[INDEX ~ Postări recente ~ CrimethInc ~ anarhism]
Pentru mine, ca un membru al comunităţii hardcore, mai important decât ce mănânc, dacă iau sau nu droguri şi la concertele căror trupe merg, e să rămân neangajat. Să fac orice e nevoie ca să-mi păstrez timpul şi puterea de muncă pentru mine. Sunt mândru să spun că au trecut deja peste 3 ani de când nu am mai muncit pentru altcineva. Uite de ce şi cum.
Preluat de pe mizeria.noblogs.org
de către membrii Colectivului negru
1.A face ceea ce e ruşinos şi mai de ruşine, făcându-l public
Putem afirma cu destulă siguranţă că studentul este în mod universal cea mai demnă de dispreţ creatură din România, în afară de poliţist, de politician şi de preot. Însă motivele pentru care el este dispreţuit sunt deseori motive false ce reflectă ideologia dominantă, pe când motivele pentru care este dispreţuit în mod just, dintr-un punct de vedere revoluţionar, rămân reprimate şi ascunse. Partizanii falsei opoziţii sunt conştienţi de aceste lipsuri – lipsuri ce ei înşişi le au – însă ei îşi maschează dispreţul printr-o admiraţie superioară faţă de studenţi. Intelectualii impotenţi întră în extaz când vine vorba de ”mişcarea studenţilor”, iar organizaţiile birocratice în declin (de la partidele aşa-numite ”de stânga” la organizaţiile studenţeşti) s-au întrecut cu gelozie în a-şi manifesta ”sprijinul moral şi material”. Vă vom arăta motivele din spatele acestei griji în ce priveşte studentul şi modul în care ele pornesc din realitatea dominantă a capitalismului omniprezent. Ne vom folosi acest text pentru a le denunţa unul câte unul: suprimarea alienării (depersonalizării) urmează cu necesitate aceeaşi cale ca şi alienarea.
Până acum analizele şi studiile privitoare la viaţa studentului au ignorat esenţialul. Nici una dintre ele nu trece mai departe de punctul de vedere al specializărilor academice (psihologie, sociologie, economie), şi astfel rămân în mod fundamental eronate. Fourier a expus de mult această ”miopie metodică” în a trata întrebări fundamentale fără a le corela cu societatea modernă ca un întreg. Totul este spus despre această societate în afară de ce este ea cu adevărat: o societate dominată de mărfuri şi de spectacole.
[categorie: primitivism. INDEX şi Postări recente]
(acest eseu a apărut pentru prima dată în Green Anarchist)
NOTA AUTORULUI: Aceasta nu este o declaraţie definitivă ci pur şi simplu o relatare personală, şi caută să explice în termeni generali ce se vrea a fi înţeles prin anarho-primitivism. Aceasta nu vrea să limiteze sau să excludă, ci să furnizeze o introducere generală în subiect. Îmi cer scuze pentru inexactităţi, interpretări greşite sau generalizări (inevitabile).
Ce este anarho-primitivismul ?
Anarho-primitivismul (a.k.a. primitivism radical, primitivism anti-autoritarian, mişcarea anti-civilizaţie, sau doar primitivism) este un termen stenografic pentru un curent radical ce critică totalitatea civilizaţiei dintr-o perspectivă anarhistă şi caută să iniţieze o transformare vastă a vieţii umane. Strict vorbind, nu există un asemenea lucru precum „o ideologie anarhoprimitivistă”. Fredy Perlman, o voce însemnată în acest curent a spus odată : „Singurul nume de –ist la care răspund, este cel de violoncelist”. Indivizii asociaţi acestui curent, nu doresc să fie aderenţii unei ideologii ci pur şi simplu oameni ce caută să devină indivizi liberi, în comunităţi libere aflate în armonie una cu cealaltă şi cu biosfera, şi pot prin urmare refuza să fie limitaţi de termenul „anarho-primitivist” sau orice altă etichetare ideologică. În cel mai bun caz, anarho-primitivismul este o etichetă convenabilă, folosită pentru a caracteriza diverşi indivizi cu un proiect comun: abolirea tuturor relaţiilor de putere – de exemplu, structuri de control, coerciţie, dominaţie şi exploatare – şi crearea unei forme de comunitate ce exclude toate relaţiile de acest fel.
„Scopul acestei comunități și a acestor indivizi, este reproducția acestor mijloace de producție specifice și acestor indivizi cu propriile lor caracteristici și cu structurile sociale și relațiile care îi determină și pe care le susțin activ.
„Ei toți îți spun, că în principiu competiția, monopolul etc considerate idei abstracte sunt singura temelie a vieții, dar în practică acestea lasă de dorit. Ei toți vor competiție fără efectele letale ale competiției. Ei toți vor imposibilul, cu alte cuvinte, condițiile existenței burgheze fără consecințele necesare acestor condiții. Nici unul dintre ei nu înțelege că forma de producție burgheză este istorică și tranzitorie, așa cum a fost forma feudală. Aceasta greșeală răsare din faptul că omul burghez este pentru ei singura temelie posibilă a fiecărei societăți; ei nu își pot imagina o societate în care omul a încetat să fie burghez.”
Acest text este extras din broşura lui Jose Chueca, muncitor anarhist spaniol, editat în 1908 în Portugalia şi apărut în revista Letra Livre nr. 34.
Limbajul anarhist e acelaşi din toate timpurile. Principiile sale se menţin. Aici se află forţa sa de neînvins. Contra Statului de orice tip, mereu opresor şi inutil, contra militarismului, contra opresiuni economice capitaliste, pentru libertatea şi libera autodeterminare a popoarelor lumii.
I
Societatea actuală e un set de inechităţi. Autoritatea omului asupra omului şi exploatarea individului de către un alt individ sunt cele două nedreptăţi supreme, cele două mari crime împotriva umanităţii, mama tuturor inechităţilor. Autoritatea şi dreptul de posesiune sunt baza şi fundamentul organizării sociale existente. Şi Religia, josnica codoaşă a Statului şi al Capitalului, e opiumul blestemat care adoarme şi îndobitoceşte poporul, transformându-l blând şi resemnat prin sfaturile sale dulci, ce tind să îl îndepărteze de realităţiile vieţii, punându-le speranţa într-un paradis utopic din altă lume.
(acest eseu a fost publicat pentru prima oară în War Comentary-For Anarchism, la mijlocul lui martie 1944)
Societatea existentă în vest nu se diferenţiază prin nici o privinţa atât de profund faţă de societăţile timpurii, fie din Europa sau din Vest, aşa cum o face prin concepţia asupra noţiunii de timp. Pentru vechii chinezi şi greci, pentru păstorii arabi sau ţăranii mexicani de astăzi, timpul este reprezentat de procesele ciclice ale naturii, de succesiunea zilelor si nopţilor, de trecerea de la un anotimp la altul. Nomazii şi fermierii au măsurat, şi încă măsoară ziua de la răsărit până la apus iar anul în funcţie de perioada însămânţărilor şi a culegerii recoltei, de căderea frunzelor şi topirea gheţii pe râuri şi lacuri. Fermierul muncea în concordanţă cu forţele naturii, meşteşugarul muncea atât timp cât credea el că este necesar pentru a-şi perfecţiona produsul. Timpul era privit ca un proces natural şi oamenii nu erau interesaţi de măsurarea lui cu exactitate. Din acest motiv, civilizaţii foarte dezvoltate în alte privinţe aveau totuşi cele mai primitive metode pentru a măsura scurgerea timpului: clepsidra cu nisip sau apă, cadranul solar, nefolositor în zilele întunecate, şi lumânarea sau lampa, a căror rest ne-ars de ceară sau ulei indica orele. Toate aceste dispozitive erau aproximative şi inexacte şi deseori deveneau imprevizibile din cauza vremii sau a lenei supraveghetorului. Nicăieri în lumea veche sau medievală nu a existat mai mult de o mică minoritate de oameni preocupaţi de măsurarea timpului în termenii unei precizii matematice.
Categorii: Jo Freeman şi Diverse
INDEX şi Postări recente
______
În anii în care mişcarea de eliberare a femeilor începuse să se contureze, s-a pus un accent deosebit pe aşa-numitele grupuri lipsite de un lider, lipsite de o organizare, ca fiind principala, dacă nu chiar singura formă organizaţională a mişcării. Sursa acestei idei a venit ca o reacţie naturală împotriva societăţii supraorganizate în care majoritatea dintre noi trăiam, controlului inevitabil asupra vieţii noastre pe care societatea îl dădea altora şi elitismului continuu al grupărilor de stânga şi al altor grupuri similare ale celor care se presupunea că luptau împotriva acestei supraorganizări. Dar ideea “lipsei de organizare” a trecut de la o extremă sănătoasă la tendinţa de a deveni o idee adulată în sine. Această idee este cu atât mai puţin analizată, cu cât termenul în sine este folosit mai mult, dar a devenit o parte intrinsecă şi necontestată a ideologiei de eliberare a femeilor. Acest lucru nu a contat prea mult în faza iniţială de dezvoltare a mişcării. A definit de la început scopul principal al mişcării şi modul principal de acţiune ca fiind conştientizarea oamenilor, iar grupul “lipsit de organizare” era un instrument excelent de atingere a acestui scop. Destinderea şi lipsa formalităţilor încurajau participarea în discuţii, iar atmosfera care era deseori una de sprijin determina introspecţia. Nu conta prea mult dacă nimic mai concret decât introspecţia nu rezulta din aceste grupuri, deoarece scopul acestor grupuri nu se extindea cu adevărat dincolo de asta.
