi de istoria mişcării anarhiste, privind în cercetările lor spre Internaţională I, Spania, Kronstadt şi mahnovişti. Acuzau URSS-ul ca fiind o «birocraţie capitalistă», şi erau promotorii consiliilor muncitoreşti. Totuşi, au păstrat elemente marxiste şi nu s-au identificat niciodată ca fiind în totalitate anarhişti.

Continuă lectura

Raoul Vaneigem


Această postare face parte din categoria Biografii. Apasă AICI pentru a citi mai multe texte din această categorie.
De asemenea, vizitează şi categoria AUTORI sau mergi ACASĂ ca să vezi ultimele texte postate.
______

ROGER FERR despre

VANEIGEM, RAOUL (n. 1934)

The International Encyclopedia of Revolution and Protest

Raoul Vaneigem este un scriitor şi un filosof social născut în Belgia, unde îşi are reşedinţa şi în prezent. Este autorul a zeci de cărţi şi tratate despre politică, literatură şi istoria ideilor, multe dintre ele fiind scrise sub un pseudonim. Influenţa şi reputaţia lui Vaneigem există în mare măsură datorită rolului său de teoretician al Internaţionalei Situaţioniste (IS), din momentul în care s-a alăturat organizaţiei în 1961 până la demisia lui forţată în 1970. Alături de Guy Debord, pe care l-a cunoscut prin sociologului Henry Lefebvre, munca lui Vaneigem a avut un rol important în modelarea culturii intelectuale şi politice a Franţei anilor’60. Cartea sa mult Traité du savoir-vivre à l’usage des jeunes générations (1967; publicată în engleză drept « The Revolution of Everyday Life »),  scrisă în Paris între anii 1963 şi 1965 şi publicată în 1967, este deseori citată, alături de cartea lui Debord, Societatea Spectacolului, ca fiind stimulul neliniştii studenţeşti şi muncitoreşti din Franţa anului 1968.

Continuă lectura

Teze situaţioniste despre trafic (Guy Debord)


Traffic slows to a crawl on the Monash Freeway...

Această postare face parte din categoria Guy Debord şi situationism. Apasă AICI şi AICI pentru a citi mai multe texte din aceste categorii.
De asemenea, vizitează şi categoria AUTORI sau mergi ACASĂ ca să vezi ultimele texte postate.
______

1

O greşeală făcută de către toţi urbaniştii este aceea de a considera automobilul privat (şi ale sale produse secundare, precum motocicleta) ca fiind, în esenţă, mijloace de transport. În realitate, acesta este cel mai notabil simbol material al noţiunii de fericire care prezintă faptul că capitalismul dezvoltat tinde să se răspândească de-alungul societăţii. Automobilul este în centrul acestei propagande generale, atât ca şi un bun suprem al vieţii alienate cât şi un produs esenţial al pieţei capitaliste: se spune în mod general faptul că în acest an prosperitatea economică americană va depinde pe succesul sloganului « două maşini per familie ».

2

Timpul destinat navetei, precum a remarcat Le Corbusier pe bună dreptate, este un surplus de muncă care reduce într-un mod corespondent cantitatea de timp « liber ».

Continuă lectura

Planeta bolnavă (Guy Debord)


Această postare face parte din categoria Guy Debord şi situationism. Apasă AICI şi AICI pentru a citi mai multe texte din aceste categorii.
De asemenea, vizitează şi categoria AUTORI sau mergi ACASĂ ca să vezi ultimele texte postate.
______

Textul iniţial în limba engleză a fost preluat de pe site-ul Not Bored şi a fost tradus în limba română de către Borda Alexandru.

*

Astăzi „poluarea” e la modă, exact în acelaşi mod în care e şi revoluţia: ea pune stăpânire pe întreaga viaţă a societăţii şi este în mod iluzoriu reprezentată în spectacol. Este flecăreală plictisitoare în o aglomerare de scrieri şi discursuri eronate şi mistificatoare şi de fapt prinde pe toată lumea de gât. Se dezvăluie pe sine peste tot ca ideologie şi câştigă teren ca un proces real.

Aceste două mişcări opuse – stadiul suprem al producţiei de mărfuri şi proiectul negării sale totale, la fel de bogat în contradicţii interne – se dezvoltă împreună. Ele reprezintă cele două feţe prin care o singură mişcare socială (mult aşteptată şi deseori prevăzută în figuri parţiale inadecvate) se manifestă: imposibilitatea continuării funcţionării capitalismului.

Epoca ce are toate mijloacele tehnice necesare pentru a altera în mod absolut condiţiile de viaţă ale întregii planete este, de asemenea, epoca ce prin aceeaşi dezvoltare tehnică şi ştiinţifică separată dispune de toate mijloacele de control şi, indubitabil, de precizia matematică pentru a măsura cu exactitate dinainte unde şi când, sporirea automată a forţei de muncă alienate a societăţii divizate în clase va duce: adică să măsoare rapida degradare a condiţiilor de supravieţuire în sensul cel mai general şi trivial al cuvântului.

Continuă lectura

III. Unitate şi diviziune în aparenţă (Guy Debord – Societatea spectacolului)


Această postare face parte din categoria Guy Debord şi situationism. Apasă AICI şi AICI pentru a citi mai multe texte din aceste categorii.
De asemenea, vizitează şi categoria AUTORI sau mergi ACASĂ ca să vezi ultimele texte postate.
______

De citit sau recitit:

I. Separaţia dusă până la capăt

II. ‘Marfa ca spectacol

*

« Pe frontul gândirii filosofice, în ţară are loc o nouă polemică în legătură cu astfel de concepte precum « unu se împarte în două » şi « două se unesc în unu ». dezbaterea aceasta este o luptă între cei care sunt pentru şi cei care sunt contra dialecticii materialiste, o luptă între cele două concepţii despre lume : concepţia proletară şi concepţia burgheză. Cei care susţin că « unu se împarte în două » reprezintă legea fundamentală pe lume, ţin partea dialecticii materialiste ; cei care susţin că legea fundamentală este « două se unesc în unu » sunt împotriva dialecticii materialiste. Cele două tabere au trasat o graniţă clară între ele, ţi argumentele lor sunt diametral opuse. Această polemică reflectă în planul ideologic lupta de clasă ascuţită şi complexă care se desfăşoară în China şi în întreaga lume »

Drapelul roşu, ziar din Beijing, 21 septembrie 1964

54

Ca şi societatea modernă, spectacolul este unit şi divizat în acelaşi timp. Asemenea acesteia, spectacolul îşi edifică unitatea pe destrămare, când iese la iveală în spectacol, contradicţia e însă la rândul ei contrazisă de o răsturnare a propriului sens; astfel încât divizarea apare ca fiind unitate, în vreme ce unitatea apare divizată.

55

Atât la scară mondială, cât şi în interiorul fiecărei naţiuni, ceea ce se desfăşoară ca fiind contradicţia oficială, este lupta puterilor constituite pentru gestionarea aceluiaşi sistem socio-economic ce aparţine, de fapt, celei mai autentice unităţi.

Continuă lectura

II. Marfa ca spectacol (Guy Debord – Societatea spectacolului)


Această postare face parte din categoria Guy Debord şi situationism. Apasă AICI şi AICI pentru a citi mai multe texte din aceste categorii.
De asemenea, vizitează şi categoria AUTORI sau mergi ACASĂ ca să vezi ultimele texte postate.
______

De citit sau recitit:

I. Separaţia dusă până la capăt 

III. Unitate şi diviziune în aparenţă

*

„Adevărata esenţă a mărfii poate fi înţeleasă numai în calitate de categorie universală a fiinţei sociale totale. Numai în acest context, transformarea în lucru mort (reificare – n.n.) reieşită din raportul mărfar dobândeşte o semnificaţie decisivă atât pentru evoluţia obiectivă a societăţii, cât şi pentru atitudinea oamenilor în ceea ce o priveşte, pentru supunerea conştiinţei lor formelor în care această reificare se exprimă… Această supunere sporeşte şi mai mult datorită faptului că, pe măsură ce cresc raţionalizarea şi mecanizarea procesului muncii, activitatea muncitorului îşi pierde trăsătura de activitate pentru a deveni o atitudine contemplativă.”

Lukacs (Istorie şi conştiinţă de clasă)

35

În mişcarea esenţială a spectacolului, care constă în a relua în el tot ceea ce exista în activitatea omului în stare fluidă, pentru a-l poseda în stare coagulată, ca lucruri ce au devenit valoarea exclusivă prin formularea lor ca negare a valorii trăite, îl putem recunoaşte pe mai vechiul nostru duşman care ştie aşa de bine să pară la prima vedere ceva comun şi de la sine înţeles, în timp ce, dimpotrivă, el este atât de complex şi atât de plin de subtilităţi metafizice: marfa.

36

În spectacol, principiul fetişismului mărfii, dominarea societăţii de „lucruri suprasensibile cu toate că, de fapt, sensibile”, se împlineşte fără greş, căci lumea sensibilă dincolo de ea şi care, în acelaşi timp, a dobândit recunoaşterea că e tot ce poate fi mai sensibil.

Continuă lectura

I. Separaţia dusă până la capăt (Guy Debord – Societatea spectacolului)


Această postare face parte din categoria Guy Debord şi situationism. Apasă AICI şi AICI pentru a citi mai multe texte din aceste categorii.
De asemenea, vizitează şi categoria AUTORI sau mergi ACASĂ ca să vezi ultimele texte postate.
______

De citit sau recitit:

II. ‘Marfa ca spectacol

III. Unitate şi diviziune în aparenţă

 

*

„ Dar fireşte, pentru timpul de azi…care preferă lucrului existent imaginea, originalului – copia realităţii – reprezentarea, esenţei – aparenţa… căci sacră pentru el este numai iluzia; profan însă adevărului. Mai mult, sacrul creşte în ochii lui în aceeaşi măsură în care descreşte adevărul şi sporeşte iluzia, în aşa fel încât cel mai înalt grad al iluziei pentru el este şi culmea sacrului”.

Feuerbach (Prefaţă la ediţia a II-a a lucrării Esenţa creştinismului)

*

1

Întreaga viaţă a societăţilor în care domnesc condiţiile moderne de producţie se anunţă ca o enromă acumulare de spectacole. Tot ce era de trăit nemijlocit s-a exilat într-o reprezentare.

2

Imaginile desprinse din fiecare aspect al vieţii fuzionează într-un flux comun în care unitatea vieţii nu mai poate fi restabilită. Considerată parţial, realitatea se desfăşoară în propria unitate generală ca pseudo-lume aparte, obiect doar pentru contemplaţie. Odată întâmplată, specializarea imaginilor despre lume se regăseşte în lumea imaginii autonomizate, în care cel care minte se minte pe sine. Spectacolul în general, ca inversare concretă a vieţii, este mişcarea autonomă a non-viului.

3

Spectacolul se prezintă în acelaşi timp ca însăşi societatea, ca o parte a societăţii şi ca instrument de unificare. Ca parte a societăţii, el este chiar sectorul care concentrează orice opinie şi orice conştiinţă. Prin însuşi faptul că acest sector este unul separat, el este tărâmul opiniei de care s-a abuzat şi al falsei conştiinţe; iar unificarea pe care el o săvârşeşte nu este nimic altceva decât un limbaj oficial al separaţiei generalizate.

Continuă lectura