„La Cafenea” – partea III (Errico Malatesta)


III CESARE: – Aşadar, în seara asta ne veţi explica cum se poate trăi fără guvern? GIORGIO: – Am să fac tot posibilul, dar înainte de toate să examinăm puţin cum stau lucrurile în societatea actuală, şi dacă e într-adevăr necesară schimbarea constituţiei. Observând societatea în care trăim, primele probleme care apar sunt mizeria ce […]

“La Cafenea” – partea II (Errico Malatesta)


II AMBROGIO (magistrat): – Ascultă domnule Prospero, acum că suntem între noi, buni conservatori, ieri seara, când stăteaţi de vorbă cu acel cap sec, Michele, eu nu am vrut să intervin; dar vi se pare acela modul de a apăra instituţiile? Aproape ca d-voastră păreaţi anarhistul. PROSPERO: – A!…şi de ce? AMBROGIO: – Pentru că […]

„La Cafenea” – partea I (Errico Malatesta)


O scurtă introducere a cărţii Cele şaptesprezece dialoguri ce compun această conversaţie despre revoluţie şi anarhism au fost scrise de Errico Malatesta, gânditor şi om de acţiune, în trei reprize succesive: primele zece apăreau în periodicalul „L’agitazione” din Ancona în 1897, tot la Ancona, în săptămânalul „Volonta”, în 1914, văd lumina tiparului şi următoarele patru, iar […]

Căutarea spiritualităţii: o bază pentru analiza radicală a religiei (Feral Faun)


Categorii: Feral Faun şi primitivism.  INDEX şi Postări recente ______ Această cultură a mărfurilor, civilizată şi tehnologizată, în care trăim este un teren sterp. Pentru majoritatea oamenilor, viaţa este tristă şi goală în cea mai mare parte a timpului ei, lipsindu-i vibraţia, aventura, pasiunea şi extrazul. Nu este de mirare că mulţi oameni caută dincolo de domeniul existenţei lor normale […]

Cele doua intelesuri ale cuvantului „anarhist”


Ce inseamna a fi sau nu “anarhist” in Romania? Adica, stai, sa pun problema altfel. Ce intelesuri are acest cuvant pe care-l auzim de fiecare data cand se intampla ceva violent? Va voi prezenta pe scurt ceea ce cred eu respectiv despre aceasta problema .* Anarhismul poate fi definit in mai multe moduri, dar cea […]