Să terminăm cu economia iubirii (Feral Faun)


Categorii: Feral Faun şi primitivism
INDEX şi Postări recente
______

„Iubirea tuturor lucrurilor este frumuseţea integrală; ea nu cunoaşte ura sau posesivitatea…aşa că accceptă iubirea oriunde o vei găsi; ea este dificil de recunoscut pentru că nu roagă niciodată.”

 Austin Osman Spare

Iubirea sexuală, plăcerea erotică este sursa extazului fără limite, expresia infinitei divinităţi a trupurilor noastre. Ea este însăşi energia creativă a cosmosului. Când această energie curge nestăpânită prin noi, devenim îndrăgostiţi, şi dorim să împărtăşim plăcerea erotică cu intreg cosmosul. Însă numai rareori ajungem să experimentăm această energie fără limite. Datorită limitelor impuse de cultura mărfurilor, dragostea a devenit la rândul ei o marfă. S-a dezvoltat o economie a iubirii, şi această economie distruge cursul liber al plăcerii.

Continuă lectura

Patru forme de organizare anarhistă/anarhică explicate pe scurt


Această postare face parte din categoria Anarhism, Diverse şi primitivism. Apasă AICI, AICI şi AICI pentru a citi mai multe texte din aceste categorii.
De asemenea, vizitează şi categoria AUTORI sau mergi ACASĂ ca să vezi ultimele texte postate.
______

Am decis să scriu acest eseu pe motivul explicării diverselor ramuri ale anarhismului prin prisma modului în care se va concepe organizarea comunităţilor şi a societăţilor. Pentru a sublinia anumite lucruri, voi folosi din când în când ca punct de plecare o comunitate fictivă formată din 100 de indivizi.

I

Pentru a începe, voi prezenta în doar câteva cuvinte ideea pe care ne vom centra: anarhismul neagă orice formă de ierarhizare şi control al oamenilor pe motiv că aceasta consideră că umanitatea este destul de capabilă să se organizeze şi să se conducă singură – astfel promovându-se conceptul de voluntariat. Tot ceea ce faci, faci voluntar. Astfel putem susţine cu uşurinţă că modelul de organizare de tip anarhist, sau anarhic, este non-ierarhic şi se face pe baza unui consens general. Deci, putem include discursul democraţiei directe. Acest lucru îl putem observa oriunde ierarhia este exclusă din discuţie. În grupurile nonformale, grupuri de protestatari, mişcarea Occupy (din cauză că este destul de cunoscută), până şi la întâlnirile oamenilor de pe o scară de bloc privind diverse situaţii care au legătură directă cu ei (vopsim sau nu casa scării?). Desigur, pot aduce în discuţie şi squatturile (unele) deoarece văd că este un motiv de dezbatere în ultima vreme în România. Aici grupul de ocupanţi iau toate deciziile privind viitorul lor ca şi grup cât şi a rolului clădirii ocupate într-un mod direct şi pe bază de consens, având un moderator (sau nu). Aceasta este forma cea mai simplă de organizare a unui grup după câteva principii ale anarhismului/democraţiei directe, care, desigur, sunt principii care au fost observate în lumea pe care o considerăm ca fiind primitivă – triburile – şi din preistorie – antropologia fiind o ştiinţă care a ajutat şi încă ajută la definirea anarhismului fără să-şi dea seama (esigur, există şi antropologi anarhişti, oameni precum David Graeber).

Continuă lectura

Patriarhie, civilizaţie şi originile genului (John Zerzan)


Această postare face parte din categoria John Zerzan şi primitivism. Apasă AICI şi AICI pentru a citi mai multe texte din aceste categorii.
De asemenea, vizitează şi categoria AUTORI sau mergi ACASĂ ca să vezi ultimele texte postate.
______

Civilizaţia, fundamental vorbind, este istoria dominaţiei naturii şi a femeii. Patriarhia înseamnă dominaţia asupra femeilor şi a naturii. Sunt cele două instituţii sinonime la bază?

Filosofia a ignorat în mare parte acest domeniu vast al suferinţei care s-a desfăşurat de la începuturile diviziunii muncii. Hélène Cixous numeşte istoria filosofiei ca fiind “un lanţ de taţi”. Femeile sunt la fel de absente de la ea ca suferinţă, şi sunt cu siguranţă cele mai apropiate rude.

Camille Paglia, anti-feminist şi teoretician literar, meditează asupra civilizaţiei şi a femeii:

„Când văd o macara gigant trecând pe un camion-platformă, mă opresc în veneraţie şi respect, precum s-ar face la o slujbă religioasă. Ce putere de concepere: ce grandoare: aceste macarale ne leagă de Egiptul antic, unde  arhitectura monumentală a fost imaginată şi realizată pentru prima oară. Dacă civilizaţia ar fi fost lăsată în mâinile femeilor, încă am mai fi locuit în colibe de iarbă „[1].

Multele “glorii” ale civilizaţiei şi dezinteresul femeilor în acestea. Pentru unii dintre noi „colibele de iarba”, nu reprezintă calea cea greşită, cea a opresiunii şi a distrugerii. În lumina civilizaţiei tehnologice care ne împinge spre moarte, de am mai trăi în colibe de iarbă!

Femeile şi natura sunt universal devalorizate de către paradigma dominantă, şi, cine nu vede unde a dus acest lucru? Ursula Le Guin ne oferă o variantă corectă şi sănătoasă pentru demiterea lui Paglia a amândoura:

„Omul civilizat spune: Eu sunt de Sinele, Eu sunt Stăpânul, tot restul este altceva – în afara, dedesupt, sub, aservit. Eu deţin, Eu folosesc, Eu explorez, Eu exploatez, Eu controlez. Ceea ce fac eu este ceea ce contează. Ceea ce contează este ceea ce vreau. Eu sunt ceea ce sunt, iar restul sunt femei şi sălbăticie, pe care eu să le folosesc cum consider de cuviinţă „[2].
Continuă lectura

Tensiunea anarhistă (Alfredo M. Bonanno)


Această postare face parte din categoria Alfredo M. Bonanno. Apasă AICI pentru a citi mai multe texte din această categorie.
De asemenea, vizitează şi categoria AUTORI sau mergi ACASĂ ca să vezi ultimele texte postate.
______

Sunt mereu într-o oarecare măsură ruşinat când pregătesc un discurs, cel puţin la început. Iar această ruşine creşte în cazul a ceea ce numim în mod eronat conferinţe, sau după cum cineva încearcă modest să le camufleze, dezbateri-conferinţe. La urma urmei, e vorba de cineva care vine din altă parte, poate din altă generaţie, ca şi cum ar năvăli din trecut. Cineva care stă în această clasă pentru a ţine un discurs şi în mod ciudat, poate chiar periculos, seamănă cu cei care îţi macină creierii cu intenţii destul de diferite. Dacă ascultaţi cu atenţie veţi descoperi că, în spatele aparenţelor, există o diferenţă considerabilă în conceptele pe care urmează să le subliniez.

Primul dintre aceste concepte ia forma unei întrebări:

Ce este anarhismul? Poate părea ciudat că abordez o asemenea chestiune în această situaţie, din moment ce ştiu sigur că sunt mulţi anarhişti aici, pentru că îi cunosc personal. Şi pe lângă orice altceva, anarhiştii ar trebui măcar să ştie ce este anarhismul. Dar este necesar să luăm în mod repetat în discuţie întrebările de genul „Ce este anarhismul?”. Chiar şi în câteva cuvinte. De ce trebuie să facem asta? Asta nu se întâmplă în mod normal în alte expresii de viaţă, în alte activităţi sau gânduri ce se definesc cu o bază de a fi ceva sau altceva.

Aşa că anarhiştii continuă să-şi pună aceeaşi întrebare:

Ce este anarhismul? Ce înseamnă să fii anarhist? De ce? Pentru că nu este o definiţie care poate fi dată odată pentru totdeauna, pusă într-un seif şi considerată patrimoniu ce trebuie abordat încetul cu încetul. A fi anarhist nu înseamnă a ajunge la o certitudine; sau a spune o dată pentru totdeauna „Iată, de acum încolo deţin adevărul şi prin urmare, cel puţin din punctul de vedere al ideii, sunt o persoană privilegiată”. Oricine gândeşte astfel este anarhist doar cu numele. În schimb, anarhistul este cineva care se pune într-adevăr la îndoială, ca persoană, şi se întreabă: Ce este viaţa mea în funcţie de ceea ce fac şi în relaţie cu ceea ce gândesc? Ce legătură reuşesc să păstrez în fiecare zi în tot ceea ce fac, un mod de a fi anarhist continuu şi de a nu cade pradă înţelegerilor, de a nu face compromisuri zilnice, etc?

Continuă lectura

Panerotismul: dansul vieţii (Feral Faun)


Categorii: Feral Faun şi primitivism
INDEX şi Postări recente
______

Haosul este un dans, un dans curgător al vieţii, iar acest dans este erotic. Civilizaţia urăşte haosul, şi deci îl urăşte şi pe Eros. Chiar şi în presupusul timp liber sexual, civilizaţia reprimă eroticul. Ea ne învaţă că orgasmele sunt evenimente ce au lor doar în anumite părţi ale corpulurilor noastre, şi doar prin manipularea corectă a acestor părţi. Îl înghesuie pe Eros în armura lui Marte, transformând dintr-o joacă inocentă şi voioasă într-o treabă competitivă, centrată în jurul realizărilor.

Însă chiar şi în mijlocul unei asemenea represiuni, Eros refuză să accepte această modelare. Forma sa voioasă şi dansantă crapă armura lui Marte din loc în loc. Orbiţi cum suntem de existenţa noastră civilizată, dansul vieţii ni se prelinge în conştiinţa noastră în moduri neînsemnate. Privim un apus de soare, stăm în mijlocul pădurii, urcăm un munte, auzim cântecul unei păsări, păşim desculţi pe o plajă, şi începem să simţim o anume exaltare, un sentiment de teamă respectuoasă şi de fericire. Este începutul unui orgasm al întregului corp, unul ce nu se limitează la aşa numitele, de către civilizaţie, „zone erogene”, însă civilizaţia nu îngăduie emoţiei sentimentului să se împlinească. Astfel, am realiza că orice nu este un produs al civilizaţiei este viu şi erotic.

Continuă lectura

Revoluţia Ferală [Introducere] (Alfredo M. Bonanno)


Această postare face parte din categoria Alfredo M. Bonanno şi primitivism. Apasă AICI şi AICI pentru a citi mai multe texte din această categorie.
De asemenea, vizitează şi categoria AUTORI sau mergi ACASĂ ca să vezi ultimele texte postate.
______

Această carte spune mult mai multe decât ar părea la prima vedere. Dar este necesară o anumită dispoziţie din partea cititorului, mai mult o dorinţă de a înţelege decât doar a se informa.

De fapt, aici nu sunt doar „informaţii”, sunt „idei”, ceva ce rar apare în cultura (chiar şi cea „radicală”) americană, şi acest lucru este într-un fel deranjant. Câţi dintre noi suntem pregătiţi să luăm în considerare idei? Nu ştiu. Cei ce nu vor să-şi pună la îndoială certitudinile vor găsi confirmarea convingerilor lor sub altă formă în această carte, trecând peste cererea expresă a autorului de a privi realitatea cu alţi ochi.

Oricine poate petrece ani de zile „în sălbăticie”, susţine Feral, referindu-se la posibilitatea de a pătrunde într-o realitate în care „sălbăticia” reprezintă limita extremă. Acesta este momentul adevărului când ne dăm seama dacă suntem într-adevăr capabili să ne rupem legăturile cu societatea, cordonul ombilical care ne protejează şi ne domesticeşte. Acesta este motivul pentru care această carte este una revoluţionară: deoarece nu doar interpretează realitatea ci încearcă să ne introducă în realitate aşa cum autorul însuşi s-a aventurat, deși nu pentru un interval măsurabil de timp.

Continuă lectura

Transformarea socială – sau abolirea societăţii (Feral Faun)


Categorii: Feral Faun şi primitivism
INDEX şi Postări recente
______

„Societate…1. un grup de persoane ce împărtaşesc aceleaşi obiceiuri, credinţe, etc., sau trăiesc sub un guvern comun şi sunt privite ca formând o singură comunitate…3. toţi oamenii, priviţi ca formând o comunitate în care fiecare persoană este parţial dependentă de restul.”

Wester’s New World Dictionary

*

Nimic din ceea ce „ştim” nu poate fi luat drept adevărat – nici una dintre concepţiile noastre despre lume nu este sacră, şi am face bine să le punem pe toate la îndoială. Mulţi anarhişti vorbesc despre crearea unei societăţi „noi” sau „libere”. Dar puţini pun la îndoială ideea de societate în sine. Conceptul de societate este unul amorf – şi de aceea este mult mai dificil de tratat decât unele aspecte particulare ale sale precum guvernul, religia, capitalismul sau tehnologia. Acest concept este atât de integrat în noi, încât punându-l la îndoială, ne simţim ca şi cum ne-am pune la îndoială însăşi firea noastră – ceea ce-l face cu atât mai necesar de dezbătut. Eliberarea de armura caracterului ce ne reprimă dorinţele şi pasiunile ar necesita nu numai simpla transformare a societăţii, ci chiar abolirea sa. Conform definiţiei de mai sus a dictţionarului, societatea apare ca o singură entitate formată din indivizi ce sunt într-o situaţie (sau cel puţin într-un potenţial) de dependenţă a unora faţă de ceilalţi – altfel spus, ce nu sunt compleţi în sine. Eu văd societatea ca pe un sistem de relaţii între indivizi ce acţionează (sau sunt trataţi) ca roluri sociale pentru a reproduce sistemul şi pe ei însişi ca indivizi ai societăţii.

Dependenţa indivizilor societăţii nu este acelaşi lucru cu dependenţa biologică a copiilor. Dependenţa biologică ia sfârşit odată ce copilul dobândeşte o mobilitate suficientă şi coordonarea mână-ochi (în aproxmativ cinci ani). Dar în aceşti cinci ani, relaţiile sociale ale familiei reprimî dorinţele copilului, induc în el frica de lume şi astfel cufundă potenţialul pentru individualitate deplină, liberă şi creativă sub straturile armurii individului social, sub dependenţa psihică ce ne face să ne agăţăm disperaţi unii de ceilalţi; în timp ce ne dispreţuim unii pe ceilalţi. Toate relaţiile sociale au la bază nedesăvârşirea produsă în noi de reprimarea pasiunilor şi dorinţelor noastre. Baza lor este nevoia noastră reciprocă, nu dorinţa noastră reciprocă. Ne folosim unii pe alţii. Astfel fiecare relaţie socială este o relaţie patron-angajat, de aceea par întotdeauna, într-un punct sau altul să devină adverse, ori prin înjosire în glumă, ori prin ciondăneli sau chiar prin bătăi în toată regula. Cum putem să ne abţinem din a-i dispreţui pe cei de care ne folosim şi din a-i urî pe cei care se folosesc de noi?
Continuă lectura