Un abecedar primitivist (John Moore)


[categorie: primitivism.  INDEX şi Postări recente]

(acest eseu a apărut pentru prima dată în Green Anarchist)

NOTA AUTORULUI: Aceasta nu este o declaraţie definitivă ci pur şi simplu o relatare personală, şi caută să explice în termeni generali ce se vrea a fi înţeles prin anarho-primitivism. Aceasta nu vrea să limiteze sau să excludă, ci să furnizeze o introducere generală în subiect. Îmi cer scuze pentru inexactităţi, interpretări greşite sau generalizări (inevitabile).

Ce este anarho-primitivismul ?

Anarho-primitivismul (a.k.a. primitivism radical, primitivism anti-autoritarian, mişcarea anti-civilizaţie, sau doar primitivism) este un termen stenografic pentru un curent radical ce critică totalitatea civilizaţiei dintr-o perspectivă anarhistă şi caută să iniţieze o transformare vastă a vieţii umane. Strict vorbind, nu există un asemenea lucru precum „o ideologie anarhoprimitivistă”. Fredy Perlman, o voce însemnată în acest curent a spus odată : „Singurul nume de –ist la care răspund, este cel de violoncelist”. Indivizii asociaţi acestui curent, nu doresc să fie aderenţii unei ideologii ci pur şi simplu oameni ce caută să devină indivizi liberi, în comunităţi libere aflate în armonie una cu cealaltă şi cu biosfera, şi pot prin urmare refuza să fie limitaţi de termenul „anarho-primitivist” sau orice altă etichetare ideologică. În cel mai bun caz, anarho-primitivismul este o etichetă convenabilă, folosită pentru a caracteriza diverşi indivizi cu un proiect comun: abolirea tuturor relaţiilor de putere – de exemplu, structuri de control, coerciţie, dominaţie şi exploatare – şi crearea unei forme de comunitate ce exclude toate relaţiile de acest fel.

  Continuă lectura

Cum să nu fii anarhist? (Jose Chueca)


Categorii Jose Chueca şi Anarhism
INDEX şi Postări recente
______

Acest text este extras din broşura lui Jose Chueca, muncitor anarhist spaniol, editat în 1908 în Portugalia şi apărut în revista Letra Livre nr. 34.

Limbajul anarhist e acelaşi din toate timpurile. Principiile sale se menţin. Aici se află forţa sa de neînvins. Contra Statului de orice tip, mereu opresor şi inutil, contra militarismului, contra opresiuni economice capitaliste, pentru libertatea şi libera autodeterminare a popoarelor lumii.

I

Societatea actuală e un set de inechităţi. Autoritatea omului asupra omului şi exploatarea individului de către un alt individ sunt cele două nedreptăţi supreme, cele două mari crime împotriva umanităţii, mama tuturor inechităţilor. Autoritatea şi dreptul de posesiune sunt baza şi fundamentul organizării sociale existente. Şi Religia, josnica codoaşă a Statului şi al Capitalului, e opiumul blestemat care adoarme şi îndobitoceşte poporul, transformându-l blând şi resemnat prin sfaturile sale dulci, ce tind să îl îndepărteze de realităţiile vieţii, punându-le speranţa într-un paradis utopic din altă lume.

Continuă lectura

Produsul este excrementul acţiunii (Jeanette Winterson – CrimethInc)


Această postare face parte din categoria CrimethInc şi Anarhism. Apasă AICI şi AICI pentru a citi mai multe texte din aceste categorii.
De asemenea, vizitează şi categoria AUTORI sau mergi ACASĂ ca să vezi ultimele texte postate.
______

Titlul originar, „Product is the excrement of action”

*

Sincer, când a fost ultima oară când ţi-ai petrecut o zi întreagă doar bucurându-te de ceea ce făceai şi simţeai? Bucuria există exclusiv doar de dragul ei, fără a te gândi la viitor sau îngrijorându-te de consecinţele pe termen lung? Când a fost ultima oară când ţi-ai petrecut o întreagă lună în modul ăsta? Ti-e greu să uiţi de responsabilităţile tale, scopurile tale, productivitatea ta, şi să fi doar în prezent?

Astăzi, vieţile noastre se învârt în jurul acestor lucruri. Ne măsurăm valoarea în termeni de propriile posesiuni materiale: în termeni de control personal asupra lucrurilor din afara noastră. Ne măsurăm succescul în viaţă în termeni de « productivitate »; adică, abilitatea noastră de a făuri aceste obiecte. Sistemul nostru social se învârte în jurul producţiei şi consumului de bunuri materiale mai mult decât orice altceva. Chiar şi atunci când nu ne gândim la obiecte materiale, ne reprezentăm viaţa nouă înşine drept lucruri: luăm în vedere realizările noastre, perspectivele noastre de viitor, poziţia noastră socială…orice doar nu cum ne simţim cu adevărat. Noi spunem că « Scopul scuză mijloacele »; adică, produsele acţiunilor noastre, scopurile vieţilor noastre, sunt mult mai importante nouă decât procesul de a trăi în sine.

Continuă lectura

Despre natură şi faptul că „aparţine” cuiva


Această postare face parte din categoria primitivism. Apasă AICI pentru a citi mai multe texte din această categorie.
De asemenea, vizitează şi categoria AUTORI sau mergi ACASĂ ca să vezi ultimele texte postate.
______

Tot citesc sau aud faptul că nu ştiu care resurse naturale aparţin românilor sau Statului român sau altor popoare şi State, sau că buruienile românilor, grâne româneşti, peşti canadieni, vaci zambiene, porci chinezi, păsări israeliene şi mai ştiu eu ce. Dar, amuzant este faptul că aceste resurse, fie ele de ordin mineral, sau vegetal sau patru picioare şi sânge cald, nu aparţin unui anumit grup de oameni, şi, în nici un caz unui Stat sau corporaţie. În cel mai rău caz aparţin tuturor oamenilor de pe Pământul ăsta, şi zic în cel mai rău caz, pentru că în continuare ar însemna exploatarea acestor resurse – mare parte din ele fiind exploatate ca atare pe motiv de „trebuinţe” create de către capitalism şi consumerism, fiind cu adevărat redundante vieţii de zi cu zi a omului.

Această formă de „a deţine” ceva este o formă şi un exemplu minunat de „superioritate” umană, situaţie în care omul consideră că trebuie să deţină teren, resurse, alte vieţuitoare pentru a putea trăi şi a fi fericit. Este o formă patriarhală de exploatare şi posesiune, chiar sclavagism în unele situaţii (animalele din fermele industriale, ca de exemplu), care vrea să sublinieze cumva ideea de Om ca şi Creator şi Posesor, şi nu ideea de Om ca oricare altă Vieţuitoare de pe Pământ. Dar se întâmplă că nimic din ceea ce crează omul nu-i aparţine lui. Fiecare telefon, fiecare masă, fiecare furculiţă sau cablu sau monitor, chiar dacă ca şi idee, este o creaţie a omului, material vorbind, omul nu are nici un drept să zică că este a lui. Am putea spune, deci, că omul deţine idei, dar nu obiecte fizice. Ideile sunt rezultatul unor acţiuni cognitive care se întâmplă în interiorul creierului, bazat pe experienţele personale sau colective din afara individului – adică ce a învăţat, ce a văzut, ce a simţit, etc.

Continuă lectura

III. Unitate şi diviziune în aparenţă (Guy Debord – Societatea spectacolului)


Această postare face parte din categoria Guy Debord şi situationism. Apasă AICI şi AICI pentru a citi mai multe texte din aceste categorii.
De asemenea, vizitează şi categoria AUTORI sau mergi ACASĂ ca să vezi ultimele texte postate.
______

De citit sau recitit:

I. Separaţia dusă până la capăt

II. ‘Marfa ca spectacol

*

« Pe frontul gândirii filosofice, în ţară are loc o nouă polemică în legătură cu astfel de concepte precum « unu se împarte în două » şi « două se unesc în unu ». dezbaterea aceasta este o luptă între cei care sunt pentru şi cei care sunt contra dialecticii materialiste, o luptă între cele două concepţii despre lume : concepţia proletară şi concepţia burgheză. Cei care susţin că « unu se împarte în două » reprezintă legea fundamentală pe lume, ţin partea dialecticii materialiste ; cei care susţin că legea fundamentală este « două se unesc în unu » sunt împotriva dialecticii materialiste. Cele două tabere au trasat o graniţă clară între ele, ţi argumentele lor sunt diametral opuse. Această polemică reflectă în planul ideologic lupta de clasă ascuţită şi complexă care se desfăşoară în China şi în întreaga lume »

Drapelul roşu, ziar din Beijing, 21 septembrie 1964

54

Ca şi societatea modernă, spectacolul este unit şi divizat în acelaşi timp. Asemenea acesteia, spectacolul îşi edifică unitatea pe destrămare, când iese la iveală în spectacol, contradicţia e însă la rândul ei contrazisă de o răsturnare a propriului sens; astfel încât divizarea apare ca fiind unitate, în vreme ce unitatea apare divizată.

55

Atât la scară mondială, cât şi în interiorul fiecărei naţiuni, ceea ce se desfăşoară ca fiind contradicţia oficială, este lupta puterilor constituite pentru gestionarea aceluiaşi sistem socio-economic ce aparţine, de fapt, celei mai autentice unităţi.

Continuă lectura

II. Marfa ca spectacol (Guy Debord – Societatea spectacolului)


Această postare face parte din categoria Guy Debord şi situationism. Apasă AICI şi AICI pentru a citi mai multe texte din aceste categorii.
De asemenea, vizitează şi categoria AUTORI sau mergi ACASĂ ca să vezi ultimele texte postate.
______

De citit sau recitit:

I. Separaţia dusă până la capăt 

III. Unitate şi diviziune în aparenţă

*

„Adevărata esenţă a mărfii poate fi înţeleasă numai în calitate de categorie universală a fiinţei sociale totale. Numai în acest context, transformarea în lucru mort (reificare – n.n.) reieşită din raportul mărfar dobândeşte o semnificaţie decisivă atât pentru evoluţia obiectivă a societăţii, cât şi pentru atitudinea oamenilor în ceea ce o priveşte, pentru supunerea conştiinţei lor formelor în care această reificare se exprimă… Această supunere sporeşte şi mai mult datorită faptului că, pe măsură ce cresc raţionalizarea şi mecanizarea procesului muncii, activitatea muncitorului îşi pierde trăsătura de activitate pentru a deveni o atitudine contemplativă.”

Lukacs (Istorie şi conştiinţă de clasă)

35

În mişcarea esenţială a spectacolului, care constă în a relua în el tot ceea ce exista în activitatea omului în stare fluidă, pentru a-l poseda în stare coagulată, ca lucruri ce au devenit valoarea exclusivă prin formularea lor ca negare a valorii trăite, îl putem recunoaşte pe mai vechiul nostru duşman care ştie aşa de bine să pară la prima vedere ceva comun şi de la sine înţeles, în timp ce, dimpotrivă, el este atât de complex şi atât de plin de subtilităţi metafizice: marfa.

36

În spectacol, principiul fetişismului mărfii, dominarea societăţii de „lucruri suprasensibile cu toate că, de fapt, sensibile”, se împlineşte fără greş, căci lumea sensibilă dincolo de ea şi care, în acelaşi timp, a dobândit recunoaşterea că e tot ce poate fi mai sensibil.

Continuă lectura

I. Separaţia dusă până la capăt (Guy Debord – Societatea spectacolului)


Această postare face parte din categoria Guy Debord şi situationism. Apasă AICI şi AICI pentru a citi mai multe texte din aceste categorii.
De asemenea, vizitează şi categoria AUTORI sau mergi ACASĂ ca să vezi ultimele texte postate.
______

De citit sau recitit:

II. ‘Marfa ca spectacol

III. Unitate şi diviziune în aparenţă

 

*

„ Dar fireşte, pentru timpul de azi…care preferă lucrului existent imaginea, originalului – copia realităţii – reprezentarea, esenţei – aparenţa… căci sacră pentru el este numai iluzia; profan însă adevărului. Mai mult, sacrul creşte în ochii lui în aceeaşi măsură în care descreşte adevărul şi sporeşte iluzia, în aşa fel încât cel mai înalt grad al iluziei pentru el este şi culmea sacrului”.

Feuerbach (Prefaţă la ediţia a II-a a lucrării Esenţa creştinismului)

*

1

Întreaga viaţă a societăţilor în care domnesc condiţiile moderne de producţie se anunţă ca o enromă acumulare de spectacole. Tot ce era de trăit nemijlocit s-a exilat într-o reprezentare.

2

Imaginile desprinse din fiecare aspect al vieţii fuzionează într-un flux comun în care unitatea vieţii nu mai poate fi restabilită. Considerată parţial, realitatea se desfăşoară în propria unitate generală ca pseudo-lume aparte, obiect doar pentru contemplaţie. Odată întâmplată, specializarea imaginilor despre lume se regăseşte în lumea imaginii autonomizate, în care cel care minte se minte pe sine. Spectacolul în general, ca inversare concretă a vieţii, este mişcarea autonomă a non-viului.

3

Spectacolul se prezintă în acelaşi timp ca însăşi societatea, ca o parte a societăţii şi ca instrument de unificare. Ca parte a societăţii, el este chiar sectorul care concentrează orice opinie şi orice conştiinţă. Prin însuşi faptul că acest sector este unul separat, el este tărâmul opiniei de care s-a abuzat şi al falsei conştiinţe; iar unificarea pe care el o săvârşeşte nu este nimic altceva decât un limbaj oficial al separaţiei generalizate.

Continuă lectura