Despre viața de student și cât de căcat e ea (Colectivul negru)


Preluat de pe mizeria.noblogs.org

Considerată în aspectele ei Economice,

Intelectuale, Psihologice, Sexuale şi în special

Politice, împreună cu o modestă propunere pentru

a scăpa de ea prin rezistență

de către membrii Colectivului negru

1.A face ceea ce e ruşinos şi mai de ruşine, făcându-l public

Putem afirma cu destulă siguranţă că studentul este în mod universal cea mai demnă de dispreţ creatură din România, în afară de poliţist, de politician şi de preot. Însă motivele pentru care el este dispreţuit sunt deseori motive false ce reflectă ideologia dominantă, pe când motivele pentru care este dispreţuit în mod just, dintr-un punct de vedere revoluţionar, rămân reprimate şi ascunse. Partizanii falsei opoziţii sunt conştienţi de aceste lipsuri – lipsuri ce ei înşişi le au – însă ei îşi maschează dispreţul printr-o admiraţie superioară faţă de studenţi. Intelectualii impotenţi întră în extaz când vine vorba de ”mişcarea studenţilor”, iar organizaţiile birocratice în declin (de la partidele aşa-numite ”de stânga” la organizaţiile studenţeşti) s-au întrecut cu gelozie în a-şi manifesta ”sprijinul moral şi material”. Vă vom arăta motivele din spatele acestei griji în ce priveşte studentul şi modul în care ele pornesc din realitatea dominantă a capitalismului omniprezent. Ne vom folosi acest text pentru a le denunţa unul câte unul: suprimarea alienării (depersonalizării) urmează cu necesitate aceeaşi cale ca şi alienarea.

Până acum analizele şi studiile privitoare la viaţa studentului au ignorat esenţialul. Nici una dintre ele nu trece mai departe de punctul de vedere al specializărilor academice (psihologie, sociologie, economie), şi astfel rămân în mod fundamental eronate. Fourier a expus de mult această ”miopie metodică” în a trata întrebări fundamentale fără a le corela cu societatea modernă ca un întreg. Totul este spus despre această societate în afară de ce este ea cu adevărat: o societate dominată de mărfuri şi de spectacole.

  Continuă lectura

Declaraţia internaţionaliştilor legată de situaţia din Ucraina


STOP RĂZBOIULUI!

NICI O PICĂTURĂ DE SÂNGE PENTRU „NAȚIUNE”!

Lupta pentru putere între clanurile oligarhice din Ucraina amenință să se transforme într-un război internațional. Capitalismul rus intenționează să folosească redistribuirea autorităților de stat ucrainene în scopul de a pune în aplicare aspirațiile lor de lungă durată imperialiste și expansioniste în Crimeea şi estul Ucrainei, unde are interese puternice economice, financiare și politice.

Pe fondul următoarei runde a crizei economice care ameninţă Rusia, regimul actual de guvernare, folosindu-se de naţionalismul rusesc, încearcă să sustragă atenția de la problemele tot mai mari de ordin social și economic ale muncitorilor: salariile și pensiile mizerabile, distrugerea sistemului de ocrotire a sănătății, educației accesibile și alte servicii sociale. Cu retorica naţionalistă militantă şi agresivă este mai ușor de a finaliza formarea unui stat autoritar,  corporatist, bazat pe valori conservative și politici represive reacţionare.

Continuă lectura

Ungaria 1956: Stalin împotriva socialiştilor libertari (Nick Heath)


[INDEX şi Postări recente]

Istoria revoluției din Ungaria din 1956, publicată ca supliment special al „Anarchist Worker” (Muncitorul Anarhist) în 1976, la 20 de ani de la izbucnirea ei, aici în engleză.

NU din nostalgie comemorăm revoluția din Ungaria din 1956. Revoluția din Ungaria din ’56 a fost primul exemplu al clasei muncitoare care a încercat să ajungă la putere: acest eveniment are o dublă semnificație, mai ales că a avut loc într-unul dintre miticele ”State ale muncitorilor”.

A arătat multora, din toată lumea, o nouă alternativă la capitalism versus comunismul Sovietic – a se citi capitalism de stat –, a polarizat și a galvanizat mișcări către o adevărată politică revoluționară.

Când Armata Sovietică a ocupat Europa de Est către sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, sovieticii, de fapt, nu i-au eliberat pe muncitori și pe țărani. Același sistem care era înainte a continuat să existe, Stalin susținând guvernele reacționare.

Continuă lectura

Cum să nu fii anarhist? (Jose Chueca)


Categorii Jose Chueca şi Anarhism
INDEX şi Postări recente
______

Acest text este extras din broşura lui Jose Chueca, muncitor anarhist spaniol, editat în 1908 în Portugalia şi apărut în revista Letra Livre nr. 34.

Limbajul anarhist e acelaşi din toate timpurile. Principiile sale se menţin. Aici se află forţa sa de neînvins. Contra Statului de orice tip, mereu opresor şi inutil, contra militarismului, contra opresiuni economice capitaliste, pentru libertatea şi libera autodeterminare a popoarelor lumii.

I

Societatea actuală e un set de inechităţi. Autoritatea omului asupra omului şi exploatarea individului de către un alt individ sunt cele două nedreptăţi supreme, cele două mari crime împotriva umanităţii, mama tuturor inechităţilor. Autoritatea şi dreptul de posesiune sunt baza şi fundamentul organizării sociale existente. Şi Religia, josnica codoaşă a Statului şi al Capitalului, e opiumul blestemat care adoarme şi îndobitoceşte poporul, transformându-l blând şi resemnat prin sfaturile sale dulci, ce tind să îl îndepărteze de realităţiile vieţii, punându-le speranţa într-un paradis utopic din altă lume.

Continuă lectura

Să terminăm cu economia iubirii (Feral Faun)


Categorii: Feral Faun şi primitivism
INDEX şi Postări recente
______

„Iubirea tuturor lucrurilor este frumuseţea integrală; ea nu cunoaşte ura sau posesivitatea…aşa că accceptă iubirea oriunde o vei găsi; ea este dificil de recunoscut pentru că nu roagă niciodată.”

 Austin Osman Spare

Iubirea sexuală, plăcerea erotică este sursa extazului fără limite, expresia infinitei divinităţi a trupurilor noastre. Ea este însăşi energia creativă a cosmosului. Când această energie curge nestăpânită prin noi, devenim îndrăgostiţi, şi dorim să împărtăşim plăcerea erotică cu intreg cosmosul. Însă numai rareori ajungem să experimentăm această energie fără limite. Datorită limitelor impuse de cultura mărfurilor, dragostea a devenit la rândul ei o marfă. S-a dezvoltat o economie a iubirii, şi această economie distruge cursul liber al plăcerii.

Continuă lectura

Adunările populare se răspândesc în Turcia: o lecţie de democraţie (Jerome Roos – roarmag.org)


[Acest text face parte din categoriile roarmag.org şi Proteste / rebeliuni]

Ceva uimitor se întâmplă în Istanbul. Pe lângă liniştitul “om în picioare“ ce are loc în toată ţara,  întruniri ale oamenilor încep cu încetul să apară în cartierele din oraş. Ca şi în Spania, Grecia şi în mişcările de Occupy de până acum, protestatarii din Turcia încep să-şi contrapună propria democraţie directă democraţiei prefăcute propusă de statul neoliberal autoritar al lui Erdogan. Dacă mai era vreo îndoială, asta demonstrează cât de întreţesute sunt luptele globale.

În timp ce statul îşi lansează vânătoarea nemiloasă de protestatari, activişti şi tweeter-i, mii de oameni încep să se adune cu demnitate prin tot oraşul în variate spaţii publice. După cum reportează Oscar ten Houten din Istanbul, adunarea galeriei echipei de fotbal Beşiktaş din parcul Abbasaga, ce continua de zile întregi, şi-a triplat numărul de participanţi. Marţi seară în total având loc zece adunări populare doar în Istanbul şi cel puţin încă unul în Izmir. După cum scrie Oskar pe blogul său (pe care l-a început la ocuparea Puerta del Sol din Madrid în 2011):

Aceste întâlniri nu mai au de a face cu solidaritatea cu Taksim. Sunt iniţiative spontane ale oamenilor locali ce s-au săturat de lipsa de atenţie a lui Erdogan pentru cetăţenii turci, pentru drepturile şi libertăţile lor, istoria, credinţa şi tradiţiile lor. … Sosim în Kadıköy şi nu mi-a venit să cred că asta se întâmpla cu adevărat. Mai mult de două mii de oamenii se adunaseră pe iarbă, pentru a-şi exprima mânia în legătură cu evacuarea efectuată de guvern în Gezi şi pentru a-şi împărtăşi speranţele pentru o Turcie mai bună. Ca oriunde altundeva, era o parte a populaţiei ce includea toate rasele şi credinţele.

Continuă lectura

Revoluţia „hipsterilor” (Scufiţa Neagră)


Ceea ce început sӑptӑmânile acestea în România a luat pe toatӑ lumea prin surprindere dar, în acealși timp, toatӑ lumea se aștepta la asta. Plutea în aer încӑ de la protestele din 2012. Dacӑ acum un an, mii de oameni au ieșit în stradӑ pentru tot atâtea motive, gӑsind un anumit punct de convergențӑ în demisia președintelui Bӑsescu, acum numӑrul nostru s-a triplat și cererile noastre au început sӑ capete o anumitӑ logicӑ și consecvențӑ. Vrem ca proiectul minier de la Roșia Montanӑ sӑ fie oprit, vrem protejarea Roșiei Montane pentru ca pe viitor sӑ nu se mai repete astfel de incidente, vrem interzicerea mineritului cu cianuri, vrem demisia guvernului și vrem o presӑ care sӑ nu scrie ceea ce dicteazӑ corporațiile. Mai mult decât atât, ne vrem viitorul și suntem pregӑtiți sӑ luptӑm pentru el. 

Pe strӑzi dominӑ speranța. Strigӑtele s-au schimbat rapid din „Salvați Roșia Montanӑ” în „Uniți, salvӑm Roșia Montanӑ”. Dupӑ un sfert de deceniu de somn, oamenii încep sӑ recunoascӑ iar puterea lor colectivӑ. Dacӑ în ultimii ani protestele au fost caracterizate printr-o frustrare generalӑ și sentimentul cӑ strigӑm la pereți, acum strigӑtele sunt îndreptate în primul rând cӑtre noi înșine, devenind niște veritabile declarații de putere. „ Noi suntem schimbarea!” Respingerea canalelor politice comune este un indicator clar cӑ, la fel ca și generațiile precendente, și aceastӑ generație se simte abandonatӑ de clasa politicӑ dar, spre deosebire de generațiile trecute, noi am gӑsit putere în afara terenului politic. Nu exegerez când spus ca ceea ce se întâmplӑ acuma este prima instanțӑ în care românii practicӑ democrație adevӑratӑ la o scarӑ mai mare. Timp de 24 de ani cuvântul „democrație” a fost folosit ca și o justificare pentru puterea lor, dar acum roata s-a întors. O generație care a crescut în visul capitalismului individualist redescoperӑ acum bucuriile și puterile comunitӑții. O generație care a fost învӑțatӑ cӑ pânӑ și socializarea are un preț și care a fost izolatӑ în baruri și cluburi, își revendicӑ acum dreptul atât de necesar și normal la o socializare liberӑ. Piețe, strӑzi și trotuare nu mai sunt acum doar bucӑți de infrastructurӑ, ci au redevenit spațiile noastre comune.

Continuă lectura