Despre viața de student și cât de căcat e ea (Colectivul negru)


Preluat de pe mizeria.noblogs.org

Considerată în aspectele ei Economice,

Intelectuale, Psihologice, Sexuale şi în special

Politice, împreună cu o modestă propunere pentru

a scăpa de ea prin rezistență

de către membrii Colectivului negru

1.A face ceea ce e ruşinos şi mai de ruşine, făcându-l public

Putem afirma cu destulă siguranţă că studentul este în mod universal cea mai demnă de dispreţ creatură din România, în afară de poliţist, de politician şi de preot. Însă motivele pentru care el este dispreţuit sunt deseori motive false ce reflectă ideologia dominantă, pe când motivele pentru care este dispreţuit în mod just, dintr-un punct de vedere revoluţionar, rămân reprimate şi ascunse. Partizanii falsei opoziţii sunt conştienţi de aceste lipsuri – lipsuri ce ei înşişi le au – însă ei îşi maschează dispreţul printr-o admiraţie superioară faţă de studenţi. Intelectualii impotenţi întră în extaz când vine vorba de ”mişcarea studenţilor”, iar organizaţiile birocratice în declin (de la partidele aşa-numite ”de stânga” la organizaţiile studenţeşti) s-au întrecut cu gelozie în a-şi manifesta ”sprijinul moral şi material”. Vă vom arăta motivele din spatele acestei griji în ce priveşte studentul şi modul în care ele pornesc din realitatea dominantă a capitalismului omniprezent. Ne vom folosi acest text pentru a le denunţa unul câte unul: suprimarea alienării (depersonalizării) urmează cu necesitate aceeaşi cale ca şi alienarea.

Până acum analizele şi studiile privitoare la viaţa studentului au ignorat esenţialul. Nici una dintre ele nu trece mai departe de punctul de vedere al specializărilor academice (psihologie, sociologie, economie), şi astfel rămân în mod fundamental eronate. Fourier a expus de mult această ”miopie metodică” în a trata întrebări fundamentale fără a le corela cu societatea modernă ca un întreg. Totul este spus despre această societate în afară de ce este ea cu adevărat: o societate dominată de mărfuri şi de spectacole.

  Continuă lectura

Ungaria 1956: Stalin împotriva socialiştilor libertari (Nick Heath)


[INDEX şi Postări recente]

Istoria revoluției din Ungaria din 1956, publicată ca supliment special al „Anarchist Worker” (Muncitorul Anarhist) în 1976, la 20 de ani de la izbucnirea ei, aici în engleză.

NU din nostalgie comemorăm revoluția din Ungaria din 1956. Revoluția din Ungaria din ’56 a fost primul exemplu al clasei muncitoare care a încercat să ajungă la putere: acest eveniment are o dublă semnificație, mai ales că a avut loc într-unul dintre miticele ”State ale muncitorilor”.

A arătat multora, din toată lumea, o nouă alternativă la capitalism versus comunismul Sovietic – a se citi capitalism de stat –, a polarizat și a galvanizat mișcări către o adevărată politică revoluționară.

Când Armata Sovietică a ocupat Europa de Est către sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, sovieticii, de fapt, nu i-au eliberat pe muncitori și pe țărani. Același sistem care era înainte a continuat să existe, Stalin susținând guvernele reacționare.

Continuă lectura

[19.02.2014] Declarație cu privire la situația din Ucraina de la SAM (Sindicatul Autonom al Muncitorilor)


Ieri a început războiul civil în Ucraina. O demonstrație mai puțin pașnică s-a ciocnit cu forțele de apărare ale statului și diviziile formate din adepții actualului guvern, în apropiere de Vekhovna Rada (Parlament). Pe 18 februarie, poliţia, împreună cu paramilitarii, au organizat o baie de sânge în sediile guvernamentale, în timpul căreia au fost uciși numeroși demonstranți. Măcelarii din diviziile speciale i-au ucis pe cei arestați. Deputații Partidului Regiunilor și lacheii lor burghezi din Partidul „Comunist” Ucrainean au fugit din Parlament printr-un tunel subteran. Votul pentru amendamente constituționale, destinate să limiteze puterile prezidențiale, în cele din urmă nu a mai avut loc. După înfrângerea lor din sediile guvernamentale, demonstranții s-au retras în Maidan. La ora 18:00, Ministerul Afacerilor Interne și Biroul de Securitate Internă (SBU), au anunţat un ultimatum pentru a protestatarilor, cerând dispersarea lor. La ora 20:00, forțele speciale de poliție și grupe paramilitare, echipate cu tunuri de apă și vehicule blindate, au început un asalt al baricadelor. Poliția, diviziile speciale ale SBU, precum și trupele pro-guvernamentale a făcut uz de armele lor de foc. Cu toate acestea, protestatarii au reușit să ardă unul dintre vehiculele blindate de poliție, și s-a dovedit că forțele guvernamentale nu au fost singurele aflate în posesia de arme. Potrivit datelor publicate de către poliție (19 februarie, ora 16:00), 24 de persoane au fost ucise: 14 protestatari și 10 polițiști. Treizeci și unu de polițiști au răni prin împușcare. Chiar dacă estimarea privind pierderile de partea poliției este exactă, numărul de victime în rândurile protestatarilor a fost cu siguranță diminuat. Medicii din Maidan susțin cel puțin 30 morți.

Continuă lectura

Anarchists in the Bosnian Uprising (b. traven – CrimethInc)


The past two weeks have seen a fierce new protest movement in Bosnia, commencing with the destruction of government buildings and continuing with the establishment of popular assemblies. Unlike the recent conflicts in Ukraine, this movement has eschewed nationalistic strife to focus on class issues. In a region infamous for ethnic bloodshed, this offers a more promising direction for the Eastern European uprisings to come.

To gain more insight into the protests, we conducted two interviews. The first is with a participant in Mostar, Bosnia, who describes the events firsthand. The second is with a comrade in a nearby part of the Balkans, who explains the larger context of the movement, evaluating its potential to spread to other parts of the region and to challenge capitalism and the state.

  Continuă lectura

Bosnia în flăcări: o rebeliune la periferia Europei (Mate Kapović – roarmag.org)


Categorii: roarmag.org şi Proteste / rebeliuni.
INDEX şi Postări recente
_____

Cu cererile sale radicale şi adunările populare, rebeliunea din Bosnia şi Herţegovina arată că ciclul global al luptelor este departe de a fi pe sfârşite.

Vineri, 7 februarie, mai multor clădiri guvernamentale li s-a dat foc peste tot în Bosnia și Herțegovina. Oamenii, tăcuţi pentru o lungă perioadă de vreme, au decis în cele din urmă să vorbească. Și când au făcut-o, ceea ce a ieșit nu a fost doar cuvinte – a fost un vuiet. A fost foc, pietre și lupte grele cu poliția. Cea mai impresionantă și simbolică imagine a primelor zile ale rebeliunii a fost cea reprezentând o clădire guvernamentală în flăcări, în Tuzla, orașul în care a început totul, cu graffiti-ul „moarte naționalismului” scris pe ea. Din moment ce naționalismul a fost pentru mult timp un refugiu drag al elitelor politice ale țării, care s-au folosit de aceasta pentru a justifica opresiunea politică și economică, graffiti-ul a fost într-adevăr un mesaj puternic.

Continuă lectura

Revoluţia „hipsterilor” (Scufiţa Neagră)


Ceea ce început sӑptӑmânile acestea în România a luat pe toatӑ lumea prin surprindere dar, în acealși timp, toatӑ lumea se aștepta la asta. Plutea în aer încӑ de la protestele din 2012. Dacӑ acum un an, mii de oameni au ieșit în stradӑ pentru tot atâtea motive, gӑsind un anumit punct de convergențӑ în demisia președintelui Bӑsescu, acum numӑrul nostru s-a triplat și cererile noastre au început sӑ capete o anumitӑ logicӑ și consecvențӑ. Vrem ca proiectul minier de la Roșia Montanӑ sӑ fie oprit, vrem protejarea Roșiei Montane pentru ca pe viitor sӑ nu se mai repete astfel de incidente, vrem interzicerea mineritului cu cianuri, vrem demisia guvernului și vrem o presӑ care sӑ nu scrie ceea ce dicteazӑ corporațiile. Mai mult decât atât, ne vrem viitorul și suntem pregӑtiți sӑ luptӑm pentru el. 

Pe strӑzi dominӑ speranța. Strigӑtele s-au schimbat rapid din „Salvați Roșia Montanӑ” în „Uniți, salvӑm Roșia Montanӑ”. Dupӑ un sfert de deceniu de somn, oamenii încep sӑ recunoascӑ iar puterea lor colectivӑ. Dacӑ în ultimii ani protestele au fost caracterizate printr-o frustrare generalӑ și sentimentul cӑ strigӑm la pereți, acum strigӑtele sunt îndreptate în primul rând cӑtre noi înșine, devenind niște veritabile declarații de putere. „ Noi suntem schimbarea!” Respingerea canalelor politice comune este un indicator clar cӑ, la fel ca și generațiile precendente, și aceastӑ generație se simte abandonatӑ de clasa politicӑ dar, spre deosebire de generațiile trecute, noi am gӑsit putere în afara terenului politic. Nu exegerez când spus ca ceea ce se întâmplӑ acuma este prima instanțӑ în care românii practicӑ democrație adevӑratӑ la o scarӑ mai mare. Timp de 24 de ani cuvântul „democrație” a fost folosit ca și o justificare pentru puterea lor, dar acum roata s-a întors. O generație care a crescut în visul capitalismului individualist redescoperӑ acum bucuriile și puterile comunitӑții. O generație care a fost învӑțatӑ cӑ pânӑ și socializarea are un preț și care a fost izolatӑ în baruri și cluburi, își revendicӑ acum dreptul atât de necesar și normal la o socializare liberӑ. Piețe, strӑzi și trotuare nu mai sunt acum doar bucӑți de infrastructurӑ, ci au redevenit spațiile noastre comune.

Continuă lectura

La ghişeu (proză scurtă şi politică)


Un tânăr domn la un ghişeu al Statului în care-şi ducea viaţa fără să fi fost întrebat dacă vrea asta. Aştepta la rând.

[…]

A ajuns la ghişeu. Doamna din spatele sticlei anti-glonţ, sictirită cum era, îl întreabă:

– Nume?

– Ion Ixulescu.

– Vârsta?

– 30 de ani de la neînsemnata mea naştere.

– Ocupaţia?

– Şomer.

– Motivul venirii aici?

– Am venit aici ca să mă pensionez.

– Cum să vă pensionaţi când dumneavoastră nu lucraţi?

– Cum să nu lucrez? Din simplul fapt că m-am născut fără voia mea în acest Stat…sunt din start un angajat!

– Angajat la ce, mă rog?

– La viaţa de zi cu zi. La monotonia vieţii de zi cu zi, mai precis. Şi la îndoctrinare, la exploatare…

– Hai, lăsaţi-mă cu prostiile astea. Unde aţi lucrat înainte de a fi şomer?

– În fabrcă.

Continuă lectura