Despre viața de student și cât de căcat e ea (Colectivul negru)


Preluat de pe mizeria.noblogs.org

Considerată în aspectele ei Economice,

Intelectuale, Psihologice, Sexuale şi în special

Politice, împreună cu o modestă propunere pentru

a scăpa de ea prin rezistență

de către membrii Colectivului negru

1.A face ceea ce e ruşinos şi mai de ruşine, făcându-l public

Putem afirma cu destulă siguranţă că studentul este în mod universal cea mai demnă de dispreţ creatură din România, în afară de poliţist, de politician şi de preot. Însă motivele pentru care el este dispreţuit sunt deseori motive false ce reflectă ideologia dominantă, pe când motivele pentru care este dispreţuit în mod just, dintr-un punct de vedere revoluţionar, rămân reprimate şi ascunse. Partizanii falsei opoziţii sunt conştienţi de aceste lipsuri – lipsuri ce ei înşişi le au – însă ei îşi maschează dispreţul printr-o admiraţie superioară faţă de studenţi. Intelectualii impotenţi întră în extaz când vine vorba de ”mişcarea studenţilor”, iar organizaţiile birocratice în declin (de la partidele aşa-numite ”de stânga” la organizaţiile studenţeşti) s-au întrecut cu gelozie în a-şi manifesta ”sprijinul moral şi material”. Vă vom arăta motivele din spatele acestei griji în ce priveşte studentul şi modul în care ele pornesc din realitatea dominantă a capitalismului omniprezent. Ne vom folosi acest text pentru a le denunţa unul câte unul: suprimarea alienării (depersonalizării) urmează cu necesitate aceeaşi cale ca şi alienarea.

Până acum analizele şi studiile privitoare la viaţa studentului au ignorat esenţialul. Nici una dintre ele nu trece mai departe de punctul de vedere al specializărilor academice (psihologie, sociologie, economie), şi astfel rămân în mod fundamental eronate. Fourier a expus de mult această ”miopie metodică” în a trata întrebări fundamentale fără a le corela cu societatea modernă ca un întreg. Totul este spus despre această societate în afară de ce este ea cu adevărat: o societate dominată de mărfuri şi de spectacole.

  Continuă lectura

Un abecedar primitivist (John Moore)


[categorie: primitivism.  INDEX şi Postări recente]

(acest eseu a apărut pentru prima dată în Green Anarchist)

NOTA AUTORULUI: Aceasta nu este o declaraţie definitivă ci pur şi simplu o relatare personală, şi caută să explice în termeni generali ce se vrea a fi înţeles prin anarho-primitivism. Aceasta nu vrea să limiteze sau să excludă, ci să furnizeze o introducere generală în subiect. Îmi cer scuze pentru inexactităţi, interpretări greşite sau generalizări (inevitabile).

Ce este anarho-primitivismul ?

Anarho-primitivismul (a.k.a. primitivism radical, primitivism anti-autoritarian, mişcarea anti-civilizaţie, sau doar primitivism) este un termen stenografic pentru un curent radical ce critică totalitatea civilizaţiei dintr-o perspectivă anarhistă şi caută să iniţieze o transformare vastă a vieţii umane. Strict vorbind, nu există un asemenea lucru precum „o ideologie anarhoprimitivistă”. Fredy Perlman, o voce însemnată în acest curent a spus odată : „Singurul nume de –ist la care răspund, este cel de violoncelist”. Indivizii asociaţi acestui curent, nu doresc să fie aderenţii unei ideologii ci pur şi simplu oameni ce caută să devină indivizi liberi, în comunităţi libere aflate în armonie una cu cealaltă şi cu biosfera, şi pot prin urmare refuza să fie limitaţi de termenul „anarho-primitivist” sau orice altă etichetare ideologică. În cel mai bun caz, anarho-primitivismul este o etichetă convenabilă, folosită pentru a caracteriza diverşi indivizi cu un proiect comun: abolirea tuturor relaţiilor de putere – de exemplu, structuri de control, coerciţie, dominaţie şi exploatare – şi crearea unei forme de comunitate ce exclude toate relaţiile de acest fel.

  Continuă lectura

Reproducţia vieţii de zi cu zi (Fredy Perlman)


INDEX şi Postări recente

 „Scopul acestei comunități și a acestor indivizi, este reproducția acestor mijloace de producție specifice și acestor indivizi cu propriile lor caracteristici și cu structurile sociale și relațiile care îi determină și pe care le susțin activ.

„Ei toți îți spun, că în principiu competiția, monopolul etc considerate idei abstracte sunt singura temelie a vieții, dar în practică acestea lasă de dorit. Ei toți vor competiție fără efectele letale ale competiției. Ei toți vor imposibilul, cu alte cuvinte, condițiile existenței burgheze fără consecințele necesare acestor condiții. Nici unul dintre ei nu înțelege că forma de producție burgheză este istorică și tranzitorie, așa cum a fost forma feudală. Aceasta greșeală răsare din faptul că omul burghez este pentru ei singura temelie posibilă a fiecărei societăți; ei nu își pot imagina o societate în care omul a încetat să fie burghez.”

Continuă lectura

Noii anarhişti (David Graeber)


Această postare face parte din categoria David Graeber şi Anarhism. Apasă AICI şi AICI pentru a citi mai multe texte din aceste categorii.
De asemenea, vizitează şi categoria AUTORI sau mergi ACASĂ ca să vezi ultimele texte postate.
______

Noii anarhişti[1]

de David Graeber[2]

E greu să ne gândim la un alt moment în care distanţa dintre intelectuali şi activişti, dintre teoreticienii revoluţiei şi cei care o pun în practică, a fost atât de mare. Scriitorii care ani de-a rândul au publicat eseuri de tipul scrierilor de poziţionare pentru vaste mişcări populare, care de fapt nu există, par că sunt cuprişi de confuzie sau mai rău, de un dispreţ descalificant, acum când adevăratele revoluţii apar peste tot. Este în mod special scandalos cazul a ceea ce încă este, fără vreun anumit motiv întemeiat, denumită ca mişcarea “anti-globalizare”, o mişcare care a reuşit, în vreo doi sau trei ani, să transforme complet sensul posibilităţilor istorice pentru milioane de persoane din întreaga lume. Asta ar putea să fie rezultatul pur şi simplu al prostiei sau al încrederii în ceea ce s-ar putea regăsi în surse extrem de ostile cum e The New York Times; dar totuşi, aproape tot ce se scrie în mediile progresive pare că ratează esenţa – sau, cel puţin, rareori e atentă la ceea ce participanţii dintr-o mişcare chiar cred că e important în legatură cu aceasta.

Ca antropolog şi participant activ – în mod special la capătul mai radical, cel al acţiunii directe, al mişcării – aş putea să reuşesc să clarific câteva puncte frecvente de înţelegere greşită; însă veştile s-ar putea să nu fie apreciate. Mare parte din ezitare, bănuiesc, rezidă în rezerva celor imaginaţi vreun fel radicali de a accepta faptul că ei sunt de fapt liberali: interesaţi să extindă libertăţile individuale şi să urmarească justiţia socială, dar nu în aşa fel încât să pună realmente probleme instituţiilor conducătoare, cum sunt capitalul sau statul. Şi chiar mulţi dintre cei care ar vrea să vadă schimbarea revoluţionară s-ar putea să nu se simtă complet împăcaţi cu faptul că trebuie să accepte că cea mai mare parte din energia creativă dedicată politicii radicale provine acum din anarhism – o traditie în cea mai mare parte respinsă de ei până acum – şi faptul că a lua în serios această mişcare va însemna angajarea deferentă faţă de aceasta.

Continuă lectura

Revoluţia moleculară (Felix Guattari)


Sunt câteva lucruri pe care aș vrea să le împărtășesc și să le discut cu voi acum, dar am impresia că aș putea vorbi despre absolut orice altceva – viața mea privată, cu cine votez – cu excepția dorinței sau revoluției. Ar părea cu adevărat obscene aici, la Universitatea Columbia.

Am ajuns la nivelul în care mă întreb dacă cineva nu ar trebui să fie cu adevărat un membru CIA pentru a înțelege asemenea lucru. Este ceva ca un virus CIA aici, care pare să fi contaminat multe persoane și care pare să reapară la intervale diferite, și nu pot să mă abțin de la a mă întreba dacă nu cumva m-am infectat și eu.

Dacă am putea să gândim în afara acestor pereți sau a acestui amortizor care constituie un soi de perete al sunetului în interiorul acestei universități, cred că am fi capabili să recunoaștem că actuala criză mondială se intensifică într-un ritm considerabil. Aș putea fi pur și simplu prins într-un schizo-proces profund? De câțiva ani încoace experimentăm un proces comparabil cu cel din 1929 – o întreagă serie de conflicte regionale, de confruntări politice locale, de crize economice. Nu mai putem vorbi de personaje extreme, proeminente, pe scena politică actuală, de magnitudinea unui Hitler sau a unui Mussolini, însă lagărele de exterminare există. Bangladesh-ul în întregime este un asemenea lagăr; mii, zeci de mii de oameni mor acolo, sau sunt pe punctul de a o face, deoarece sunt prinși la mijlocul unei situații economice deosebite, care rezultă din politici guvernamentale specifice, și nu există alte alternative decât de a fi exterminat. Consider că o întreagă serie de factori conduc către o criză absolută la toate nivelurile de organizare socială pe întreg globul. Această situație ar necesita soluții revoluționare, dar nimic, nimeni, nici o organizație nu este pregătită să-i facă față ei și imperativelor sale. Teza obscenă pe care aș dori să v-o expun este aceasta: toate organizațiile – bolșevice, marxist-leniniste, comuniste, spontane (într-o formă sau alta), social democrate – omit un aspect esențial al acestei lupte revoluționare și formele sale de evoluție.
Continuă lectura

Rezistanbul şi coeziunea socială


Plenară parcul AbbasagaREZISTANBUL ŞI COEZIUNEA SOCIALĂ

De peste 2 luni de zile, Istanbulul a devenit Rezistanbul. Ceea ce a început ca un protest împotriva distrugerii parcului Gezi din centrul oraşului, este acuma un protest răspândit de-alungul ţării, având un puternic caracter anti-guvernamental, la care participă oameni din toate păturile sociale şi din foarte multe grupuri sociale, religioase şi politice.

În cele patru zile cât am stat nu poţi descoperi foarte multe lucruri. Fiind deja destul de la curent şi informat privind evenimentele din momentul primei zile de protest, când oamenii au mers şi au ocupat parcul Gezi, cu corturi, activităţi, şi într-o manieră non-violentă, ulterior fiind abuzaţi cu gaze lacrimogene şi violenţă din partea poliţiei

Am observat câteva lucruri care mi se par foarte interesante.

Nu voi vorbi despre evenimente, căci informaţii despre acestea se pot găsi pe internet cu uşurinţă. Mai degrabă voi încerca să mă folosesc de câtă sociologie ştiu ca să încerc să explic şi să prezint anumite situaţii.

DSCF4317Socializare şi coeziune socială

Din primul moment am observat cât de prietenoşi sunt oamenii, şi cât de dispuşi sunt să te ajute. În ciuda faptului că majoritatea ştiau chiar foarte puţină engleză, s-au străduit din răsputeri să-mi explice prin prisma limbajului semnelor unde trebuie să ajung să iau autobuzul către piaţa Taksim, unde găsesc diferite localuri, sau parcuri.

Unii au fost chiar în situaţia de a mă duce ei însuşi în locul dorit. Un tânăr m-a dus cu autobuzul până la staţia de unde trebuia să iau 45N către Taksim. Şoferul nu mi-a cerut nici un ban, iar, ulterior, când era să o iau pe un drum greşit, toate cele trei persoane din autobuz – tânărul, şoferul şi o doamnă mai în vârstă – îmi făceau semne că o iau în direcţia greşită, şi că trebuie să o iau în direcţia opusă.

Continuă lectura

Fără stăpâni (CrimethInc)


Această postare face parte din categoria CrimethInc şi Anarhism. Apasă AICI şi AICI pentru a citi mai multe texte din aceste categorii.
De asemenea, vizitează şi categoria AUTORI sau mergi ACASĂ ca să vezi ultimele texte postate.
______

Titlul originar „No masters” şi tradus de către Alex.

*

Dacă ţi-a plăcut la şcoală, o să-ţi iubeşti locul de muncă. Abuzurile crude şi absurde de putere, autoritatea auto-satisfăcută prin care profesorii şi directorii au domnit peste tine, intimidarea şi ridiculizarea din partea colegilor nu sfârşesc odată cu absolvirea. Toate acestea sunt prezente în lumea adulţilor, doar că mai accentuate. Dacă credeai că înainte îţi lipsea libertatea, aşteaptă până trebuie să răspunzi în faţa şefilor de tură, managerilor, proprietarilor, creditorilor, taxatorilor, consiliilor orăşeneşti, comitetelor, curţilor de judecată şi poliţiei. Când ieşi din şcoală poate că scapi de jurisdicţia unor autorităţi, însă intri sub controlul unora şi mai dominatoare. Îţi face plăcere să fii controlat de alţii care nu te înţeleg sau nu le pasă de dorinţele şi nevoile tale? Rămâi cu ceva în urma ascultării de instrucţiuni din partea angajatorilor, de restricţiile chiriaşului, de legile magistraţilor, oameni care au o putere asupra ta pe care nu le-ai fi acordat-o de bună voie niciodată?

Cum de primesc ei toată puterea asta? Răspunsul stă în ierarhie.

Continuă lectura