Despre viața de student și cât de căcat e ea (Colectivul negru)


Preluat de pe mizeria.noblogs.org

Considerată în aspectele ei Economice,

Intelectuale, Psihologice, Sexuale şi în special

Politice, împreună cu o modestă propunere pentru

a scăpa de ea prin rezistență

de către membrii Colectivului negru

1.A face ceea ce e ruşinos şi mai de ruşine, făcându-l public

Putem afirma cu destulă siguranţă că studentul este în mod universal cea mai demnă de dispreţ creatură din România, în afară de poliţist, de politician şi de preot. Însă motivele pentru care el este dispreţuit sunt deseori motive false ce reflectă ideologia dominantă, pe când motivele pentru care este dispreţuit în mod just, dintr-un punct de vedere revoluţionar, rămân reprimate şi ascunse. Partizanii falsei opoziţii sunt conştienţi de aceste lipsuri – lipsuri ce ei înşişi le au – însă ei îşi maschează dispreţul printr-o admiraţie superioară faţă de studenţi. Intelectualii impotenţi întră în extaz când vine vorba de ”mişcarea studenţilor”, iar organizaţiile birocratice în declin (de la partidele aşa-numite ”de stânga” la organizaţiile studenţeşti) s-au întrecut cu gelozie în a-şi manifesta ”sprijinul moral şi material”. Vă vom arăta motivele din spatele acestei griji în ce priveşte studentul şi modul în care ele pornesc din realitatea dominantă a capitalismului omniprezent. Ne vom folosi acest text pentru a le denunţa unul câte unul: suprimarea alienării (depersonalizării) urmează cu necesitate aceeaşi cale ca şi alienarea.

Până acum analizele şi studiile privitoare la viaţa studentului au ignorat esenţialul. Nici una dintre ele nu trece mai departe de punctul de vedere al specializărilor academice (psihologie, sociologie, economie), şi astfel rămân în mod fundamental eronate. Fourier a expus de mult această ”miopie metodică” în a trata întrebări fundamentale fără a le corela cu societatea modernă ca un întreg. Totul este spus despre această societate în afară de ce este ea cu adevărat: o societate dominată de mărfuri şi de spectacole.

  Continuă lectura

Ungaria 1956: Stalin împotriva socialiştilor libertari (Nick Heath)


[INDEX şi Postări recente]

Istoria revoluției din Ungaria din 1956, publicată ca supliment special al „Anarchist Worker” (Muncitorul Anarhist) în 1976, la 20 de ani de la izbucnirea ei, aici în engleză.

NU din nostalgie comemorăm revoluția din Ungaria din 1956. Revoluția din Ungaria din ’56 a fost primul exemplu al clasei muncitoare care a încercat să ajungă la putere: acest eveniment are o dublă semnificație, mai ales că a avut loc într-unul dintre miticele ”State ale muncitorilor”.

A arătat multora, din toată lumea, o nouă alternativă la capitalism versus comunismul Sovietic – a se citi capitalism de stat –, a polarizat și a galvanizat mișcări către o adevărată politică revoluționară.

Când Armata Sovietică a ocupat Europa de Est către sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, sovieticii, de fapt, nu i-au eliberat pe muncitori și pe țărani. Același sistem care era înainte a continuat să existe, Stalin susținând guvernele reacționare.

Continuă lectura

Bosnia în flăcări: o rebeliune la periferia Europei (Mate Kapović – roarmag.org)


Categorii: roarmag.org şi Proteste / rebeliuni.
INDEX şi Postări recente
_____

Cu cererile sale radicale şi adunările populare, rebeliunea din Bosnia şi Herţegovina arată că ciclul global al luptelor este departe de a fi pe sfârşite.

Vineri, 7 februarie, mai multor clădiri guvernamentale li s-a dat foc peste tot în Bosnia și Herțegovina. Oamenii, tăcuţi pentru o lungă perioadă de vreme, au decis în cele din urmă să vorbească. Și când au făcut-o, ceea ce a ieșit nu a fost doar cuvinte – a fost un vuiet. A fost foc, pietre și lupte grele cu poliția. Cea mai impresionantă și simbolică imagine a primelor zile ale rebeliunii a fost cea reprezentând o clădire guvernamentală în flăcări, în Tuzla, orașul în care a început totul, cu graffiti-ul „moarte naționalismului” scris pe ea. Din moment ce naționalismul a fost pentru mult timp un refugiu drag al elitelor politice ale țării, care s-au folosit de aceasta pentru a justifica opresiunea politică și economică, graffiti-ul a fost într-adevăr un mesaj puternic.

Continuă lectura

Noi, studenţii şi ea, educaţia


De două luni de zile, România a început să clocotească cu proteste. Totul a început pe 1 septembrie, o dată cu Roşia Montană, s-a mărit cu gazele de şist, şi se extinde, mai de curând aşa, cu sănătatea şi educaţia.

În acest text ne vom centra pe motivele pentru care lupta pentru educaţie trebuie să fie dusă de cât mai multă lume. Nu susţin absolutamente deloc că restul luptelor nu sunt importante. De aceea aş vrea să subliniez, de asemenea, faptul că toate acestea sunt interconectate între ele. Voi explica de ce, şi ne vom continua drumul pe tema educaţiei.

Roşia Montană şi lupta împotriva gazelor de şist sunt lupte atât ecologiste cât şi împotriva corupţiei la nivel de stat şi chiar anti-capitaliste (neasumate, desigur). Ambele cauze, lupte, sunt pentru o natură curată, nedeteriorată, intactă (apă şi aer curate, nepoluate), iar faptul că există dorinţa de a distruge este datorită faptului că există anumite persoane din sistemul politic şi economic care au anumite interese personale. Capital, mai precis. Bani.

Sănătatea şi educaţia sunt subfinanţate. În mod legal şi teoretic, ambele ar trebui să primească 6% din PIB-ul ţării, dar acestea primesc doar două treimi (Sănătatea 4 şi un pic, educaţia 3,6). Şi acest fapt este din cauza unui nivel înalt de corupţe şi disfuncţionalitate sistemică (şi faptul că statul are mai degrabă interesul în a băga bani în organele opresive – SRI, SIE, Poliţie, Armată, Jandarmerie, etc. – decât în aceste două sfere foarte importante ale societăţii, sănătatea şi educaţia).

Continuă lectura

Reţetarul unei ocupări (pentru liceeni şi studenţi)


Aceasta este traducerea reţetarului de ocupare pe care l-au scris studenţii de la Facultatea de Umanism şi Ştiinţe Sociale din Zagreb. Traducerea a fost folosită ca punct de plecare teoretic în ocupaţiile din Cluj şi Bucureşti din martie 2013. De asemenea, varianta în engleză a jucat un rol important mişcărilor studenţeşti din Ungaria, Austria, Cehia şi din multe alte ţări (precum a jucat şi filmul Blokada, despre respetiva ocupaţie studenţească).

Este preluat de pe site-ul sepoate.net

Revoluţia „hipsterilor” (Scufiţa Neagră)


Ceea ce început sӑptӑmânile acestea în România a luat pe toatӑ lumea prin surprindere dar, în acealși timp, toatӑ lumea se aștepta la asta. Plutea în aer încӑ de la protestele din 2012. Dacӑ acum un an, mii de oameni au ieșit în stradӑ pentru tot atâtea motive, gӑsind un anumit punct de convergențӑ în demisia președintelui Bӑsescu, acum numӑrul nostru s-a triplat și cererile noastre au început sӑ capete o anumitӑ logicӑ și consecvențӑ. Vrem ca proiectul minier de la Roșia Montanӑ sӑ fie oprit, vrem protejarea Roșiei Montane pentru ca pe viitor sӑ nu se mai repete astfel de incidente, vrem interzicerea mineritului cu cianuri, vrem demisia guvernului și vrem o presӑ care sӑ nu scrie ceea ce dicteazӑ corporațiile. Mai mult decât atât, ne vrem viitorul și suntem pregӑtiți sӑ luptӑm pentru el. 

Pe strӑzi dominӑ speranța. Strigӑtele s-au schimbat rapid din „Salvați Roșia Montanӑ” în „Uniți, salvӑm Roșia Montanӑ”. Dupӑ un sfert de deceniu de somn, oamenii încep sӑ recunoascӑ iar puterea lor colectivӑ. Dacӑ în ultimii ani protestele au fost caracterizate printr-o frustrare generalӑ și sentimentul cӑ strigӑm la pereți, acum strigӑtele sunt îndreptate în primul rând cӑtre noi înșine, devenind niște veritabile declarații de putere. „ Noi suntem schimbarea!” Respingerea canalelor politice comune este un indicator clar cӑ, la fel ca și generațiile precendente, și aceastӑ generație se simte abandonatӑ de clasa politicӑ dar, spre deosebire de generațiile trecute, noi am gӑsit putere în afara terenului politic. Nu exegerez când spus ca ceea ce se întâmplӑ acuma este prima instanțӑ în care românii practicӑ democrație adevӑratӑ la o scarӑ mai mare. Timp de 24 de ani cuvântul „democrație” a fost folosit ca și o justificare pentru puterea lor, dar acum roata s-a întors. O generație care a crescut în visul capitalismului individualist redescoperӑ acum bucuriile și puterile comunitӑții. O generație care a fost învӑțatӑ cӑ pânӑ și socializarea are un preț și care a fost izolatӑ în baruri și cluburi, își revendicӑ acum dreptul atât de necesar și normal la o socializare liberӑ. Piețe, strӑzi și trotuare nu mai sunt acum doar bucӑți de infrastructurӑ, ci au redevenit spațiile noastre comune.

Continuă lectura

Revoluţia moleculară (Felix Guattari)


Sunt câteva lucruri pe care aș vrea să le împărtășesc și să le discut cu voi acum, dar am impresia că aș putea vorbi despre absolut orice altceva – viața mea privată, cu cine votez – cu excepția dorinței sau revoluției. Ar părea cu adevărat obscene aici, la Universitatea Columbia.

Am ajuns la nivelul în care mă întreb dacă cineva nu ar trebui să fie cu adevărat un membru CIA pentru a înțelege asemenea lucru. Este ceva ca un virus CIA aici, care pare să fi contaminat multe persoane și care pare să reapară la intervale diferite, și nu pot să mă abțin de la a mă întreba dacă nu cumva m-am infectat și eu.

Dacă am putea să gândim în afara acestor pereți sau a acestui amortizor care constituie un soi de perete al sunetului în interiorul acestei universități, cred că am fi capabili să recunoaștem că actuala criză mondială se intensifică într-un ritm considerabil. Aș putea fi pur și simplu prins într-un schizo-proces profund? De câțiva ani încoace experimentăm un proces comparabil cu cel din 1929 – o întreagă serie de conflicte regionale, de confruntări politice locale, de crize economice. Nu mai putem vorbi de personaje extreme, proeminente, pe scena politică actuală, de magnitudinea unui Hitler sau a unui Mussolini, însă lagărele de exterminare există. Bangladesh-ul în întregime este un asemenea lagăr; mii, zeci de mii de oameni mor acolo, sau sunt pe punctul de a o face, deoarece sunt prinși la mijlocul unei situații economice deosebite, care rezultă din politici guvernamentale specifice, și nu există alte alternative decât de a fi exterminat. Consider că o întreagă serie de factori conduc către o criză absolută la toate nivelurile de organizare socială pe întreg globul. Această situație ar necesita soluții revoluționare, dar nimic, nimeni, nici o organizație nu este pregătită să-i facă față ei și imperativelor sale. Teza obscenă pe care aș dori să v-o expun este aceasta: toate organizațiile – bolșevice, marxist-leniniste, comuniste, spontane (într-o formă sau alta), social democrate – omit un aspect esențial al acestei lupte revoluționare și formele sale de evoluție.
Continuă lectura