Tirania lipsei de organizare (Jo Freeman)


Categorii: Jo Freeman şi Diverse
INDEX şi Postări recente
______

În anii în care mişcarea de eliberare a femeilor începuse să se contureze, s-a pus un accent deosebit pe aşa-numitele grupuri lipsite de un lider, lipsite de o organizare, ca fiind principala, dacă nu chiar singura formă organizaţională a mişcării. Sursa acestei idei a venit ca o reacţie naturală împotriva societăţii supraorganizate în care majoritatea dintre noi trăiam, controlului inevitabil asupra vieţii noastre pe care societatea îl dădea altora şi elitismului continuu al grupărilor de stânga şi al altor grupuri similare ale celor care se presupunea că luptau împotriva acestei supraorganizări. Dar ideea “lipsei de organizare” a trecut de la o extremă sănătoasă la tendinţa de a deveni o idee adulată în sine. Această idee este cu atât mai puţin analizată, cu cât termenul în sine este folosit mai mult, dar a devenit o parte intrinsecă şi necontestată a ideologiei de eliberare a femeilor. Acest lucru nu a contat prea mult în faza iniţială de dezvoltare a mişcării. A definit de la început scopul principal al mişcării şi modul principal de acţiune ca fiind conştientizarea oamenilor, iar grupul “lipsit de organizare” era un instrument excelent de atingere a acestui scop. Destinderea şi lipsa formalităţilor încurajau participarea în discuţii, iar atmosfera care era deseori una de sprijin determina introspecţia. Nu conta prea mult dacă nimic mai concret decât introspecţia nu rezulta din aceste grupuri, deoarece scopul acestor grupuri nu se extindea cu adevărat dincolo de asta.

Continuă lectura

Un ghid despre organizarea de demonstraţii publice


I. Ce este o demonstraţie publică?

II. Despre demonstraţii publice

III. De ce am vrea să organizăm o demonstraţie publică?

IV. Când am vrea să organizăm o demonstraţie publică?

V. Cum să organizăm o demonstraţie publică

***

I. Ce este o demonstraţie publică?

Anumite imagini sunt printate pe creierele majorităţii oamenilor din România: sindicatul muncitoresc protestează în faţa unei fabrici aparâinând perioadei ante 1989, cu pancarte cerînd salarii decente şi drepturi ale muncitorului; activişti protestând împotriva unor decizii guvernamentale nefavorabile populaţiei; şi acuma mii de oameni pe străzi, în zeci de oraşe ale României şi din afara graniţelor, cerând dreptate.

Toate aceastea sunt exemple de demonstraţii publice, grupuri de oameni organizaţi pentru a se întruni într-un anume loc la o anumită ora, pentru a atrage atenţia asupra unei anumite probleme. Deşi de obicei vedem demonstraţiile ca şi ceva negativ—împotriva a “ceva”–, pot fi de asemenea pozitive, susţinând diferite alternative, unele iniţiative sau programe existente. De obicei au semnificaţia de a influenţa modul in care lucrurile sunt făcute, sau modul în care gândesc oamenii. Indiferent daca sunt îndreptate către politicieni, birocraţi, corporaţii, sau public, pot lua multe forme. De la marşuri mari care sunt în atenţia presei, la adunări mici de oameni care apelează la acţiune directă non-violentă, la teatru stradal în centrul oraşului, românii au folosit de mult timp demonstraţiile publice ca şi modalitate de a-şi demonstra scopurile celor care se afla la putere.

S-a întâmplat ceva negativ, precum o decizie guvernamentală sau un eveniment nefast la o fabrică, şi ne decidem că trebuie să acţionăm? Ce trebuie să facem pentru a strânge oamenii potriviţi în locul potrivit la momentul potrivit ? După demonstraţie, ce facem mai departe pentru a progresa în continuare ?

În aceasta secţiune vă vom prezenta:

  • Multiplele ţinte posibile ale unei demonstraţii publice
  • Ce forme poate lua o demonstraţie
  • De ce şi când ar trebui să ne organizăm pentru a demonstra
  • Cum să organizăm o demonstraţie publică
  • Ce fel de continuare este necesară dupa terminarea unei demonstraţii

*** Continuă lectura

Auto-organizarea la nivel local (un scurt ghid despre)


România, în acest moment, fierbe.

Şi fierbe de ani de zile, căci de ani de zile politicienii corupţi şi corporaţiile multi-naţionale fac fel şi fel de acţiuni împotriva oamenilor şi împotriva naturii, doar de dragul profitului. Profit care merge în mâna a câtorva oameni. Iar restul, adică noi, oamenii simpli de pretutindeni ne trezim că trăim într-o lume din ce în ce mai grea, mai rea, mai poluată, mai supravegheată, distrusă, jefuită…

Precum ziceam în textul „Fraţi şi surori din toate colţurile ţării, să ne unim!”, este timpul să ne organizăm la nivel local, să formăm grupuri şi colective active care-şi asumă rolul de a informa, proteja comunitatea din care fac parte şi de a reacţiona la orice nelegiuire a statului şi a capitalismului.

Dar cum facem asta? Cu certitudine există grupuri de prieteni care sunt deja interesaţi de diferite lupte care se duc la nivel naţional (lupta pentru Roşia Montană sau cea împotriva fracturării hidraulice a gazelor de şist) sau la nivel internaţional (împotriva Monsanto, sau de protejare a albinelor, a ţăranilor, etc.), şi acest fapt este unul bun şi de salutat.

E bine că suntem prieteni şi că susţinem luptele care ne privesc pe toţi, dar trebuie să trecem la o altă etapă: cea de a forma un grup solid de prieteni, un colectiv, care are din start scopul de a acţiona, reacţiona, lupta. Dintr-o luptă individuală trebuie să trecem la nivelul luptei de grup: în grup suntem mai puternici şi mai eficienţi.

 *

De ce să ne organizăm la nivel local şi să formăm grupuri şi/sau colective?

Suntem foarte mulţi oameni care participăm la diferite acţiuni de protest. Şi majoritatea ne simţim foarte bine în compania altor oameni care împart aceleaşi gânduri ca şi noi. Dar, după ce protestul se termină, majoritatea ne întoarcem la casele noastre, distribuim fel şi fel de articole pe Facebook, comentăm la diferite postări, citim bloguri, etc. – nu zic că nu este bine, dar nu este îndeajuns. În acest mod, nu putem să ne aşteptăm ca schimbarea să vină de la sine – sau din partea unor fraţi şi surori, prieteni de-ai noştri, care sunt activi zi de zi. Suntem zeci şi sute de individualităţi care luptăm pentru aceleaşi cauze, care aşa şi rămânem: zeci şi sute de individualităţi.

Formarea de grupuri şi colective în cartierele şi oraşele noastre sunt importante pentru a uni acele individualităţi. Doar uniţi în grupuri putem fi mai puternici şi mai eficienţi – şi putem ieşi din sfera virtualului, în cea a realului, a fizicului, unde, ca şi indivizi şi grup, organizăm fel şi fel de evenimente, proteste, informăm lumea.

Grupurile unesc puterile individuale a oamenilor. Iar un grup poate face mult mai multe lucruri decât un singur om. De asemenea, lupta pentru cauzele la care aderăm devine una de durată mai lungă, mai vizibilă, mai posibilă.

Opt lucruri pe care le poţi face pentru a fi activ/ă (CrimethInc)

*

Sunt câţiva paşi foarte uşori privind formarea unui grup sau colectiv activist local:

Continuă lectura

Un foarte scurt ghid de auto-organizare studenţească


[pentru toţi cei pe care ar putea interesa]

În ultima vreme sunt mult prea multe probleme în cadrul Universităţilor şi a Facultăţilor – şi, desigur, în cadrul educaţiei în general. De la violarea autonomiei universitare, precum se întâmplă destul de des la Universitatea Babeş-Bolyai, unde poliţia intră în clădirile universitare de bună voie, şi nechemaţi de Rector (aşa cum scrie în lege – doar el/ea poate chema orice forţă de ordine în interiorul unei clădiri cu caracter educaţional), la nerespectarea multor drepturi şi legi fundamentale a studenţilor şi cadrelor didactice (care se întâmplă la nivel naţional), până chiar la desfiinţarea unei întregi Facultăţi, doar aşa, că i se scoală rectorului (precum s-a întântânplat pe 1 aprilie la Craiova, cu Facultatea de Ştiinţe Sociale – iar aproximativ 1.500 de studenţi au de suferit de pe urma acestei decizii).

Organizaţiile studenţeşti nu sunt capabile să acţioneze mai departe decât de petiţii kilometrice, comunicate de presă pe site-urile lor şi uşi închise-n nas din partea oficialilor Guvernului sau Universităţilor. Aşa că singurul mod în care se pot aduce schimbările necesare este auto-organizarea studenţească; doar atunci când noi, studenţii, ne organizăm să creăm contexte de presiune şi de schimbare, doar atunci vom putea face ceva!

Acesta este un mic ghid de cum să te organizezi în cadrul unei mişcări studenţeşti locale, şi pe baza experienţei de aproximativ două săptămâni de ocupaţie studenţească la Universitatea Babeş-Bolyai. Desigur, există reţetarul celor din Croaţia, un document excepţional, dar consider că este necesar să ne centrăm, cel puţin pentru moment, pe câteva lucruri de bază.

*

Continuă lectura

Despre contexte şi necesitatea acestora. Contextualizarea stării din UBB.


Foarte mulţi oameni gândesc în continuare în termeni de mase populare care aduc cu sine schimbarea. Dar acest lucru este foarte uşor de infirmat, în momentul în care Statul, instituţiile statului şi corporaţiile sunt pregătite cu armatele lor de mercenari plătiţi şi un sistem legislativ aparent puternic special făurite spre a contracara aceste posibile apariţii de masă. Dacă am fi vorbit despre asta în urmă cu câteva zeci de ani, hai să zicem până la finele anilor ’40-’50, da, masele aduceau schimbarea, dar actualmente acest lucru nu poate funcţiona, cel puţin nu de una singură.

Dar, istoria dovedeşte clar faptul că schimbările de masă, mai ales cele de sistem, nu fac altceva decât să reproducă sistemul pe care tocmai ce l-au dărâmat. Eu sunt un promotor al contextelor temporale şi spaţiale şi nu a schimbărilor bruşte, cauzate de frustrare şi un nivel înalt de emotivitate. Iraţionalul nu poate crea un sistem raţional, benefic tuturor, iar schimbările bruşte, chiar dacă aparent par a fi fost acceptate de către mase, nu sunt conştientizate, socializate şi internalizate nici ulterior. „Am scăpat de tiran”, asta va răsuna pe străzi. Dar acuma ce facem? Cum schimbăm sistemul? Bine, scăpăm de toţi pionii negativi din sistemul anterior, le tăiem capetele, îi băgăm în închisori (adică începem un plan de represiune politică), dar acuma ce facem? Ar fi bine să reimaginăm întregul, dar nu există timp, problemele sunt prea presante iar dacă nu va exista un nou Guvern, un nou conducător, se va ajunge la haos. Asta se poate vedea în toate Revoluţiile sociale…

Aşa că eu doresc să vorbim despre contexte. Le-aş numi „contexte insurecţioniste”, dar al doilea cuvânt sună, în majoritatea cazurilor, foarte violent şi un aducător al haosului, aşa că ne vom limita doar la „context”.

Continuă lectura

Buruieni #2


A apărut al doilea număr din zine-ul DIY BURUIENI. În numărul de față apar articole precum:

Fără granițe, fără națiuni!

Migranții invizibili din centrul de detenție de la Otopeni

Un nou apel la ocupare

Extrema dreaptă în teritoriul ocupat de statul român (ro)

Patru forme de organizare anarhistă/anarhică explicate

Strada: proprietatea copiilor sălbatici de altădată

Se poate citi accesând următorul link (pdf-ul are 40 de MB, de preferat ar fi să-l salvați – Click dreapta – Save as):

Buruieni #2

Anarhismul ca şi teorie a organizării (Colin Ward)


Textul în limba engleză a fost preluat de AICI şi a fost tradus în limba română de către Borda Alexandru.

 *

Aţi putea crede că prin descrierea anarhismului ca teorie a organizării propun un paradox deliberat: poate consideraţi „anarhia” ca fiind, prin definiţie, opusul organizării. Totuşi, de fapt, „anarhia” înseamnă absenţa guvernării, absenţa autorităţii. Poate fi organizare socială fără autoritate, fără guvern(ământ)? Anarhiştii sunt de părere că poate exista şi susţin că perspectiva este chiar una dezirabilă. Ei afirmă că la baza problemelor noastre sociale stă principiul guvernământului. Până la urmă guvernele sunt cele care se pregătesc de război şi care îl duc, chiar dacă sunteţi obligaţi să luptaţi şi să plătiţi pentru ele; bombele de care vă temeţi nu sunt cele pe care caricaturiştii le atribuie anarhiştilor, ci bombele pe care guvernele le-au perfecţionat, pe cheltuiala voastră. Guvernele sunt cele care până la urmă fac şi instituie legile ce permit „celor avuţi” să păstreze controlul peste bunurile sociale în loc să le împartă cu „cei neavuţi”. Principiul autorităţii este cel ce asigură că oamenii vor lucra pentru altcineva pentru cea mai mare parte a vieţii, nu pentru că le-ar plăcea sau pentru că ar avea control asupra muncii lor, ci pentru că văd aceasta ca pe singurul mod de a subzista.

Continuă lectura