Cum mi-am petrecut concediul permanent (Crimethink)


[INDEX Postări recente ~ CrimethInc ~ anarhism]

Pentru mine, ca un membru al comunităţii hardcore, mai important decât ce mănânc, dacă iau sau nu droguri şi la concertele căror trupe merg, e să rămân neangajat. Să fac orice e nevoie ca să-mi păstrez timpul şi puterea de muncă pentru mine. Sunt mândru să spun că au trecut deja peste 3 ani de când nu am mai muncit pentru altcineva. Uite de ce şi cum.

Continuă lectura

I. De la comunitarianism la revoluţia moleculară / II. To squat. Instrucţiuni de locuire (Dilema Veche, nr. 459)


Aşa cum apar şi în varianta online a Dilemei Vechi la ei pe site (pentru care ţi se cere să fi membru pe bani). În orice caz, cele două articole sunt din Dilema Veche nr. 459, din 29 noiembrie – 5 decembrie 2012.

*

I

Răzvan ION | Anarhia: pro sau contra

De la comunitarianism la revoluţia moleculară

Într-o analiză ideologică, indiferent de curentul analizat – anarhism, comunitarianism sau individualism, de altfel diferite complet după opinia mea –, ar trebui găsit punctul comun al momentului politic şi economic actual. Teoriile anterioare nu mai pot fi decît cel mult citate ca subiect de dezbatere academică. Astăzi, reacţiile se produc sub imperiul represiei, care generează noi modele de reacţie şi modificări relevante ale componentelor ideologice clasice.

Dacă pentru Freud refularea reprezintă o componentă normală, represia ar fi un fenomen firesc, ba chiar, uneori, de dorit într-o societate sedusă de propriile nonvalori, de propriile construcţii aberante ce înlocuiesc reflecţia liberă cu o gîndire consumeristă, mimetică, lipsită de orice dorinţă de revoltă sau de valoare reală. Poate că acum asistăm pentru prima dată la trezirea unui tip de conştiinţă prea mult ţinută sub anestezia capitalismului neoliberal, aflat astăzi în pragul unui colaps, sau care e măcar zdruncinat puternic atît pragmatic, cît şi ideologic. Pe de altă parte, frustrările societale – spre exemplu, în cazul României – se reproduc în frustrări de diverse tipuri, inclusiv sexuale, mişcările sociale şi politice fiind practic inexistente; lupta, ajunsă aproape în stradă, a heteronormativităţii, şi lipsa replicii unei mişcări de tip queer, a unor uniuni muncitoreşti puternice, a unei societăţi civile pot fi elemente relevante pentru argumentaţie.

Întoarcerea reprimatului reprezintă procesul prin care elementele reprimate, ce se păstrează în subconştient, au tendinţa să apară din nou – în conştiinţă sau în comportament – sub forma unor „derivate ale subconştientului“ de tip secundar, mai mult sau mai puţin recognoscibile. Această întoarcere a reprimatului, a ideologiilor împinse spre marginalizare, a subiectului sexual silit să se ascundă provoacă, în ultimii ani, o transformare aproape dramatică a unei societăţi năpădite de spaime, halucinaţii şi reprimare, toate impuse de reglementările inutile, ce susţin violenţa represivă a guvernelor împotriva propriilor cetăţeni.

Cetăţenii guvernului – observaţi că folosesc o inversiune a termenilor în mod intenţionat – au început însă să înveţe: să poarte tricouri cu mesaj (corpul ca suport extern al reprimării refulate), să scrie bannere, să folosească portavocea. Actele culturale, arta, literatura revin ca instrumente vocale de protest, de chestionare a puterii administrative – ajungînd să facă obiectul unor represalii fără precedent.

Continuă lectura

Ce rol are şi poate avea o casă? (pe scurt, o reimaginare a spaţiului urban)


Episodul II

Ce este o casă? Hmm…este o clădire destinată a servi drept locuinţă omului. Cea mai simplă formă de casă implică patru pereţi exteriori şi un acoperiş. În interior, necesităţile de bază ar fi o cameră destinată producerii de hrană şi de depozitare a acesteia, bucătăria – plus, consumul hranei – şi o cameră destinată recreeri, somnului, reproducerii forţei, adică dormitorul.

Rolul casei este, cum aţi putut citi şi mai sus, de locuinţă a omului. Un spaţiu unde omul trăieşte. Mănâncă. Doarme. Se reproduce. Et cetera. Este numai şi numai al omului. Animalul non-uman nu necesită o casă în sensul ăsta complex, are nevoie doar de un adăpost. Şi, în cazul animalelor non-umane care joacă rol de animale „de casă”, „de companie”, adăpostul este însuşi casa omului. Dar animalul nu are aceleaşi drepturi ca şi omul. Astfel casa joacă rol de adăpost care limitează posibilităţile animalului, din cauza spaţialităţii limitate, şi, în plus, a unor legi inoculate privind diverse lucruri care nu are voie să le facă. Deci, din start putem spune că orice intră în casa omului, fără să fie invitat sau binevenit, este un impediment vieţii omului. Şobolanii, de exemplu. Sau liliecii din podul casei. Până şi animalele de „casă”, animalele domestice: dacă oamenii au decis că nu au ce căuta în casă, acestea pot fi scoase afară cu forţa.

Continuă lectura