Tirania lipsei de organizare (Jo Freeman)


Categorii: Jo Freeman şi Diverse
INDEX şi Postări recente
______

În anii în care mişcarea de eliberare a femeilor începuse să se contureze, s-a pus un accent deosebit pe aşa-numitele grupuri lipsite de un lider, lipsite de o organizare, ca fiind principala, dacă nu chiar singura formă organizaţională a mişcării. Sursa acestei idei a venit ca o reacţie naturală împotriva societăţii supraorganizate în care majoritatea dintre noi trăiam, controlului inevitabil asupra vieţii noastre pe care societatea îl dădea altora şi elitismului continuu al grupărilor de stânga şi al altor grupuri similare ale celor care se presupunea că luptau împotriva acestei supraorganizări. Dar ideea “lipsei de organizare” a trecut de la o extremă sănătoasă la tendinţa de a deveni o idee adulată în sine. Această idee este cu atât mai puţin analizată, cu cât termenul în sine este folosit mai mult, dar a devenit o parte intrinsecă şi necontestată a ideologiei de eliberare a femeilor. Acest lucru nu a contat prea mult în faza iniţială de dezvoltare a mişcării. A definit de la început scopul principal al mişcării şi modul principal de acţiune ca fiind conştientizarea oamenilor, iar grupul “lipsit de organizare” era un instrument excelent de atingere a acestui scop. Destinderea şi lipsa formalităţilor încurajau participarea în discuţii, iar atmosfera care era deseori una de sprijin determina introspecţia. Nu conta prea mult dacă nimic mai concret decât introspecţia nu rezulta din aceste grupuri, deoarece scopul acestor grupuri nu se extindea cu adevărat dincolo de asta.

Continuă lectura

The first week of protests in Romania: another message for international solidarity!


"Family Sunday" (click on image for source)
„Family Sunday” (click on image for source)

Greek version HERE

This is a message for immediate international distribution. Re-post and share!

*

If you don’t know exactly what’s happening right now in Romania, the motives, more precisely, read this short text, it could give you a clue or two: The two big struggles in Romania: a message for international solidarity!

*

It’s Monday, and an old man is cleaning in front of my block of flats. It’s quiet outside, as if yesterday was a very big party allover the city. And you could say it was, but not in that certain way.

Yesterday was Sunday, and this meant one whole week of protests in Romania and abroad. It all started because the Government proposed to the Parliament to vote for a law project that will permit the destruction of Roşia Montană, actually, the kick-off of the biggest open-pit mining project in Europe. What remains between a law project and reality is the decision of the Parliament.

But the people said NO. This NO was for gold mining with cyanide, this NO was for shale gas fraking, this NO was for many actions that could damage, for ever, the nature that still surrounds us.

In the first Sunday, the 1st of September, we were more than 15.000 in total, in all the cities that were protesting against gold mining and shale gas fracking. We were more than last year, in 2012, when, for more than 40 days, we protested against the Government. Two Governments fell, and the third, the present one, made more illegal and bad things to the people, than those before it. Including the Roşia Montană project, and shale gas fracking.

Continuă lectura

The two big struggles in Romania: a message for international solidarity!


This is a message for immediate international distribution. Re-post and share!

 *

Greek version can be found HERE

*

Sunday, the 1st of September, will mark the beginning of a new age in the struggles which are carried out in Romania. Protests will occur in more than 10 cities across the country (and more cities are deciding to participate at this nation-wide protest every day) against gold mining and shale gas fracking. The same thing will happen in many cities across Europe and even in North America.

For more than 15 years, there is a struggle against a Canadian gold mining corporation that wants to exploit gold and silver from the Apuseni mountains, in the western part of the country, which would represent the biggest open-pit mining project in Europe. The corporation wishes to erase the village of Roşia Montană and four mountain tops, only to be replaced by a lake full of cyanide. The estimations are that there will be used about 200.000 tons of cyanide, only to process 200 tons of gold and a couple hundred tons of silver! What will be next is a apocalypse, with extremely high chances of toxic catastrophy across Romania, Hungary, the Danube river and even the Black Sea.

People are pressured to leave their homes, and those that remain and resist are going to be expropriated by the paramilitary private police of the company, of course in the name of the state and it’s so called „national interests”. Mass-media has been bought, the same happened to the Government. Three days ago, the Government has passed the law project that will permit this exploitation to occur. What remains between a wish and reality is the decision of the Parliament. And this thing happened even if, for 14 years, the Government admitted that there are many illegal things done by the corporation.

Continuă lectura

La ghişeu (proză scurtă şi politică)


Un tânăr domn la un ghişeu al Statului în care-şi ducea viaţa fără să fi fost întrebat dacă vrea asta. Aştepta la rând.

[…]

A ajuns la ghişeu. Doamna din spatele sticlei anti-glonţ, sictirită cum era, îl întreabă:

– Nume?

– Ion Ixulescu.

– Vârsta?

– 30 de ani de la neînsemnata mea naştere.

– Ocupaţia?

– Şomer.

– Motivul venirii aici?

– Am venit aici ca să mă pensionez.

– Cum să vă pensionaţi când dumneavoastră nu lucraţi?

– Cum să nu lucrez? Din simplul fapt că m-am născut fără voia mea în acest Stat…sunt din start un angajat!

– Angajat la ce, mă rog?

– La viaţa de zi cu zi. La monotonia vieţii de zi cu zi, mai precis. Şi la îndoctrinare, la exploatare…

– Hai, lăsaţi-mă cu prostiile astea. Unde aţi lucrat înainte de a fi şomer?

– În fabrcă.

Continuă lectura

Revoluţia moleculară (Felix Guattari)


Sunt câteva lucruri pe care aș vrea să le împărtășesc și să le discut cu voi acum, dar am impresia că aș putea vorbi despre absolut orice altceva – viața mea privată, cu cine votez – cu excepția dorinței sau revoluției. Ar părea cu adevărat obscene aici, la Universitatea Columbia.

Am ajuns la nivelul în care mă întreb dacă cineva nu ar trebui să fie cu adevărat un membru CIA pentru a înțelege asemenea lucru. Este ceva ca un virus CIA aici, care pare să fi contaminat multe persoane și care pare să reapară la intervale diferite, și nu pot să mă abțin de la a mă întreba dacă nu cumva m-am infectat și eu.

Dacă am putea să gândim în afara acestor pereți sau a acestui amortizor care constituie un soi de perete al sunetului în interiorul acestei universități, cred că am fi capabili să recunoaștem că actuala criză mondială se intensifică într-un ritm considerabil. Aș putea fi pur și simplu prins într-un schizo-proces profund? De câțiva ani încoace experimentăm un proces comparabil cu cel din 1929 – o întreagă serie de conflicte regionale, de confruntări politice locale, de crize economice. Nu mai putem vorbi de personaje extreme, proeminente, pe scena politică actuală, de magnitudinea unui Hitler sau a unui Mussolini, însă lagărele de exterminare există. Bangladesh-ul în întregime este un asemenea lagăr; mii, zeci de mii de oameni mor acolo, sau sunt pe punctul de a o face, deoarece sunt prinși la mijlocul unei situații economice deosebite, care rezultă din politici guvernamentale specifice, și nu există alte alternative decât de a fi exterminat. Consider că o întreagă serie de factori conduc către o criză absolută la toate nivelurile de organizare socială pe întreg globul. Această situație ar necesita soluții revoluționare, dar nimic, nimeni, nici o organizație nu este pregătită să-i facă față ei și imperativelor sale. Teza obscenă pe care aș dori să v-o expun este aceasta: toate organizațiile – bolșevice, marxist-leniniste, comuniste, spontane (într-o formă sau alta), social democrate – omit un aspect esențial al acestei lupte revoluționare și formele sale de evoluție.
Continuă lectura

Rezistanbul şi coeziunea socială


Plenară parcul AbbasagaREZISTANBUL ŞI COEZIUNEA SOCIALĂ

De peste 2 luni de zile, Istanbulul a devenit Rezistanbul. Ceea ce a început ca un protest împotriva distrugerii parcului Gezi din centrul oraşului, este acuma un protest răspândit de-alungul ţării, având un puternic caracter anti-guvernamental, la care participă oameni din toate păturile sociale şi din foarte multe grupuri sociale, religioase şi politice.

În cele patru zile cât am stat nu poţi descoperi foarte multe lucruri. Fiind deja destul de la curent şi informat privind evenimentele din momentul primei zile de protest, când oamenii au mers şi au ocupat parcul Gezi, cu corturi, activităţi, şi într-o manieră non-violentă, ulterior fiind abuzaţi cu gaze lacrimogene şi violenţă din partea poliţiei

Am observat câteva lucruri care mi se par foarte interesante.

Nu voi vorbi despre evenimente, căci informaţii despre acestea se pot găsi pe internet cu uşurinţă. Mai degrabă voi încerca să mă folosesc de câtă sociologie ştiu ca să încerc să explic şi să prezint anumite situaţii.

DSCF4317Socializare şi coeziune socială

Din primul moment am observat cât de prietenoşi sunt oamenii, şi cât de dispuşi sunt să te ajute. În ciuda faptului că majoritatea ştiau chiar foarte puţină engleză, s-au străduit din răsputeri să-mi explice prin prisma limbajului semnelor unde trebuie să ajung să iau autobuzul către piaţa Taksim, unde găsesc diferite localuri, sau parcuri.

Unii au fost chiar în situaţia de a mă duce ei însuşi în locul dorit. Un tânăr m-a dus cu autobuzul până la staţia de unde trebuia să iau 45N către Taksim. Şoferul nu mi-a cerut nici un ban, iar, ulterior, când era să o iau pe un drum greşit, toate cele trei persoane din autobuz – tânărul, şoferul şi o doamnă mai în vârstă – îmi făceau semne că o iau în direcţia greşită, şi că trebuie să o iau în direcţia opusă.

Continuă lectura

Ce rol are şi poate avea o casă? (pe scurt, o reimaginare a spaţiului urban)


Episodul II

Ce este o casă? Hmm…este o clădire destinată a servi drept locuinţă omului. Cea mai simplă formă de casă implică patru pereţi exteriori şi un acoperiş. În interior, necesităţile de bază ar fi o cameră destinată producerii de hrană şi de depozitare a acesteia, bucătăria – plus, consumul hranei – şi o cameră destinată recreeri, somnului, reproducerii forţei, adică dormitorul.

Rolul casei este, cum aţi putut citi şi mai sus, de locuinţă a omului. Un spaţiu unde omul trăieşte. Mănâncă. Doarme. Se reproduce. Et cetera. Este numai şi numai al omului. Animalul non-uman nu necesită o casă în sensul ăsta complex, are nevoie doar de un adăpost. Şi, în cazul animalelor non-umane care joacă rol de animale „de casă”, „de companie”, adăpostul este însuşi casa omului. Dar animalul nu are aceleaşi drepturi ca şi omul. Astfel casa joacă rol de adăpost care limitează posibilităţile animalului, din cauza spaţialităţii limitate, şi, în plus, a unor legi inoculate privind diverse lucruri care nu are voie să le facă. Deci, din start putem spune că orice intră în casa omului, fără să fie invitat sau binevenit, este un impediment vieţii omului. Şobolanii, de exemplu. Sau liliecii din podul casei. Până şi animalele de „casă”, animalele domestice: dacă oamenii au decis că nu au ce căuta în casă, acestea pot fi scoase afară cu forţa.

Continuă lectura