Un ghid despre organizarea de demonstraţii publice

I. Ce este o demonstraţie publică?

II. Despre demonstraţii publice

III. De ce am vrea să organizăm o demonstraţie publică?

IV. Când am vrea să organizăm o demonstraţie publică?

V. Cum să organizăm o demonstraţie publică

***

I. Ce este o demonstraţie publică?

Anumite imagini sunt printate pe creierele majorităţii oamenilor din România: sindicatul muncitoresc protestează în faţa unei fabrici aparâinând perioadei ante 1989, cu pancarte cerînd salarii decente şi drepturi ale muncitorului; activişti protestând împotriva unor decizii guvernamentale nefavorabile populaţiei; şi acuma mii de oameni pe străzi, în zeci de oraşe ale României şi din afara graniţelor, cerând dreptate.

Toate aceastea sunt exemple de demonstraţii publice, grupuri de oameni organizaţi pentru a se întruni într-un anume loc la o anumită ora, pentru a atrage atenţia asupra unei anumite probleme. Deşi de obicei vedem demonstraţiile ca şi ceva negativ—împotriva a “ceva”–, pot fi de asemenea pozitive, susţinând diferite alternative, unele iniţiative sau programe existente. De obicei au semnificaţia de a influenţa modul in care lucrurile sunt făcute, sau modul în care gândesc oamenii. Indiferent daca sunt îndreptate către politicieni, birocraţi, corporaţii, sau public, pot lua multe forme. De la marşuri mari care sunt în atenţia presei, la adunări mici de oameni care apelează la acţiune directă non-violentă, la teatru stradal în centrul oraşului, românii au folosit de mult timp demonstraţiile publice ca şi modalitate de a-şi demonstra scopurile celor care se afla la putere.

S-a întâmplat ceva negativ, precum o decizie guvernamentală sau un eveniment nefast la o fabrică, şi ne decidem că trebuie să acţionăm? Ce trebuie să facem pentru a strânge oamenii potriviţi în locul potrivit la momentul potrivit ? După demonstraţie, ce facem mai departe pentru a progresa în continuare ?

În aceasta secţiune vă vom prezenta:

• Multiplele ţinte posibile ale unei demonstraţii publice
• Ce forme poate lua o demonstraţie
• De ce şi când ar trebui să ne organizăm pentru a demonstra
• Cum să organizăm o demonstraţie publică
• Ce fel de continuare este necesară dupa terminarea unei demonstraţii

***II. Despre demonstraţiile publice

Posibilele goluri ale unei demonstraţii

Demonstraţiile pot avea scopul de a servi unui sau mai multor obiective, depinzând de sincronizarea demonstraţiei, problemelor implicate, de cine sunt organizate şi ce a mai fost facut înainte. În mod clar atingerea scopului este important, pentru că de multe ori va dicta ce forma ar trebui să ia demonstraţia, către cine trebuie îndreptată şi alte elemente cruciale. Scopuri comune pentru demonstraţii includ :

Susţinerea activă a unei cauze:  A îndemna publicul să privească un proiect de lege în mod (ne)favorabil, să li se prezinte idei, alternative, politici sociale sau servicii, sau să acorde atenţie nevoilor unui anumit grup de oameni (primitori de ajutor social sau oameni cu dizabilităţi, de exemplu).

1. Sprijin: Pentru a exprima consensul sau solidaritatea cu o persoană sau un grup, cu o idee sau o politică socială, sau cu o anumită problemă. De exemplu, un grup de muncitori sunt daţi afară de la locul de muncă, din cauza aşa-numitor restructurări; oamenii din oraşul respectiv vor organiza un protest de solidarizare cu aceştia, subliniind faptul că respectivii muncitori nu sunt singuri, şi că şeful care a luat respectiva decizie, a făcut un lucru grav şi de neiertat.
2. Protest: A se pronunţa împotriva unei nedreptăţi, unui eveniment, unei figuri publice, unui potenţial incident, etc. Un grup poate demonstra împotriva exploatării minereurilor aurifere cu cianură sau împotriva exploatărilor gazelor de şist prin fracturare hidraulică.
3. Contra-demonstraţie: Răspunsul la o demonstraţie deja programată de altă organizaţie antagonistă. De exemplu, un grup de drepturi civile poate organiza o demonstraţie pentru a echilibra una ţinută de Pro-Vita sau Noua Dreaptă; sau un grup de manifestanţi pot organiza o contra-demonstraţie a unui un marş organizat de un partid politic care doreşte să susţină un anumit politician pentru diferite acţiuni politice.
4. Relaţii publice: A face reclamă sau a pune într-o lumină bună un eveniment, o problemă, o organizaţie, un segment al populaţiei, etc..
5. Acţiune: Pentru a atinge un anumit scop substanţial, preveni sau schimba un anumit eveniment, sau pentru a inflenţa evoluţia unor evenimente. Asemenea acţiuni pot include angajaţi într-un pichet de grevă blocând accesul angajaţilor de înlocuire în accesul clădirii, sau activişti de mediu legându-se cu lanţuri de porţile unei clădiri ale corporaţiei sau guvernamentale; poate de asemenea include manifestanţi împărţindu-se în grupuri pentru a-şi vizita deputaţii.
6. O combinaţie a oricare dintre cele enumerate mai sus.

În realitate, majoritatea demonstraţiilor servesc mai multor scopuri, nu doar unuia. Indiferent de celelalte goluri, cei mai mulţi organizatori caută acoperirea demonstraţiei de către presă, de exemplu pentru a atrage atenţie asupra cauzei lor.  Cele mai multe demonstraţii fie sunt pentru a sprijini o cauza, sau protesteaza împotriva a ceva. Diferenţa constă în intensitate, care poate avea un mare efect asupra formei şi sincronizării demonstraţiei.

Câteva forme pe care demonstraţiile le-ar putea avea

În timp ce mulţi dintre noi suntem obişnuiţi să ne gândim la demonstraţii sub forma unor marşuri sau adunări masive, deseori cu pancarte, există, mai precis, mai multe forme de demonstraţii. Unele, mai ales cele care se adresează unor probleme foarte locale, precum folosirea de zone goale din cartier (acţiuni de revedincare), nu necesită un număr mare de oameni pentru a fi eficiente. Altele nu ţintesc în mod direct la probleme, dar folosesc umor, teatru, muzică, sau alte metode spre a sublinia ceva. Cele mai comune forme de demonstraţii sunt…

1. Marşuri şi parade. Acestea sunt imaginile clasice: un numar de oameni mărşăluind pe un traseu dintr-un punct signifiant în altul, pentru a sublinia devotamentul faţă de o anumita cauză. Acest fapt se întâmplă în acest moment, cu ocazia protestelor din România. Marşurile şi paradele sunt de obicei asociate cu sprijinul activ, susţinerea sau protestul, şi de obicei servesc la fel de bine pentru relaţii publice. În unele cazuri pot servi de asemenea ca şi contra-demonstraţii.
2. Adunări. Manifestanţii se întrunesc pe cont propriu într-un anume loc, unde asculta discursuri sau participa în alte activitati, exprimandu-şi îngrijorarile faţă de modul în care cei aflaţi la putere se folosesc de legi în scopuri ilegale şi împotriva populaţiei – ca de exemplu. Adunările, ca şi marşurile, sunt de obicei asociate cu sustinerea activa, sprijin, protest şi contra-demonstraţii, pe langa furnizarea oportunităţilor pentru expresivităţi puternice în presă.

De asemenea, mai există şi alte forme de demonstraţii publice, precum…

1. Pichetarea. Imagini mai clasice: un grup de oameni cărând afişe exprimându-şi îngrijorările şi, de multe ori, identificându-şi aliaţii şi opozanţii, stă pe loc sau umbla în faţa unei clădiri sau a unui edificiu care este ţinta demonstraţiei lor. Într-o dispută muncitorească, efortul poate consta în a convinge angajaţii să nu intre în cladire în timpul unei greve; un grup de consumatori s-ar putea plasa în faţa unui magazin încercând să convingă potenţiali consumatori să-şi faca cumpărăturile în altă parte. Spre deosebire de ultimele doua forme, pichetarea întotdeauna presupune acţiune directă, şi uneori aduce cu sine posibilităţile unor violenţe minore şi arestări.
2. Şeder (şezătoare)i. Într-o şedere (şezătoare), manifestanţii fac doar acest lucru: ocupă un spaţiu într-un birou guvernamental, o stradă, o anumită cladire, un parc, etc. şi se aşează jos. Uneori o şedere este acompaniată de discursuri sau alte activităţi; uneori este tăcută. Poate implica intrarea fără permisiune pe o proprietate, prin urmare fiind ilegală, poate fi doar o afirmaţie a dreptului omului de a fi într-un anume loc, sau poate avea scopul unei afirmaţii morale.

Când protestatarii acţionează într-un mod de care sunt conştienţi că este ilegal, pentru a-şi demonstra scopul într-un mod extrem de puternic, ori pentru a atrage atenţia asupra imoralităţii sau erorii în legea propriu-zisă, sunt angajaţi în dizobedienţă civilă. Această strategie a fost folosită de catre Gandhi şi Martin Luther King şi adepţii lor, de exemplu, pentru a anunţa că nu vor accepta legi sau care erau în mod evident atat de greşite moral încat era necesară o opunere de rezistenţă.

1. O veghe este similară unei şederi (şezători), şi este de obicei silenţioasă. Manifestanţii în general se adună pentru a atrage atenţia sau a fi martori la un eveniment sau o situaţie, pentru a ţine minte sau a onora o persoană sau ideiile ei şi/sau pentru a acumula forţă şi putere morală unii de la alţii. Se pot implica în activităţi—iluminări şi/sau marşuri cu lumânări, ţinând portrete ale unor oameni trimişi la închisoare din cauze politice. De obicei se apelează la veghi cand problema este una morală. (Veghile mute ţinute de către activişti Right-to-Life în faţa clinicilor de avorturi sunt un exemplu).
2. Teatru de stradă. Folosirea actorilor sau marionetelor, deseori în costume fantastice, pentru a discredita sau a râde de politicieni şi de alţii la putere, datează cel puţin din vremea Greciei antice. Teatrul stradal poate fi eficient pentru ca atrage o mulţime. De obicei exprimă puncte de vedere în moduri umoristice pentru ca oamenii să înţeleagă uşor, şi face apel atât la lipsa de încredere a oamenilor în autoritate, cât şi la simţul lor al umorului.

***

III. De ce am vrea să organizăm o demonstraţie publică?

Există multe moduri diferite de a atinge scopurile unei demonstraţii publice. De ce să utilizăm o metodă sau alta? Răspunsul e strâns legat de istoria eforturilor făcute, amplasarea în timp a diferitelor evenimente, care este publicul ţintă şi ce anume dorim să realizăm. De ce ne-am dori să organizăm o demonstraţie publică?

1. Alte metode nu au avut success. E posibil să fi încercat diverse metode pentru ca mesajul nostru să ajungă la public sau pentru a-i convinge pe guvernanţi să schimbe sau să instituie o anumită politică, toate fără success. O demonstraţie publică ar putea fi necesară pentru atragerea atenţiei de care este nevoie pentru a-ţi garanta succesul initiative – iar acest fapt deja se întâmplă, în acest moment.

2. Sincronizare. Perioada este una crucială: primăria, consiliul judeţean sau Guvernul e pe punctul de a vota; anumite fonduri sociale vor fi tăiate pentru unii din membrii din comunitatea sau oraşul tău; decizii bugetare sunt adoptate. Mesajul trebuie transmis într-un mod puternic în acest moment special.

3. Impactul asupra publicului. Trebuie să creăm o imagine puternică şi reală asupra conştiinţei publice. O demonstraţie bine plănuită şi realizată poate crea acea imagine.

4. Ar trebui să motivăm comunitatea din care facem parte. Câteodata, efectul unei demonstraţii asupra publicului poate fi mai puţin important decât efectul asupra celor care deja susţin si lucrează pentru cauza pentru care luptăm. Impactul emoţional al unei demonstraţii asupra celor care iau parte la ea poate motiva o iniţiativă pe termen lung şi să menţină oamenii muncind şi plini de speranţă, chiar şi în timpul acelor perioade – şi fiecare cauză sau iniţiativă le are – când nimic nu pare să se întâmple.

5. Pentru a atrage atenţia publicului şi a mass-mediei asupra unei problem neglijate, asupra mişcării sau comunităţii din care facem parte. O demonstraţie publică eficientă îi poate face pe oameni să fie conştienţi de existenţa unei probleme, de nevoia de a face ceva pentru a o remedia şi de prezenţa sprijinului pentru aceasta.

***

IV. Când ar trebui să organizăm o demonstraţie publică?

Deci, ne-am decis că avem câteva motive bune pentru utilizarea unei demonstraţii publice ca parte din iniţiativă. Am văzut deja că sincronizare este importantă. În continuare, vom discuta despre cât de mult timp s-ar putea să fie nevoie pentru a planifica demonstraţia: aceasta este o preocupare majoră. Dar, presupunând că s-a avut grijă de acest aspect, când va fi o demonstratie cea mai eficientă? Dacă se poate, face mai mult sens să o programezi să coincidă cu un eveniment sau moment care va ajuta atrage atenţia asupra cauzei tale, sau care trebuie să fie adus în atenţia publicului. Unele posibilităţi includ

• Chiar înainte sau în timpul unui eveniment major pe care demonstraţia noastră îl poate influenţa. Voturile locale sau naţionale asupra unei legi care vizează problema noastră (Roşia Montană, în cazul de faţă), alegerile sau o campanie mincinoasă pot fi momente foarte bune pentru organizarea demonstraţiei.
• Vizita locală a unei figuri (sau grup) politice sau controversate (ex : vizitele lui Crin Antonescu şi Daniel Barbu la Cluj). Vizitatorul ar putea fi un aliat, un duşman sau cineva care ar putea fi influenţat de demonstraţie. Însuşi caracterul demonstraţiei depinde, bineînţeles, de modul în care este percepută persoana sau grupul.
• Demonstraţia unui alt grup care se opune cauzei sau punctului nostru de vedere. În această situaţie, ar trebui să planificăm propria manifestaţie să înceapă înaintea celeilalte, atragând astfel atenţia mediei de la mesajul lor asupra propriului nostru mesaj. Să programăm vorbitorul sau evenimentul principal la jumătatea demonstraţiei ar putea ajuta să menţinem presa acolo la începutul celeilalte demonstraţii opuse.
• Zi naţională sau internaţională în onoarea sau comemorarea cauzei noastre. 1 Mai, ziua muncii în orice ţară, ar trebui să fie în mod tradiţional o ocazie pentru marşuri ale muncitorilor.
• Ca parte a unei colectări de fonduri pentru un grup sau mişcare. Înainte de FânFest se organizează diferite activităţi şi evenimente culturale (teatru, concerte, obiecte artizanale, etc.) care au ca scop strângerea de fonduri pentru a putea organiza festivalul propriu-zis.
• Ca parte a unei campanii publicitare pentru organizaţia sau cauza ta. Un grup care încearcă să sterilizeze câinii şi pisicile dintr-o zonă ar putea să organizeze o demonstraţie prin care să ilustreze importanţa sterilizării.

***

V. Cum să organizăm o demonstraţie publică?

Dacă vrem ca demonstrația să decurgă fără incidente și să își atingă scopul, va fi nevoie să o organizăm cu grijă. Există, în mare, patru pietre de temelie pe care trebuie să le punem laolaltă pentru a organiza o demonstrație publică:

• Planificare, planificare, planificare
• Timpul necesar planificării
• Comunicarea
• Interesul acordat după eveniment

Planificare, planificare, planificare: Să ne gândim bine la toate aspectele

Dacă ar fi să găsim cel mai important lucru din organizarea unei demonstrații, acesta trebuie să fie planificarea lui completă încă dinainte. Demonstrația trebuie să aibă un coordonator și un grup de organizatori (care vor face asta în mod voluntar, orizontal, pe bază de consens) care lucrează împreună înainte, in timpul și după veniment pentru a-l planifica şi desfăşura. Aceştia trebuie să dea o formă demonstraţiei şi să anticipeze orice potenţială problemă şi să se pregătească pentru acestea.

1. Să ne decidem ce vrem să obţinem.

Care este (sunt) obiectivul(ele) princpiale ale demonstraţiei? Este important să decidem dacă vrem să susţinem o poziţie, dacă vrem să protestăm împotriva a ceva, sau dacă vrem să planificăm o acţiune specifică. Această decizie ne va ajuta să determinăm tonul şi forma demonstraţiei. Dacă vrem să susţinem o cauză, demonstraţia poate fi optimistă, cântând, ovaţionând sau scandând pentru cauza pe care o susţinem. Dacă scopul este protestul, sau îndreptarea unei greşeli, atunci tonul acesteia va fi diferit. Tonul este important, pentru că ceea ce vom obţine poate depinde de cum este văzută demonstraţia noastră. Dacă aceasta se înclină înspre divertisment sau creeaza o atmosferă pozitivă, s-ar putea să nu fie luată în serios. Pe de altă parte, dacă este înfricoţătoare, oamenii pot să nu înţeleagă mesajul.

2. Să ne decidem exact ce lucrui ne dorim să se întâmple – şi să nu se întâmple – la demonstraţie.

Cum vor ajunge oamenii în locul unde va avea loc demonstraţia? Cât de uşor pot pleca? Cum vrem să se comporte când sunt acolo? Va avea loc vreun fel de acţiune care poate duce la arestări sau alte confruntări cu autorităţile? Cum vom face faţă acestei situaţii?

3. Să ne decidem pe cine vrem să impresionăm cu mesajul demonstraţiei, şi cine vrem să participe.

Să contactăm alte grupuri, organizaţii, coaliţii, etc. cu ceva timp înainte şi să le obţinem aprobarea (şi participarea) la demonstraţie. Locul, timpul şi programul ar trebui să fie făcut având în considerare audienţa dorită:

• Politicieni şi alţi oficiali: Demonstraţia ar trebui să aibă loc acolo unde se află aceştia – la primărie, sau la parlament – într-o zi în care aceştia sunt prezenţi.
• Publicul general: Dacă mesajul nostru este direcţionat publicului general, atunci s-ar putea să vrem o demonstraţie foarte mare, sau una care este în mod special deosebită sau interesantă, desfăşurată într-un loc public la o oră aglomerată, pentru a atrage observatori (gură-cască) precum şi atenţia mass-media. Este cu atât mai bine dacă are loc un spectacol, ca de exemplu, sau o personalitate a mişcării din care facem parte. De altfel, trebuie să facem reclamă demonstraţiei prin fluturaşi şi afişe în vecinătate şi cartiere, anunţuri publice, la radio şi televizor, în diverse cluburi, biserici, etc.
• Grupuri ţintă de populaţie (target groups): Dacă încercăm să facem publică o iniţiativă de care credem că anumiţi oameni vor fi avantajaţi, aceasta ar trebui să aibă loc în vecinătatea acestor grupuri de oameni, precum şi în limba lor, dacă e cazul. Poate fi de folos dacă copiii şi familiile lor sunt încurajate să participe, sau dacă figuri familiare din grupul ţintă sunt ei înşişi prezenţi la manifestaţie. Ar trebui să aibă loc prezentări care să informeze şi să ofere sfaturi practice pentru a ajuta oamenii să înţeleagă problema pe care o ridicăm şi cum aceasta îi afectează.

4. Să ne planificăm programul.

Ceea ce intentionăm sa facem la demonstratie depinde de asemenea de ce vrem să câştigăm şi din cine este formată audienţa noastră. Este necesar să existe o anumită structură referitor la ceea ce urmeaza să se întâmple (traseul marşului, unde se vor face şezători, etc.), iar tot programul trebuie să susţină direct rezultatul dorit al demonstraţiei.

Câteva posibilităţi pentru elementele programului:

• Discursurile pot convinge anumite persoane sau să ii plictiseasca pe alţii, cu toate că unele discursuri sau persoane pot fi atât de puternice încat electrizează pe oricine le aude. Persoanlităţi cunoscute pot ţine discursuri care să atragă atenţia asupra demonstraţiei şi asupra problemelor pe care aceasta le abordează. Discursurile pot fi ţintite înspre a informa, pentru a-i convinge pe cei indecişi sau chiar şi pentru a înflăcăra mulţimea şi susţinătorii. De asemenea, se pot organiza spaţii unde să se afle diferite unelte necesare, precum portavoce, microfon şi boxe, unde, oricine doreşte să spună ceva să poată veni şi să fie auzit de către toată lumea. Este important ca participanţii la demonstraţie să spună de ce au venit, ceea ce simt, şi cum văd ei că s-ar putea rezolva problema.
• Marşurile sau alte manifestaţii ale demonstranţilor pot servi spre a demonstra magnitudinea sprijinului de care beneficiaza problema in cauză, şi pot dramatiza – in funcţie de ruta aleasă – locaţiile specifice ale problemei şi pot sublinia părţile care ar trebui incluse in soluţie. De asemenea, pot întări spiritul de grup, pot expune multe persoane la existenţa problemei sau să atragă atenţia mass-media.
• Divertisment: Muzica poate să energizeze masele de oameni, poate amplifica emoţiie acestora şi pot întări spiritul de grup. De obicei aceasta este destinată subiectelor pentru care se demonstrează şi versurile pot fi chiar scrise special pentru ele. Teatrul poate fi folosit pentru a ridiculiza ideile împotriva cărora se protestează.
• O activitate simbolică, cum ar fi gestul fiecărei persoane de a aprinde o lumânare, cântece de grup sau scandarea de slogane, afişarea de poze sau documente, etc. pot fi un mod foarte puternic de a comunica un mesaj, de a solidifica un grup, sau de a câştiga atenţia publicului. Poate fi văzut şi ca un simplu mijloc de a atrage atenţia. Acest tip de activitate trebuie să fie congruentă cu scopul principal al demonstraţiei.
• Pichetarea poate fi folosită pentru a sublinia un punct de vedere, sau pentru a descuraja persoanele din a intra sau a patroniza o anumită clădire sau spaţiu protestând astfel împotriva afilierii acestor persoane cu cei împotriva cărora se adresează pichetarea. În orice caz, aceasta trebuie să fie foarte bine organizată, dar creeaza o imagine pregnanta în minţile oamenilor şi este o unealtă foarte puternică.
• Acţiuni civice sau nesupunere civică: pot include o varietate de acţiuni care au un anume scop (un număr mare de persoane care sunt martore unui evniment care se doreşte ascuns, cum ar fi distrugerea unui obiectiv istoric) sau angajarea unor anumite persoane în activităţi menite să cauzeze arestarea acestora sau o împotrivire de o altă natură (legarea voită a acestora cu lanţuri de poarta unei clădiri guvernamentale, refuzarea în mod public de a plăti taxe, etc.) până la acţiuni civice în masă cum ar fi marşuri pentru drepturile omului sau blocarea unor drumuri pe care vor merge maşini cu armament sau materiale toxice. Cei care iau parte în acţiuni de nesupunere civică trebuie să-şi asume riscul de a fi arestaţi sau de a fi pedepsiti în alte moduri iar cei care cunosc legea şi regulamentele trebuie să îi informeze şi antreneze pentru a ştii cum să facă faţă procedurilor de arestare, etc.

5. Alegerea amplasării demonstraţiilor

Demonstraţia va trebui organizată la momentul oportun şi va trebui să luăm în calcul spaţiul de vare vom avea nevoie (câţi oameni ne aştepăm să vină?), dacă aceasta este o reactie la ceva specific într-un loc specifc, precum şi persoanele pe care vrem să le influenţăm prin mesajul nostru.

6. Alegerea zilei şi a orei pentru demonstraţie

Uneori, data şi momentul ne vor fi impuse: o contra-demonstraţie, de exemplu, se va desfăşura în acelaşi timp cu demonstraţia pe care o atacă; un vot legislativ va avea loc într-o anumită zi. In general, totuşi, aceste elemente vor fi determinate de trei lucruri:

• Disponibilitatea pesoanelor la care facem apel (o demonstraţie în faţa primăriei sau parlamentului într-o zi de duminică nu va influenţa foarte mulţi politicieni, precum nici o mişcare de solidaritate cu muncitorii nu va fi foarte eficientă lunea la ora 14…când majoritatea vor fi la muncă)
• Condiţiile meteo (s-ar putea să nu vrem să organizăm o demonstraţie când afară sunt -20 de grade şi ninge, precum nici în mijlocul verii când căldura poate fi insuportabilă). Sau poate avem nevoie de o zi în care plouă sau ninge?
• Conflictele cu alte evenimente (nu vrem să faci concurenţă unui concert Rolling Stones…)

7. Să ne hotărâm cum vrem să mobilizăm oamenii

Într-o anumită măsură, acest factor depinde de cât de mult timp şi bani avem la dispoziţie pentru a face publicitate evenimentului, şi de câţi oameni avem nevoie. Va trebui să folosim medii de comunicare cărora publicul le va da atenţie, într-un limbaj simplu şi uşor de înţeles. Dacă este posibil, cel mai bine ar fi să răspândim mesajul în mai multe moduri de-o dată, pentru a fi auzit de cât mai multe persoane. Cea mai bună metodă este de a-i convinge personal! Metodele pot include fluturaşi, afişe, mediul on-line, telefoane, corespondenţă, anunţuri în ziare sau în bisericile locale, precum şi in newsletter-urile organizaţiilor, anunturi publice la radio sau la TV, anunţuri în biserici, cluburi sau agenţii, etc.

8. Logistică

Logistica reprezintă “şuruburile şi piuliţele” oricărui eveniment coerent, decizând când, cum, unde şi ce se va întâmpla. Fiecare demonstraţie are propriile probleme logistice, dar cele mai importante sunt:

• Vom avea nevoie, cum vom plăti, cine va răspunde şi cum vom face rost de: un sistem de sonorizare adecvat? Afişe, insigne, bannere? Şi altele de acest gen.
• Este nevoie să facem curăţenie? Cine va face acest lucru şi cum?
• Care este planul pentru a întâmpina mass-media înainte, în timpul, sau după eveniment?
• Există planuri pentru activităţi desfăşurate după demonstraţie? Dacă da, cum vor fi aceste activităţi organizate?
• În cazul unor posibile violenţe, fie din partea forţelor de ordine, fie din partea celor care demonstrează, cum vom reacţiona? Ce vom face?

9. Să încercăm să ne gândim la orice lucru care ar putea să meargă prost sau să se întoarca împotriva noastră, înafara celor adesate mai sus, şi să ne gândim cum ne vom descurca în această situaţie

Ce facem dacă va avea loc o contra-demonstraţie? Ce facem dacă vor veni foarte puţine persoane? Dar dacă nu vin membrii ai presei, sau aceştia pleacă prea repede? Orice problemă pe care putem să o anticipăm şi pentru care me putem pregăti poate însemna o situaţie de criză la care nu trebuie să ne mai gândim.

Timp în avans

Dacă este posibil, ar fi ideal să alocăm cât mai mult timp planificării unei demonstraţii pentru a avea grijă la detalii. Planificarea în vederea coordonării unui număr mare de oameni este dificilă şi respectarea planurilor este chiar mai delicată (sistemul de sonorizare de care avem nevoie s-ar putea să nu fie disponibil din prima…)

Este vital să alocăm timp în plus planurilor, dacă putem. Timpul în avans este de obicei măsurat în zile sau săptămâni.

Totuşi, câteodată, o demonstraţie trebuie planificată în decursul a câteva zile, dacă nu chiar ore. Soluţia în a planifica ceva de success în orice circumstanţe este să fim sinceri cu noi. Ce putem face cu adevărat, în mod eficient, în timpul de care dispunem? Să nu ne hazardăm şi avem toate şansele să organizăm un eveniment care, deşi modest, îşi îndeplineşte scopul dorit.

Comunicare

Să proiectăm unui sistem general de comunicare eficient. Cel mai important lucru pe care îl putem face atunci când începem să planificăm o demonstraţie este, dacă nu avem deja unul, să creăm un sistem de comunicare eficient şi uşor de utilizat. Acest sistem ar trebui să fie disponibil nu numai pentru demonstraţii şi situaţii de urgenţă, dar şi pentru uz general, precum şi în rândul persoanelor implicate direct şi (sau) conectate la problema ta.

Sistemul ideal de comunicare are un comitet drept coordonator central. În cea mai bună situaţie imaginabilă, coordonatorul ar folosi e-mail-ul, care poate ajunge la un numar mare de oameni cu o singură transmisie, pentru o comunicare rapidă şi eficientă. Dacă e-mail nu este disponibil pentru toată lumea implicată, cea mai bună posibilitate este un telefon. Aceste sisteme nu sunt perfecte, dar cresc foarte mult şansele să contactăm rapid pe toată lumea. Coordonatorul ar trebui să menţină, de asemenea, o listă la zi, de preferabil pe calculator, a adreselor de e-mail ale persoanelor de interes la care să trimită informaţiile de interes sau importanţă generală..

Să elaborăm un plan pentru publicitatea demonstraţiei. Coordonatorul ar fi persoana de informare a susţinătorilor şi a publicului cu privire la demonstraţie. În funcţie de audienţa vizată, coordonatorul ar putea face şi atribui distribuirea de pliante, trimite unul sau mai multe e-mailuri de mari dimensiuni de pe lista de susţinători şi de organizaţii relevante, pregătirea şi distribuirea de comunicate de presă, articole de ştiri, şi / sau print, radio, TV şi reclame, să posteze într-un grup de e-mail, să activeze sistemul de telefon şi să faciliteze orice altceva necesar pentru a împraştia veştile. Coordonatorul nu trebuie să facă totul de unul singur, dar este important să existe un loc de unde publicitatea şi comunicarea încep – de preferat ar fi formarea unui grup de lucru.

Să acoperim media evenimentul. Din nou, o persoană – fie coordonatorul pe comunicare sau un organizator al demonstraţiei – ar trebui să supravegheze acoperirea evenimentului în media. O modalitate buna de a garanta o acoperire corectă înainte de eveniment este de a scrie propriile poveşti despre el, fie sub forma unui comunicat de presă, sau, în cazul în care aveţi o relaţie bună cu reprezentanţii mass-media, într-o altă formă. Desigur, să nu uităm de mediile de socializare on-line.

Să ne asigurăm că la demonstraţie vor participa oameni care au acces media – de preferinţă, jurnalişti independenţi sau grupuri locale de jurnalişti. Precum putem observa cu uşurinţă, foarte multe din trusturile media sunt cumpărate, astfel încât acestea prezintă mai mult falsităţi sau jumătăţi de adevăr.

Să asigurăm o bună comunicare înainte, în timpul, şi după demonstraţie. Este vital ca organizatorii să poată comunica unul cu altul, cu participanţii la program, şi cu mulţimea în timp ce evenimentul se formeaza, are loc şi se încheie, mai ales în cazul în care este ţinut în aer liber. Explicarea schimbărilor din program, oferirea instrucţiunilor cu privire la fluxul de trafic sau ridicarea gunoiului şi contactare persoanele în situaţii de urgenţă sunt doar câteva dintre motivele pentru care o bună comunicare este esenţială. Organizatorii şi alte persoane cheie ar trebui să aibă telefoane mobile, sau un alt mijloc de comunicare rapid. Ar putea face, de asemenea, sens, în funcţie de situaţie, să se  desemneze un grup de „alergatori”, oameni care pot transporta mesaje şi rula comisioane, în timp ce evenimentul se întâmplă. O bună comunicare ar putea însemna diferenţa dintre o demonstratie de succes şi un dezastru.

Ce urmează

Ce urmează imediat: Treaba noastră nu s-a terminat când demonstraţia s-a încheiat. Se are în vedere ca demonstraţia să se spargă într-un mod ordonat, ca totul să fie curat, ca oamenii să poată pleca acasă. Ar putea fi alte evenimente programate chiar după demonstraţie.

Urmarea pe termen lung: Demonstraţia în sine e doar primul pas spre ceva. Dacă nu continuăm munca ce am început-o, am fi putut la fel de bine să nu ne sinchisim. În primul rând e important a comunica despre demonstraţie cu organizatorii şi alţi oameni implicaţi, pentru a aprecia cum a decurs totul şi pentru a evalua evenimentul ca întreg. Întrebări ce trebuie să-şi afle răspunsul include:

• A fost demonstraţia un succes? (i.e. s-a desfăşurat cum s-a intenţionat şi a relizat ceea ce doreai)?

Este important să ţinem minte că o demonstraţie e de obicei doar o parte a unui efort mult mai mare de a face public şi /sau de a afecta politica privind o anume problemă. Legea s-ar putea să nu se schimbe pe loc; serviciul s-ar putea să nu devină disponibil instant. O demonstraţie reuşită s-ar putea să nu prezite rezultate evidente, însă ar putea ajuta la crearea fundaţiilor pentru ceea ce se va întâmpla mai târziu. Dacă se desfăşoară ca pe roate şi pare a avea o susţinere publică puternică, atunci organizaţia ta ar putea fi văzută ca o forţă cu care puterea trebuie să se descurce. Te-ai putea afla invitat la întâlniri la care nu aveai acces înainte şi întrebat de unii legislatori ce până atunci te ignorau. Şi acela e un succes. S-ar putea să trebuiască să aştepţi o vreme înainte de a putea determina exact cât de mult succes a avut demonstraţia.

• Ce a mers bine şi ce nu? Cum putem face ca lucrurile să meargă mai bine în viitor?
• A fost demonstraţia modul potrivit de a ne comunica punctul de vedere? Ar fi trebuit să folosim alte metode?
• Am face-o din nou? Ce am schimba?

Umătorul pas în urmarea pe termen lung ţine de construirea pe succesul şi pe inerţia demonstraţiei. Există mai multe moduri posibile de a face asta:

Să continuăm contactul cu publicul destinat al demonstraţiei (parlamentari, de exmplu) prin readucerea subiectului în discuţie şi referindu-ne la demonstraţie ca dovadă ce ne sprijină cererea.

Să continuăm contactul cu participanţii (populaţia ţintă, sprijinitori, etc.), folosind energia creată de demonstraţie  pentru a-i implica în păstrarea subiectului în faţa ochiului public.

Să ne facem public succesul. Să ne folosim de contactul cu media pentru a face publică mărimea şi puterea demonstraţiei.

Să încercăm să convingem media să publice o serie de articole asupra subiectului. Dacă există celebrităţi dispuse, s-ar putea implica în acest efort. Dacă media mainstream nu vrea, să creăm moduri prin care să ne facem publice articlele pe această temă, şi să ajungă la un număr cât mai mare de oameni.

Să organizăm alte evenimente ce ţin de subiectul în cauză.

În Sumar

Demonstraţia reuşită – una ce îşi atinge scopurile fie imedita fie pe termen lung şi care se desfăşoară în modul în care organizatorii şi-au imaginat – depinde de claritatea ţelului, atragerea participanţilor, aducerea mesajului celor ce trebuie să-l audă şi lăsarea în urmă a unui simţ al succesului beneficiind de sprijinul publicului ţintă, participanţilor, publicului şi mediei.

Dacă considerăm dinainte posibilitatea că o demonstraţie e modul potrivit pentru a-ţi face punctul de vedere cunoscut, am plănuit-o cu grijă, am desfăşurat-o bine şi continuăm cu sârg, atunci ar trebui să putem pune la cale o demponstraţie publică reuşită