Cum să organizezi o MASĂ CRITICĂ (de citit, preluat, distribuit, printat, pus în practică!)

INTRODUCERE

“Despre ce este vorba?” întrebau amuzaţi pietonii de pe Market Street în timp ce sute de biciclişti gălăgioşi şi plini de energie treceau pe lângă ei, zbierând şi sunându-şi clopoţelele. Există o largă varietate de răspunsuri: “E vorba despre interzicerea maşinilor”. “E despre a ne distra pe străzi”. “E vorba de un mod mai sociabil de viaţă”. “E vorba de afirmarea dreptului nostru la stradă”. “E vorba despre solidaritate”. Masa Critică este multe lucruri pentru foarte mulţi oameni, şi în timp ce multele concepte exprimate pot evoca amintiri de la protestele politice din trecut, Masa Critică este în primul rând o celebrare, nu un protest.

Masa Critică a început în septembrie 1992 în San Francisco, ca o modalitate de a aduce laolaltă aceste populaţii diferite, într-o revendicare festivă a spaţiului public. Ideea iniţială a fost concepută de către o persoană, care a propus ideea şi altor biciclişti. Proeminenta comunitate de biciclişti din San Francisco a fost înrolată, în primul rând, prin discuţii directe, de la om la om, în timp ce la navetişti s-a ajuns prin cineva care stătea în mijlocul districtului financiar, împărţind fluturaşi.

Începând mai degrabă sub un nume mai greu de ţinut minte – Cheagul Navetiştilor – călătoria a atras o mulţime iniţială de 60 de biciclişti, iar aceste numere s-au dublat în următoarele câteva luni. Masa Critică a continuat şi a crescut în San Francisco, atrăgând undeva la 700+ de la lună la lună, cu un apogeu de 1000+ în octombrie 1993, dar deja se răspândise şi în alte oraşe. Cu plimbări independente care apăreau peste tot în alte oraşe, Masa Critică a ajuns să aibă caracterul unei mişcări spontane la scară largă şi descentralizată!

În cele din urmă, Masa Critică e doar o adunătură de biciclişti care pedalează împreună, mergând dintr-un punct într-altul. (Cineva a inventat fraza descriptivă “coincidenţă organizată”.) Dar cel mai incredibil lucru este că, în încercarea acestei sarcini uşoare, apar aşa de multe întrebări importante şi interesante. De ce există aşa de puţine spaţii deschise în oraşele noastre unde oamenii să se poată relaxa şi interacţiona, liberi de neîncetatul cumpărat şi vândut al vieţii de zi cu zi? De ce sunt oamenii obligaţi să-şi organizeze vieţile în jurul posesiei unei maşini? Cum ar arăta un viitor alternativ?

Cu ocazia acestei broşuri nu ne-am stabilit să răspundem la aceste întrebări. Ci, mai degrabă, ne vom folosi de familiaritatea cu una din multele Mase Critice (cea din San Francisco) spre a ajuta accelerarea răspândirii Masei Critice şi în alte oraşe, şi spre a împărtăşi idei de tactici, soluţii, etc. Sperăm că o broşură mică, ieftină şi uşor de reprodus va străbate un drum lung spre furnizarea informaţiilor şi materialelor care interesează pe cei care doresc să-şi organizeze propriile plimbări.

Este important de subliniat, totuşi, faptul că nici o cursă nu va fi identică, şi, în timp ce Masa Critică ar putea fi o abordare comună la o problemă comună, contextele diferite vor produce dinamici, presiuni, etc., diferite. Această broşură nu este, în acest caz, un “plan oficial” sau un set strict de linii de direcţie stabilite de ceva comitet atot-cunoscător. Mai degrabă, este pur şi simplu ideea unei mâini de entuziaşti ai Masei Critice din Bay Area, şi va reflecta în mod inevitabil propriile noastre experienţe, prejudecăţi şi credinţe.

Planificarea pre-plimbare

Ar trebui să fie relativ uşor de a pune în practică o Masă Critică. Fie că sunt navetişti, curieri, sau se plimbă doar de dragul plimbării, fiecare oraş are o populaţie de biciclişti care este marginalizată şi ameninţată de sistemul actual de transport. Poate mai important decât atât, aceste grupuri sunt abia vârful aisbergului. Calitatea proastă a aerului, degradarea mediului şi decăderea generală a condiţiilor de viaţă din cauza supra-dependenţei de trafic motorizat în mediul urban sunt resimţite de către toată lumea. Există o potenţială masă de bază în toate aceste grupuri împrăştiate, izolate, iar o Masă Critică ar putea juca rolul de punct de adunare, care să-i aducă pe toţi aceştia la un loc.

Xerocraţie

În San Francisco, organizarea evenimentului a fost la fel de mult o parte din succesul său ca orice altceva. Politica de organizare, cu liderii săi oficiali, cereri, etc., a fost evitată în favoarea unui sistem mult mai descentralizat. Nu există nici un lider. Ideile sunt răspândite, rutele sunt împărtăşite, iar consensul căutat prin xeroxurile omniprezente la locurile de muncă sau la magazinele xerox din fiecare cartier – o « Xerocraţie », în care oricine este liber în a face copii ideilor lor şi să le împrăştie celorlalţi. Pliantele, fluturaşii, stickerele şi fanzinele, toate circulă nebuneşte atât înainte cât şi după plimbare, făcând liderii inutili prin asigurarea faptului că strategiile şi tacticile sunt înţelese de către cât mai mulţi oameni posibil.

Xerocaţia promovează libertatea şi subminează ierarhia deoarece misiunea nu este aceea de a pune pe cei câţiva în poziţia de conducere, ci mai degrabă este definită, în general, de către toţi participanţii. Plimbarea nu este văzută strict ca o încercare de a face lobby pentru mai multe piste de biciclete (deşi există şi acest obiectiv) sau de a protesta împotriva acestui sau acelui aspect al ordinii sociale (deşi aceste sentimente sunt deseori exprimate). Mai degrabă, fiecare persoană este liberă să-şi inventeze propriul motiv pentru care participă şi este de asemenea liberă să-şi împărtăşească ideile cu alţii. Unii oameni sunt acolo să promoveze transportul non-motorizat ca o alternativă viabilă, alţii caută să-i respecte pe automobilişti şi planificatorii urbani iar alţii pur şi simplu participă deoarece le place să se dea cu bicicleta şi au un sentiment de comunitate cu toţi ceilalţi biciclişti din Masa Critică.

Acest “sistem organic” nu duce la haos, ci mai degrabă la o atmosferă festivă, de celebrare. Au fost asumate multe eforturi pentru a evita capcanele comune ale altor mişcări, o parte din spaţiul Xerocraţiei fiind devotat argumentării împotriva atacurilor moralizatoare asupra autombiliştilor şi altor tendinţe neproductive. Prin prezentarea ciclismului ca o distracţie, o alternativă pozitivă culturii distructive a maşinii, Masa Critică a câştigat imensurabilitate.

 

PROMOVAREA

Promovarea este primul pas. Fluturaşii sunt un mod rapid şi ieftin de a ajunge la un număr mare de oameni. Impreună cu câţiva prieteni şi un xerox, în doar câteva zile poţi acoperi zona ta cu anunţuri privind Masa Critică. Cu toate acestea, pereţii publici a celor mai multe oraşe au fost deja acoperiţi cu aşa de multe anunţuri încât strategiile alternative sunt folositoare.

• Fâşii subţiri de fluturaşi xeroxaţi pot fi ataşate bicicletelor din oraş.
• Se pot lipi stickere mici de orice îşi leagă bicicliştii bicicletele.
• Magazinele de biciclete sau afacerile mici pot fi rugate să pună fluturaşi la geamuri.
• Cuvintul din gură-n gură, anunţuri spuse de către DJ-ii locali de la radio, sau pe scenă în cluburi, etc.

 

UNDE ŞI CÂND SĂ ÎNCEPI

Etapele preliminare pentru a face această plimbare sunt destul de clare: se decide ora, locaţia şi ruta. Inceperea plimbării în unele zone centrale ale oraşului este, evident, o alegere bună, din moment ce foarte mulţi biciclişti şi navetişti sunt deja acolo. O zonă publică foarte cunoscută, uşor accesibilă de cei mai mulţi biciclişti, unde un număr foarte mare de biciclişti se pot întâlni înainte de plimbare este perfectă. (În San Francisco, plimbarea începe dintr-o piaţă adiacentă districtului financiar, care este localizată în mod convenabil la poalele coridorului principal de trafic.)

Alegerea orei este chiar şi mai uşoară: vreţi să vă întâlniţi după masa, să zicem pe la 17:30, atât pentru a găzdui navetiştii pe biciclete care oricum sunt pe străzi, cât şi pentru a obţine vizibilitate, asigurându-vă că Masa Critică este parte din traficul orei de vârf. Având Masa Critică într-o vineri marchează începutul sfârşitului de săptămână, şi contribui la senzaţia de celebrare a plimbării. Şi care vineri să fie mai bună decât ultima din lună? Dacă Masa Critică continuă să se răspândească, va veni ziua când, în ultima vineri a lunii, soarele va apune întotdeauna în timpul unei Mase Critice!

Este important ca ora şi locul de întâlnire să rămână constante, pentru a fi la fel de uşor pentru oameni să participe în mod regulat, şi pentru ca mai mulţi oameni să se poată alătura, în timp ce plimbarea devine un eveniment regulat.

 

PLANIFICAREA UNEI RUTE

Alegerea unui traseu sigur şi distractiv este important în păstrarea Masei Critice ca fiind ceva nou şi amuzant. Există câteva lucruri care trebuiesc luate în considerare atunci se planifică o rută:

SIGURANŢA

• Vor participa biciclişti cu abilităţi diferite; planificarea unei rute cu o mulţime de dealuri dificile sau cu o distanţă foarte mare nu este o idee bună.
• Străzile alese trebuiesc să fie destul de late spre a acomoda un număr mare de biciclişti. (Străzile cu sens unic sunt în mod special bune.)
• Păstrează-l într-un mod simplu. O rută complicată care o ia în toate părţile ar putea să pară amuzant pe hârtie, dar se va dovedi a fi inaplicabil pe teren. Oamenii trebuie să fie reţină cu uşurinţă traseul, spre a ştii încotro merg şi cum merge plimbarea.

PLĂCERE

• Variind rutele de la lună la lună face ca fiecare plimbare să fie precum o aventură, şi va ajunge la un spectru mai larg de oameni.
• Starea de spirit a oamenilor este influenţată de zona prin care se trece. O plimbare prin zonele centrale, unde sunetele scoase vor face ecou în clădirile înalte, şi unde există o populaţie de automobilişti şi pietoni cu care să se interacţioneze, va crea un sentiment mult mai festiv decât o plimbare prin zonele industriale sau suburbane. Ultimele două tind să linişească plimbarea, care ar putea fi folosită spre a varia starea de spirit. E la latitudinea voastră.
• Trebuie să există un punct de final, precum un parc sau un bar, unde există posibilitatea ca bicicliştii să socializeze.

ESTETICĂ XEROCRATICĂ: dacă vrei să comunici, fă-l să fie uşor de citit!

Asiguraţi-vă că fluturaşii care trec de la participant la participant sunt uşor de citit şi spune-ţi-le oamenilor ce trebuie să ştie pe durata plimbării. De exemplu, în cazul în care există o intersecţie complicată, sau o cale ferată periculoasă, specifică asta pe hartă. A face fluturaşul cu ruta pe calculator poate face totul să fie mai uşor (asta dacă ştii să lucrezi pe un calculator, şi are avantajul de a fi mai uşor de citit şi reprodus). Foaia cu ruta poate fi dublată de un buletin informativ/newsletter, cu idei pentru rezolvarea unor probleme, ştiri de la ultima plimbare, şi idei pentru cele viitoare.

În timp ce Masa Critică de la San Francisco a crescut dincolo de punctul în care un biciclist putea să vadă atât faţa cât şi coada plutonului (în jur de 300+), o publicaţie xerocratică, Critical Mass Missives, a început să apară. Conţinea întâmplări de la plimbarea anterioară, ştiri despre alte Mase din întreaga lume şi discuta probleme din cadrul sau cu privire la plimbare.

TACTICI PENTRU TRAFIC

Când bicicliştii controlează străzile în masă, va exista un anumit procentaj de automobilişti care nu vor fi amuzaţi. Automobiliştii – o minoritate, pentru a vă asigura – vor avea momente grele văzând un grup de biciclişti ca fiind trafic legitim, şi va exista şansa să insiste în a-şi forţa calea prin mulţime. Interferenţa acestor indivizi frustraţi, prinşi aşa cum sunt în propriile lor maşini, sunt o problemă CONSTANTĂ pentru Masa Critică. Tacticile trebuiesc să fie dezvoltate, înţelese şi implementate de către cât mai multă lume posibil spre a se asigura că această problemă nu devine ceva problematic la o plimbare amuzantă şi blajină. Aici sunt cele câteva pe care le-am descoperit ca fiind funcţionând.

DENSITATEA – STAŢI ÎMPREUNĂ!

Gândiţi-vă la Masa Critică ca fiind o densitate. Aceasta funcţionează prin formarea unei mase de biciclişti aşa de densă şi strânsă încât înlocuieşte pur şi simplu maşinile. De fiecare dată când plutonul începe să devină prea subţire, cu zone destul de largi încât să încapă o maşină, aveţi de a face cu un loc cu potenţial de problemă.

Cel mai simplu şi uşor mod de a rezolva această problemă este acela de a încuraja oamenii să fie conştienţi de ceea ce se întâmplă în jurul lor, şi de a acţiona când văd că lucrurile merg prost. Dacă apare un spaţiu destul de mare încât să încapă o maşină, cineva trebuie să pedaleze în acel spaţiu şi să cheme câţiva prieteni. Dacă cei din fruntea plutonului pedalează prea repede, iar Masa devine prea subţire, cineva din faţă trebuie să anunţe oamenii să încetinească, ca plutonul să se regrupeze. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul celor din capăt, care poate că pedalează aşa de încet încât plutonul, din nou, devine subţire. Diagramele de pe foaia cu ruta, subliniind zonele problematice şi punctele de regrupare sunt o modalitate foarte bună de a duce toate acestea la un bun sfârşit.

Densitatea este vitală în asigurarea siguranţei şi a unei imagini solide de biciclişti ca fiind ceva practic, sigur şi distractiv pentru toţi cei care participă. Când Masa Critică continuă să treacă printr-o intersecţie după ce lumina a devenit roşie, este important să se justifice lunga aşteptare pentru micul trafc prin menţinerea unei mase constante de biciclişti care trec prin intersecţie.

CORKERII

Corkerii sunt diplomaţii plutonului. Titlul lor vine de la funcţiunea pe care o au. Iată cum funcţionează : unu sau doi biciclişti blochează fiecare culoar de trafic din sens opus în timp ce plutonul trece printr-o intesecţie, asigurându-se că, chiar dacă vor exista spaţii destul de mari pentru o maşină, maşinile sunt oprite acolo unde sunt. Această tactică are efect în mod special mai ales dacă corkerii au o atitudine prietenoasă, non-antagonică cu şoferii, chiar ridicând semne cu « mulţumim de aştepare » sau « claxonează dacă-ţi plac bicicletele ! ». Corkerii trebuie de asemenea să apere partea din spate a plutonului, de autoturisme care vor să intre între biciclişti. Desigur, nimeni nu trebuie să fie ales în mod oficial corker, iar oamenii vor lua, în general, acest rol din proprie iniţiativă.

Stopurile

Ar trebui ca Masa Critică să respecte aceleaşi legi ale circulaţiei rutiere precum o face traficul motorizat? Da şi nu. Pentru cea mai mare parte, legile de circulaţie rutieră au fost făcute pentru automobile, precum oricine care să cu bicicleta printre stopuri poate atesta, şi cu certitudine nu au fost scrise având în minte un număr mare de biciclişti. Deci, răspunsul la această întrebare este evident: Masa Critică ar trebui să se muleze sau să ignore legile de circulaţie rutieră acolo unde siguranţa şi eficacitatea sunt posibile, şi să urmeze legile acolo unde ne servesc interesele şi nevoile.

Lumina roşie de la stopuri este un exemplu perfect al acestui principiu. Când cei din faţă ajung la un stop roşu, are foarte mult sens să se oprească întreg plutonul. In acest fel a) nimeni nu se pune în pericol ajungând în traficul din sens opus, b) le permitem automobiliştilor această simplă curtoazie a dreptului lor de drum, şi c) ne oferim o oportunitate de a ne opri, să ne regrupăm şi să formăm o Masă solidă. Dar dacă Masa Critică trece printr-o intersecţie, iar lumina se schimbă, nu are nici un sens să ne împărţim în două grupuri, plutonul trebuind doar să continue prin intersecţie, protejat de maşinile care aşteaptă de către corkeri.

Spargerea Masei

Atunci când Masa se subţiază mult prea tare spre a justifica păstrarea unei intersecţii pe durata luminii roşii, poate fi util dacă cineva zbiară “SPARGEŢI MASA!”. Prima secţiune a Masei Critice va continua de-alungul intersecţiei, iar a doua parte va aştepta lumina verde. Dacă totul merge bine, cele două grupuri se vor reuni la următorul stop. Această tactică este folosită atunci când Masa este foarte mare şi mai puţin coezivă.

Fluturaşi

În timp ce plutonul continuă, oamenii de pe străzi, aşteptând autobuzul sau care stau în maşinile lor vor dori să ştie ce se întâmplă. Nu veţi fi capabili să vă opriţi şi să vorbiţi cu fiecare în parte, şi v-ar fi greu să spuneţi totul în câteva propoziţii chiar şi dacă s-ar putea face asta. Deci, pentru oricine este curios, ar fi de ajutor să aveţi fluturaşi mici făcuţi special spre a le da de înţeles oamenilor ce este Masa Critică, de ce simţim că această acţiune este necesară, şi care să-i invite la următoarea ediţie.

Aceşti fluturaşi pot fi făcuţi să încapă pe o şesime de foaie, deci sunt ieftini şi încap cu uşurinţă în buzunarele voastre. Împărţiţi-le la începutul plimbării, asiguraţi-vă că fiecare om interesat are o stivă spre a împărţi, şi urmăriţi cum acestea vor ajunge la sute de oameni care, altfel, nu ar fi auzit de Masa Critică!

Cei care vor împărţi fluturaşii de-alungul rutei sunt adevăraţii diplomaţi ai plutonului. Uneori, contactul direct al bicicliştilor şi ocazional al celor care se dau pe role a fost de un mare ajutor în situaţii tensionate apărute din cauza automobiliştilor supăraţi care au fost făcuţi să aştepte. Un biciclist se va deplasa la acei navetişti frustraţi şi le va explica despre eveniment în timp ce le oferă un fluturaş. Acest fapt dovedeşte oamenilor că v-aţi gândit şi la ei, şi vă oferă ceva timp, timp în care ei digeră informaţia iar plutonul trece.

Precum corkerii, distribuitorii de fluturaşe împrumută un aer de auto-control pentru pluton în faţa automobiliştilor şi pietonilor. Crokingul şi distribuţia de fluturaşi se face de obicei într-un ritm ad-hoc, pe baza necesităţilor, de către bicicliştii care decid să umple în mod spontan aceste goluri.

 

CUNOAŞTEŢI LEGILE

Planificarea de mai sus este scheletul a ceea ce este nevoie pentru Masă pentru a fi pe cât de plăcută şi lipsită de griji posibil. Cu toate acestea, alte probleme apar de îndată ce bicicliştii, sute de biciclişti, ajung pe străzi. Ar trebui ca Masa Critică să se supună aceloraşi legi pe care le urmează traficul motorizat? Pentru cea mai mare parte, legile de circulaţie rutieră au fost făcute pentru automobile, precum oricine care să cu bicicleta printre stopuri poate atesta. Deci, răspunsul la această întrebare este evident : Masa Critică ar trebui să se muleze sau să ignore legile de circulaţie rutieră acolo unde siguranţa şi eficacitatea sunt servite, şi să urmeze legile acolo unde ne servesc interesele şi nevoile.

Legile diferă de la stat la stat şi de la oraş la oraş. Află ce spune Codul Rutier despre biciclete. Cunoaşteţi-vă drepturile; în California, bicicliştii se « bucură » de toate drepturile şi responsabilităţile autovehiculelor. Cunoaşterea adevărului privind ceea ce este scris în acea carte şi capacitatea de a corecta pe aceia care citează în mod greşit, împuterniceşte plutonul Masei Critice. Poţi obţine o carte a regulilor în trafic şi regulamentele la un oficiu al Departamentului de Autovehicule.

BRIGADA DE TESTOSTERON

Cel fel de abordare alegem faţă de oamenii care aleg să conducă, sau care se întâmplă să fie blocaţi în maşini, probabil pentru afaceri, atunci când plutonul trece? La fel de important precum elaborarea de strategie pentru a face faţă automobiliştilor ostili este nevoia de a face faţă celor din pluton care ar putea să-i provoace.

Pentru unii biciclişti, Masa Critică este o oportunitate de a mustra automobiliştii, acuma că NOI deţinem drumul, cel puţin o dată. Supra-dependenţa societăţii noastre privind traficul motorizat este o problemă socială masivă şi copleşitoare, şi nu poate fi schimbată prin utilizarea de tactici ticăloase şi ineficiente de către o minoritate de biciclişti supăraţi. Dar o mişcare pentru schimbare bazată pe revendicarea spaţiului public şi construirea unei comunităţi umane, deschisă tuturor oamenilor din toate sferele sociale şi politice, poate contribui la o schimbare fundamentală şi mai profundă privind modul în care societatea noastră funcţionează.

 

AVANGARDA

Unul dintre cele mai importante lucruri care trebuiesc înţelese este faptul că Masa va tinde să urmeze pe oricine se află în faţă, fie că au o idee clară unde se duc sau nu. Tipul de « avangardişti », frustraţi de faptul că poznele lor auto-destructive nu sunt acceptate în mijlocul plutonului, vor sprinta în general în fruntea plutonului, vor trece de stopurile roşii atunci când nu este necesar şi vor încerca să blocheze pe cât de mult traficul. Sau vor decide să conducă plutonul în direcţia greşită.

Ce se întâmplă atunci este faptul că cei din faţă vor merge mult prea repede, plutonul se va subţia, maşinile vor putea intra în mijlocul plutonului, nimeni nu are nici o idee privind traseul, apar situaţii primejdioase într-un mod rapid, iar Masa Critică devină un Dezastru Critic.

Modalitatea de a contracara acest lucru este de a lua doi-trei prieteni, care cunosc cât de cât ruta, în faţă, şi, cel mai important, sunt angajaţi în a rămâne grupaţi. Dacă veţi rămâne împreună precum un mănunchi, puteţi influenţa cursul plimbării, pedalând încet, vorbind când este necesar, şi prin a încerca să menţineţi pe toţi împreună. Dacă faceţi asta, trebuie să fiţi pregătiţi să fiţi mustraţi de oamenii care ar putea să vă vadă ca fiind cineva care încearcă să-şi impună ideile asupra tuturora. Dar, spunând ceea ce aveţi de spus şi afirmarea activă a iniţiativei voastre nu este înrudită cu autoritarianismul – de fapt, acestea sunt esenţa democraţiei.

 

MELCII

Melcii sunt un grup de biciclişti care se mişcă încet în spatele plutonului. Acest lucru cauzează o subţiere a Masei şi să enerveze şoferii care aşteaptă ca plutonul să treacă prin intersecţie sau care sunt în spatele plutonului şi abia aşteaptă ca să treacă de acesta.

Din nou, faceţi-vă opinia cunoscută şi fiţi confortabili cu acest tip de interacţiune. Tineţi minte, aceşti oameni nu sunt acolo pentru a avea cel mai frumos timp de dragul numărului mare de oameni. Ei sunt egoişti care antagonizează şoferii, distrugând orice asociere pozitivă pe care şoferii au avut-o atunci când restul masei joviale le-a trecut prin faţă.

 

POLIŢIA

Demonstraţiile publice tind să facă guvernul să arate într-un mod rău, din moment ce acestea arată într-un mod direct că guvernul nu reprezintă întotdeauna sau nu au susţinerea oamenilor. În mod natural, poliţia este preocupată de demonstraţiile populare, şi de obicei au una sau două abordări: fie atacă demonstranţii – expunând forţa pe care este bazată această societate – sau încearcă să se portretizeze ca fiind sponsorii şi protectorii harnici au demonstraţiei.

Privind Masa Critică din Bay Area, în general au ales cea de-a doua abordare, într-un mod foarte paternal, permiţând ca plimbarea să aibe loc, blocând traficul pentru noi şi asigurându-se că prezenţa lor este văzută ca o “escortă”. Într-una din ocazii, au mers chiar aşa de departe încât au anunţat la o portavoce “Bine aţi venit la acest eveniment!” – o persoană din afară ar fi putut chiar bănui că toată treaba asta a fost planificată de către însuşi poliţiştii!

Când poliţiştii încep să aresteze oamenii sau să bată la cap bicicliştii, aceştia încearcă să provoace o confruntare care va justifica nevoia unei represiuni – o confruntare în care victoria lor este aproape garantată. Este important să nu li se ia în considerare oferta. Atunci când poliţia ordonă ca plutonul să se mişte în partea dreaptă a benzii, faceţi asta. Iar atunci când au plecat, întoarceţi-vă pe toate benzile. După mai multe tentative de acest gen, poliţia se va da bătută şi va realiza că, în afară de a aresta pe toată lumea, sunt foarte puţine lucruri pe care ar putea să le facă, decât să se plimbe alături de biciclişti şi să acţioneze precum nişte funcţionari publici care pretindeau a fi la început.

Cea mai bună strategie este aceea de a evita încălcarea legilor pe care nu e nevoie să le încălcaţi, încercaţi să discutaţi cu acei indivizi din pluton care prezintă tendinţe de a ieşi de sub control şi nu oferiţi poliţiei o scuză de a opri plimbarea sau să aresteze pe cineva. Fiţi în faţă şi optimişti privind plimbarea. La urma urmei, pedalăm către casă, împreună, într-o coincidenţă organizată, aşa că oferiţi-le poliţiştilor o foaie cu ruta dacă doresc una.

Pe cât de mult ar încerca să deţină sau să controleze plimbarea, Masa Critică este o mişcare populară care operează în mod independent de regulamentele guvernamentale, şi, ca atare, nu avem nici o treabă cu poliţia (deşi aceştia ar putea avea cu noi). În cadrul culturii anti-autoritariene al mediului ciclist, refuzul comenzilor arbitrare ale poliţiei ar putea avea sens. Dar cea mai bună abordare a prezenţei poliţiei la o Masă Critică nu este aceea de a vă angaja într-o confruntare patetică şi defetistă, sau de a-i îmbrăţişa ca fiind salvatorii şi protectorii noştrii. Mai degrabă ar trebui să-i ignorăm şi ne vedem de treburile noastre privind construirea Masei.

Această broşură a fost tipărită la începutul anului 1994, după ce a fost produsă de către un colectiv ad-hoc format din Chris Carlsson, Jim Swanson, Hugh D’Andrade, Kash, Nigel French, Beth Verdekal, Kathy Roberts şi alţi câţiva…