Buruieni #3


Buruieni

Acesta este un numar special al Buruienilor. Am scanat si reprodus aici cateva articole despre miscarile radicale de stanga din spatiul roman din anii 2000. Toate articolele au aparut in revista Abolishing Borders from Below. Aceasta revista a fost un buletin informativ cu informatii in general anarhiste din europa de est. Din pacate, revista nu se gaseste pe internet. Ceea ce tineti in mana este o selectie facuta cu materiale din arhivele unor infoshop-uri. De aceea pe alocuri calitatea reproducerilor nu este grozava. Textele sunt de obicei scrise de catre persoane de la fata locului. Una din politicile ABB era sa incurajeze exprimarea libera, fara a tine cont prea mult de corectitudinea limbii engleze. Subscriem si noi la aceasta politica, caci ceea ce conteaza cel mai mult e ca oameni din diverse locuri si vremuri sa comunice intre ei. Am inclus luna si anul publicatiei in fiecare caz. Aceasta selectie nu se vrea o istorie recenta a miscarilor din spatiul romanesc. Cel mult, se doreste a aminti ca flacara revoltei a fost tinuta aprinsa timp de  peste zece ani de zile de persoane care au avut curajul sa ridice pumnul impotriva agresiunilor si

injustitiilor comise de stat si capital.

Respect si solidaritate!

Povestile lor fot fi inspiratie pentru noi astazi.

Veti citi povesti despre lupte impotriva razboiului, a granitelor si violentei, despre initiative de informare a publicului, despre antifascism, feminism si anti-rasism, despre colective din diverse orase si despre actiunile lor. Nu am incercat sa impunem o naratiune anume, sa dam explicatii sau contur articolelor de aici. De cele mai multe ori continutul lor se poate intelege de la sine, fara nici o interventie. Totodata, acestea nu sunt toate articolele despre ro ce au aparut in ABB in decursul anilor. Daca aveti alte numere din ABB in care apar materiale pe care nu le-am inclus aici, va rugam sa ne contactati, sau sa le multiplicati voi cum vreti. Lectura placuta! Asteptam orice reactii si sugestii la ciumafaiu@riseup.net

DOWNLOAD Buruieni #3

Despre viața de student și cât de căcat e ea (Colectivul negru)


Preluat de pe mizeria.noblogs.org

Considerată în aspectele ei Economice,

Intelectuale, Psihologice, Sexuale şi în special

Politice, împreună cu o modestă propunere pentru

a scăpa de ea prin rezistență

de către membrii Colectivului negru

1.A face ceea ce e ruşinos şi mai de ruşine, făcându-l public

Putem afirma cu destulă siguranţă că studentul este în mod universal cea mai demnă de dispreţ creatură din România, în afară de poliţist, de politician şi de preot. Însă motivele pentru care el este dispreţuit sunt deseori motive false ce reflectă ideologia dominantă, pe când motivele pentru care este dispreţuit în mod just, dintr-un punct de vedere revoluţionar, rămân reprimate şi ascunse. Partizanii falsei opoziţii sunt conştienţi de aceste lipsuri – lipsuri ce ei înşişi le au – însă ei îşi maschează dispreţul printr-o admiraţie superioară faţă de studenţi. Intelectualii impotenţi întră în extaz când vine vorba de ”mişcarea studenţilor”, iar organizaţiile birocratice în declin (de la partidele aşa-numite ”de stânga” la organizaţiile studenţeşti) s-au întrecut cu gelozie în a-şi manifesta ”sprijinul moral şi material”. Vă vom arăta motivele din spatele acestei griji în ce priveşte studentul şi modul în care ele pornesc din realitatea dominantă a capitalismului omniprezent. Ne vom folosi acest text pentru a le denunţa unul câte unul: suprimarea alienării (depersonalizării) urmează cu necesitate aceeaşi cale ca şi alienarea.

Până acum analizele şi studiile privitoare la viaţa studentului au ignorat esenţialul. Nici una dintre ele nu trece mai departe de punctul de vedere al specializărilor academice (psihologie, sociologie, economie), şi astfel rămân în mod fundamental eronate. Fourier a expus de mult această ”miopie metodică” în a trata întrebări fundamentale fără a le corela cu societatea modernă ca un întreg. Totul este spus despre această societate în afară de ce este ea cu adevărat: o societate dominată de mărfuri şi de spectacole.

  Continuă lectura

Declaraţia internaţionaliştilor legată de situaţia din Ucraina


STOP RĂZBOIULUI!

NICI O PICĂTURĂ DE SÂNGE PENTRU „NAȚIUNE”!

Lupta pentru putere între clanurile oligarhice din Ucraina amenință să se transforme într-un război internațional. Capitalismul rus intenționează să folosească redistribuirea autorităților de stat ucrainene în scopul de a pune în aplicare aspirațiile lor de lungă durată imperialiste și expansioniste în Crimeea şi estul Ucrainei, unde are interese puternice economice, financiare și politice.

Pe fondul următoarei runde a crizei economice care ameninţă Rusia, regimul actual de guvernare, folosindu-se de naţionalismul rusesc, încearcă să sustragă atenția de la problemele tot mai mari de ordin social și economic ale muncitorilor: salariile și pensiile mizerabile, distrugerea sistemului de ocrotire a sănătății, educației accesibile și alte servicii sociale. Cu retorica naţionalistă militantă şi agresivă este mai ușor de a finaliza formarea unui stat autoritar,  corporatist, bazat pe valori conservative și politici represive reacţionare.

Continuă lectura

Târgul de carte autonom pe 15-16 noiembrie la Cluj


afish_targ_carte

Târgul de carte autonom este un eveniment ce îşi propune să promoveze arta tipăririi independente ca alternativă şi critică la adresa industriei dominante de profil şi a valorilor promovate de către aceasta, dar şi să creeze un spaţiu temporar pentru aducerea în discuţie a necesităţii creării de colective şi spaţii non-profit de informare, de biblioteci autonome care pun la dispoziţie materiale ce încurajează gândirea critică la adresa societăţii curente şi a lumii în care trăim şi care pot facilita schimbarea socială.

Locaţia: Tranzit.ro (Str. Sámuel Brassai nr. 5 – în spate la magazin SORA)

Ora începerii:

Vineri de la 16:00

Sâbătă de la 14:00

_____

Un afiş de Neuro Book.
E-mail informaţii suplimentare: acarte13@gmail.com

Un ghid despre organizarea de demonstraţii publice


I. Ce este o demonstraţie publică?

II. Despre demonstraţii publice

III. De ce am vrea să organizăm o demonstraţie publică?

IV. Când am vrea să organizăm o demonstraţie publică?

V. Cum să organizăm o demonstraţie publică

***

I. Ce este o demonstraţie publică?

Anumite imagini sunt printate pe creierele majorităţii oamenilor din România: sindicatul muncitoresc protestează în faţa unei fabrici aparâinând perioadei ante 1989, cu pancarte cerînd salarii decente şi drepturi ale muncitorului; activişti protestând împotriva unor decizii guvernamentale nefavorabile populaţiei; şi acuma mii de oameni pe străzi, în zeci de oraşe ale României şi din afara graniţelor, cerând dreptate.

Toate aceastea sunt exemple de demonstraţii publice, grupuri de oameni organizaţi pentru a se întruni într-un anume loc la o anumită ora, pentru a atrage atenţia asupra unei anumite probleme. Deşi de obicei vedem demonstraţiile ca şi ceva negativ—împotriva a “ceva”–, pot fi de asemenea pozitive, susţinând diferite alternative, unele iniţiative sau programe existente. De obicei au semnificaţia de a influenţa modul in care lucrurile sunt făcute, sau modul în care gândesc oamenii. Indiferent daca sunt îndreptate către politicieni, birocraţi, corporaţii, sau public, pot lua multe forme. De la marşuri mari care sunt în atenţia presei, la adunări mici de oameni care apelează la acţiune directă non-violentă, la teatru stradal în centrul oraşului, românii au folosit de mult timp demonstraţiile publice ca şi modalitate de a-şi demonstra scopurile celor care se afla la putere.

S-a întâmplat ceva negativ, precum o decizie guvernamentală sau un eveniment nefast la o fabrică, şi ne decidem că trebuie să acţionăm? Ce trebuie să facem pentru a strânge oamenii potriviţi în locul potrivit la momentul potrivit ? După demonstraţie, ce facem mai departe pentru a progresa în continuare ?

În aceasta secţiune vă vom prezenta:

  • Multiplele ţinte posibile ale unei demonstraţii publice
  • Ce forme poate lua o demonstraţie
  • De ce şi când ar trebui să ne organizăm pentru a demonstra
  • Cum să organizăm o demonstraţie publică
  • Ce fel de continuare este necesară dupa terminarea unei demonstraţii

*** Continuă lectura

Adunările populare se răspândesc în Turcia: o lecţie de democraţie (Jerome Roos – roarmag.org)


[Acest text face parte din categoriile roarmag.org şi Proteste / rebeliuni]

Ceva uimitor se întâmplă în Istanbul. Pe lângă liniştitul “om în picioare“ ce are loc în toată ţara,  întruniri ale oamenilor încep cu încetul să apară în cartierele din oraş. Ca şi în Spania, Grecia şi în mişcările de Occupy de până acum, protestatarii din Turcia încep să-şi contrapună propria democraţie directă democraţiei prefăcute propusă de statul neoliberal autoritar al lui Erdogan. Dacă mai era vreo îndoială, asta demonstrează cât de întreţesute sunt luptele globale.

În timp ce statul îşi lansează vânătoarea nemiloasă de protestatari, activişti şi tweeter-i, mii de oameni încep să se adune cu demnitate prin tot oraşul în variate spaţii publice. După cum reportează Oscar ten Houten din Istanbul, adunarea galeriei echipei de fotbal Beşiktaş din parcul Abbasaga, ce continua de zile întregi, şi-a triplat numărul de participanţi. Marţi seară în total având loc zece adunări populare doar în Istanbul şi cel puţin încă unul în Izmir. După cum scrie Oskar pe blogul său (pe care l-a început la ocuparea Puerta del Sol din Madrid în 2011):

Aceste întâlniri nu mai au de a face cu solidaritatea cu Taksim. Sunt iniţiative spontane ale oamenilor locali ce s-au săturat de lipsa de atenţie a lui Erdogan pentru cetăţenii turci, pentru drepturile şi libertăţile lor, istoria, credinţa şi tradiţiile lor. … Sosim în Kadıköy şi nu mi-a venit să cred că asta se întâmpla cu adevărat. Mai mult de două mii de oamenii se adunaseră pe iarbă, pentru a-şi exprima mânia în legătură cu evacuarea efectuată de guvern în Gezi şi pentru a-şi împărtăşi speranţele pentru o Turcie mai bună. Ca oriunde altundeva, era o parte a populaţiei ce includea toate rasele şi credinţele.

Continuă lectura

Revoluţia „hipsterilor” (Scufiţa Neagră)


Ceea ce început sӑptӑmânile acestea în România a luat pe toatӑ lumea prin surprindere dar, în acealși timp, toatӑ lumea se aștepta la asta. Plutea în aer încӑ de la protestele din 2012. Dacӑ acum un an, mii de oameni au ieșit în stradӑ pentru tot atâtea motive, gӑsind un anumit punct de convergențӑ în demisia președintelui Bӑsescu, acum numӑrul nostru s-a triplat și cererile noastre au început sӑ capete o anumitӑ logicӑ și consecvențӑ. Vrem ca proiectul minier de la Roșia Montanӑ sӑ fie oprit, vrem protejarea Roșiei Montane pentru ca pe viitor sӑ nu se mai repete astfel de incidente, vrem interzicerea mineritului cu cianuri, vrem demisia guvernului și vrem o presӑ care sӑ nu scrie ceea ce dicteazӑ corporațiile. Mai mult decât atât, ne vrem viitorul și suntem pregӑtiți sӑ luptӑm pentru el. 

Pe strӑzi dominӑ speranța. Strigӑtele s-au schimbat rapid din „Salvați Roșia Montanӑ” în „Uniți, salvӑm Roșia Montanӑ”. Dupӑ un sfert de deceniu de somn, oamenii încep sӑ recunoascӑ iar puterea lor colectivӑ. Dacӑ în ultimii ani protestele au fost caracterizate printr-o frustrare generalӑ și sentimentul cӑ strigӑm la pereți, acum strigӑtele sunt îndreptate în primul rând cӑtre noi înșine, devenind niște veritabile declarații de putere. „ Noi suntem schimbarea!” Respingerea canalelor politice comune este un indicator clar cӑ, la fel ca și generațiile precendente, și aceastӑ generație se simte abandonatӑ de clasa politicӑ dar, spre deosebire de generațiile trecute, noi am gӑsit putere în afara terenului politic. Nu exegerez când spus ca ceea ce se întâmplӑ acuma este prima instanțӑ în care românii practicӑ democrație adevӑratӑ la o scarӑ mai mare. Timp de 24 de ani cuvântul „democrație” a fost folosit ca și o justificare pentru puterea lor, dar acum roata s-a întors. O generație care a crescut în visul capitalismului individualist redescoperӑ acum bucuriile și puterile comunitӑții. O generație care a fost învӑțatӑ cӑ pânӑ și socializarea are un preț și care a fost izolatӑ în baruri și cluburi, își revendicӑ acum dreptul atât de necesar și normal la o socializare liberӑ. Piețe, strӑzi și trotuare nu mai sunt acum doar bucӑți de infrastructurӑ, ci au redevenit spațiile noastre comune.

Continuă lectura