Despre viața de student și cât de căcat e ea (Colectivul negru)


Preluat de pe mizeria.noblogs.org

Considerată în aspectele ei Economice,

Intelectuale, Psihologice, Sexuale şi în special

Politice, împreună cu o modestă propunere pentru

a scăpa de ea prin rezistență

de către membrii Colectivului negru

1.A face ceea ce e ruşinos şi mai de ruşine, făcându-l public

Putem afirma cu destulă siguranţă că studentul este în mod universal cea mai demnă de dispreţ creatură din România, în afară de poliţist, de politician şi de preot. Însă motivele pentru care el este dispreţuit sunt deseori motive false ce reflectă ideologia dominantă, pe când motivele pentru care este dispreţuit în mod just, dintr-un punct de vedere revoluţionar, rămân reprimate şi ascunse. Partizanii falsei opoziţii sunt conştienţi de aceste lipsuri – lipsuri ce ei înşişi le au – însă ei îşi maschează dispreţul printr-o admiraţie superioară faţă de studenţi. Intelectualii impotenţi întră în extaz când vine vorba de ”mişcarea studenţilor”, iar organizaţiile birocratice în declin (de la partidele aşa-numite ”de stânga” la organizaţiile studenţeşti) s-au întrecut cu gelozie în a-şi manifesta ”sprijinul moral şi material”. Vă vom arăta motivele din spatele acestei griji în ce priveşte studentul şi modul în care ele pornesc din realitatea dominantă a capitalismului omniprezent. Ne vom folosi acest text pentru a le denunţa unul câte unul: suprimarea alienării (depersonalizării) urmează cu necesitate aceeaşi cale ca şi alienarea.

Până acum analizele şi studiile privitoare la viaţa studentului au ignorat esenţialul. Nici una dintre ele nu trece mai departe de punctul de vedere al specializărilor academice (psihologie, sociologie, economie), şi astfel rămân în mod fundamental eronate. Fourier a expus de mult această ”miopie metodică” în a trata întrebări fundamentale fără a le corela cu societatea modernă ca un întreg. Totul este spus despre această societate în afară de ce este ea cu adevărat: o societate dominată de mărfuri şi de spectacole.

  Continuă lectura

Noi, studenţii şi ea, educaţia


De două luni de zile, România a început să clocotească cu proteste. Totul a început pe 1 septembrie, o dată cu Roşia Montană, s-a mărit cu gazele de şist, şi se extinde, mai de curând aşa, cu sănătatea şi educaţia.

În acest text ne vom centra pe motivele pentru care lupta pentru educaţie trebuie să fie dusă de cât mai multă lume. Nu susţin absolutamente deloc că restul luptelor nu sunt importante. De aceea aş vrea să subliniez, de asemenea, faptul că toate acestea sunt interconectate între ele. Voi explica de ce, şi ne vom continua drumul pe tema educaţiei.

Roşia Montană şi lupta împotriva gazelor de şist sunt lupte atât ecologiste cât şi împotriva corupţiei la nivel de stat şi chiar anti-capitaliste (neasumate, desigur). Ambele cauze, lupte, sunt pentru o natură curată, nedeteriorată, intactă (apă şi aer curate, nepoluate), iar faptul că există dorinţa de a distruge este datorită faptului că există anumite persoane din sistemul politic şi economic care au anumite interese personale. Capital, mai precis. Bani.

Sănătatea şi educaţia sunt subfinanţate. În mod legal şi teoretic, ambele ar trebui să primească 6% din PIB-ul ţării, dar acestea primesc doar două treimi (Sănătatea 4 şi un pic, educaţia 3,6). Şi acest fapt este din cauza unui nivel înalt de corupţe şi disfuncţionalitate sistemică (şi faptul că statul are mai degrabă interesul în a băga bani în organele opresive – SRI, SIE, Poliţie, Armată, Jandarmerie, etc. – decât în aceste două sfere foarte importante ale societăţii, sănătatea şi educaţia).

Continuă lectura

Reţetarul unei ocupări (pentru liceeni şi studenţi)


Aceasta este traducerea reţetarului de ocupare pe care l-au scris studenţii de la Facultatea de Umanism şi Ştiinţe Sociale din Zagreb. Traducerea a fost folosită ca punct de plecare teoretic în ocupaţiile din Cluj şi Bucureşti din martie 2013. De asemenea, varianta în engleză a jucat un rol important mişcărilor studenţeşti din Ungaria, Austria, Cehia şi din multe alte ţări (precum a jucat şi filmul Blokada, despre respetiva ocupaţie studenţească).

Este preluat de pe site-ul sepoate.net

Raoul Vaneigem


Această postare face parte din categoria Biografii. Apasă AICI pentru a citi mai multe texte din această categorie.
De asemenea, vizitează şi categoria AUTORI sau mergi ACASĂ ca să vezi ultimele texte postate.
______

ROGER FERR despre

VANEIGEM, RAOUL (n. 1934)

The International Encyclopedia of Revolution and Protest

Raoul Vaneigem este un scriitor şi un filosof social născut în Belgia, unde îşi are reşedinţa şi în prezent. Este autorul a zeci de cărţi şi tratate despre politică, literatură şi istoria ideilor, multe dintre ele fiind scrise sub un pseudonim. Influenţa şi reputaţia lui Vaneigem există în mare măsură datorită rolului său de teoretician al Internaţionalei Situaţioniste (IS), din momentul în care s-a alăturat organizaţiei în 1961 până la demisia lui forţată în 1970. Alături de Guy Debord, pe care l-a cunoscut prin sociologului Henry Lefebvre, munca lui Vaneigem a avut un rol important în modelarea culturii intelectuale şi politice a Franţei anilor’60. Cartea sa mult Traité du savoir-vivre à l’usage des jeunes générations (1967; publicată în engleză drept « The Revolution of Everyday Life »),  scrisă în Paris între anii 1963 şi 1965 şi publicată în 1967, este deseori citată, alături de cartea lui Debord, Societatea Spectacolului, ca fiind stimulul neliniştii studenţeşti şi muncitoreşti din Franţa anului 1968.

Continuă lectura

Un foarte scurt ghid de auto-organizare studenţească


[pentru toţi cei pe care ar putea interesa]

În ultima vreme sunt mult prea multe probleme în cadrul Universităţilor şi a Facultăţilor – şi, desigur, în cadrul educaţiei în general. De la violarea autonomiei universitare, precum se întâmplă destul de des la Universitatea Babeş-Bolyai, unde poliţia intră în clădirile universitare de bună voie, şi nechemaţi de Rector (aşa cum scrie în lege – doar el/ea poate chema orice forţă de ordine în interiorul unei clădiri cu caracter educaţional), la nerespectarea multor drepturi şi legi fundamentale a studenţilor şi cadrelor didactice (care se întâmplă la nivel naţional), până chiar la desfiinţarea unei întregi Facultăţi, doar aşa, că i se scoală rectorului (precum s-a întântânplat pe 1 aprilie la Craiova, cu Facultatea de Ştiinţe Sociale – iar aproximativ 1.500 de studenţi au de suferit de pe urma acestei decizii).

Organizaţiile studenţeşti nu sunt capabile să acţioneze mai departe decât de petiţii kilometrice, comunicate de presă pe site-urile lor şi uşi închise-n nas din partea oficialilor Guvernului sau Universităţilor. Aşa că singurul mod în care se pot aduce schimbările necesare este auto-organizarea studenţească; doar atunci când noi, studenţii, ne organizăm să creăm contexte de presiune şi de schimbare, doar atunci vom putea face ceva!

Acesta este un mic ghid de cum să te organizezi în cadrul unei mişcări studenţeşti locale, şi pe baza experienţei de aproximativ două săptămâni de ocupaţie studenţească la Universitatea Babeş-Bolyai. Desigur, există reţetarul celor din Croaţia, un document excepţional, dar consider că este necesar să ne centrăm, cel puţin pentru moment, pe câteva lucruri de bază.

*

Continuă lectura

Despre contexte şi necesitatea acestora. Contextualizarea stării din UBB.


Foarte mulţi oameni gândesc în continuare în termeni de mase populare care aduc cu sine schimbarea. Dar acest lucru este foarte uşor de infirmat, în momentul în care Statul, instituţiile statului şi corporaţiile sunt pregătite cu armatele lor de mercenari plătiţi şi un sistem legislativ aparent puternic special făurite spre a contracara aceste posibile apariţii de masă. Dacă am fi vorbit despre asta în urmă cu câteva zeci de ani, hai să zicem până la finele anilor ’40-’50, da, masele aduceau schimbarea, dar actualmente acest lucru nu poate funcţiona, cel puţin nu de una singură.

Dar, istoria dovedeşte clar faptul că schimbările de masă, mai ales cele de sistem, nu fac altceva decât să reproducă sistemul pe care tocmai ce l-au dărâmat. Eu sunt un promotor al contextelor temporale şi spaţiale şi nu a schimbărilor bruşte, cauzate de frustrare şi un nivel înalt de emotivitate. Iraţionalul nu poate crea un sistem raţional, benefic tuturor, iar schimbările bruşte, chiar dacă aparent par a fi fost acceptate de către mase, nu sunt conştientizate, socializate şi internalizate nici ulterior. „Am scăpat de tiran”, asta va răsuna pe străzi. Dar acuma ce facem? Cum schimbăm sistemul? Bine, scăpăm de toţi pionii negativi din sistemul anterior, le tăiem capetele, îi băgăm în închisori (adică începem un plan de represiune politică), dar acuma ce facem? Ar fi bine să reimaginăm întregul, dar nu există timp, problemele sunt prea presante iar dacă nu va exista un nou Guvern, un nou conducător, se va ajunge la haos. Asta se poate vedea în toate Revoluţiile sociale…

Aşa că eu doresc să vorbim despre contexte. Le-aş numi „contexte insurecţioniste”, dar al doilea cuvânt sună, în majoritatea cazurilor, foarte violent şi un aducător al haosului, aşa că ne vom limita doar la „context”.

Continuă lectura

Apel către muncitori şi liderii lor sindicali (14 decembrie 1990 – Timişoara)


ScrisoareAcest document a fost salvati azi (11 martie 2013), de la distrugere; din arhivele S.C. Solventul S.A.

CONVENTIA ORGANIZATILOR STUDENTESTI
TIMISOARA

14 DECEMBRIE 1990

APEL

Catre muncitori si liderii lor sindicali,

Sa nu ne amagim! Toate grevele care se vor declara de acum inainte au un singur scop: demisia scaietilor puterii. Cind trei mii de muncitori cer demisia presedintelui si a guvernului si se solidarizeaza cu greva noastra incetind lucrul, liderii lor sindicali nu pot face altceva decit sa declare greva. Insa, fara intentia de a jigni pe nimeni, ne intrebam: este oare corect a se apela la pretexte in masura sa camufleze adevarul? Nu reprosam guvernantilor nostri tocmai aceasta politica a strutului?
Cei care au facut armata cunosc o vorba: ” cu cit te temi mai tare, cu atit mai repede te ajunge glontul”. Sa fim barbati si sa nu ne ascundem dupa degete. Ceea ce doresc cei pe care ii reprezentam este este DEMISIA! Si pentru ca muncitorii sint sindicatul inseamna ca sindicatul cere demisia. A te ascunde in spatele unui paravan de revendicari mai mult sau mai putin semnificative in acest moment de rascruce este a te adresa cu un zimbet de umilinta celui care te batjocoreste.
Continuă lectura